4,293 matches
-
cybermașinile, depășind înțelesul mecanicist, sunt relaționate operațiilor biologice ale creierului grație invenției și dezvoltării rețelelor neuronale, a procesării paralele și a hardware-ului evolutivezi Adepții inteligenței artificiale proclamă atât faptul că „realitatea este computațională” (vezi Steinhart, 1998Ă, aderând la o „metafizică digitală” a modelelor computerizate din fizică, de tipul cellular automata, cât și faptul că mintea este computațională, afiliindu-se unei filosofii a minții care se ghidează după principiile rețelelor neuronale. Atât extinderea conceptului de „moralitate artificială” prin intermediul agenților cunoașterii care
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
binare sau a celor totalizante, dar în cadrul interacțiunii complexe și dinamice dintre subiect și lume, respectiv societate. Astfel, corpul nu este privit ca o entitate fixă, universală și coerent organizată prin trăsăturile unice ale intenționalității și ale raționalității (ca în metafizica clasicăă, ci ca o entitate dinamică, fluctuantă, dezorganizată, aflată în flux continuu cu toate dimensiunile vieții și culturii și simultan întrerupând acest flux conectiv prin formarea de singularități și de virtualități care se reconectează, în mod rizomatic, în noi paradigme
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Heim, 1993, p. 85Ă. Discutarea ontologiei cyberspațiale prin prisma idealismului platonician (disprețul față de corp și venerarea minții sub patronajul Erosuluiă îl legitimează pe filosoful realității virtuale să considere relația om-computer drept una mintală și spirituală, mai degrabă decât una corporal-senzorială. Metafizica platoniciană a iubirii este utilizată în discursul cyberspațial pentru a opera o legătură între principiul Erosului și entitatea computerizată, adică pentru a marca trecerea platoniciană de la materie la idee, respectiv de la statutul corporal al existenței fizice la statutul ontologic mintal
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
distanță, Stelarc ilustrează modul în care trupul său poate fi manipulat în timp real prin Internet. Concepția de bază a artistului este, în cadrul tuturor acestor postulate teoretice pe care le probează prin performările sale artistico-tehnologice, că ne aflăm la sfârșitul metafizicii bazate pe principiile fiziologiei umane. Tehnologia este, pentru Stelarc, cea care definește ceea ce este uman, deoarece constituie o parte a naturii umane. Prin urmare, teoria și practica artistului depun mărturie pentru constituirea postumanității tehnologice sub formă de postevoluție corporală. Fie
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de la fertilizarea in vitro la clonareă sunt procese ambivalente, care vin în sprijinul umanului dar sunt și dovezi ale alterării genetice și identitare operate de știința vieții. Accepția antropotehnologică a trupului modifică percepția metafizică naturală a datului în favoarea apariției unei metafizici artificiale, a constructului uman cibernetic. Încă o dată, în istoria filosofiei se reiterează chestiunea „uitării” ființei, în contextele voinței cyborgului de a uita de misterul existenței umanului (vezi Bowring, 2003 pentru o critică a modurilor în care se realizează o apropriere
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
oferirea unei imagini pozitive a Internetului, Turkle (1995Ă urmărește modalitățile prin care subiectul uman poate să opteze pentru o identitate ideală, pe care nu o are în realitatea fizică, însă pe care dorește să o aibă, întâlnindu-se cu problematica metafizicii virtuale formulate de către Michael Heim (vezi capitolul precedentă în cadrul dialecticii materialitate-idealitate. Aceste studii postmoderniste aplicate pe identitatea creată în spațiul tehnologiei virtuale sunt însă, în mare parte, lipsite de o atitudine critică, realistă și moderată, astfel încât garantează reliefarea doar a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
căror crez este creșterea extropiei, a vitalității și a energieiă este să devină tot ceea ce vor să devină, fără constrângeri și fără determinări biologice sau sociale, într-o viziune de apologie a libertății interioare și exterioare. Principiile de bază ale metafizicii acestora se rezumă la: expansiune fără granițe, autotransformare, optimism dinamic, ordine spontană și inteligență tehnologică (vezi Regis, 1994, sau More, 1994Ă. Dorind să depășească în mod explicit umanismul, transumanismul transgresează umanul însuși, împreună cu barierele acestuia, deschizându-se înspre acceptarea entuziastă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
îmbătrânirea, boala, suferința și moarteaă, cât și colectiv-sociale (un post-/transuman capabil să-și împărtășească experiențele în noi registre, cum ar fi schimbul direct de amintiri sau de sentimenteă. Acest tip de radicalism vizionar depășește însă cadrele actuale ale fizicii, metafizicii, eticii și social-politici, forțează limitele bunului-simț uman și condițiile umanității, pășind pe teritoriul imaginației și al ficțiunii (în special științifico-fantasticeă populat de entități și specii post-/transumane felurite. Principiile transumanismului sunt transpuse adesea într-o ideologie care combină vizionarismul tehnologic
