3,576 matches
-
și caietele ocupă în exegeză o poziție marginală. Dar m-a interesat o coborâre în maelstromul ființei cioraniene. Nu ideologia, un accident al ființei, nici imaginea de ansamblu, reductibilă la câteva ipotetice „teze”, ci spectacolul unei ființe care explorează sagace, lucid, inclement, propriul labirint, plasat în miezul unei ciudate logici interioare, iată ce contează cu adevărat. Astfel, descoperi o ființă însetată de viață și de Dumnezeu, care se scaldă în dezamăgire și se salvează prin cultivarea neputinței. Un erou negativ. Laș
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aceea își cultivă cu atâta rafinament negativitatea, refuzul istoriei, denunțarea socializării. Refuză chiar scrisul, el însuși expresie a unei angajări de care vrea să se debaraseze, preferându-i, ca într-un fel de mioritism asumat, contemplația, adică abolirea oricărei prezențe lucide. „Nu-i mai important să privești marea decât să scrii?!” (30 iunie 1977 Ă 328), se-ntreabă într-un loc. Altundeva preferă munca fizică până la epuizare: „Am fost zece zile la țară unde am lucrat pământul. Nu mai cred decât
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la rândul lor, până la urmă, se vor răzbuna ele. Să-l fi marcat de la început complexul de a fi, cum zice la un moment dat pe românește, cu dispreț, cu repulsie, băiat de popă? Cum să accepte un spirit excesiv de lucid și sceptic postura aceasta călduță, înșelătoare, care-i va fi părut duplicitară? Nu-i rămânea decât să se răzbune... Răzbunarea?! Da, e un termen care pune în balanță chiar relația sa cu neamul. Lucidul Cioran, care crede în fatalitate, pune
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cum să accepte un spirit excesiv de lucid și sceptic postura aceasta călduță, înșelătoare, care-i va fi părut duplicitară? Nu-i rămânea decât să se răzbune... Răzbunarea?! Da, e un termen care pune în balanță chiar relația sa cu neamul. Lucidul Cioran, care crede în fatalitate, pune în balanță, la un moment dat, răzbunarea și compensația. Toate acestea eventual ca ironie a istoriei. Ca joc al aparențelor. El, care nu crede în nimic, bănuiește că va fi existând vreo lege ascunsă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e nevoie de o doză de naivitate. Uneori, până și diavolul mi se pare relativ naiv, pradă iluziilor. În vremea când făceam planuri de viitor pe Coasta Boacii nici nu-mi trecea prin cap c-o să devin vreodată așa de lucid, așa de detașat de ceea ce fac alții, de ceea ce speră” (28 septembrie 1974 Ă 632). Atât de detașat încât își este un străin: străinul cu care conviețuiește. În timp, nu mai păstrează decât naivitatea lecturii. Înțelepciunea e astfel la antipodul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Pyrrhon și Epicur), filozofia greacă i se pare „decepționantă”: „nu caută decât... adevărul; filozofia indiană, dimpotrivă, caută doar izbăvirea: ceea ce este mult mai important”. Nici sfânt, nici filozof, dorința izbăvirii sfârșește la Cioran cu o damnare. Cu cât este mai lucid, cu atât Cioran e locuit de straturi abisale. La fel și în privința adevărului: cu cât caută mai intens izbăvirea, cu atât mai mult, închis în lanțurile propriilor întrebări, e condamnat la neputință. Și adevărul, în căutarea căruia, înfrigurat, speriat, teluric
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cobor puțin în mine însumi, aud chemările și urletele Haosului înainte de a se preface ori de a degenera în Univers...” (I, 24). Or, scrisul este motivat doar de această nevoie de autocunoaștere, fie și prin tortura de sine. „Nici un om lucid n-ar trebui să scrie Ă decât dacă-i place să se autotortureze” (I, 84), pentru a continua în același paragraf: „Să te cunoști pe tine însuți Ă un infern pe care nici oracolul, nici Socrate nu l-au intuit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În realitate, saltul e vizibil în aspectele sociale ale prezenței sale. Dar acțiunea continuă să se manifeste, îndreptată spre sine însuși. Pe de altă parte, să fi fost făcut Cioran pentru acțiune? Nu cumva acțiunea era ea însăși o intervenție lucidă asupra propriului destin?! Totuși, Cioran, care știe că în toată violența față de alții se manifestă ura de sine, un egoism extrem, visează adesea la ideea supunerii, la asumarea înțelepciunii, la victoria cinicilor. „Iubesc orice formă de violență contra propriei ființe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fond, Paradisul e chiar non-manifestarea, în vreme ce „conștiința este un exil” (III, 196). Prototipului originar cu care se identifică Cioran îi adaugă ipostaza omului, în general: umanitatea însăși trăiește în exil atâta vreme cât se supune conștiinței. Cioran este exponentul ei cel mai lucid. Cât despre modernitate, ea este timpul prin excelență al exilului. Și totuși, atunci când îl trăiește, sentimentul că ar fi în Paradis nu e întotdeauna liniștitor. Iată: „Sunt cu un picior în Paradis; cum alții sunt cu un picior în groapă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
