26,035 matches
-
elevilor săi, avea ce să dea, acumulase cunoștințe, studiase operele marilor pedagogi și psihologi, era bun la suflet, pentru că oamenii de cultură, de mare cuprindere, sunt și buni, ceea ce-i duce în eroare pe mediocri și pe cei meschini, care măsoară totul după dimensiunea lor. Elevii lui nu-l vor uita, îl vor păstra în suflet ca pe un talisman, la care să se raportează și să mediteze. Totolea n-a avut viață lungă, a plecat, lăsându-ne regretul că nu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
al XX-lea, în România Mică de după 1906, când s-au sărbătorit, cu prea mare fast, 40 de ani de domnie ai regelui Carol I (1866-1916), dar și după tragedia răscoalelor țărănești din 1907, guvernanții de atunci au vrut să măsoare puterile țării după numărul populației, determinată de condițiile economice și de structura administrativă, reflectată în recensământul din 19 decembrie 1912. Rezultatele definitive ale acestui recensământ, care a introdusă mai multe elemente de analiză și cunoaștere reală, având baze științifice, au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o mică afacere. La Fruntești, după cum am aflat din cele scrise de preotul Gheorghe Antohi, se mai făcea „nunta cu vedre” și orații de nuntă. Vadra, după câte se știe, este o unitate de măsură pentru capacități, cu care se măsura vinul. Am făcut atâtea vedre de vin, spuneau gospodarii răzeși, sau plăteau zeciuiala vinului către domnie tot în vedre. Când vorbim de nunta „cu vedre”, avem în vedere două aspecte: câte vedre de vin se „cheltuiau” cu nunta și, al
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de energie, de apă, de materii prime etc.; altele vor supraveghea economiile și patrimoniul. Aceste dispozitive vor permite și importante economii de timp pentru viața de zi cu zi. Oglinda, cântarul, termometrul, alcooltestul, testele pentru sarcină, electrocardiografele și nenumărații captatori măsoară deja parametrii, îi compară cu o valoare considerată normală și anunță oricui rezultatul testării. Tehnologiile vor multiplica posibilitățile acestor mijloace de supraveghere portabile: grație nanofibrelor, în articolele de vestimentație vor putea fi integrate calculatoare, miniaturizându-se și mai mult produsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
colesterolului. Microprocesoare branșate la diferite organe vor supraveghea abaterile funcționării în raport cu o serie de norme. Microcamerele, senzorii electronici, biomarcatorii, nanomotoarele și nanotuburile îcaptatori microscopici care vor putea fi introduși în alveolele pulmonare sau în sânge) vor permite oricui să-și măsoare în permanență - sau periodic - parametrii propriului corp. Și în domeniile educației și informației vor apărea instrumente și programe de autosupraveghere a conformității cu norme ale cunoașterii; acestea vor organiza verificarea cunoștințelor: ubicuitatea nomadă a informației va deveni controlul permanent al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
companie, fraternități virtuale, jocuri tridimensionale simulând altruismul, comerț fals-echitabil. Vor vinde ceea ce ei numesc „timp plăcut”: timp al vacanțelor sau timp oferit de produse nomade care se pot multiplica. Vor lansa pe piață produse de autosupraveghere despre care consideră că măsoară capacitatea relațională. Vor inventa și proteze relaționale, apoi clone, „frați artificiali” ce vor permite oricui să dispună de propriile rezerve de organe: o clonă va fi „fericită” atunci când va ajuta un clonat să supraviețuiască. Pe de altă parte, unii lideri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
peste cap viața politică națională într-un chip nemaivăzut până atunci, împingând-o către o fundătură tenebroasă a cărei ieșire nici cel mai abil nu reușea s-o vadă. Pe de altă parte, trebuia să se cântărească și să se măsoare cu grijă fiecare cuvânt care se scria, să se țină seama de susceptibilități, să se facă doi pași înainte și unul înapoi, ca să spunem așa, nu cumva să se întâmple să se supere cititorii pe un ziar care începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
