KorAP: Find »[drukola/base=lexical & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...194 >

4,839 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

proiecționiste, lexicale, care postulează reguli de realizare a argumentelor (engl. linking). Două sunt caracteristicile esențiale ale acestor teorii, potrivit lui Sorace (2004: 249): (a) inacuzativitatea și inergativitatea sunt considerate ca fiind proprietăți ale predicatelor manifestate la nivelul propoziției, și nu proprietăți lexicale ale verbelor; (b) există o legătură strânsă între interpretarea aspectuală și configurația sintactică a predicatelor inacuzative și inergative. Legendre și Sorace (2003: 190) subliniază că, potrivit construcționiștilor, verbul ca intrare lexicală nu conține informația dacă argumentele lui sunt interne sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ale predicatelor manifestate la nivelul propoziției, și nu proprietăți lexicale ale verbelor; (b) există o legătură strânsă între interpretarea aspectuală și configurația sintactică a predicatelor inacuzative și inergative. Legendre și Sorace (2003: 190) subliniază că, potrivit construcționiștilor, verbul ca intrare lexicală nu conține informația dacă argumentele lui sunt interne sau externe. Levin și Rappaport Hovav (2005: 191) identifică două clase de abordări construcționiste: (a) tradiționale: Goldberg (1995)72, Jackendoff (1997)73 etc. susțin că alternanțele argumentale apar când un verb este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
folosesc reprezentări sintactice mai elaborate, asociate cu interpretări semantice specifice; sensul construcției este codat direct în sintaxă și este derivat compozițional din sensul verbului. Susținătorii acestor teorii consideră că nu există reguli care să influențeze comportamentul variabil al verbelor. Intrarea lexicală a unui verb înregistrează numai sensul principal, și acest sens principal se combină cu sensuri bazate pe eveniment, care sunt asociate cu o structură sintactică particulară; polisemia verbală și intrările lexicale multiple sunt astfel eliminate (Levin și Rappaport Hovav 2005

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reguli care să influențeze comportamentul variabil al verbelor. Intrarea lexicală a unui verb înregistrează numai sensul principal, și acest sens principal se combină cu sensuri bazate pe eveniment, care sunt asociate cu o structură sintactică particulară; polisemia verbală și intrările lexicale multiple sunt astfel eliminate (Levin și Rappaport Hovav 2005: 190). Sensul rezidă în contextul sintactic; sensul unui verb este un construct al evenimentului, nu evenimentul în sine (Levin și Rappaport Hovav 2005: 18−19). Multe dintre teoriile de tip construcționist

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
essere 'a fi') sau inergativ (când selectează auxiliarul avere 'a avea'). Existența verbelor cu un comportament sintactic oscilant este o dovadă a faptului că distincția inacuzativ/inergativ nu e sintactică, ci aspectual-semantică, adică nu este impusă de informația din intrarea lexicală, ci de proprietățile predicatului: predicatul agentiv, atelic, este inergativ, iar predicatul nonagentiv, telic, este inacuzativ. Argumentul unic al inacuzativelor și cel al inergativelor nu se deosebesc sintactic. Borer (1994: 23) arată că proprietățile sintactice sunt consecința proprietăților aspectuale. Autoarea aduce

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în studii personale anterioare, arată că argumentelor le este asociată o interpretare în specificatorii unor noduri reprezentând structura evenimentului. Structura evenimentului nu este determinată de proprietățile vocabularului, ci de inserarea opțională a unor centre funcționale cu anumite valori semantice. Itemii lexicali sunt considerați ca fiind modificatori ai structurii evenimentului. Modelul propus de Borer (2004: 293−294) este următorul: (a) Tranzitiv, telic [EP DP1 [TP DP1 [ASPQ DP2 [VP V]]]] (in two hours/*for two hours) nom ac (b) Tranzitiv, atelic [EP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al DP aflat în specificatorul lui. Borer (2004: 294, nota 9) atrage atenția că AspQ corespunde structural, dar nu și ca interpretare, proiecției AspE de la Borer (1994). Sorace (2004: 249−250) comentează această teorie. În concepția lui Hagit Borer, intrările lexicale sunt "nude", conținând liste de argumente neordonate. Sensul lexical principal al verbului servește ca modificator, nu ca un element ce determină proprietățile structurale. Inacuzativitatea și inergativitatea sunt constelații de fenomene derivate din capacitatea verbului de a apărea în anumite configurații