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
postuman o corporalitate empirică a simțurilor și o întrupare fenomenologică a percepțiilor la întâlnirea cu tehnologiile comunicaționale, o încorporare mentală a concepțiilor interfațate 22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este?” și „cum cunoaște?” ființa postumană, deopotrivă corporal, mintal și identitar, indiferent dacă este ipostaziată ca model cyborgic, avataric sau transgenic (transmutat genetică. Am văzut deja că aceste întrebări ontologice și epistemologice
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
opțiune în cadrul dispozițiilor social-tehnologice, cu noi constrângeri și forțe dominante, cu impoziții ale deținătorilor puterii într-o eventuală societate postumană (perspectivă care culminează în distopiile criticiloră. Acceptarea manifestării ambelor tendințe poate fi un prim pas în procesul de chestionare a metafizicii virtuale, în timp ce o a doua fază poate fi abordarea unui punct de vedere tolerant, dar simultan critic și circumspect. Dispariția umanului (teoriile precum: disoluția eului, dematerializarea trupului sau diseminarea conștiințeiă nu poate fi un proces practic complet, indiferent de situația
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a feminismului digital critică „visul masculin” al destrupării întâlnit în cultura cyberpunk, în cercetările roboticii sau ale inteligenței artificiale, propunând în schimb evaluarea întrupării feminine la interfața monitorului și transformarea elementului personal în politic (celebra teză the personal is politicală. Metafizica cyberspațiului, așa cum este aceasta conturată de pildă de către Michael Heim, este criticată ca discurs al eliberării evazioniste a identității în virtualitate, în timp ce alternativa propusă este negocierea relațiilor de putere. 4.4. Internetul și împuternicirea femeilortc "4.4. Internetul și împuternicirea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
PRINCIPIILE METAFIZICII CARTEZIENE CUPRINS TOC \o "13" \h \z HYPERLINK \l " Toc40175059" CUPRINS PAGEREF Toc40175059 \ h 1 HYPERLINK \l " Toc40175060" PREAMBUL PAGEREF Toc40175060 \h 1 1 HYPERLINK \l " Toc40175062" ÎNDOIALA PAGEREF Toc40175062 \h 3 HYPERLINK \l " Toc40175063" 1.1 ÎNDOIALA CA METODĂ
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
trecutului ce-l lasă În urmă, aspecte integrate mai mult sau mai puțin conștient de către gânditor În opera sa, și care sunt mai mult sau mai puțin explicitate acolo. Vom Încerca așadar să arătăm că principiile pe care este construită metafizica lui Descartes ne arătă că totuși, În ciuda a ceea ce se spune adesea despre metafizica sa, Descartes este Îndatorat gânditorilor anteriori lui. Influența pe care unii dintre filosofii Evului Mediu au exercitat-o asupra lui a fost indirectă, neexistând temeiuri pentru
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de către gânditor În opera sa, și care sunt mai mult sau mai puțin explicitate acolo. Vom Încerca așadar să arătăm că principiile pe care este construită metafizica lui Descartes ne arătă că totuși, În ciuda a ceea ce se spune adesea despre metafizica sa, Descartes este Îndatorat gânditorilor anteriori lui. Influența pe care unii dintre filosofii Evului Mediu au exercitat-o asupra lui a fost indirectă, neexistând temeiuri pentru a susține că filosoful le-a studiat opera. Cu toate acestea, Jean-Luc Marion susține
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
subzistă fără corp, și este mult mai nobil decât el și capabil de a judeca o infinitate de lucruri care nu sunt În această lume”. Preluând sugestiile din acest text, tentativa lucrării de față este aceea de a arăta că metafizica lui Descartes are la bază următoarele trei principii: Îndoiala, cogito-ul și Dumnezeu, care, În ciuda unei aparente eterogenități, dau unitate sistemului său filosofic, Îl leagă și-l rotunjesc. În același timp vom arăta că aceste idei nu s-au născut odată cu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
sau păreau Îndoielnice; după care urma identificarea falsurilor și a erorilor, și abia la sfârșit venea Înlăturarea lor. În acest sens, lucrarea Principiile filosofiei este exemplificatoare, căci ea cuprinde, În cele patru părți ale ei, Întregul domeniu al cunoașterii, de la metafizică, trecând prin matematici și astronomie, până la biologie și botanică. Acest fapt ne arată că, pentru Descartes, științele, nedesprinse Încă de filosofie, aveau nevoie de o metodă comună, metodă care să funcționeze la rândul ei ca o știință universală. În studiul
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
