3,421 matches
-
a îngăimat hangița. Răspunsul a fost un potop de sărutări, care au făcut-o să uite de gândul plecării. Și dogoarea cuptorului încins a cuprins-o din nou... ... Din acea noapte, hangița parcă trăia doar în vis. Făcea totul ca mânată de iele... Ascultându-l pe bătrân, Neculai gâfâia de încordare. Când povestitorul s-a oprit, l-a privit cu ochii dilatați și cu rugămintea întipărită în străfunduri: „Nu te opri tocmai acuma, bade Pavăl”. În cele din urmă l-a
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
marii carălor, văzînd că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. 33. Atunci, un om a tras cu arcul la întîmplare, și a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mîna carul: Întoarce, și scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sunt rănit." 34. Lupta a fost înverșunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în fața Sirienilor, pînă seara, și a murit pe la apusul soarelui. $19 1. Iosafat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
ciudă pentru că mașina care-și arăta luminile în dreapta mergea în direcția bună, dacă nu mă mințise nașul, dar la viteza cu care mă deplasam eu nu puteam să o intersectez niciodată. Depuneam un efort uriaș ca să avansez cât de cât, mânat de gânduri care mai de care mai trăsnite, cel mai des venindu-mi în minte momentul întoarcerii de pe Vârful Omu, unde fusesem cu Vlad și Sorin, doi studenți la Operatorie, care-și făceau filmul de an tocmai pe vârful cu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
gară, la limita puterilor. Când mi-a povestit ce a îndurat în gară, nu m-am mai putut ține și am izbucnit în plâns. Nu-mi venea să cred că cineva poate să facă așa ceva pentru altcineva. Ce forță te mâna spre asemenea gesturi, de unde vine dorința asta nemaipomenită de a face orice pentru a-ți atinge scopul? Mi-aduc aminte o dată când eram disperat după cineva, personaj de aici din carte, mi-a trecut prin minte să mă duc la
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
dinaintea ta?" 18. Să răspunzi: "A robului tău Iacov; ea este un dar, trimis domnului meu Esau; și el însuși vine în urma noastră." 19. A dat aceeași poruncă celui de al doilea, celui de al treilea, și tuturor celor ce mînau turmele: "Așa să vorbiți domnului meu Esau, cînd îl veți întîlni. 20. Să spuneți: "Iată, robul tău Iacov vine și el după noi." Căci își zicea el: Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea, în urmă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
lume a toleranței fără sfârșit. Aceștia sânt Balcanii mei primordiali, care formează și azi substratul lumii sud-dunărene: biserica peste drum de moschee, străduțe 224 încîlcite străbătute de turci pe măgăruși, de bulgari cu coșuri de legume, de sârbi și aromâni mânând din spate cârduri de oi, de greci în fustanele. De cădii care împart dreptatea după criterii de neînțeles și totuși miraculos de eficiente. Dacă pentru Igov prototipul omului balcanic este Bay Ganyo Balkanski, personajul picaresc al lui Ale-ko Konstantinov, pentru
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui în scaunul său ca să vorbească de acolo soldaților. Nu vorbi mult. Puarem nu vorbea niciodată mult. Spuse numai atît
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben. N-am văzut niciodată astfel de stele. - Nu cumva e un zeu? Sclavul tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în nisip... Când îi trecu leșinul și se trezi, era seară. Tot aerul pustiului se făcuse violet. Încă amețit, Auta vru să se ridice. I se păru ciudat că e între nisipuri. Nu-și mai dădea seama ce l-a mânat aici. Întoarse capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
băștinașii să crească degeaba? Mai bine le-ar tăia. Ar rămâne râul curat. Dinspre pădure veneau câteva zeci de robi și de roabe, unii tineri, cu fața neagră și dinții albi, alții cu chipurile albe împrejmuite de bărbi negre. Erau mânați cu biciul. Poverile grele din spinările lor nu-i lăsau să meargă atât de repede cât voiau slujbașii rome, care mergeau călări pe măgari îmblînziți. Slujbașii mărunți ai stăpânitorilor tuturor acestor țărișoare primiseră poruncă să nu lege nici prietenie, nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
râului. Vremea era plăcută. Anotimpul ahet era pe sfârșite și se apropia anotimpul pert. Apele lui Hapi se retrăgeau între maluri. Țăranii și robii se grăbeau acum să are și să semene ogoarele umede și negre, și după ei păstorii mânau peste semănături turmele de oi, ca să intre sămânța în pământ, să n-o spulbere vântul și să n-o usuce soarele. Auta și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
șlefuite de piatră cenușie și galbenă sau de marmură, coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare plăcintele sau turtele cu miere ce le aveau de vânzare. Erau în larma și în înghesuiala obștească și altfel
