5,195 matches
-
pe la tâmple, robust, fără să fie un atlet; își rade barba regulat și poartă de obicei părul scurt, dar asta, firește, nu contează prea mult, fiindcă ar fi putut să-l lase să crească. Eu cred că... Da, ce te izbește al el sunt ochii - între cenușiu și verde care, când te privesc... în fine, te tulbură, sunt... pătrunzători ca săbiile, ei bine, ai senzația că te citesc pe dinăuntru. Fiindcă e un om inteligent, înțelegeți. Da, foarte inteligent! Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele sau bătaia ritmică a ciocanelor izbind în nicovale, a securilor mușcând din trunchiurile de lemn - mii de zgomote diferite care alcătuiau acel ecou. într-un cuvânt, respirația imensei armate a lui Atila. Aproape imediat, Sebastianus căută cu privirea printre corturi pe acela al regelui hun. Sangiban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la Poarta de Apus. Acolo întâlniră câțiva milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și care, pradă agitației, îi întrebară ce se întâmpla, astfel că Dubritius trebui să se oprească puțin ca să le răspundă, ca să nu trezească suspiciuni inutile. Se izbiră apoi de doi tineri ce alergau, luminându-și drumul cu o lampă; prompt, Sebastianus le-o luă, împingându-l la o parte pe cel care o ținea, fără să-i bage în seamă protestele. Bucurându-se acum de mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi putut fi cu nimic de folos, Sebastianus renunță să-și mai facă loc printre oameni și își conduse tovarășii pe o stradă laterală, ce cotea spre miazănoapte. — Sangiban! Strigă. Trebuie să ajungem la el! La prima cotitură, însă, se izbiră de un grup de soldați și milițieni ce alergau în direcția opusă, având înaintea lor un bărbat uriaș, cu tenul bronzat și cu părul negru, lung și răvășit, care îi conferea, împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vreme; cu toate acestea, îi înfrunta pe cei doi câini cu un curaj și o energie nebănuite, lovindu-i cu o crenguță pe care o smulsese pesemne dintr-un arbust din apropiere. Curios, Balamber se opri să o observe. îl izbi sclipirea de hotărâre înflăcărată ce se citea în ochii ei întunecați, în vreme ce, ținând strâns în mâna stângă bucata de carne și mușcându-și buza de jos în vâltoarea luptei, își rotea rămurica ei, șfichiuind aerul și lovind câinii din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
copilărească, sună ferm și cu putere. Mi-a dat-o unul din soldații tăi! adăugă. Dându-se înapoi, îl căuta zadarnic cu privirea, printre cei care o înconjurau, pe omul de care vorbea. Continuă să se dea înapoi și se izbi de Odolgan; acesta, cu mâinile în șolduri, se oprise să se bucure de mica reprezentație pusă la cale de prietenul său. Fata sări atunci un pas înainte, mușcând imediat din carne, de teamă că voiau să i-o ia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mintea sa până atunci: un vis care revenea și în care o revedea pe mama sa șezând în yurta cu picioarele încrucișate și pregătindu-se să coasă cu un ac gros o piele de bivol, în vreme ce vântul violent al stepei izbea cu o îndârjire neputincioasă învelișul de fetru, susținut de împletitura robustă de lemn. în vis, ca și în realitate, sau cel puțin într-o realitate pe care și-o amintea el, ce vena din vremuri îndepărtate, ea îi vorbea întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Toți sunt răi. I-au ucis pe părinții mei!“ „Ești sigură că ei au fost? Ea nu înceta: „Ei sunt! Bineînțeles că ei sunt!“ Apoi, însă, contrazicându-se, adăugase: „Toți sunt la fel! Toți sunt niște demoni!“ Cuprinsă de agitație, izbise cu furie catârul cu picioarele, ceea ce-l făcu de-a dreptul să se enerveze, astfel că animalul, scuturându-și spinarea și izbindu-se de cavalerii aflați în marș, o azvârlise până la urmă pe jos. Privind-o pe când se ridica, furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ei sunt!“ Apoi, însă, contrazicându-se, adăugase: „Toți sunt la fel! Toți sunt niște demoni!