3,738 matches
-
la plinirea a cinci sute de ani. Mai putem socoti oare mare și minunat lucru dacă Creatorul lumii va învia pe toți aceia care I au slujit cu cuvioșie în încrederea bunei credințe, când chiar printr-o pasăre ne arată măreția făgăduinței Lui?” (Sf. Clement Romanul, Epistola către corinteni (I), cap. XXIV, 1-5, cap. XXV, 1-5, cap. XXVI, 1, în PSB, vol. 1, p. 66-67) „Nu este, cu alte cuvinte, mai greu să începi ceea ce nu este, decât să repeți ceea ce
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Lukaszewski este o instituție care pare însă oarecum idealizată, în tot cazul mai greu de realizat decât aceea preconizată în 1863 de A. Fătu și, credem noi, chiar mai puțin bună ca funcționalitate. Spitalul la care visează Lukaszewski impresionează prin "măreție, eleganță și confort", fiind, desigur, greu de realizat cu geamuri incasabile, fără gratii, cu frumoase parcuri separate pentru fiecare categorie de bolnavi etc. Spitalul, organizat în jurul unui centru administrativ, ar urma să dispună de două pavilioane pentru bolnavi liniștiți, situate
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
pe spatele căruia diplomații croiesc carte și rezbele, zugrăvesc împărății despre cari lui neci prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu servește decât de catalici tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri." Firesc, de vreme ce Eminescu a întrupat arheul românității în toată plenitudinea lui, dându-i contur conceptual ontologic, pornind, deopotrivă, din filosofia greacă a lui Platon și Aristotel, din Johann Baptista van
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
s-o piardă, dând dovadă de oboseală, cufundat în dulceața civilizației, bunăstării și culturii. Întrevedea el ceea ce, la începutul secolului al XX-lea, un Spengler va numi "declinul Occidentului"? Cu siguranță. "Teoriile aceste continuă Eminescu nu sunt lipsite de oarecare măreție și de o manieră de a privi istoria universală într-un mod specific slav. În orice caz ni se pare ciudat cum noi, românii, care trăim lângă Dunăre, suntem cu totul cufundați în ideile Occidentului, pe când din toate părțile împrejuru-ne
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
trezească o nesfârșită compătimire: "Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror mon[o]tonie are înrâurire asupra inteligenței omenești, lipsind-o de mlădoșenie și dându-i instincte fanatice pentru idei de o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei și a lipsei de cultură, a fanatismului și a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreț, precum colinele undoiate și munții cu dumbrăvi a țărilor apusene sunt acolo înlocuite prin șesuri fără de capăt. În
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
ca o mănușă mulată perfect pe vechea credință a țarilor că românii trebuie să dispară, ca piedică ce sunt în calea expansionismului slav. Ceea ce au revizuit bolșevicii din imaginea descrisă de Engels a fost considerarea slavilor sud-dunăreni ca "apți" de măreția "revoluției mondiale", singurul obstacol rămânând românii, iar, pentru perioada interbelică, și polonezii, Polonia și România fiind tratate ca principalele amenințări militare la adresa măreței URSS. Pentru asta, au încercat să și motiveze "revizuirea", în ce-i privește pe frații din Balcani
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
între gândirea filozofică și înot: „Tot așa cum corpul nostru are o tendință naturală de a ajunge la suprafață și trebuie să ne sforțăm pentru a ajunge la fundul apei, la fel stau lucrurile și cu gândirea. Într-o discuție despre măreția omenească, el spunea odată că măsura măreției unui om stă, după părerea lui, în osteneala pe care i-o cere munca lui. Nu există nici o îndoială că pe Wittgenstein munca lui filozofică l-a costat multă osteneală.“129 După revenirea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
corpul nostru are o tendință naturală de a ajunge la suprafață și trebuie să ne sforțăm pentru a ajunge la fundul apei, la fel stau lucrurile și cu gândirea. Într-o discuție despre măreția omenească, el spunea odată că măsura măreției unui om stă, după părerea lui, în osteneala pe care i-o cere munca lui. Nu există nici o îndoială că pe Wittgenstein munca lui filozofică l-a costat multă osteneală.“129 După revenirea din America, Wittgenstein a fost supus unui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mare progres în logică, cât ar fi ea de nedorit la prima vedere.“9 Nimic nu poate pune mai bine în evidență modul în care resimțeau oamenii care îl serveau eminența acestui domeniu de preocupări decât o asemenea pildă de măreție în umilință. Russell și Wittgenstein erau profund atașați de austeritatea și transparența cristalină a demersurilor analizei, pe care o puneau în contrast cu retorica adeseori emfatică a stilului multor scrieri filozofice. Întrebându-l pe Russell cum au scris ultimele rânduri ale voluminoasei
