4,696 matches
-
trei ore și jumătate, gândind la cugetarea ceea atât de adâncă, încât întrece cu mult adâncimea puțului din fundul curții, îți dădeai seama că a fost spusă cu mare schepsis. Pentru viitorime și mai ales pentru posteritate, voi însera aici mărețele lui cuvinte, așa cum le-a rumegat capul său și le-a scris cu însuși, mâna sa: „Lumea trebuie să fie condusă de cei geniali și curați”. Și cu asta punct. Nu-i așa că omul acesta cugetă adânc? Vă dați seama
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
nu prea îmi dau sea-ma ce credeau ei despre noi. În seara hramului, chefliii ne surâdeau șiret. Prevăzători, ne-am întors din vreme acasă. Noaptea veneau pe fereastra deschisă chiote de petrecere, uneori de la distanțe mari. Dar cele mai mărețe serbări tot natura ni le făcea. O! Superbele plimbări pe munți, printre brazii parfumați! Încovoiați de oboseală, și apoi odihna pe iarba moale, când te simți una cu pămîntul! Și adierea de mătase care tremură pe obraz! Odată ne-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nimic altă dată, s-ar fi obișnuit cu noua ei viață, cu vremea ar fi început chiar să-i placă și să se mire de vechile ei disperări, numindu-le "nebunii de copil". Dar, măcar pentru clipa aceea, a fost măreață. A stricat toată arhitectura presupunerilor mele. A arătat că eu sunt cel ușuratec, căci n-am fost în stare decât să mă zbucium. Și noua mea durere de acum, nemângâiată și, poate eternă, totuși e limpede, netedă, ca a cuiva
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ale temei, încercării "melodice" de cristalizare a lucrului. La portretul Irinei sinuciderea nu mai adaugă decât ultima notă ("Ea care se îndoia sub hotărârile tuturora, a fost în stare de un gest așa de mare"), fixînd-o într-un ultim gest măreț. Gest totuși nesigur, "poate a lunecat...", astfel încît imaginea Irinei rămâne nu neclară, ci nedesăvârșită. Făcând abstracție de ambiguitatea morții în sine, situația este simbolică pentru lipsa de progres și de limită a staticului: cartea poate continua la infinit. Dacă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că rei stări de lucruri. Deopotrivă, când se vede pe sine singura lumină ce poate clarifica atâtea probleme grave care se ivesc în această lume. Se contrazice spectaculos când formulează doctrine și teorii ultime, salvatoare. Cu fiecare teorie nouă și măreață, care se vrea definitivă, absurditatea sa tinde să devină maximă. Nietzsche a consemnat bine acest lucru. „Fanatismul cu care întreaga gândire greacă se repede asupra raționalității trădează un impas: ești în pericol, nu ai decât o unică alegere: să pieri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dorinței autorului de a vorbi excesiv. Căci recurge pur și simplu „la hybris și lăcomia cuvântului, la o senină (rar obsesivă) știință a pluralului și a nemăsuratului“. Borges ar oferi aici „exemplul 194 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE cel mai măreț de listă incongruentă (încât își poate permite luxul conciziei)“. Într-adevăr, în primă instanță această enu merare sfidează orice regulă logică. Nu dispune de un criteriu, de o măsură a celor enumerate. Nici de limite care să oprească proliferarea pluralului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ies, Deși dorul cere des. Dar îți spun ca un precept: Bunul-simț rămas-a drept. De când sunt sub aparat, Optimism am căpătat. Bine-i și așa să fie Decât pus pe năsălie! Fost-am pesimist o viață, Acum vreau clipa măreață; Fost-am ieri întunecat, Acum sorb ca fermecat Și esența din nimic Chiar de-i orizontul mic. Dacă știi gând înțelept, Fă și tu, c-așa e drept! - Fii ferice! eu îți spun, Pentru Nobel te propun. Eu nu știu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
laolaltă, S-au retras în adăpost, Doar speranța ritmic saltă Ca foamea în zi de post. Azi mi s-a fixat doar patul. Ochii văd patru pereți Când de-a lungul, când de-a latul; Deși-s mici, îmi par măreți. Pentru mâine, nu știu ora, Un pătuc din lemn de brad Îmi va țărmuri și hora Slovelor ce triste cad. Când va fi să vină ceasul Împăcat doresc să fiu Cu toți ce-mi știură pasul, Pe care în minte
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