practica curentă în trecutul îndepărtat, că o stare de asediu nu e ceva care să se improvizeze așa de la un moment la altul, că trebuie să se știe foarte bine unde se dorește să se ajungă și cum, să se măsoare consecințele, să se ia în considerare reacțiile, să se cântărească inconvenientele, să se calculeze câștigurile și pierderile, fie și numai pentru a evita excesul de muncă cu care s-au confruntat, de la o zi la alta, ministerele, năpădite de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mele. Totul a pornit de la dorința mea de a spori mica vie a părinților mei, cumpărând o fermă la hotar. M-am Înțeles cu vecinul meu să mutăm hotarul cu treizeci de pași, pe care eu am cerut să Îi măsor personal, cu picioarele mele. - Ei bine? - Ei bine, am socotit treizeci de pași Întocmai, dar el m-a reclamat pentru Înșelătorie... și iată-mă aici. - De ce? Mi se pare că tu ai respectat Învoiala. Celălalt izbucni pe dată Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu fața la perete. Dante se apropie, Întinzându-i instrumentul. - Dar aici ce scrie? Sclavul șovăi, ca și când s-ar fi temut să nu fie expus unei noi blasfemii. Apoi, după o privire rapidă, păru să capete curaj. - E o dedicație. „Celui ce măsoară stelele”. Un dar al sultanului către șeful astrologilor din Damasc. Poetul și mecanicul se priviră, așteptând ca tânărul să continue. Dar nu mai era nimic de zis. Cu gândul la ceea ce tocmai auzise, Dante Începu să se uite prin jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ai zis bine, replică poetul. Dar, pentru aceste câteva zile, poporul Îmi dă puterea și autoritatea să mențin carul Statului pe o cale dreaptă și să resping uneltirile traficanților și intriganților. Care ajung până și În odăile secrete, adăugă el, măsurându-l din cap până În picioare. Lapo devenise stacojiu. Strânse pumnii și se apropie până aproape să-l atingă. Dante avu senzația că era gata să Îi aplice o lovitură de cap și se dădu brusc Înapoi, pregătindu-se să pareze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se pare că opera dumitale nu are de ce s-o Învidieze pe cea a păgânilor. Însă acum, Îndărătul perfecțiunii formei trebuie să surprinzi sufletul obiectului pe care Îl ai În față. Și asta repede, Întrucât timpul pe care, probabil, Îl măsoară această mașinărie s-a pus deja În mișcare. Meșterul Îl fixă, surprins de tonul neliniștit. - Dar natura sa nu-mi mai e cu totul necunoscută... murmură el. Privirea lui Dante se aprinse de interes. - Și scopul? - Un lanț de rotații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care curmă tăcerea cel dintâi. - Așa cum, În univers, cerul Lunii se rotește mai repede decât al lui Saturn, cel mai din afară, aflat imediat Înaintea regiunii lui Dumnezeu. Dar de ce? - Uite, asta nu Înțeleg. Dacă scopul ei ar fi să măsoare cu exactitate timpul, acele sale În mișcare ar marca un timp neomenesc, ce s-ar scurge mai degrabă În acord cu bătăile din aripi ale unei muște decât cu pulsația unei inimi omenești. Ca și când cineva ar fi vrut să construiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pilaștri uriași ar fi Început să se prăbușească, târând după ei o gloată urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins. Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
totul cu un interes plin de neliniște. Fâlfâitul celor două semicercuri se Întețise, ca elitrele unei insecte uriașe care se pregătea să-și ia zborul de pe bancul de lucru. Mașina vibra ușor, Însă greutățile părților rotative trebuie să fi fost măsurate cu cea mai mare grijă, Întrucât echilibrul rotației nu era afectat. - Acum să fii atent, priorule, zise Alberto, acționând din nou fluturele. Îl făcu să mai parcurgă un sfert de rotație, iar axa Începu să se Învârtă și mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după un răstimp. Însă dumneata afirmi cu certitudine că În nici un caz nu ar putea fi vorba de un orologiu? - Priorule, nici un timp omenesc n-ar putea fi măsurat de mașinăria asta. Poate că e, Într-adevăr, o sferă ce reprezintă mișcarea astrelor, Însă gândită pentru alte ceruri și pentru alte lumi. Dante Încuviință Încetișor. Își ridică apoi privirea spre el, după care Îl fixă pe Amid, În speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prea bine din vechiul neam al suabilor. Poate că și el fusese Înșelat de propria sa imagine, atunci când i se Întâmpla să o contemple reflectată În oglindă, și poate că voise să creadă cu disperare Într-un destin insondabil, atunci când măsura traseele astrelor, un destin ce parcă Îl chema să urmeze la tronul unui tată visat. Tronul lui Frederic. Mort. Asasinat. O nouă ipoteză Îi Încolți În