5,997 matches
-
care mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști români rup rîndurile. Sculptorița Pătrașcu cu mîini încîntate sculptează de-a dreptul în jăratec. (Irina) Codreanu elansează ideal sinteza flacărei. Iancu înalță arhitecturi de neon. Maxy precizează formele veloce ale mobilelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Privea cu ochii întredeschiși din pricina soarelui orbitor. Când venea primăvara, fetele de la birou deveneau mai atrăgătoare pentru Takamori și pentru prietenii săi burlaci. Pe măsură ce se încălzea, ele veneau la birou mai întâi fără paltoane, apoi fără taioare, în rochii cu mâneci scurte, etalându-și brațele albe, lăsând impresia unor flori proaspăt înflorite. Takamori și Iijima, prietenul lui din studenție, își petreceau de obicei pauza de prânz aruncând ocheade „florilor“. Astăzi însă, parcă era altfel. În buzunarul lui Takamori se afla o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vocea celor care-și făceau reclamă în ușile prăvăliilor, invitând cumpărătorii să intre, țăcănitul bilelor din salonul de pachinko. — Takamori-san, ce surpriză! — Știam eu c-o să-ți placă. Ascultă, vrei să bem ceva? Auzind invitația, Tomoe l-a tras de mânecă, exprimându-și dezaprobarea. Pe când ea încă se mai certa cu Takamori, s-a apropiat de Gaston un tânăr, cu mâinile în buzunarele jachetei din piele și i-a șoptit ceva la ureche, pe un ton familiar. Tomoe s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dus la secția de poliție Marunouchi ca să-l ia pe Gaston, stătea pe canapea, cu picioarele întinse. — Bună ziua. Mă bucur să vă revăd. — Îmi cer scuze că vă deranjez la serviciu. Detectivul purta pantaloni negri și o cămașă albă cu mâneci scurte. Am venit în legătură cu străinul. Tot nu știm nimic de el. Kobayashi și Endō sunt arestați, așa că am terminat cu ei, dar străinul a dispărut pur și simplu. — Zău? — S-a raportat din prefectura Miyazaki, insula Kyūshū, că a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tărâm și-n ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarb-ai rămas? Se revarsă în mine drumurile toate pe cari ai umblat. Oglinda-ți mai păstrează chipul și după ce-ai plecat. Fără gând, fără-ndemn, fără glas, cu mâneca șterg ochiuri ude. Un vecin prin zidul meu aude răbdarea neagră a aceluiași pas. [1929] * NOAPTE EXTATICĂ Adânc subt bătrânele verzile zodii - se trag zăvoarele, se-nchid fântânile. Așază-ți în cruce gândul și mînile. Stele curgând ne spală țărânile
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
am dat niciodată seama pînă acum că ai o ținută așa de dizgrațioasă, a spus ea la un moment dat. Trebuie să Înveți să tragi de umeri, Ellie. În cele din urmă, dau peste rochia perfectă. Strînsă pe corp, cu mîneci bufante, din mătase și șifon, ideal de simplă. Îi dau un ghiont Emmei, care se duce să se uite mai de-aproape. — Mamă, zice ea, aducînd rochia, asta cum ți se pare? — E un pic cam... simpluță, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mă privește cu ochii Îngustați, iar eu ezit, cît pe ce să neg, cînd deodată țipă ascuțit și-și aruncă brațele În jurul gîtului meu. — Știam eu! Știam eu! exclamă ea, Îmbrătișîndu-mă. Acum e prea tîrziu. — Șșș, o trag eu de mînecă, Încîntată că, În sfîrșit, pot să-i Împărtășesc cuiva bucuria mea. Nu au trecut decît cîteva săptămîni, așa că Încă nu vrem să spunem nimănui. — Nu-ți fă griji. Secretul tău e În siguranță. Își duce solemn o mînă la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
intru În camera de zi. De unde ai luat-o? Aș vrea să pot minți și să-i spun că am cumpărat-o de la Diane Von Furstenberg sau ceva de genul ăsta, dar Lisa, care, În rochia ei Allegra Hicks fără mîneci și cu cercei de aur, e Întruchiparea perfectă a chicului european, și-ar da seama cu siguranță. — E second-hand, răspund zîmbind cu gura pînă la urechi. Nu-i așa că e frumoasă? Ea surîde, se apropie ca să pipăie materialul și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și din spate. E atît de frumoasă. Eu sînt doar o simplă mamă. Fac semn către Tom, care bolborosește fericit, În cărucior. Eu n-ajung să port haine ca asta, dacă nu vreau să mă trezesc cu vomă pe toată mîneca, În mai puțin de cinci minute. — O să-l Îmbrăcați seara, Îmi spune ea zîmbind, după ce copilul s-a culcat. Și, dacă aveți un bebeluș, ăsta e un motiv În plus să vă răsfățați. Mă răsucesc, mormăi, după care mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