obraz s-a-ntins rășina, Azi e neagră pată. 9 noiembrie 2004 CU IISUS LA DRUM În jungla viețuirii noastre E locul strâmt pentru acei Ce sunt porniți spre lumi albastre C-un Dumnezeu, nu dumnezei. Calea-i una, dar măreață, Cu nume sfânt - Iisus Hristos, Cu Adevărul, Calea, Viața, Fără de plată, cu folos. Spre locul unde totul are Un sens adânc, curat, divin, Fără dureri, făr’ de-ntristare, Fără de plâns, fără suspin. Tu, ce-mi citești aceste versuri, Ieși din
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
că rei stări de lucruri. Deopotrivă, când se vede pe sine singura lumină ce poate clarifica atâtea probleme grave care se ivesc în această lume. Se contrazice spectaculos când formulează doctrine și teorii ultime, salvatoare. Cu fiecare teorie nouă și măreață, care se vrea definitivă, absurditatea sa tinde să devină maximă. Nietzsche a consemnat bine acest lucru. „Fanatismul cu care întreaga gândire greacă se repede asupra raționalității trădează un impas: ești în pericol, nu ai decât o unică alegere: să pieri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dorinței autorului de a vorbi excesiv. Căci recurge pur și simplu „la hybris și lăcomia cuvântului, la o senină (rar obsesivă) știință a pluralului și a nemăsuratului“. Borges ar oferi aici „exemplul 194 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE cel mai măreț de listă incongruentă (încât își poate permite luxul conciziei)“. Întradevăr, în primă instanță această enu merare sfidează orice regulă logică. Nu dispune de un criteriu, de o măsură a celor enumerate. Nici de limite care să oprească proliferarea pluralului, căci
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
facere". Din același motiv, Timpul cosmogonic slujește drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s-au manifestat și au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea divină cea mai cuprinzătoare și mai măreață. Omul religios reactualizează deci cosmogonia nu numai de fiecare dată când "făurește" ceva ("lumea lui proprie" - teritoriul locuit - sau o cetate, o casă etc.), ci și atunci când vrea să asigure o domnie fericită unui nou Suveran sau când trebuie să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
O durată evanescentă și un "șir de veșnicii" periodic recuperabile în timpul sărbătorilor, care alcătuiesc calendarul sacru. Timpul liturgic al calendarului se desfășoară în cerc închis, fiind Timpul cosmic al Anului, sanctificat de "lucrările zeilor". Și pentru că lucrarea divină cea mai măreață a fost Facerea Lumii, comemorarea cosmogoniei joacă un rol însemnat în multe religii. Anul Nou coincide cu ziua dintâi a Creației. Anul este dimensiunea temporală a Cosmosului. La trecerea anului, se spune: "A trecut Lumea." Orice An Nou înseamnă repetarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
legate de cele orientale. Dar asta primejduia planul căii ferate engleze care trebuia să lege Africa de Sud cu Sudanul. Cecil Rhodes tocmai lansase proiectul unui vast imperiu britanic al Africii, din Egipt și până la Capul Bunei Speranțe. Aspirațiile portugheze zădărniceau acest măreț imperiu și atunci agenții britanici se așează la lucru; agenți "deghizați în misionari protestanți, în exploratori științifici sau simpli negustori" (Joîo Ameal). Guvernul britanic încurajează intrigile între șefii triburilor, înarmează grupuri de rebeli, declară posesiuni engleze teritorii care până atunci
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mistică reculegere. Oricare ar fi adevărul, fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece opt ani în seminarul din Vizeu, fosta mănăstire a Nerilor, edificiu cu înfățișare măreață și severă, 1900-1908. Anii de agonie ai Monarhiei, care se scurg între moartea lui Eça de Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la republicanism și masonerie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