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și istoria științelor hermeneutice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, p. 96). 247 Henri Ey, Conștiința, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. 248 La români, de exemplu, moștenirea din latină a cuvîntului romanus a generat, la unii, preocupări absurde și ridicole în legătură cu măreția fenomenului sau cu forma grafică pe care ar trebui s-o aibă lexemul moștenit. 249 Acest aspect cuprinde și sentimentalismul fals (de obicei conjunctural) în legătură cu unele aspecte ale limbii, precum opinia semidocților că â și sunt ar reflecta originea latină
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o ființă izolată, desprinsă de lume și de semenii săi. Munca și viața În comun sunt factorii care și-au pus amprenta asupra umanizării, contribuind În același timp la Îmbogățirea continuă a acestui fond uman cu alte trăsături, pe măsura măreției ființei umane, unice În felul său. În consecință, existența umană este o modalitate de interacțiune cu semenii săi. Această interacțiune se realizează, evident, prin intermediul diferitelor grupuri și comunități umane În care el se integrează, prin activitățile pe care le
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
în propriu-i Eu ori contemplând lumea, subtilul Novalis sclipitor nu doar ca poet, dar și în postură de comentator credea ferm în puternicia cuvântului; nimic informulabil! "Orice se poate descrie verbis..." Performanțele de acest gen, rarisime, depun mărturii despre măreția unui creator. La polul contrar, Salvatore Quasimodo ("Nobel" italian în 1959) declara stânjenit că n-a avut la dispoziție decât cuvântul, material precar. Mulți dintre modernii de ieri sau de astăzi invocă în consens tragedia limbajului, nonconsonanța dintre semn și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și tot lucrul, / unele / pe altele. // Niciodată un copac / n.a ucis un copac; / Niciodată o piatră / n-a depus împotriva pietrei / mărturie (...) // Iubito, iubito / pururi fără de nume, iubito" (Împotriva cuvintelor). Propunându-și să scrie "romanul unui sentiment" (formulare-subtitlu la Măreția frigului 1972), un Nichita Stănescu patetic, preocupat, dilematic, nu-și ascunde impasul: Dacă mă înțelegi bine / Azi cât timp mă înțelegi voi fi bucuros, / Chiar fericit. Dar numai azi. Dacă nu înțelegi nimic, voi fi trist / iar către sfârșitul serii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
schițează sensul noii panorame: "Ea (Putna) este modelul pentru întreaga Moldovă, tiparul, înainte de a fi fost Mănăstirea Neamțu, Voronețul, Humorul, Sucevița, Moldovița, Dobrovățul, Stănileștii, Arbore, Căpriana și celelalte. Aici la Putna s-a săvârșit cea dintâi frumusețe românească deplină de măreția Bizanțului sau a Evului Mediu european după Curtea de Argeș a Basarabilor, rămasă permanență o jumătate de mileniu până la noi". Lăcașul putnean (cu mormântul legendarului mușatin) e definit printr-o metaforă preluată din Eminescu: "Rusalim al sufletului meu"; în imne ca Logos
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1969); O viziune a sentimentelor (1964); Dreptul la timp (1965); 11 elegii (1966); Roșu vertical (1967); Alfa (1967); Oul și sfera (1967); Laus Ptolemaei (1968); Un pământ numit România (1969); În dulcele stil clasic (1970); Belgradul în cinci prieteni (1971); Măreția frigului. Romanul unui sentiment (1972); Clar de inimă. Versuri de dragoste (1973); Epica magna (1978); Operele imperfecte (1979); Noduri și semne (1982); Oase plângând (1983). Eseuri: Necuvintele (1969); Cartea de recitire (1972); Starea poeziei (Cu o prefață de Aurel Martin
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mult mai mare, însemnînd "dezvăluire, descoperire, non-ocultare, fără ascundere". Întoarcerea la semnificațiile originare este necesară pentru că acestea dețin un sens pierdut, singurul capabil să ne elibereze de alienare, de lumea înstrăinată în care trăim. Noi nu mai înțelegem nimic din măreția începutului, cîntată și de romantici (vezi "primii zori" ai lui F. Schlegel), totul s-a degradat și dereglat pînă la ridicol, totul e plin de ignoranță. Acest centru primar ocultat al începuturilor trebuie regăsit și readus în prezentul degradat în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
îl lovea pe individ, dar nu era nici bună, nici eficientă prin ea însăși. Mortificarea cărnii nu era un scop valorizat în sine. Talmudul nu recomandă nicidecum renunțarea la plăcerile trupului, mâncare, băutură sau sexualitate. Desigur, în suferință stă adevărata măreție. Dar ea nu-l exonerează pe individ de responsabilitățile sale obișnuite față de sine și de ceilalți, și prin ea nu este nicidecum separat fizic sau emoțional de comunitate. Ceea ce conferă suferinței o cuprindere universalistă, deja prezentă în mai multe episoade