jur-împrejur până la ceafă, dar îl purta lung în creștetul capului, cu o cărare pe mijloc, căzându-i de-o parte și de alta a feței în două lațe retezate la nivelul bărbiei. Nu purta bogata tunică longobardă de in cu mâneci largi și cu ciucuri de diverse culori, strânsă în talie cu o centură, ci un veșmânt scurt și modest de cânepă. În picioare avea sandale deschise în față până la degetul mare, cu șireturi de piele împletite în jurul pulpei. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sare, plouase, și tufele de trandafiri se uscaseră. Câteva zile mama fusese supărată foc. L-am întrebat: - Crezi că donatistul a dat cu sare înainte, fără să-l vadă cineva? - Nu, cred mai curând că avea niște punguțe ascunse în mâneci și că a împrăștiat sarea în momentul în care s-a aplecat pentru a marca cercul despre care mi-ai vorbit, mi-a răspuns el convins. În orice caz, era vorba, cu siguranță, despre sare animală, fiindcă din asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag, de șase luptători, zece longobarzi și, la sfârșit, de douăzeci de soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați în haine lungi bogate, cu mânecă croită în stil bizantin. Au descălecat amândoi odată, ceea ce a stârnit în rândul femeilor un zumzet de admirație. Desigur, carâmburile moi de piele, dantelele de la mânecile tunicii scurte de călătorie purtate pe dedesubt, aurul scramasaxului, colierele și centurile n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați în haine lungi bogate, cu mânecă croită în stil bizantin. Au descălecat amândoi odată, ceea ce a stârnit în rândul femeilor un zumzet de admirație. Desigur, carâmburile moi de piele, dantelele de la mânecile tunicii scurte de călătorie purtate pe dedesubt, aurul scramasaxului, colierele și centurile n-au trecut neobservate. S-au oprit să se spele și să se schimbe, căci nu purtau pantalonii de postav roșu. Nu se putea spune despre ei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ajunși la destinație. Numai ce am descălecat în fața casei lui Gisulf, când un om în vârstă s-a apropiat de mine. Am crezut că era un slujbaș de la grajduri, și i-am luat seama doar atunci când m-a tras de mânecă și m-a întrebat: - Tu ești Stiliano? Am remarcat că pe sub tunica de servitor avea o alta din inul cel mai bun. - Da. Ce vrei de la mine? Fusesem cam brutal, și mi-a părut rău după ce bărbatul s-a prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
limbă necunoscută. Păreau mai curând animale decât oameni, asta și din pricina murdăriei și a negrelii necontenite. Bărbații aveau bărbi și plete lungi încâlcite, fiind îmbrăcați într-un amestec de lână groasă și piei de tot soiul. Femeile purtau tunici fără mâneci, cusute grosolan, copiii având pe ei doar un veștmânt scurt. În picioare aveau cu toții piei de iepure sălbatic sau de casă, cu tălpi de lemn fixate cu o împletitură de vene de animal uscate, care-i făceau să meargă ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
amintesc bine, în a șaptea zi după întoarcerea mea l-am văzut pe Ansoald desenând cu un bețișor câteva litere în cenușă. Când l-am întrebat ce făcea acolo, a roșit și a dat să fugă. L-am prins de mânecă, în timp ce observasem precizia cu care scrisese literele A și Q. În ochii lui se citeau vioiciunea și inteligența, dar oasele lui erau într-adevăr mici, aproape fragile. Învățase toate literele alfabetului, uitându-se pe furiș la lecțiile mele, de la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ne-am priponit caii de măr, lângă falusul de piatră troienit de omăt. Prin crăpăturile din ușa colibei femeii ieșeau pufăituri de fum. Eram gata s-o deschid, când numai ce-l văd pe călugăr ivindu-se din spatele casei. Având mânecile tunicii suflecate până la subsuori și brațele goale, ținea cu amândouă mâinile o găleată mare de lemn. Trebuia să fi avut în ea ceva cald, căci