3,155 matches
-
adică din zona oarecum prozaică a operei. Dualismul figurii eminesciene este surprins și aici prin tensiunea dintre ură și iubire, dintre amărăciune și revoltă, dintre pesimism și abia deghizate utopii. Pe scurt, Petre Comarnescu dorește să dizloce din performanța intensității lirismului eminescian un trop al potențialului revoluționar al acestei figuri. Spre deosebire de marii romantici europeni, Adam Mitckiewicz, Sándor Petőfi, Lord Byron, Victor Hugo etc, Eminescu nu a luat parte și nici n-a fost măcar martor la marile frământări revoluționare din jurul anului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sau ca vocație artistică și nu ca loisir. Feminizarea lecturii nu merge până la o feminizare a culturii, ci se păstrează în cadrul tematic al unor preocupări domestic-burgheze, dar și a marcării unei sensibilități particulare, a unei aure feminine de un discret lirism. Reveria, capelă particulară, își are propriul cult, un cult al eu-lui sensibil. Ion Theodorescu-Sion utilizează în acest context de sensibilitate figura poetului latin Ovidius, exilat la Tomis, într-un tablou cu titlul Ovidiu în exil (1915). Pictorul subliniază atitudinea melancolic-reflexivă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
această situație, pe filiera sinonimică, criticul aproape suprapune realismul, clasicismului și secesionismul, decadentismului. Arta portretului se deschide către o nouă abordare, potrivită edificării unei noi sensibilități, care se orientează către interiorizare, către o pozare mai accentuată a afectelor, către un lirism al compoziției, ceea ce, cu o cuprindere mai largă decât cea a portretisticii, Grubcy numește "pittura di emozioni" (pictura emoțiilor)385. În opinia Ruxandrei Dreptu, care semnează o monografie Octav Băncilă, "o constantă a lecției de pictură pe care românii au
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Cât despre instrumentele muzicale, Hans Hofstätter consideră chiar că "o trăsătură la fel de evidentă în imaginile simboliste este reprezentarea frecventă de instrumente muzicale"390. Lirele (ca simbol al poeziei) abundă în pictura simbolist-decadentă, în special în relație cu Orfeu, ilustrativ pentru lirismul care se degajă din pictura și literatura decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui Euridike și moartea lui Orfeu, fie în varianta în care acesta neconsolat de pierderea femeii iubite se sinucide, fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
octombrie 1912, și desemnând pictori precum Marcel Duchamp, Francis Picabia, Robert Delaunay și Fernand Leger, dar fără a face referire la cel mai important membru al mișcării, Frantisek Kupka. Acești artiști căutau o altă modalitate de expresie pentru relația dintre lirism și culoare, dintre abstracție și muzică. Tema pătrunde și în pictura română de factură simbolistă pe diverse portative simbolice, de la reprezentarea lui Orfeu ca personaj tragic, expresie a maximei investiri artistice la Kimon Loghi, la reprezentarea poetului simbolist ca artist
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din Observatorul, D. Karnabatt răspundea unor obiecții incisive cu privire la pânzele lui Kimon Loghi, obiecții pe care criticul le califica drept inconsecvente. Criticul, la rândul lui un poet simbolist, sesiza dubla natură a lui Loghi, de pictor-poet și felul în care "lirismul" se conjugă cu misterul pe care-l coregrafiază pânzele sale. Karnabatt îl disocia de naturalism, evidențiind fascinul pe care-l întreține jocul imaginației în picturile sale. Dimensiunea poetică a picturii sale releva caracterul ei simbolist, redat de o stilistică particulară
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
încadrarea sa pe o anumită direcție în pictură, direcție pentru care "fantazia" devenea o caracteristică simbolistă precum la Mihail Vrubel sau Boris Musatov, din cadrul grupării simboliste Mir Iskusstva. Invocarea poeziei ca trăsătură negativă în cazul lui Loghi trimite la un lirism convențional, facil, al picturilor sale, care își va găsi corespondentul în poezia romanțelor minulesciene, unde poetul, ca și pictorul, supralicitează retorica sentimentală, cu recuzita de teme, motive și obiecte poetice inventariate. În acest caz, specularea cromatismului, care nu dobândește o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Neuville, Detaille), reprezentările vieții contemporane fie ea publică sau privată, pitorescul, rusticul, pictura peisageră (cu excepția celei realizate à la manièrre de Poussin), naturile moarte, marinele etc. În schimb, prin regulament sunt acceptate idealul catolic și misticismul, legenda, mitul, alegoria, visul, lirismul, toate ingrediente care intră și în componența literaturii simbolisto-decadente. Și în ceea ce-i privește pe clasici, regulamentul prevede o serie de excepții: nudul este refuzat, cu excepția nudului sublimat (le nud sublimé) à la Coreggio, capetele de expresie sunt interzise, fac