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
imaginea rătăcirii. Ei l-au abordat păstrând în memorie timpul fericit al șederii pe pământ iberic, cu momentele ei de glorie, atât sub musulmani cât și sub creștini, și în ciuda turbulențelor episodice. Iar în noile lor locuri de așezare, mitul măreției trecute din Peninsulă, vestitor al unui viitor mai fericit, i-a ajutat să-și revină după lungi perioade de tristețe. În secolul al XVI-lea, discursul sefard despre suferință o ia, cât se poate de firesc, pe calea speculației istorico-escatologice
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
creării omului și justificarea Legământului înseamnă înainte de toate să respecți Tora și să trăiești cu ea, nu să mori pentru ea, în afara unor cazuri excepționale. Omul este angajat în procesul vieții ca partener al lui Dumnezeu în creație, ceea ce dovedește măreția lui. Evreul trebuia prin urmare să accepte totul cu dragoste, inspirat de încrederea și credința sa în relația binevoitoare a lui Dumnezeu cu omul. Aici, el îi răspunde lui Dumnezeu alăturându-i-se într-o uniune mistică și în bucurie
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Dunăre, Câmpia Română; iar în apus Câmpia de Vest (întinsă până la Tisa). Atracția mecanismului teritorial construit de Carpați își exercită influența și reglează inclusiv funcționarea spațiului cuprins între Dunăre și Marea Neagră, reprezentat de Podișul Dobrogei. Pentru a cuprinde cu ochii măreția ansamblului geografic în care ne-am născut și trăim ca popor ar trebui să ne urcăm cât mai sus ca să putem privi cât mai departe. Așadar, să ne cățărăm pe vârfurile Carpaților și sub cerul senin al soarelui amiezii, să
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
am menținut doar la suprafață. Nu am reușit să le pătrundem tainele pentru a le găsi menirea și astfel să putem a ne afla rostul. Ne limităm la a le contempla, admirându-le și, totodată, înfricoșându-ne de puterea și măreția etalate în desfășurarea lor grandioasă. Să nu uităm niciodată, pe cărarea care ne poartă spre vârful muntelui, că formăm axul central al spațiului cosmic. Reprezentăm manifestarea conștientă a materiei și, implicit, nucleul în jurul căruia se coagulează existența. Suntem purtătorii unui
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Să-mi pui coroana pe a mea frunte/ Și să-mi pui lira de căpătîi". În episodul Dochia, din Memento mori, scrisă în 1872, își arată dorința ca la moartea sa întreaga Dacie cu codrii seculari să-nvie în toată măreția lor antică și, în frunte cu împărăteasa "la sicriu că-mi vin,/ Să simt că flori aruncă, pe giulgiul meu de in"150. Fără Casandra, se simțea singur și voia să moară, ca să se ducă lîngă ea. Aceasta este explicația
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
nu poate schimba cu nimic inevitabilul, fatalitatea mersului istoriei. Darius este ilustrul martor al unui sfârșit, oracolul unei catastrofe pe cale să se producă. Evocarea trecutului glorios nu a izbutit decât să facă și mai dureroasă lamentația funebră prilejuită de pierderea măreției de odinioară, acest threnos 2 cu care va fi întâmpinat Xerxes, eroul care continuă să viețuiască sau, mai degrabă, să supraviețuiască, nesăbuitul care regretă amarnic faptul că nu a murit, că a ajuns să fie dovada vie a eșecului, imaginea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
protejeze regatul. Piesa se deschide, așadar, cu bine-cunoscutul apel la fantoma ocrotitoare a regescului răposat plecat în lumea umbrelor, acolo unde își va întâlni marii predecesori. Moartea lui Henric al V-lea coincide însă cu sfârșitul unei epoci pline de măreție: mesagerului care aduce vești dezastruoase despre înfrângerile suferite de englezi în Franța i se cere să vorbească în șoaptă, căci ceea ce relatează solul l-ar putea face pe rege ca, la auzul pierderii atâtor orașe, „să sfărâme plumbul coșciugului și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceea a piramidelor, a palatelor, dar mult mai rafinată în privința materialelor folosite decât cea a edificiilor florentine sau venețiene. Această materialitate masivă și totodată prețioasă, rară urmează să se regăsească atât în elementele de decor, cât și în costume, iar „măreția impunătoare” a materialelor va trebui să fie strâns legată de valoarea lor simbolică. Pentru realizarea unor costume-simbol, Craig asociază două referințe semnificative: veșmintele de cult fastuoase, purtate până în zilele noastre în marile catedrale occidentale, și cele din vechiul teatru japonez
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]