“ Cuprinsă de agitație, izbise cu furie catârul cu picioarele, ceea ce-l făcu de-a dreptul să se enerveze, astfel că animalul, scuturându-și spinarea și izbindu-se de cavalerii aflați în marș, o azvârlise până la urmă pe jos. Privind-o pe când se ridica, furioasă, de pe drumul prăfuit, Balamber nu putu să se abțină să râdă. Se dusese lângă ea scuturând din cap, și, apucând-o de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cadă o ploaie torențială, astfel că, în vreme ce mingan-ul își oprea galopul în spatele său, cu vacarmul luptei se amestecară în urechile sale tunetele asurzitoare ale unei adevărate ruperi de nori. Nu-i trebui mult să-și facă o idee asupra situației: izbiți cu o incredibilă vehemență de atacatorii lor, gepizii se luptau cu vitejia din totdeauna și strângeau rândurile, însă, cu toate acestea, pierdeau teren, astfel că, în mai multe puncte, lupta, ce trebuia să fi început mult dincolo de câmpie, se desfășura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lupta, Magister, sunt sigur de asta. Impresionat de fervoarea sa, Etius îl măsură, reflectând. — O fi cum spui, Metronius, dar ce mă fac cu ei? Nu pot în nici un caz să-i trimit împotriva cavaleriei hune ori a celei ostrogote. Izbit de acea obiecție, dar în nici un caz resemnat, ofițerul plecă privirea pentru un moment, căutând parcă cel mai potrivite cuvinte pentru a exprima tot ce purta în sufletul său; ridică apoi capul, își drese glasul și, privind drept în fața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și doborând o bună parte din ei. Ceilalți însă continuară să înainteze și ajunseseră deja la circa treizeci de pași când o altă ploaie de săgeți se abătu asupra lor, doborând și mai mulți. Se opriră atunci și rupseră rândurile, izbindu-și caii unii de alții și călcând peste răniții căzuți în mărăciniș. Ocupați să-și țină sub control caii pe acel teren neprielnic, nu erau capabili să răspundă cu arcurile și se găseau, practic, la cheremul romanilor. Sebastianus înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cai se răsturnau în fiecare clipă, îngroșând mormanele ce deja populau întinderea de iarbă, iar apropierea războinicilor hiung-nu de dușman se dovedea cu fiecare pas tot mai dificilă. Cei care supraviețuiseră, pe jos ori pe cai, sfârșeau prin a se izbi unii de alții și a se împiedica unii pe alții într-un vălmășag confuz, în care, inevitabil, fiecare săgeată, fiecare javelină a dușmanului atingea o țintă. Atacul acela împotriva unei combinații perfecte de arcași și infanterie în armură nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceea ce Utrigúr făcuse pentru el, să dea ceea ce el însuși primise în trecut, iar asta îl tulbura și mai mult, învălmășindu-i gândurile. Ajungând la marginea unei pante, carul fu obligat să încetinească, iar Balamber trebui să meargă alături de el. Izbit de expresia ei serioasă, o întrebă care era motivul. Sprijinindu-se cu mâna de marginea carului din cauza unei zguduituri mai puternice, îl privi cu ochii ei mari și negri și ridică din umeri. — O să stau mereu în car? Balamber ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unsul Domnului este aici înaintea Lui." 7. Și Domnul a zis lui Samuel: "Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă." 8. Isai a chemat pe Abinadab, și l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; și Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul." 9. Isai a trecut pe Șama; și Samuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
descopere chinul. Răspunsurile la cele două scrisori îi vor parveni la timpul lor. Apoi va avea destul răgaz să cerceteze în continuare această problemă. Luă în mână contractul Winthrop și începu să-l citească. Douăzeci de minute mai târziu îl izbi gândul că își petrecuse majoritatea timpului încercând să-și amintească doar ceea ce făcuse în luna mai 1968. În acea lună ajunsese prima navă pe lună. Craig rememoră titlurile din ziare, așa cum le văzuse atunci. Și nu exista nici o îndoială, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și o figură foarte dură, frumoasă. Îi înmână lui Craig o foaie dactilografiată. El citi: Big Town - 9 iulie 1972 - Un incident supărător a survenit pe parcursul călătoriei Președintelui Jefferson Dayles, la venirea dinspre Midle City. O aparentă încercare de a izbi automobilul președintelui, din partea unui tânăr aflat la volanul unui automobil electric, a fost zădărnicită de acțiunea promptă a gărzilor. Tânărul a fost reținut și adus ulterior la hotelul prezidențial pentru anchetă. Explicațiile sale au fost considerate satisfăcătoare. În consecință, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
