2,424 matches
-
Tombuctu? Cum a executat Marea Trecere? A tot traversat, la ora de vîrf a traficului, o autostradă, pînă la traversarea definitivă. Cîinii își cunosc viața dinainte s-o viețuiască. A rămas cu gura-n o, pîn' la destinație. N-a lătrat nici la firma Vînd hotdogi. În patru-cinci zile, am început să mă obișnuiesc cu traiul din casa cu columbar. Cu timpul ei, într-o curgere de miere. Fără telefon și fără televizor. Oh, sentimentul de pierzanie cînd mi se defectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știri din Budapesta pe care le difuzam la Radio Paris și în numărul special din România muncitoare. Intensa activitate susținută de cuplul Monica Lovinescu - Virgil Ierunca la Paris, declanșează reacția realist-socialistă din țară denigrându-i. într-un articol cu titlul „Latră Virgilică, latră”, Zaharia Stancu îi atacă necruțător și, ca la comandă, o pleiadă de scriitori aruncă din belșug cu noroiul calomniei. Nume ca Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor și alții nu se sfiesc să afirme că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Budapesta pe care le difuzam la Radio Paris și în numărul special din România muncitoare. Intensa activitate susținută de cuplul Monica Lovinescu - Virgil Ierunca la Paris, declanșează reacția realist-socialistă din țară denigrându-i. într-un articol cu titlul „Latră Virgilică, latră”, Zaharia Stancu îi atacă necruțător și, ca la comandă, o pleiadă de scriitori aruncă din belșug cu noroiul calomniei. Nume ca Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor și alții nu se sfiesc să afirme că cei doi
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
aprilie 1941 din apropierea satului Valea Albă, la vest de Siret (un fel de Katin al românilor), ne aduce în fața ochilor „șiruri lungi de morți/ Aruncați de-a valma în pământ deschis,/ Atunci nici un clopot n-a putut să bată/ Că lătra sălbatic arma automată/ Roșia armată, Roșia armată.” (Repetarea aceasta acuza și mai mult.) în Blestem deplânge raptul grosolan din trupul sfânt al Țării: „Era o singură Moldovă/ Din Ceremuș pân la Galați,/ Că de la Tisa pân’ la Nistru/ Suntem români
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
haiduc din anii tineri. Poetul, omul luminat cetățeanul inflexibil, scriitorul refractar oricărei comenzi sociale ridica hotărât steagul împotrivirii declarând cu ironie vitriolantă: „Sunt liber ca pasărea prinsă în laț/...Sunt liber ca javra cuprinsă în lanț:/ dar nu voi să latru de frică.” E curajul dus la extrem, ca atitudine constantă - curaj care, din păcate, a lipsit altor scriitori care s-au pretat unor compromisuri. în volumul pus în discuție, poetul s-a declarat „Ziditor de cuvinte”, menire asumată voluntar, pe parcursul
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de pământuri străine. Pleava se crede bob și vrea să dea rod. În „Domnișorii”, conchide că: „Astăzi... se ridică dintre noi câte un îndrăzneț și... se năpustește împotriva scaunului domnesc al poeziei românești, vrând să-l lase fără stăpân. Câinii latră, iar Domnul (Eminescu) stă în scaunul său dobândit prin iubire, prin trudă și har dumnezeiesc”. în „Iartă-mă, frate codre”, afirmă că: „De demult, când neamuri fără țară și fără morminte, tu ne-ai dat adăpost și hrană și apă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
lângă mine. Nu eram prea sigură că dispun de energia necesară să Îl ridic. — Alo? am bânguit eu cu ochii la ceas, constatând că e șapte și un sfert dimineața. Cine naiba putea fi la ora asta? — Eu sunt, a lătrat Lily cu o voce care părea furioasă peste măsură. — Bună, e totul În regulă? — Crezi că te-aș suna dacă totul ar fi În reguă? Am o mahmureală de-mi vine să mor, și tocmai când terminasem de vomitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
atât Emily, cât și eu eram Îngrijorate că s-ar putea să sune Însăși Miranda, iar eu nu o să știu ce să spun. M-a cuprins panica atunci când a sunat o femeie care nu s-a prezentat și care a lătrat ceva În receptor cu puternic accent britanic, iar eu i-am aruncat telefonul lui Emily fără măcar să Îl pun mai Întâi pe „hold“. — Ea e, am șoptit speriată. Răspunde tu. Pentru Întâia oară Emily mi-a aruncat privirea aceea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