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nota 9) atrage atenția că AspQ corespunde structural, dar nu și ca interpretare, proiecției AspE de la Borer (1994). Sorace (2004: 249−250) comentează această teorie. În concepția lui Hagit Borer, intrările lexicale sunt "nude", conținând liste de argumente neordonate. Sensul lexical principal al verbului servește ca modificator, nu ca un element ce determină proprietățile structurale. Inacuzativitatea și inergativitatea sunt constelații de fenomene derivate din capacitatea verbului de a apărea în anumite configurații sintactice, care determină interpretarea aspectuală. O citire telică este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
250) apreciază că această abordare oferă flexibilitate în realizarea sintactică a argumentelor, dar și supragenerare, problema variației fiind neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De asemenea, există o corelație puternică între sens și structură, corelație care poate explica rapiditatea achiziției limbajului. Natura acestei corelații este diferită de la o teorie la alta. Arad optează pentru abordarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care acestea apar. De asemenea, există o corelație puternică între sens și structură, corelație care poate explica rapiditatea achiziției limbajului. Natura acestei corelații este diferită de la o teorie la alta. Arad optează pentru abordarea bazată pe predicate (nu pe intrările lexicale) și pe structura evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unicul argument al unui verb inacuzativ este generat în aceeași poziție ca obiectul tranzitivelor −, cât și la nivel semantic − inacuzativele sunt nonagentive, telice, iar inergativele, agentive, atelice. Acest model explică problema verbelor care au comportament variabil fără a presupune intrări lexicale multiple; de exemplu, corespondentul italian al englezescului run 'a alerga' specifică existența unui singur argument, care poate suporta fie derivarea specifică inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au comportament variabil fără a presupune intrări lexicale multiple; de exemplu, corespondentul italian al englezescului run 'a alerga' specifică existența unui singur argument, care poate suporta fie derivarea specifică inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergative). Arad contrazice afirmația lui Borer, pe care o consideră inadecvată pentru verbe ca arrive 'a ajunge' (telic), work 'a munci' (atelic), kill 'a omorî' (telic), know 'a ști' (atelic), care au interpretare aspectuală unică. Arad susține deci că informația lexicală vizibilă în sintaxă conține numărul argumentelor și informația aspectuală: telic [+ EM] sau atelic [− EM]. Spre deosebire de trăsăturile selecționale (uman, animat, care nu există la interfață), trăsăturile aspectuale și cele categoriale (numărul argumentelor) nu sunt dependente de context. Majoritatea verbelor de mișcare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
definită prin telicitate (Grimshaw 1990, Borer 1994, Tenny 1994, Levin și Rappaport Hovav 1995), autoarea își propune să ofere o teorie mai inteligibilă a interfeței Lexicon−Sintaxă. Van Hout (2004: 64) subliniază faptul că telicitatea nu e impusă de verbul lexical, ci de context. Van Hout (2004: 65) arată că, în PM, corelația dintre telicitate și obiectul direct este capturată prin ceea ce autoarea numește verificarea trăsăturii evenimentului: telicitatea e verificată în poziția de obiect direct (AgrOP) prin relația de acord specificator

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de stare. Froud (2006) a făcut un experiment cu un subiect cu afazie (cu o deficiență legată de cuvintele funcționale). Acesta era capabil ca, în momentul în care citea o listă de cuvinte, să distingă între itemii funcționali și cei lexicali. În listă au fost incluse, pe lângă itemii funcționali, 125 de verbe (25 de verbe inacuzative fără alternanță de tranzitivitate și 50 cu alternanță de tranzitivitate, 25 de verbe tranzitive și 25 intranzitive) în forma "nudă". Subiectul a făcut greșeli numai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intranzitive) în forma "nudă". Subiectul a făcut greșeli numai în cazul verbelor inacuzative (și nicio astfel de greșeală în cazul celorlalte verbe), pe care le-a confundat cu categorii funcționale. Experimentul a confirmat ideea că inacuzativele sunt rezultatul unor operații lexicale care schimbă structura argumentală a predicatului tranzitiv inițial. Deși nu în aceeași măsură ca pasivele, inacuzativele i-au pus probleme subiectului afazic, ca urmare a structurii argumentale complexe și a relației noncanonice dintre structura argumentală și S-Structură. Froud ajunge

