6,066 matches
-
o poziție cu totul specială între Răsărit și Apus, opera sa constituind astăzi o adevărată punte peste prăpastia care, din nefericire, separă teologia răsăriteană de cea apuseană. Educația sa excelentă și cunoașterea în profunzime a teologiei grecești și a celei latine, dublate de un talent literar deosebit, fac ca opera sa să aibă și o profundă valoare ecumenică (universală). Vastele sale lecturi teologice și profane, experiența dobândită în Palestina, Egipt, Constantinopol, Roma și Galia de Sud, l-au ajutat pe Cassian
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
echilibrul general al textului demonstrează „experiența magistra”, de care se servește acesta pentru a desemna mijlocul prin care a cunoscut pe oamenii duhovnicești superiori ai Sciției Minor, făcând aluzie la Ioan Cassian. El împărtășea celor din Apus învățătura Răsăritului în latina clasică, învățată în Sciția Minor și desăvârșită după aceea în Apus. Dionisie Smeritul, alăturându-i-se lui Ioan Cassian reprezintă expresia anticipativă a continuității poporului român însuși, care, deși ortodox, vorbește o limbă neolatină, moștenind astfel și credința și limba
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
doi s-a bazat pe o stimă intelectuală reciprocă. Cassiodorus precizează că eruditul său amic, „Sfântul bărbat” Dionisie, a predicat mulți ani în biserică și, apoi, a predat dialectica (ars bene judicandi, logica) la Academia de la Vivarium. Traducea fluent din latină și greacă, dovedindu-se, astfel, un admirabil vorbitor al acestor limbi, dar și un exeget profund al Sfintei Scripturi. Era un ortodox desăvârșit, definitiv atașat regulilor din mănăstiri, respectiv „rânduielilor părintești” (ale mănăstirii dobrogene de unde venea). Se spune că era
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
cumva să păreți că ignorați în mod vinovat regulile bisericești atât de folositoare”. Și alte multe a tradus din grecește în latinește, care pot să fie spre folosul cerințelor bisericești. „El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mâini, le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea pe grecește, încât credeai că aceasta este scrisă cum i pronunța gura lui, cu o iuțeală
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
cărțile de doctrină ale credinței. După cum rezultă din scrierile pe care ni le-a lăsat, astfel de îndemnuri i-au fost adresate de papa Hormisdas și de preoții Iulian, Felician, Pastor și Gaudentius. Dionisie Smeritul a tradus din greacă în latină operele reprezentative ale unor Părinți și Scriitori bisericești precum Sfântul Grigorie de Nyssa (Despre crearea omului), Sfântul Chiril al Alexandriei (Scrisoarea sinodală sau Epistola XVII), Proclus (Tomosul către armeni), pe care le-a trimis și fraților săi spirituali, monahilor sciți
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
precum Sfântul Grigorie de Nyssa (Despre crearea omului), Sfântul Chiril al Alexandriei (Scrisoarea sinodală sau Epistola XVII), Proclus (Tomosul către armeni), pe care le-a trimis și fraților săi spirituali, monahilor sciți. A tradus, de asemenea, din limba greacă în latină canoanele Sinoadelor Ecumenice de la Niceea, Constantinopol, Efes, Calcedon și ale unor sinoade locale, pe care le-a ordonat în două ediții. A mai tradus și unele biografii de sfinți (scrieri aghiografice) deosebit de apreciate de monahi: Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
La întrebarea care dintre scrierile acestui ierarh au fost traduse mai întâi în latinește, părerile cercetătorilor sunt împărțite: unii afirmă că prima lucrare tradusă a fost Epistola sinodală din 430, cu anexa celor 12 anatematisme; alții datează versiunea ei în latină în anul 519. Printre argumente se află derularea firească a evenimentelor, dar și mărturisirea dionisiană: „am tradus-o mai deunăzi din grecește în latinește”. Fenomenul reluat în studiu la Roma privea erezia față de coexistența celor două firi în Hristos. Această
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
erei creștine a fost îngreunată de tradiția fidelă canonului lui Victoriu de Aquitania. Această constatare poate fi dedusă privind anul 590, când tabela pe care o stabilise acesta prevedea data greacă de 26 martie („XV lunae”), dar și pe cea latină de 2 aprilie. Episcopul Grigorie de Tours a preferat-o pe ultima. În Spania, rolul de pregătire pentru primirea sistemului alexandrin l-a jucat opera tehnică a Sfântului Chiril cel Mare, prin existența unei prelucrări a tabelei de 95 de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