destulă Încredere să mă lase să vorbesc cu Miranda. Și le vorbeam, frățioare, de cel puțin douăzeci de ori pe zi. Chiar și de la distanță, Miranda reușise să se strecoare În viața mea și să pună total stăpânire pe ea; lătra ordine și cereri și pretenții În ritm rapid de la șapte dimineața până când mi se permitea, În sfârșit, să plec acasă, la nouă seara. — Ahn-dre-ah? Alo? E cineva acolo? Ahn-dre-ah! Am sărit de pe scaun când am auzit-o strigându-mi numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Biroul Mira... Răspunsesem din nou de ca și cum aș fi fost la birou. — Andrea la telefon, m‑am corectat și m‑am pregătit de atac. — Andrea, știi că te aștept acolo diseară la ora șase și jumătate, nu‑i așa? a lătrat ea la telefon, fără o vorbă de salut sau de identificare. — Ăă, păi... Înainte ai spus ora șapte. Mai trebuie să... — Am spus șase și jumătate Înainte și o spun din nou. Șaaasee șiii jumăăăătaaate. Ai priceput? Clic. Închisese telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă aflu la un kilometru depărtare de finalul ascensiunii și gândul mi‑a zburat la orele de rezistență pe care le frecventasem pe vremea când aveam timp de o sală de sport. O nazistă de instructoare, călare pe o bicicletă, lătra niște ordine În ritm absolut milităresc: „Aleargă, aleargă și respiră, respiră! Sus, oameni buni, sus pe dealul ăsta. Aproape ați ajuns pe culme! Nu vă lăsați tocmai acum! Urcați să vă salvați viața!“ Am Închis ochii și am Încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Începuseră să se prelingă pe margine. Și‑a Întors privirea, plină de dezgust, atunci când a realizat că nu numai că aveam În mână ceva comestibil, dar chiar aveam de gând să consum acel ceva. — Scapă imediat de chestia aia! a lătrat ea de la cinci metri depărtare. Doar mirosul pe care‑l emană e destul să mă Îmbolnăvească. Am aruncat supa cea ofensatoare la gunoi și am privit plină de regret la hrana mea pierdută, dar vocea ei m‑a readus, brutal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
câteva minute ca să‑mi odihnesc capul pe fața de pernă din sute și sute de fire țesute de mână, dar telefonul a sunat exact În clipa În care am Închis ochii. — Ahn‑dre‑ah, vino imediat În camera mea, a lătrat ea după care a trântit receptorul În furcă. — Da, firește, Miranda, mulțumesc că m‑ai rugat așa de amabil. Plăcerea e de partea mea, am zis eu fără a mă adresa cuiva anume. Mi‑am smuls de pe pat trupul obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mai multe preparate și instrucțiuni de utilizare decât oamenii de știință de la NASA care urmau să construiască o navă spațială, dar Gestapovista‑de‑la‑Machiaj venea orice s‑ar fi‑ntâmplat, fie că Îmi plăcea, fie că nu. — Nu! a lătrat ea, pentru că, pare‑se, nu avea aceleași sensibilități ca mine. Arată mai bine așa. A terminat de tras o linie groasă, neagră deasupra genelor mele și a dispărut la fel de repede cum apăruse; mi‑am Înhățat poșeta (o geantă Gucci gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a zâmbi În pofida oboselii. — O să avem nevoie de mașină mâine dimineață ca să mergem la prezentarea de la Christian Dior. Am o Întâlnire la micul dejun la opt și jumătate În holul hotelului. Vezi să nu mă deranjeze nimeni până atunci, a lătrat ea și orice urmă a umanității ei anterioare s‑a evaporat ca apa scursă pe un trotuar supraâncins. Și, Înainte de a mă gândi cum să Închei conversația avută cu ea sau cel puțin să o mai lingușesc puțin pentru că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de la guvernul federal În mai puțin de trei ore, și asta În timp ce mă aflam pe alt continent, nu era posibil. Și basta. Îmi cerea, În sfârșit, după aproape un an Întreg, să fac ceva imposibil de făcut, și indiferent cât lătra, sau pretindea, sau intimida, tot imposibil rămânea. Îmi amintești de mine la vârsta ta. S‑o ia dracu’. Să‑l ia dracu’ de Paris, să le ia dracu’ de prezentări de modă și jocuri maraton de „sunt‑așa‑de‑grasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
