13,725 matches
-
sentimentală: cuverturi și perne brodate de dependenți pe care îi ajutase Rachel, scoici pe care le adusese Luke de la picnicul prin care au sărbătorit a patra aniversare a lui Rachel după revenirea pe calea cea bună - chestii de genul ăsta. Lămpile aruncau cercuri de lumină blândă și aerul era înmiresmat de florile tăiate dintr-un vas de pe măsuța de cafea. —Bere, vin, apă? mi-a întrebat Luke cicatricea. —Apă, am răspuns către prohabul lui. Mi-era teamă că, dacă mă apucam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
adică fără prea multe cheltuieli.) Cu fondurile modeste de care dispuneam, mă gândeam să le cumpăr redactorilor de profil veioze (legându-mă astfel subtil de tema „strălucirii“). Întâlnirea de la zece era cu un distribuitor de pe strada West 41 care importa lămpi neobișnuite; unele care arătau ca niște nimburi - le agăți pe oglindă, și reflecția ta arată ca icoana unui sfânt; aripi pe care le pui în spatele canapelei, pentru a arăta ca un înger dacă te așezi unde trebuie sau unele roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Faine haine, apropo. —Pa, am spus și am lăsat peticul de hârtie să cadă în geantă. M-am dus la întâlnire, dar nu eram în formă, n-am reușit să mă implic îndeajuns încât să negociez ferm condițiile cu dl Lămpi de Fițe și am plecat fără a ne fi pus de acord. Ieșind în stradă, mergeam agale, căutând din priviri un taxi când un tip mi-a înmânat un fluturaș. De obicei, le arunc pe loc în primul coș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
stai... Nu, mie îmi pare rău, să te sperii așa... Bun, amândurora ne pare rău, așa că zi-mi ce s-a întâmplat. S-a așezat pe canapea, aplecată în față, cu brațele pe coapse, cu genunchii lipiți. Arăta exact ca lampa de la Pixar 1. Dacă ar fi început să țopăie prin cameră, chiar și mama ei le-ar fi deosebit cu greu. S-a uitat în zare, fără a scoate o vorbă, o bună bucată de vreme. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a îndoit iar de râs, apoi s-a îndreptat, și-a șters fața și a zis: —Privește! A apăsat pe un întrerupător și deodată cele două radiografii s-au luminat, strălucind în toată splendoarea, de parcă ar fi fost în fața unei lămpi de spital. —Le-am pus lumini, a spus Aidan, printre hohote. Tipul care le-a înrămat a zis că pot să pun și lumini, așa că... așa că... le-am pus lumini. Le-a stins, apoi le-a aprins iar. —Vezi? Lumini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
minuscul flaconaș verzui. „În seara asta, ai să torni trei picături din acest elixir într-un pahar cu sirop de migdale pe care ai să-l oferi tu însăți vărului tău. O să vină la tine așa cum fluturele vine spre lumina lămpii. Ai să repeți trebușoara asta peste trei nopți, apoi peste încă șapte.“ Câteva săptămâni mai târziu, când Sara s-a întors ca să mă vadă, aveam deja grețuri. I-am dat în ziua aceea toți banii pe care-i aveam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ajungea până la noi de pe colină, din locul numit tocmai al-Tabla, ne indica fără greș câștigătorii sau perdanții. Deodată, un nor negru se ivi deasupra capetelor noastre. Veni atât de iute că ni se păru că soarele se stingea precum o lampă peste care ar fi suflat un djinn. Era beznă la ceasul amiezii și, fără ca sultanul să fi dat poruncă, jocul se opri, căci fiecare simțea pe umeri povara bolții cerești. Un fulger brăzdă cerul, tunetul bubui, apoi un alt fulger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Eunucii lui Zeruali fac apoi totul ca această crimă să treacă drept înec, cădere sau acces violent de gâlci. Cel puțin trei femei au murit deja în împrejurări suspecte. Ne tot învârteam pe sub arcadele moscheii, pe care le luminau nenumărate lămpi cu ulei. În cele din urmă Harun a tăcut, așteptându-mi reacția. Eram prea covârșit ca să mai pot scoate măcar un sunet. Știam desigur că omul căruia îi fusese făgăduită sora mea era în stare de multe fărădelegi și tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hotărârea mea e luată. Vreau ca Mariam să fie soția mea, mama copiilor mei. ANUL PETRECUT LA MARISTAN 913 de la hegira (13 mai 1507 1 mai 1508) La ospiciul din Fès există șase infirmieri, un slujitor care se ocupă de lămpi, doisprezece gardieni, doi bucătari, cinci gunoieri, un portar, un grădinar, un director, un asistent și trei secretari, cu toții convenabil plătiți, plus un mare număr de bolnavi. Dar, Dumnezeu mi-e martor, nici un medic. Când sosește o persoană suferindă, este instalată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
decis să aflu mai multe. Dar Guicciardini se ridica deja de pe scaun. Abia ieșise, că un ofițer de gardă a venit în celulă să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. Am cerut cu îndrăzneală haine curate, o măsuță, o lampă și unelte de scris, ceea ce am obținut chiar în cursul zilei. Seara, felul obișnuit de masă se schimbase: în loc de bob și de linte, am căpătat carne și lasagne, cu vin roșu de Trebbiato, din care am băut moderat. Florentinul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa în fața lui Valerius și umplu cupele. Valerius îi dădu una gladiatorului, care era așezat pe o grămadă de paie, cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când am auzit glasul ăla... Aș vrea să-l omor. Gladiatorul duse cupa la gură și bău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Mithra, nu-l putem tolera pe Vitellius și atacul lui asupra inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la lumina lămpii. Antonius se aplecă încruntat, neliniștit. — Ce vrei de la mine, pater? murmură, tulburat de privirea gravă a lui Valerius Mucrus. În cuvântul acela, pater, se ghicea respectul față de cel care ajunsese la gradul cel mai înalt de inițiere în cultul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asupra quazilor. Îi arătă lui Valerius una dintre cele două saltele, iar el se întinse pe cealaltă și adormi imediat. Valerius rămase să-i vegheze somnul, așa cum veghea bolnavii să învingă, împreună cu ei, Moartea. Rămase așezat la masă, în lumina lămpii, cu mâna sprijinită de cartea pe care, în noaptea aceea cu vânt și bântuită de spirite, nu avea s-o citească. 14 Soarele apunea, un imens disc palid ce părea că se scufundă în câmpia Pannoniei. Pe cer se zăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la două nopți după ritul funerar în cinstea preotesei, spunea bărbatul în timp ce hangiul îi punea în față un vas cu mâncare de grâu. Ia spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Așteaptă-mă în cort. Grijuliu, Errius îi spuse lui Valerius să mănânce. Puse pe masă mâncarea simplă a soldaților, completată de un fazan pe care el însuși îl vânase și îl gătise. În cortul lui Antonius Primus erau aprinse câteva lămpi, dintre care una pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în Ludi... Ar trebui totuși să-l lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că, după moartea lui Otho, pasărea aceea de pradă, divină, care venise în apropiere de Brixellum după înfrângere, și-a luat zborul. Sfârșitul acelei minuni coincide cu moartea împăratului nostru. Se duse la altarul aflat lângă un perete și aprinse lampa votivă, murmurând niște cuvinte pe care cei doi bărbați nu le înțelegeau. — Asta e pentru Otho? întrebă Antonius, arătând spre mica flacără. — Și ce dacă mă ura? răspunse Calvia fără să zâmbească. Și Galba mă ura. Amândoi au avut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și simțea mușchii arzând din cauza efortului. Mestecă încet felia de pâine care constituia cina și rămase nemișcat, cu capul pe sacul în care păstra panglica albă a Velundei. Proculus stătea lângă el. — Povestește-mi despre durere, Valerius. Proculus aprinse o lampă și o puse pe podea. Lângă ea așeză o clepsidră. Se uită o clipă la nisipul care curgea, apoi se întinse. — Mă refer la durerea fizică. — Ce vrei să-ți