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Seon și Luce, Bogdan-Pitești îi cunoștea prin intermediul saloanelor rozacruceene ale lui Péladan, Rochegrosse expunea constant la saloanele din Paris între 1883 și 1901, iar Bogdan-Pitești îl descoperea probabil acolo. Seon reprezintă o anumită direcție simbolistă, care face loc unui anumit lirism corelat sensibilității religioase și unei simbolistici specifice. Fără îndoială, Maximilien Luce este reprezentativ pentru pointilism și, în speță, pentru o altă direcție care se face remarcată în cadrul viitoarei societăți Tinerimea artistică, impresionismul. Cât despre Jiri Mucha, reprezentativ pentru curentul Art
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care se plimbau și pe niște macarale sau excavatoare am pus muzică de vals. Odată, compozitoarea Cornelia Tăutu mi-a spus: niciodată să nu pui muzică unt pe unt. Adică pe o imagine lirică să vii și să accentuezi muzical lirismul. La Editura Video, la documentarele de artă, am lucrat cu compozitori, pe teme muzicale impuse, pe structura muzicală, la care, uneori, mi-am adaptat imaginea. Cum ați colaborat cu ei, le-ați arătat imaginile montate sau, chiar înainte de filmare, le-
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
în același registru, însă la Sadoveanu există mai mult epic. Dar ca și la Creangă, epicul se transformă în poetic. Apropo de poetica romanescă, foarte bine surprinsă de R.M. Alberes în Istoria romanului modern, acum se vorbește despre poeticitate, despre lirism ca despre o dimensiune modernă a romanului. Iată că și aici suntem sincronizați cu ce se întâmplă în "romanul modern", cu mitopoietica. Cât despre "rostirea cu voce tare", aș dori să-l amintesc pe Cervantes, care își citea primele capitole
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
parodia într-o manieră amintitoare de Rică Venturiano cu care, după cum vom vedea se identifică: "Oriunde-acum sclipești În depărtări albastre. Tu nu ești unde ești, Pierdută printre astre." Din păcate, aceste exerciții de școlar repetent nu arată doar inadecvarea la lirism! Dacă N. Iorga a fost un resentimentar incurabil, faptul se datorează și unor experiențe ce i-au traumatizat brutal adolescența și tinerețea aceste oaze ale nemăsuratului orgoliu; una din ele a fost o primă întîlnire cu I. L. Caragiale dramaturgul avea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mergeau, din întâmplare, pe-o cărare lăturalnică, Dumnezeu și cu sfântul Petre, vorbind ei știu ce.”. (p 288) Deși atitudinea naratorului față de cele povestite e constant ironică, cititorul are surpriza să întâlnescă, foarte rar ce-i drept, pasaje de un lirism evident, pasaje care, desprinse din context, nu par să aparțină lui Creangă: „Nu trecu mult și ziua se călători. Ceriul era limpede și luceferii sclipitori râdeau la stele, iar luna scoțând capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminând pământul
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
timp și de spațiu (Nostalgia CFR), durerea mocnind, abstractizându-se (Până la capătul liniei). și cum viața încrustează în faldurile memoriei reflexe și treziri emoționale, revărsări de dor, regret și iubire, schițele Vai, Vărmanul tată! și Roșu-aprins devin poeme de un lirism nefardat, imnuri întru neuitare pentru părinți, pentru cele mai dragi ființe. Ar trebui să ne-ntrebăm de ce scriitorul confundă, voit, realul cu ficționalul (5ămâne doar dragostea), cu toate că încearcă să ne convingă de faptul că între creator și creație nu se
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
obsedantului deceniu>, ca și alte romane, parabolice sau cu cheie, din literatura noastră de dinainte de 1989, trebuie să ne împăFăm cu gândul că multe dintre ele nu mai rezistă...”, dar și notații subtile privind evoluția poeziei românești: epoca „eminescianizării”, esența lirismului nichitian etc. Pe aceeași linie melodică se-ntrețes notațiile memorialistice în volumul %ărbat adormit în fotoliu, printre care, reținem: savuroase instantanee cu Nichita Stănescu sau la un meci de fotbal arbitrat de Ana Blandiana; câteva exerciții de seducție, în în
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
și nu concep ca acestea să fie supuse controlului experienței, sub pretextul că adevărul se află în el însuși, și nu în măsura lucrurilor [...]. Noi nu trebuie decît să ne punem cu hotărîre în slujba științei. Cu cît mai mult lirism cu atît mai multe cuvinte goale; avem nevoie de fapte, documente. Puterea asupra lumii va sta în mîinile națiunii care va avea cel mai bun spirit de observație și de analiză profundă. E. Zola, Romanul experimental Cu puncte de reper