minte poetului: și dacă Arrigo nu se omorâse din pricina eșecului planurilor sale, ci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai strălucite minți ale curții sale pentru a pregăti Încercarea. Pe Elia da Cortona ca să creeze, prin alchimie, un fulger care să Îl egaleze pe acela din ziua Facerii. Pe Michael Scotus ca să studieze modalitatea și pe Leonardo Fibonacci ca să măsoare rezultatul cu calculele lui. Și pe meșterul Tinca, cu sticlele sale minunate. Și, de la Răsărit, pe al-Jazari, cu mașinăriile lui, și pe Guido Bigarelli, pentru a clădi locul Încercării. Spre a descoperi cât a călătorit lumina În cele șase zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu sticlele sale minunate. Și, de la Răsărit, pe al-Jazari, cu mașinăriile lui, și pe Guido Bigarelli, pentru a clădi locul Încercării. Spre a descoperi cât a călătorit lumina În cele șase zile ale Facerii. Voia să cunoască amplitudinea universului, să măsoare Împărăția lui Dumnezeu. Bonatti Încuviință Încetișor. - Frederic era nebun și blasfemator. Un campion al imposibilului. Dacă lumina ar avea o mișcare a ei, aceasta ar continua și În prezent, Într-o cursă către un neant cumplit și infinit. Oricare certitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din vechiul farmec al micuței locuințe. Pur și simplu nimic. Împotrivă devastase metodic locul, mergând cu minuțiozitatea până la a tăia fiecare carte din bibliotecă în pătrate de un centimetru pe un centimetru - Lepelut, un hârțogar care avea mania preciziei, le măsură sub ochii noștri -, zgâriind cu un briceag mobilele una câte una până le transformase în niște coline mari și galbene de așchii. Gunoaiele atrăseseră o sumedenie de insecte de toate mărimile. Cearșafuri murdare zăceau pe podea ca niște trupuri descărnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
drept în ochi, nu chiar surâzând, dar aproape. Ai fi zis că nu-i păsa câtuși de puțin de noi, sau că nu-i păsa de nimic. Colonelul începu cele dintâi salve: — Știți de ce sunteți aici? îi întreabă. Rifolon îl măsoară din cap până în picioare, dar nu îi răspunde. Micul breton ridică puțin capul, învins: — Pentru că am plecat, domnule colonel, pentru că ne-am salvat... Iar aici Mierck intră în joc: — Pentru că ați ucis. Micul breton holbează ochii. Din contră, celălalt, Rifolon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vreun pas. Cred că mă auzise trecând și ieșise pe poarta din fundul parcului său. Ne-am privit îndelung, fără să ne spunem nimic, ca niște animale sălbatice care se cântăresc înainte de a sări unul la celălalt, sau așa cum se măsoară doi vechi prieteni care nu s-au văzut de ani buni. Nu cred că arătam prea bine. Mi se pare că timpul îmi scofâlcise trupul și trăsăturile în câteva luni mai mult decât în zece ani. Destinat vorbi primul: Știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nouă, celorlalți, răul ne-a adus atâta urâțenie...“ Apoi s-a ridicat încet, și mi-a strâns îndelung mâna. L-am ajutat să-și pună haina, și-a luat pălăria, iar atunci a privit întreaga sală, parcă pentru a o măsura. Am deschis ușa și i-am spus: „Pe data viitoare, domnule procuror“, a zâmbit, dar nu a răspuns. Și a plecat. E dureros să scriu. De luni de zile îmi dau seama că m-am apucat de așa ceva. Face rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prin viață. Cât trăise procurorul, nu pusesem niciodată piciorul la Castel. Nu era de mine. Aș fi arătat ca o rufă oarecare printre batiste de mătase. M-am mulțumit să-i dau târcoale, să mă plimb prin preajma lui, să-l măsor de departe, să zăresc văpaia continuă de mare incendiu a acoperișului de ardezie și a frontoanelor de aramă. Iar apoi avusese loc moartea Lysiei Verhareine, Destinat așteptându-mă pe scări, la capătul treptelor, stupefiat, și noi doi mergând ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la purtare”, „a-i râde în nas”, „a nu fi de nasul lui”, vedeți că știau românii ce știau despre simboluri, că limba unui popor îi trădează rapid psihologia, clicî!, și gata! Nasul: personalitatea, puterea, rangul, mărimea, ierarhiile, toate se măsoară la noi cu... nasul. Și limba română nu minte, trebuie să crezi în ea... Cumnatul îl învățase să citească mult mai devreme, de pe la cinci ani, când intrase la școală, băiatul citea tot felul de cărți din biblioteca lor de săteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]