materie? Sentimentul că trupul te stăpânește e exasperant pentru Cioran. Tema aceasta, a dependenței de trup, ca și aceea a propriei identități proiectate în trup, face obiectul unor notații frecvente. Hermeneut al ființei, Cioran situează orice raționament și orice decizie lucidă în descendența fiziologiei. Ea decide, de fapt, în locul nostru. Sau, mai exact spus, nu suntem decât fiziologie și viscere, sânge și nervi. Totul, ca o consecință a cărnii. Iată: „Negația, la mine, n-a ieșit niciodată dintr-un raționament, ci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran: „Toți mă înjură, dar simt rana pe care am scormonit-o, căci este și a mea. Ne îndoim de rolul, de valoarea, de misiunea noastră; în forul nostru lăuntric, nu credem în ele. Suntem unul din popoarele cele mai lucide care au existat vreodată. Suntem frivoli, bârfitori, superficiali, dar în același timp amari și, sub aparența de fanfaroni, nihiliști până la disperare” (I, 140-141). Ce portret mai bun al lui Cioran decât acesta? Sub masca fanfaronadei, nihilismul, sub acela al frivolității
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aparținînd lui Constantin Popa, actor al teatrului și principal interpret în spectacol, refac o experiență în datele ei primordiale similară cu aceea a personajelor din Cui i-e frică de Virginia Woolf? Alternanța dintre imaginar și realitatea imediată, dintre visarea lucidă și euforia ieșirii din mediu nu sînt rău conduse în textul actorului-dramaturg. Din păcate, spectacolul seamănă cu o lectură abia urcată în scenă a piesei. [...] Ioan Lazăr ("România literară", 11 martie 1982) * * * Constantin Popa este o mai veche cunoștință a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dar vine vremea acuși, vine vremea... Poate mîine, poate poimîine, poate azi... Chiar acum, poate... Ștefan: Las-o încolo, măi, Iliuță, că dacă ne-am gîndi mereu la moarte, uităm să trăim. Zău așa! Ilie: Dom'le, trebuie să fim lucizi, să înțelegem necesitatea... Vera: Păi tocmai asta e, că tu nu înțelegi necesitatea! Ilie: (superior) Vera, cred că n-ai înțeles bine ce-am vrut să spun... Vera: Se poate... Eu te înțeleg din ce în ce mai puțin. Ilie: Nu te frămînta, că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
care cică face minuni. Vorbesc eu cu el. Mina: Ștefane, te rog să încetezi. Ilie: Vezi, ți-am spus eu că or să mă creadă nebun! Ștefan: Păi ce altceva e de crezut, frățioare! Ilie: (cum nu se poate mai lucid) Ștefane, n-ai cum să înțelegi. Ar trebui să fii tu în locul meu, să fi avut viața mea, drumul meu. Ștefan: Ia mai lasă-mă, omule, cu chestii de-astea. "Viața mea", "drumul meu"! Nu-mi umbla mie cu "romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
homo canis, numit pe românește vecin" în viața unei familii, cu scopul declarat de a instaura ordinea (cuvînt dătător de coșmaruri, pentru că se referă la ordine impusă de Regulamentul de bloc, și nu la una firească, naturală) reprezintă pretextul unei lucide analize, la scară mult mai mare, a efectelor distrugătoare, mergînd pînă la anihilare, pe care le implică pierderea identității. Identitatea unui individ, a unei clase, a unui popor... Asistăm la un spectacol al alienării, trăit de unii cu demnitate sau
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
impact cu dintr-un afară mai apropiat sau mai îndepărtat), fie ale autoagresiunii (semnale revelatorii ce vin din noi înspre noi). Dar asta nu trebuie să ne facă să credem că sîntem victime. Dimpotrivă. Sîntem profitorii acestor necesare violențe. Treziți, lucizi, intrăm în ținuturile încă virgine ale ființei noastre, în zonele insalubre ale propriei noastre moralități și luăm parte la demolarea falselor și învechitelor echilibre, la sfîșierea ambalajului comercial al comportamentelor la toate nivelele etic, moral, intelectual -, la distrugerea trucatelor imagini
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