izolarea camerei sale. Cu un strigăt - și acesta făcea parte din psihologie - zvâcni în picioare și, cu toată puterea, aruncă piatra împreună cu foaia albă și fâlfâitoare. Nu avu timp să-și regăsească echilibrul sau să se ferească. Două corpuri îl izbiră simultan din direcții diferite și îl aruncară la trei metri. Craig rămase întins acolo unde căzuse, amețit de lovitură, dar conștient că nu fusese rănit. O auzi pe conducătoare, femeia masivă, din fața lui, rostind scurt comenzi: - Carla, Marion, Jane - dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în afară de chinurile sfâșietoare. Se sălta cu brațul drept, și simultan, încerca să-și ridice antebrațul stâng din țepușa neagră și grosolană în care se înfipsese. Se săltă! Și reușise! Reușise! Căzu la vreo șapte metri pe terenul din față. Se izbi tare. Mușchii îi erau niște corzi întinse dureros, la maximum. Lovitura aterizării a fost o ciocnire zguduitoare cu berbecele de șaizeci și șase de milioane de miliarde de tone care este Pământul. Creierul îi sună în cap. Căzu în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
îmi vor găsi "ușoare urme de umor în sânge". Mă lași cu chestii din astea! Nu te eschiva cu impresii psihologice. Ce-i cu carnetul ăsta de culoarea morții? Răspunde-mi la întrebare! Aici eu pun întrebări! răcni sever Filip, izbind cu pumnul în ladă, mimând autoritatea unui anchetator. Apoi pufni în râs, amuzat de perplexitatea care se așternu pe fața lui Carol, cărui nu i venea să-și creadă urechilor... E un fel de jurnal, continuă Filip. Un aide-mØmoire. Memoria
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lui? Capitolul IX îNTR-UNA DIN NOPȚI, CAROL SE sculă din pat ți începu să-și facă de lucru prin cameră, pe întuneric. își târșâi papucii până la ușa care dădea direct în stradă și-o deschise larg, simțindu-și fața izbită de lumina verde a farului. Undeva, în depărtare, câinii rupeau lanțurile prin ogrăzi, hămăind la luna plină. Inspiră adânc, de câteva ori, aerul tare al nopții de vară, cu izul lui puternic de alge și moluște. Scoase apoi ligheanul de sub
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lui, ci mai degrabă bucuria că-și poate din nou umili gardianul. De data aceasta însă, Filip nu părea a avea de gând să se urnească din locul său, de pe lada de lemn a leului. Carol mânui ligheanul de tablă, izbindu-l de picioarele de fier ale patului. Fu chiar surprins de ciudata vibrație a obiectului, care scotea un sunet de parcă și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de câteva ori obiectul cu voce omenească, dar Filip nu se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
urmam eu. M-am repezit în atelierul bunicului cu un topor în mână și cu o ceață lăptoasă pe mine. Le am găsit acolo nepăsătoare, parcă mai zgomotoase, mai active, mai pline de viață. Stăteam inutil în mijlocul lor, neîndrăznind să izbesc cu fierul mort pe cel însuflețit. Erau în ele viețile tuturor a lor mei și n-am cutezat să le curm definitiv. Am preferat să fiu eu cel distrus de ele. Macedoneanul tăcu brusc. Noaptea era pe sfârșite și toți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi i se uscaseră, iar dinții îi căzuseră în țărână. Gura îi rămăsese căscată într-un strigăt mut, a cărui frecvență era percepută numai de bufnițe și de lilieci care se izbeau de case și copaci, fiindu-le dereglat simțul de orientare în spațiu. Din timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ar putea naște o speranță îndreptățind viața. Arhivarul este unul singur, între personajele mortificat titanice, conștiința unică a unor entități fantasmatice, cum am spune, oameni reificați sau lucruri vivificate malefic. El este un mag care nu se cunoaște, un alchimist izbit de amnezie, dar străfulgerat de aduceri aminte despre care nu se poate ști dacă îi aparțin, un rezervor de imagini în revărsare continuă vom spune de violent lirism, într-un sistem de referințe binar ce preschimbă frumosul în hidos și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]