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Ca personificare a conștiinței și a rațiunii umane, corul era menit să vehiculeze "sensul liric" (citește: metafizic) al întregii drame, aducând "esența", "ideea", la plenitudine și vitalitate, într-o viziune organică și cuprinzătoare. În cor se condensează de fapt "întreg lirismul situației și al destinului" (sensul ocultat, transcendent), în vreme ce "pe seama actorilor se lasă cuvintele atotgrăitoare și gesturile atotcuprinzătoare ale dialecticii tragice denudate"94 (spectacolul). Deși contextul socio-cultural care a determinat apariția tragediei nu mai e posibil 95, drama modernă nu a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sensibilitatea epocii și cu mutația epistemică despre care am mai vorbit; 3. dacă epicul și dramaticul reprezintă așadar "formele" esențiale ale artei, liricul se referă la "conținutul" ei, adică la "suflet", la fondul psihologic. În termeni lovinescieni, am spune că lirismul constituie elementul de "sugestie" capabil să asigure perenitatea literaturii (în ciuda inevitabilei "mutații") și să-i modeleze în chip specific "forma". Plecând de la aceleași premise ca și celebrul estetician convertit la marxism, în studiile sale de psihologie a artei Lev Vîgotski
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sugestie, singurul element prin care arta (am spus-o deja în fel și chip) ar rezista eroziunii în timp, mutației de valori. Dar e înclinat Lovinescu să creadă dacă "fondul" psihic al artei e de natura sugestiei muzicale (implicit, a lirismului), atunci unica modalitate de a-l exprima eficient o constituie forma dramatică. (Să nu uităm că Nietzsche descoperea geneza tragediei și, implicit, a teatrului, în chiar spiritul muzicii, sau că Schopenhauer, menționat adesea de Lovinescu, aprecia muzica drept expresia unei
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
se explică de ce a ales el să-și dramatizeze confesiunea/ "povestea", ca spectator-narator al propriei existențe, probabil și din convingerea că unica modalitate de a exprima eficient (adică: estetic) "fondul" psihic al vieții (care e, tot Lovinescu remarca, de natura "lirismului", a sugestiei muzicale) o constituie forma dramatică, teatrul. Prin urmare, abundența procedeelor (melo)dramatice din proza lovinesciană sugerează dorința de a "vorbi" cât mai convingător despre sine, dar și exasperarea de a nu putea exprima prin cuvânt nuanțele vieții afective
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
A trebuit să „guste” violența pharmakon-ului francez: exigența pentru claritate, simțul nuanțelor, acuratețe, rigiditate, exactitate, precizie, paradox, fapt ce l-a determinat să afirme că „nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă. Asta înseamnă patrie și nimic altceva”. Lirismului pre-parizian, lamentării valahe i-a urmat o „alchimie internă” ce a presupus autodistrugerea / otrăvirea pentru „a-și face auzite cuvintele”, „pentru a se salva” și a dobăndi o „unitate interioară” cum precizează S. Barsacq. Scriitura-împotriva-sinelui elaborată de Cioran, este cum
De-sine-scrierea cioraniană ca pharmakon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
auzeam de la el (abordasem de la început acest subiect când îi fusesem prezentat de soră-sa drept "un tânăr care scrie") și îl ascultam uluit, fiindcă aflam pentru întîia oară că Liviu Rebreanu era în declin, Ionel Teodoreanu eșuat într-un lirism fără frână, cu subiecte fanteziste, și Cezar Petrescu în vorbărie fără noima... îi plăcea în schimb doamna Bengescu, Camil Petrescu, Sadoveanu, Mircea Eliade... Tocmai citisem și eu Maitreyi și Huliganii. "Scriitorul trebuie să ne inițieze în ceea ce există dincolo de realitatea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
arătat capul lui mare spunînd: ce e turtit de atâtea tăvi de plăcinte pe care înaintașii lui le-au purtat pe creștet." Mi-a dat să citesc Jean Giono, care scria tot despre țărani, nu m-a entuziasmat, prea mult lirism, i-am spus. Da, e un poet al naturii sălbatice. Citește atunci Les paysans, de Reymont, e un polonez, mai realist..." Era într-adevăr foarte realist, dar Rebreanu mi se părea mai viguros și mai epic. Într-o zi am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și bătrânețea lui... Ar fi fericit să afle că timpul nu i-a șters cu totul urmele, deși uneori uită cu totul de dânsul. Influențe și școli... Piero între Sarto și Ghirlandaio, între flamandul de Goes și Leonardo. Mister, manieră, lirism, bizara tensiune, toate acestea i-ar spune mai puțin bătrânului de 500 de ani decât faptul că majoritatea lucrărilor s-au pierdut. Printre ele, cine știe, și cele ce-i erau mai scumpe. În care crezuse a fi prins, pentru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]