termină de vorbit, izbucni nerăbdător și plin de mânie: — Tu ai fost un mare războinic, Ademar, și eu te respect, dar, de nu ar fi părul tău alb, te-aș face să-ți înghiți vorbele. Gundikar a fost un conducător măreț: i-a înfrânt în mai multe rânduri pe huni și le-a ținut piept multă vreme romanilor, iar faptele sale vor fi, cu siguranță, întotdeauna amintite de barzi. El dorea libertatea și mărirea poporului său, dar n-a avut noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se înfruntă pe întinderea aducătoare de moarte a Câmpiilor Catalaunice, într-o confruntare ce va marca pentru totdeauna istoria Europei. Două armate imense, doi mari condotieri, capabili amândoi să-și înflăcăreze oamenii și să-i conducă la faptele cele mai mărețe. Iar dacă hunul Balamber e dispus să-și sacrifice viața pentru a o salva pe aceea a lui Atila, romanul Sebastianus va lupta până la epuizare, supunându-se ordinelor lui Flavius Etius: doi bărbați pe care îi unește același simț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scris plăpând de „Nu-mă-uita, Sunt pe veci al tău ești pe veci a mea!” GLASUL CODRULUI MĂ CHEAMĂ Codrul cheamă și - înfioară De cu zori și până- n seară Să-i ascult cântările Să-i sărut cărările. Când îl văd măreț în zare, Bucuria mea e mare, Râurile ce curg spre vale Îmi duc dorurile-agale. În pădurea verde, deasă, Gătită ca o mireasă Îmi doresc mormântul meu Unde nu-i pământul greu. Pe mormânt frunza să-i cadă, Plapumă dulce și
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
ea îl privea de- aproape, În extaz de bucurie, lumea ca pe-un cerc o vede Iar la umbra unei gene, lacrima pe-obraz se pierde. Era în amurgul serii, zi de mare sărbătoare, Când pe lume veni pruncul, mai măreț decât un soare, I-atinge cu buza-i dulce fața lui catifelată Și cu dragoste de mamă l-a privit întâia dată. Piele lui albă și moale, ca petala unei flori, O uimea și-o întrebare și-o punea adeseori
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
țară străină cu greu te-mbogățești Și nu știi ce preț mare va fi ca să plătești ? Dar tu nu ai rămas un om nepăsător Și ai pășit la fel în stil de-învingător Mereu mai curajos spre-o viață mai măreață Aveai un crez al tău că reușești în viață. Erai miez de nădejde, speranță și minune Sfidând străinătăți găsind soluții bune Am dobândit cu tine liniștea-adevărată Calea noastră-atunci părea mai luminată. Luceafărul de noapte, o stea străluminată Ce arde în
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe drept cuvânt. Căci este unitar închegată. Și, deși cu unele lungimi reflexiv intelectualiste, impresionantă în simplitatea ei măreață. O dramă filozofică pe tema dreptului la sinucidere. Bătrânul Filip a renunțat de mult la meseria lui de avocat și lucrează ca un simplu comisionar. Duce flori și mesaje. "E mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând chiar și în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care avea pe casă un cuib de cocostârci, păsări pe care le vedeam întîia dată și care produseseră asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în toate impresiile mele de-atunci intra în cea mai mare parte misterul. Fânațul, unul dintre cele mai frumoase ce am văzut, cu iarba mai mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să fiu totuși fericit? Dar sunt. Fără voioșie, fără veselie, fericit până-n măduva oaselor, iar zelul meu pare incasabil. Adunând amintiri doar despre singura altă persoană pe care am cunoscut-o în viața mea.) Nici nu vă imaginați ce planuri mărețe, dătătoare de satisfacții, am avut pentru spațiul acesta imediat. Se pare însă că planurile au fost menite să arate superb pe fundul coșului meu de hârtii. Aveam de gând să însoțesc aceste două paragrafe, scrise în miez de noapte, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
care propriul meu ego, perpetua mea dorință de a împărți capul de afiș cu el, e permanent prezentă -nu o pot termina, spuneam, fără a fi conștient de ceea ce e bun, de ceea ce e real. ăsta e un lucru prea măreț pentru a fi spus (drept care eu sunt omul care-l spune), dar nu degeaba sunt fratele fratelui meu, așa încât știu - nu întotdeauna, dar știu -că nimic din ceea ce fac nu e mai important decât a mă duce în acea groaznică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
germană funcționa impecabil. Loviturile le dădeam pe neașteptate, cu precizie, și o forță irezistibilă, Încât inamicul era pur și simplu ridiculizat...!! Timpul ne presa, nu ne puteam permite nici o clipă de odihnă, de-a permite adversarului trezirea la realitate...!! În măreața desfășurare de forțe a armatei germane, un rol important l’a avut diplomația, diplomație care Încheia tratate de neagresiune desigur la derută, ca după aceea În pas de defilare „Mașina de război germană”, desăvârșea unificarea Europei Într-un singur stat
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]