foșnet neauzit În răchitele Înalte și bozii solzoși ce cresc din abundență la marginea gârlei; deodată, un fel de tirbușon invizibil Înșurubează plantele, făcându-le să se agite, să sâsâie, să șoptească, să miorlăie cu glasuri de motan sau să latre. Un vârtej se iscă din senin, ridicând brusc În aer diverse obiecte, cum ar fi hârtii, mărăcini, frunze sau pălăria cu cap cu tot a unui ins, ce se afla din Întâmplare În chiar centrul acelui gol, al acelei absențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vederea violenței pe care o Întețesc inconștienți sau o practică ca pe un spectacol crud. În copilărie, simțeam o satisfacție sadică să asist cum Leul, câinele nostru de o ferocitate sălbatică, sărea de sub mâna mea și se repezea fără să latre către alți câini ce treceau pe strada noastră și-i murseca Într-o bolboroseală de fiară furioasă ce se dezlănțuie; nu se mai vedea decât o rostogolire de corpuri, care devenea uneori un singur corp Însângerat, și nu se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea întru nimic de celelalte. Doar curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr râdeau niște mușcate însîngerate. Deschise portița. Un dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți!... N-aveți frică, nu mușcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plece. ― Foarte nostim spectacolul! murmură Nadina pe culoar. Nu-i așa?... Și regele ce bine a fost! Afară, trăsuri elegante, automobile zgomotoase, zâmbete multe și strângeri de mâini. Și muzica militară a companiei de onoare cântând un marș marțial... Câinele lătra să se omoare. Ploua vârtos. ― Ia ieși, măi bărbate, să nu muște cățeaua pe cineva, să mai pățim altă poznă! Ignat Cercel se urni de pe laviță bombănind. Când deschise ușa spre tindă, porcul, care râcâise întruna să intre, dădu buzna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Cârciumarul cu părere de rău. Numai Spiridon mi-a ținut de urât până adineaori de I-am și dat afară... ― Ehei, băiete, liniștea asta nu-i a bună, ascultă-mă pe mine! făcu Pravilă misterios. Câinele când mușcă nu mai latră! ― Ai simțit ceva, ai auzit ceva? ― Ce s-aud și ce să simt? Parcă oamenii când fac ceva spun? Ori știe cineva?... Începe unul și ceilalți ca oile, Cristache! ― Urâte timpuri, don' primar! ― De, după nimereală!... Măcar de nu s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
era nimeni primprejur să-l audă. Își puse șapca și porni, după ce cortegiul se depărtase binișor. Blocurile rămăseseră în urmă, străzile se îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
au luat și l-au dus la Canal, la tăiat stuf. Să se uite spre mare, de unde nu veneau decât rușii. Cum să apuci să-l cunoști, când s-a întors fără un dinte gură și cu mâinile tremurând, îl lătra și câinele, nu-l mai cunoștea. Și, dintr-odată, spre fiu-său : Însoară-te, ce stai ? Mai întindem o palmă de acoperiș, că loc în curte mai e. Uite, Aurica. Fată muncitoare. N-o fi ea frumusețea pământului, dar mie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și Moșii se închid. Spusese ultimele vorbe mai mult pentru sine, când ieșea, așa că nici măcar Șofronică, cititorul de semne, nu-l desluși. Într-adevăr, vremea se răcise brusc, se așternuse o liniște ca de gheață. Nu mișca nicio creangă, nu lătra niciun câine. Pașii scârțâiau pe pietre, în așteptarea chiciurii ce avea să vie. Privi după stolurile de păsări, dar și ele se risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai departe, ursulețul la piept cu ambele mâini. De la Moși începeau marginile cu case. Asfaltul se despărțea în străzi pietruite, castanii bătrâni luau locul stâlpilor de beton, șinele tramvaielor și firele troleibuzelor se răreau, se mai auzea câte un câine lătrând. Mergeau tăcuți în această îmbrățișare piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]