o oarecare măsură, edificiul principiilor clasice, a vizat o așa-numită "dispută a inscripțiilor" (la querelle des inscriptions) desfășurată între 1676-1677 și având ca măr al discordiei limba folosită pentru inscripționarea monumentelor ridicate în cinstea regelui. Alegerea trebuia făcută între latină venerabilă, simbol al erudiției și stabilității și franceza instrument al noului, al spiritului național. Opțiunea finală a înclinat balanța în favoarea limbii franceze a cărei excelență nu mai putea fi pusă la îndoială, marcând astfel o primă victorie a Modernilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pentru care lumea este doar proprietatea celor vii, o proprietate în care cei dispăruți nu-și au partea." Reliefarea moștenirii spirituale se face prin accentuarea rolului fundamental al valorificării celor două culturi de bază ale Europei cea greacă și cea latină. Admirația pentru aceste două tipuri de spiritualitate îl așază pe Eliot alături de clasicii francezi ai secolului al XVII-lea, situându-l oarecum în anacronie față de majoritatea contemporanilor săi, după cum sugera și Ștefan Stoenescu: "Încrederea sa în spiritul solar al latinității
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe deplin adevărată dacă ea este ascunsă în istorisire.“71 Tot Engelmann își amintește că Wittgenstein aprecia cu deosebire traducerea latină a Bibliei, Vulgata. Motivul: spre deosebire de traducerile ei grecești și germane, care exprimă în mod direct mesajul emoțional al textului, latina este o limbă în care primează rațiunea, astfel încât ceea ce ține de sensibilitate „se arată“ aici neexprimat. Wittgenstein era atras îndeosebi de acele texte religioase care nu conțin reflecții de natură teoretică. 170 GÂNDITORUL SINGURATIC El își dorea religiosul pus la
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lor originare, de la structura sau de la etimologia lor (reală sau atribuită), încît reflecția ce ar implica fenomene observate la alte limbi este exclusă. Aceeași atitudine se constată în lumea romană, cu diferența că, de data aceasta, în focarul atenției era latina. Desigur, romanii aveau cunoștințe de limbă greacă și respectau această limbă, dar în universul lor nu exista decît un singur centru și un singur popor și, în consecință, o singură limbă, cea latină. De aceea, chestiunile predilecte ale erudiților romani
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de data aceasta, în focarul atenției era latina. Desigur, romanii aveau cunoștințe de limbă greacă și respectau această limbă, dar în universul lor nu exista decît un singur centru și un singur popor și, în consecință, o singură limbă, cea latină. De aceea, chestiunile predilecte ale erudiților romani, etimologia, analogia și retorica, privesc numai limba latină, iar, mai tîrziu, în Evul mediu, cînd latina era limba oficială, a cultului și a științei, ea rămînea obiectul exclusiv al interesului filozofic și științific
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu exista decît un singur centru și un singur popor și, în consecință, o singură limbă, cea latină. De aceea, chestiunile predilecte ale erudiților romani, etimologia, analogia și retorica, privesc numai limba latină, iar, mai tîrziu, în Evul mediu, cînd latina era limba oficială, a cultului și a științei, ea rămînea obiectul exclusiv al interesului filozofic și științific. De aceea, subtilitățile metafizice și teologice, care caracterizează dezbaterile de atunci, privesc analize, detalieri și îmbogățiri ale cuvintelor latine. Pe de altă parte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deosebite. Astfel, în problema vorbirii s-au putut distinge două aspecte, unul care privea vorbirea în general (capacitatea de a vorbi) și altul care privea folosirea în vorbire a unor (sau unei) limbi anumite. S-a constatat tot atunci că latina a avut două aspecte, unul popular, din care au rezultat limbile romanice, și unul literar, cu care s-au creat marile opere de cultură. Prin urmare, acolo unde limbile aveau numai aspect popular, exista posibilitatea (și necesitatea) de a se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un anumit statut din punctul de vedere al cunoștințelor), fie fără voința lor (și, eventual, chiar fără ca aceștia să fie conștienți de aceasta). Cînd apăreau zorii Renașterii italiene, învățații timpului au ajuns la constatarea că limbile romanice occidentale, deși continuau latina, nu mai erau latina însăși și, de aceea, limba de cultură pe care o foloseau, latina literară, nu mai avea și un corespondent vorbit ca altădată. Deși unele raționamente conduceau la existența a două aspecte ale limbii, popular și literar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