încă scotea abur. Ne-a primit cu un: - Până la urmă tot ați venit. Fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu ești medic, dar te-ai purtat ca un medic. Am căutat să fac pe inocentul și i-am răspuns: - Mici trucuri pe care le-am învățat de la Garibaldo. Și-a tras pe el o tunică și-i tot frământa mânecile. - Așadar, n-ai nimic să-i spui prietenului tău? Am negat din cap. - Prietenul tău nu poate, desigur, să-ți spună ceea ce chiar soția ta nu ți-a spus. Nu mai avea mult până să-l apuce toate pandaliile, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mea ai În cap? Unde crezi că mergi? Emma luă ceașca lui Antonio, Încă plină de cafea, și o aruncă, cu cafetieră cu tot, În coșul de gunoi. Antonio o prinse de haina pijamalei și, cum ea nu se Întoarse, mâneca se sfâșie și-i rămase În pumn. Pleacă, ieși, spuse Emma. Pijamaua era oricum de aruncat, o cârpă, se justifică Antonio, ridicându-se. Îl prinse pe Kevin de mână, dar Kevin Își ascunse fața Între picioarele mamei. Mama, eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să mă trimită. N-a fost ideea ei, căci nu e de acord cu școlile particulare, spuse Kevin ridicând din umeri. — Kevin, de ce te porți așa? E foarte grav ceea ce ai scris, Îl certă sora, Încercând să-l prindă de mânecă - pentru că el, profitând de predica ei, se strecurase pe sub bancă, iar acum alergase spre ușă. Continuând, femeia urlă scandalizată: — Îți dai seama? Tatăl tău nu e mort! — Cu-atât mai rău pentru el, era mai bine da-dacă murea! țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fie doar vina celor de la The Economist? — Gurile rele străine pot spune ce vor, replică Elio automat, ca și câinele lui Pavlov. Italia e o țară sănătoasă, economia Își va reveni. Zero se strecură printre pensionari și Îl trase de mânecă. — Ce cauți aici? Îl apostrofă Elio deloc Încântat că Îl vede. Un pianist, dotat cu un talent nebănuit, Începu o piesă de Fred Bongusto, iar organizatorul le spuse celor adunați că puteau să meargă la bufet, căci acum se mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i, Kevin, și spune-mi dacă e mărimea potrivită. Nu era prea sigură dacă era talia corectă. Buonocore Jr. părea destul de Îndesat. Prea mulți cartofi prăjiți, prea multe după-amieze singur În fața televizorului. — Nu, spuse Kevin Îngrijorat, și o trase de mânecă obligând-o să se apropie. Își lipi gura de urechea ei și voi să-i șoptească: nu am bani. Dar când buzele lui atinseră perla Înghețată a doamnei Fioravanti, Își pierdu curajul. Privi pantalonii negri ai smochingului și haina aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vină și el. Se Îndreptară spre grupul de copilași care Își pierdură firul cântecului și tăcură brusc. Erau prea speriați de povestirile lui Kevin pentru a-l contrazice pe un asasin care avea douăzeci de cartușe În pistol. Antonio prinse mâneca pinguinului fiului său. Nu spuse nici un cuvânt. Pur și simplu Îl apucă. Kevin Își Înțepeni picioarele, strânse mâna Camillei și Încercă să reziste - dar tati era prea puternic, mâna Camillei alunecă din mâinile lui ca un săpun și era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
bată joc de reguli, trăsese asupra unui muncitor cinstit care nu observase blocajul stradal și insultase un ofițer superior, convins fiind că ăla Îi sabota cariera. — L-ați văzut pe fiul meu, Kevin? Îl Întrebă pe Fioravanti, trăgându-l de mânecă, deoarece el era preocupat, Încercând să distreze o doamnă ce zornăia toată ca un lampadar de Murano. Când Elio o recunoscu, se Învioră - și instinctiv Întoarse capul pentru a vedea dacă Maja era În apropiere. Dar se liniști, căci devotata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Paris. E un vis, Îi explicase. La ce-ți folosește să-ți scrii visele? a Întrebat el. Sunt doar rămășițe ale zilei. Maja intră În gloată, ridicându-se pe vârful picioarelor pentru a-l vedea. De câteva ori trăsese de mânecă pe câte un băiat cu părul lung și aspru, stil rasta, și de tot atâtea ori câte un chip străin se Întorcea spre ea surprins. Îi semănau toți. Erau ca el. Tribul lui. Iar ea n-avea nici o treabă aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]