G. Enescu") va cunoaște emoția primului spectacol. MAȘINA DE VÎNT se constituie într-un mesaj al intelectualului sugrumat de regimul Ceaușescu, nevoit să se comporte conform "principiilor de clasă", dar care, de fapt, în universul său interior, e un răzvrătit, lucid și moral fiind. Actualitatea mesajului este dată de faptul că, în oricare sistem ne-am afla, omul de înaltă ținută, atât intelectuală, cît și etică, este marginalizat, trimis "pe tușă", ignorat sau persiflat. E un Neînțeles. Tocmai pentru că societatea din
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
am obișnuit să mergem șchiopătând și nu ne miră deloc că nu mai putem alerga. În cele din urmă, am ajuns în ipostaza anihilantă în care verdictul asupra delațiunii să nu mai aibă semnificație. Cred cu tărie în judecata morală. Lucidă, asumată, rațională. Fără călăi și fără victime. Aceasta ne-ar duce de unde am plecat. Dar cu vinovați capabili să-și recunoască ticăloșiile mai mici sau mai mari și să-și trăiască rușinați insomniile. Dacă le au. Acest spectacol nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
obârșia secătuirii spirituale la care a ajuns lumea. În cest context poezia este "iremediabil demodată" și din vârful celor 300 de etaje "nu-ți vine niciodată să zbori". Universul este prezentat alegoric, hiperbolizat în combinații de tonuri grave, de gândire lucidă, cu jocul, cu atitudinea alertă de satiră și umor, moduri de a ascunde faptul că este un sentimental. Revoluția îi va da certitudini și "negația" se va transforma în "afirmație". "Aventurile lirice" (1963) sunt o patetică adeziune la marea construcție
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sens ceașca cu ceai, șifonierul, bila de fildeș, burghiul, un fel de ființă fantastică ce își recapătă tinerețea. Capitolul III din "Julien ospitalierul" cuprinde poeme în proză și poeme în care starea elegiacă este dublată de durerosul declin biologic: Acel lucid de spaim-al unui ceas/ Mă caută stăruitor prin lume." Există în poezia lui E. Brumaru "elemente balcanice, concretizate în intenții picturale, în cantitatea de natură moartă în care vibrează o lumină ca o muzică, ce dă extaze. Numai de n-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
intuim în unele din poemele lui, rămâne un versificator, ca altădată Rusalin Mureșanu. Radu Cârneci se vrea un intelectual abisal, liric, un cântăreț al idealurilor umaniste, al miturilor, al genezei și al sfârșitului. Este tradiționalist și modern; el "face" poezie lucid și calculat. Anghel Dumbrăveanu nu ajunge la "un timbru definit"1, nu numai în primul volum, dar nici în cele următoare; el are, cum spune Vlad Surianu, "orgoliul nedefinirii"; descoperim în poezia lui ecouri din A. E. Baconsky, din poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un pretext pentru ca poetul să se autodefinească în raport cu el însuși și cu lumea. Expresia se desprinde dintr-o experiență constatativă poetul parcă ar fi participat la un lung ceremonial de stranie existență, fără să existe însă unitate de idei dispuse lucid în încărcătura poemului, fără, deci, să reușească să ne "comunice" transfigurat. Fapte și obiecte se înscriu într-o muzică gravă, liturgică, eliminate parcă în absențe: turme de zei, copii, femei, bărbați, oase ce plâng, viermi, pământ, iarba și trupul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deliberat. Trăirea erotică este o vibrație permanentă și mereu nouă în versurile poetelor. De-obicei, erotizarea cuprinde întreaga sferă a existenței; până și evocarea trecutului se închide într-o lume de imagini senzuale, elevate, subțiate însă1. Dacă remarcăm un timbru lucid, care se strecoară, șerpuind subțire, prin lirica feminină, el va avea un caracter chinuit, forțat, adesea neconvingător la Constanța Buzea, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, sau exprimând o structură particulară intim temperamentală, ca la Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Florența Albu, Cristina
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
te ridica până la ideea de copac până la capăt,/ a te ridica până la ideea de monstru până la capăt" ("Conștiința"). "Scrisorile de dragoste" revin la sentimentul timpului, al metamorfozelor, al plictisului și al angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă,/ fiindcă tot ce eram/ și cu ceea ce sunt..." Universul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
problema cuvintelor și a sunetelor care au rolul de-a abstractiza sau de a concretiza lumea (arborii scutură vorbe sau frunze, munții se clatină sub povara sunetului). Treptat, își pierde farmecul din privire și lumea începe să fie contemplată nostalgic; lucidă, ne mărturisește: "Mi-e frig și urât". De aceea mai încearcă senzația de ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]