spun? N-aș fi ales arta medicinei dacă n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă taină care ne unește cu lumea zeilor? Cui nu-i e teamă de ea? Valerius își lipi obrazul de sac. Proculus îi privea chipul luminat de licărirea lămpii. — Valerius, știu că nu vrei să ucizi, știu că etica ta îți impune să respecți viața. Asta e alegerea care menține întreagă partea ta divină... și nu va fi umbrită de misiunea pe care ți-au încredințat-o zeii. — Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a ucide în arenă? izbucni Valerius încruntat. E o misiune ciudată pentru un medic. — Tu nu-mi asculți cu atenție cuvintele, Valerius. Proculus tăcu o clipă. — Cuvintele pătrund în inimă și îmbogățesc conștiința... Se întinse. În noaptea asta o să lăsăm lampa aprinsă. Valerius adormi în brațele Velundei. Antrenamentul începu în zori, ca în ziua precedentă. Din nou parul, din nou scutul greu care apăsa umărul ce-l durea, din nou jocul cu penele. La prânz, pâine și apă. Apoi, antrenament. Trecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Par diferite. Înainte să încep antrenamentul nu erau așa. Parcă ar fi niște clești. Cu mâinile astea, chiar dacă m-ar fi ținut o sută de oameni, aș fi reușit să-l sugrum pe Vitellius. Proculus rămase tăcut; încerca să aprindă lampa. — Cum te simți? îl întrebă în cele din urmă pe Valerius, așezându-se în fața lui. — Nu mai simt nici oboseala, nici foamea. — Regimul pe care l-ai urmat și disciplina corpului îți dau energii nebănuite. Dar parcă aș avea capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
printre chemările prostituatelor, strigătele copiilor, certurile bețivilor, insultele soldaților aroganți care se plimbau, ciorovăielile negustorilor ambulanți care își disputau un loc unde să-și vândă gogoșile sau apa și oțetul. Trecu în goană prin locurile unde se vindeau torțe și lămpi, suluri de papirus și pergament, prin fața depozitului de condimente aduse de la arabi, de unde răzbătea mirosul îmbătător al piperului și ghimbirului. Nu se opri în fața capelelor votive ale cultelor noi sau vechi, în fața sanctuarelor în care oamenii depuneau flori și obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lunii în descreștere. 38 — Luna... Luna ne-a ajutat să învingem, zise Antonius cu glas stins. În cortul comandanților din tabăra flaviană, generalul armatei răzvrătiților era pe moarte. Titus se apleca din când în când spre el, cercetând la lumina lămpii plasturele de pe umărul drept. Deși rana făcută de ucigașii tocmiți de Vitellius fusese cauterizată, se redeschisese și se infectase. — Lachesis e pe moarte, șopti Titus. Errius Sartorius, care tocmai intrase, se aplecă îngrijorat deasupra lui Antonius, temându-se că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atacă liniile inamice, stricându-le alinierea, și îi fugări pe vitellieni. În cele din urmă, ajunse victorios sub zidurile Cremonei. Soarele asfințea. — Luna... Antonius abia își mișca buzele arse de febră. — Luna a fost de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mare și să ne împiedice să trecem în forță... Când ajungem de partea cealaltă, ne croim drum spre Roma. Antonius strânse mâna prietenului său. — Vom trece peste Appenninus repede, până la calendele lui decembrie. Se ridică și se duse să aprindă lampa de pe micul altar al Manilor. Rămase tăcut o vreme, apoi se întoarse spre Arrius. Cât va trebui să plătim pentru vina asta? Foarte mult, Antonius. Îmi doresc să pot plăti împreună cu tine. 39 După victoria asupra lui Antonius și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te vei retrage cu familia ta în Campania. Vila pe care ai cerut-o e pregătită. Bucătarii tăi pot veni cu tine oricând dorești. Vitellius intră clătinându-se în templu, unde îl întâmpinară liniștea adâncă și lumina slabă a câtorva lămpi. Jură în fața zeului, care i se păru uriaș și batjocoritor așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]