punctul de vedere al cunoștințelor), fie fără voința lor (și, eventual, chiar fără ca aceștia să fie conștienți de aceasta). Cînd apăreau zorii Renașterii italiene, învățații timpului au ajuns la constatarea că limbile romanice occidentale, deși continuau latina, nu mai erau latina însăși și, de aceea, limba de cultură pe care o foloseau, latina literară, nu mai avea și un corespondent vorbit ca altădată. Deși unele raționamente conduceau la existența a două aspecte ale limbii, popular și literar, iar începutul limbii literare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fără ca aceștia să fie conștienți de aceasta). Cînd apăreau zorii Renașterii italiene, învățații timpului au ajuns la constatarea că limbile romanice occidentale, deși continuau latina, nu mai erau latina însăși și, de aceea, limba de cultură pe care o foloseau, latina literară, nu mai avea și un corespondent vorbit ca altădată. Deși unele raționamente conduceau la existența a două aspecte ale limbii, popular și literar, iar începutul limbii literare italiene a avut la bază ideea că un nou aspect popular trebuie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu într-o schimbare din limba populară. Se poate merge chiar mai departe afirmînd că nici atunci cînd se produce o schimbare a limbii nu există un paralelism și o corespondență între cele două niveluri, fiindcă, de exemplu, transformarea limbii latine populare în limbile literare romanice nu a însemnat și o transformare a latinei literare în limbi romanice literare 173. Istoria lingvisticii relevă o amplă dezbatere în legătură cu faptul dacă schimbările lingvistice se produc sau nu datorită unor cauze, iar, în eventualitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
afirmînd că nici atunci cînd se produce o schimbare a limbii nu există un paralelism și o corespondență între cele două niveluri, fiindcă, de exemplu, transformarea limbii latine populare în limbile literare romanice nu a însemnat și o transformare a latinei literare în limbi romanice literare 173. Istoria lingvisticii relevă o amplă dezbatere în legătură cu faptul dacă schimbările lingvistice se produc sau nu datorită unor cauze, iar, în eventualitatea că asemenea cauze există, dacă ele acționează din interiorul sistemului limbii sau din afara
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
anumit teritoriu și caracterizat prin anumite particularități ale organelor vorbirii, care se manifestă în direcțiile principale de modificare a sunetelor, mai ales în transformările pe care le suferă o limbă cînd este adoptată de un popor (cum este cazul adoptării latinei de către populațiile cucerite de romani), și în timbrul vocalic care însoțește în mod necesar rostirea consoanelor (timbrul vocalic implicit, cum a fost denumit de G. Ivănescu). Philippide admite opinia lui Saussure, potrivit căreia nu există un raport necesar între comunitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
c u precizează că acțiunea ei nu este uniformă în timp, avînd mereu aceeași intensitate, ci este legată de realitățile social-istorice176. De aceea, există epoci de adaptare fonetică a limbilor la noi baze de articulație, ca în cazul trecerii de la latină la limbile romanice, în care schimbările produse sînt atît de numeroase încît conduc la formarea unei (sau unor) limbi noi177. Asemenea epoci s-ar putea numi, urmînd terminologia lui Hegel, epoci-salt, de transformare a unei entități în alta, deci de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
socio-culturale, care atrag după ele decăderea culturii tradiționale) și 2) de coexistența, la nivelul tipului lingvistic, a unor principii contrarii, care, privite istoric, permit tranziția de la un tip lingvistic la altul. Sînt amintite în acest context evoluții precum cele de la latină la limbile romanice, de la franceza veche la franceza modernă și de la engleza veche la cea modernă 179. Coșeriu precizează că, dacă aceste două condiții nu sînt întrunite simultan, existînd eventual doar una dintre ele, ritmul evoluției este mult mai lent
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de evoluție în toate momentele existenței unui grup uman, conservîndu-i omogeneitatea relativă chiar atunci cînd, părăsindu-și treptat limba, adoptă un alt mijloc de comunicare. Se poate așadar afirma că, înainte de a produce modificarea unei limbi (cum a fost cazul latinei la popoarele romanizate), baza de articulație este o predispoziție articulatorie a unui grup etnic, manifestată în deprinderea de a articula și de a percepe într-un anumit mod sunetele cu valoare fonologică (deprindere care decurge din însușirea general umană de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vechi 206. În limbă însă, mai ales atunci cînd se produce o schimbare a limbii și se trece de la o limbă la alta sau de la un tip lingvistic la altul, trebuie avută în vedere și producerea unor înlocuiri. Astfel, dacă latina avea un sistem cazual bine reprezentat de desinențe, avea deseori și posibilități de a exprima valori precum cele de genitiv sau de dativ cu ajutorul prepozițiilor și cu substantivul în cazul ablativ. Cînd sistemul desinențial s-a dezorganizat prin pronunțarea slabă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]