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de arșiță uscară într-un număr lung de ani acele pășuni și secară marile râuri. Da, Auta își aducea aminte că a văzut nu o dată în țara lui de obârșie asemenea albii seci. Cronica mai povestea cum apoi păstorii își mânară turmele spre răsărit. Unii din ei erau cu pielea roșie, alții cu pielea fumurie. Dar coborâră și alți oameni, foarte înalți, din ținuturile așezate în stânga și în dreapta strâmtorii unde se unesc cele două mări: Marea dintre Pământuri și Marea Atlantică
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încovoiat închipuia un om cu spinarea îndoită și cu mâinile legate la spate. Tălpile omului se prelungeau în toiag. Oricât de mult ar fi vrut să se stăpânească, Auta scoase un strigăt: omul pe trupul căruia trebuia să-și sprijine mâna purtătorul acestui toiag era chiar el. Un meșter iscusit îl tăiase din lemn de abanos atât de bine, încît nimeni nu s-ar fi putut îndoi de asemănare. Auta se întrista. Ce căuta să însemne darul ciudat al lui Tefnaht
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mișcarea frunzelor din arborii de lângă fereastră. Auta stătea în picioare, înțepenit. După multe clipe, care părură foarte lungi, îi întinse scrisoarea și-i spuse cu glas ciudat: - Ia-o. Citește-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o panteră. Sclavului nu-i era frică. Dimpotrivă, o dorință arzătoare îl îndemna să fie cât mai grăbit. Se gândea întruna numai la scrisoarea regelui și la îndemnul pe care i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei pe același fel de animale. Până la Marele Oraș coborâse pe apele iuți ale Râului Rece, într-o luntre ușoară. Dar după acest drum de nici o săptămână și după alte trei zile de drum pe mare într-o corabie bine mânată de vânt și vâsle, alt mijloc nu mai rămânea decât asinul. Pe temeiul unui semn de recunoaștere, Auta schimba asinii de câte două ori pe zi, luând mereu alții odihniți. Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de a-l străbate. Niciodată Auta nu dormise atât de puțin ca în aceste unsprezece zile de când călătorea, cu toate că nu i-a dat nimeni nimic de făcut și nimeni nu-l mâna cu atâta grabă. Dormise numai pe apucate, și nu voia odihnă nici acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins mai puțin cu iuțeala zborului. Singurul lucru mai greu a fost pentru înfricoșații măgărari vederea turnului de argint și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama încotro pluteau, și strigă să se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
începu alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita zare a apusului. Marea era turbată. Vântul sălbatic îi mâna întruna spre răsărit, aruncîndu-le corăbiile de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul era negru. Marea era neagră. Felinarele de pe catarg se stinseseră de mult. Marea și vântul prefăcuseră călătorii în niște făpturi neputincioase și oarbe. În
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la miazănoapte mișcîndu-se ceva pe apă. Stătură pe țărm și strigară o zi. În dimineața celei de-a doua, iarăși strigară. Și atunci se apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în luntrea străină, ziseră că un zeu Phaeton a încercat să ducă prin văzduh carul de foc al tatălui său, al soarelui, și că neputîndu-l mâna, s-a prăbușit, și arzând totul în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că omul a vrut să se înalțe deasupra celui care l-a făcut, dar a căzut din cer îndărăt pe pământ și nu s-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
clipa când armata lui Puarem începu să iasă pe țărm, din corăbii, un țăran uscățiv și tăcut și-a lăsat plugul în țarină și s-a aruncat în apele râului Hapi, printre crocodili. Nimeni însă nu știa ce spaimă îl mânase pe țăran la asemenea moarte. Țăranul se numea Hunanupu. Se scurseră multe luni de război și de jaf, și țara Ta Kemet fu în sfârșit închegată. Într-o zi de mare sărbătoare, în noul templu al zeului Tot, alături de Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se adaptaseră rapid noii situații, trecând de partea ocupanților în 1940, acum bărbați, copii și femei veneau mereu la unitatea românilor, bucuroși, prietenoși. Numai că unii erau derutați. Rușii se retrăseseră, dar la apariția lor, sătenii își doseau avutul, își mânau vitele prin ascunzișuri. Credeau că din nou sosiseră nemții! O femeie aduse pentru Toloacă și Ioan o farfurie cu plăcinte cu brânză. Pentru a le savura, se opriră amândoi pe marginea drumului lăsându-și armele alături. - Ioane, vom mai ajunge
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]