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasivele, inacuzativele i-au pus probleme subiectului afazic, ca urmare a structurii argumentale complexe și a relației noncanonice dintre structura argumentală și S-Structură. Froud ajunge deci la concluzia că inacuzativele sunt predicate verbale care au fost modificate prin adjoncționarea lexicală a unui centru funcțional care schimbă structura argumentală. În cazul inacuzativelor cu alternanță de tranzitivitate, adjoncționarea centrului funcțional este facultativă. Acest experiment infirmă ideea lui Reinhart, conform căreia inacuzativele care nu au variantă tranzitivă sunt generate în Lexicon ca inacuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la Fillmore (1970)94, care are în vedere comportamentul diferit al verbelor din limba engleză hitt 'a lovi' și break 'a se rupe'. Koontz-Garboden (2009: 77) observă că alternanța cauzativ/incoativ a făcut obiectul multor studii despre interfața dintre semantica lexicală, morfologie și sintaxă. 5.1. Probleme terminologice, definiții Alternanța cauzativă a fost discutată în mai multe studii, în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. 5.1.1. Pană Dindelegan (1972a: 50−51) prezintă situațiile de neutralizare sintactică în structura

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
exemple, un proces de creație; (c) trăsătura agentivitate este foarte importantă pentru alternanță, dar nu poate explica toate situațiile în care aceasta se produce; Matsuzaki (2001: 73) arată că verbele de schimbare de stare care acceptă alternanța ergativă sunt nespecificate lexical pentru agentivitate, ceea ce explică diferența dintre kill 'a omorî, a ucide' (subiect nonagentiv, forță naturală) și assassinate/murder/slaughter 'a assasina/a sacrifica' (imposibil de construit cu subiect nonuman); (d) gradul de schimbare de stare explică, potrivit lui Levin (1993)105

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de bază: verbul de bază, adică cel tranzitiv, impune mai puține restricții decât cel derivat. Un alt argument vine din domeniul studiului deficiențelor de limbaj. Friedmann, Taranto, Shapiro și Swinney (2008) au testat Ipoteza Inacuzativă folosind o tehnică numită cross-modal lexical priming (aplicată unor subiecți cu deficiențe verbale) și au demonstrat că subiectul inacuzativelor este reactivat după verb, iar subiectul inergativelor, nu. Inacuzativele care intră în alternanța cauzativă au comportament mixt în privința reactivării. Persoanele cu afazia lui Broca manifestă comportament diferit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
clase coerente semantic, dar nu și gramatical. Prin urmare, problema trebuie studiată la nivelul interfeței Lexic−Sintaxă. 5.2.4. Hale și Keyser (1993: 55) arată că relația dintre structurile tranzitive și cele cu încorporare este un fenomen de alternanță lexicală. Autorii (Hale și Keyser 1993: 82) susțin că verbele ergative pot proiecta atât grila verbală tranzitivă, cât și intranzitivă. NP se deplasează în poziția subiectului, Spec,I; acest subiect intern este argumentul afectat. În engleză, toate verbele ergative pot fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazul verbelor ergative (adică cele care au atât variantă tranzitivă, cât și intranzitivă − splash 'a murdări', drip 'a picura', dribble ' a se scurge', pour 'a curge'), componentul modal este intern, iar în cazul verbelor tranzitive, componentul modal nu aparține structurii lexicale interne, ci externe (este Agent). Hale și Keyser (1993: 103) mai subliniază că varianta cauzativă a inergativelor este agramaticală, iar alternanța tranzitivă depinde de posibilitatea deplasării centrului (engl. head-movement). 5.2.5. Matsuzaki (2001) studiază comparativ verbele cu alternanță ergativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
determină acest comportament sintactic. 5.2.6. Wechsler (2005) observă că, încă de la începutul studiilor de gramatică generativă, a existat ideea că ceva de tipul cauzare sau agentivitate este introdus în sensul propoziției în sintaxă și nu provine din sensul lexical − acest lucru explică, în concepția autorului, alternanța cauzativă. Într-o pereche de tipul: The door closed slowly/John closed the door slowly ' Ușa s-a închis încet'/'Ion a închis ușa încet', pentru a obține varianta intranzitivă, obiectul NP se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
anumite verbe, cu excepția situației în care aparține sensului verbului; (b) agentivitatea este detașabilă de rolurile specifice verbului (de ex., buy 'a cumpăra' este asociat cu rolurile Țintă și Sursă); (c) agentivitatea este asociată cu poziția subiectului; Wechsler (2005) folosește descompunerea lexicală, arătând că argumentele sunt ordonate, iar alternanța cauzativă este o consecință a faptului că în reprezentarea lexicală a anumitor verbe porțiunea cauzativă este opțională; (d) agentivitatea, în aceste cazuri, cea volițională, poate trece din argumentul extern în cel intern, atunci când

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]