conduce Îndoiala. În următoarele sale scrieri, și mă refer aici la Principiile filosofiei, ipoteza „geniului rău” este mai puțin prezentă, tocmai din cauza faptului că, așa cum vom vedea mai departe, Descartes o consideră, până la urmă, o ideea prea puțin productivă pentru metafizică. Mult mai important i se pare filosofului să se Îndrepte spre analiza și discutarea alteia, anume cea a „liberului arbitru”. Aceasta are meritul de a Înlătura arbitrarul incontrolabil al „geniului rău”. Fiind o instanță negativă, exterioară omului și Într-un
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
continuare Înșelați”. Altfel spus, dincolo de această limită, Îndoiala Își pierde caracterul metodic, de principiu al ajungerii la adevăruri sigure, transformându-se Într-o Îndoială sceptică. A supune Îndoielii cunoașterea adevărată, fundamentală, cea despre Dumnezeu, reprezintă pentru Descartes o depășire nepermisă metafizicii, o debordare a ei. O astfel de Îndoială nu se mai circumscrie interesului pe care-l urmărește construcția metafizică. Alegând Îndoiala ca principiu de construcție a metafizicii, Descartes se dovedește a fi un raționalist. Așa că Îi este imposibil să pășească
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Îndoielii cunoașterea adevărată, fundamentală, cea despre Dumnezeu, reprezintă pentru Descartes o depășire nepermisă metafizicii, o debordare a ei. O astfel de Îndoială nu se mai circumscrie interesului pe care-l urmărește construcția metafizică. Alegând Îndoiala ca principiu de construcție a metafizicii, Descartes se dovedește a fi un raționalist. Așa că Îi este imposibil să pășească dincolo de limitele raționalității, deoarece, dacă ar face-o, ar pierde orice posibilitate de Întoarcere din ceea ce ar fi o suspendare a ființei. Fie și numai faptul că
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Îndoială filosofică relativă la adevăr. Aceasta privește esența Însăși a lumii. Când ea nu este depășită, avem de-a face cu o filosofie sceptică. Atunci când Îndoiala este depășită, prin stabilirea fie și a unei singure certitudini, avem În față o metafizică. Pentru a identifica modul Îndoielii pe care-l pune În joc o filosofie este suficient a cerceta dacă În acel mod se poate depăși Îndoiala asupra evidenței nemijlocite. E tocmai ceea ce face filosoful nostru atunci când, așa cum am văzut mai sus
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
dată fiind o ipoteză, postulându-se apoi o relație, acțiunea cognitivă nu constă decât În verificarea validității ei, și nu În verificarea Întemeierii acesteia, așa cum spera și Încerca Descartes. Consecințele ce decurg din astfel de concluzii ar fi descurajante pentru metafizică, deoarece nu s-ar mai putea postula dintru Început un concept absolut, cum este cel referitor la Dumnezeu, din care să irumpă explicația realului. Un alt comentator al cartezianismului, Octave Hamelin, În lucrarea Le sistème de Descartes (pp. 123-135), se
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
fi și principiul filosofiei sale. Chiar dacă, așa cum am arătat, la concluzia aceasta filosoful susține că putem ajunge indiferent din ce domeniu al realității am porni. În alte condiții, am putea susține faptul că existența este principiul pe care se construiește metafizica lui Descartes, dar Descartes nici măcar nu sesizează faptul că ființarea se impune ca o concluzie ineluctabilă a demersului său. Și nu o face pentru că nu este interesat de asta. Cum am mai spus, acel sum nu are, aici, nici o legătură
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
sum nu are, aici, nici o legătură cu ceea ce este ființa implicată de „este”, așa cum a văzut-o Heidegger. Sum desemnează doar faptul de neeludat al unei existențe. Dar al unei existențe neproblematice. Așa că nu poate fi considerat ca principiu al metafizicii, deoarece, vom vedea mai departe, substanțele carteziene - res cogitans și res extensa - nu Își pot găsi temeiul decât Într-o existență neproblematică. 2.2. COGITO-UL CA PRINCIPIU METAFIZIC Cogito-ul a ridicat atât de multe probleme nu doar din dorința
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
sesizează Descartes În acest moment este evident: s-ar părea că realitatea externă, caracterizată prin Întindere, nu e decât un alt fapt de gândire, o altă idee. Ceea ce ar nărui, bineînțeles, orice construcție care crede În realitatea externă a lumii. Metafizica Însăși nu ar mai fi posibilă, pentru că orice gând despre realitatea ultimă a lumii, ar reveni la a fi un fapt de conștiință. Reamintesc, Descartes nu a negat nici o clipă realitatea lumii, ca lume externă, ci a căutat temeiul acesteia
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
unui silogism, o deducție care se obține urmărind relațiile dintre termeni sau o expresie numai bună de epatat. Este cu mult mai mult decât toate acestea la un loc. Este un al doilea principiu, al raționalității, care participă la construcția metafizicii carteziene, dar care operează simultan și În orizontul existenței, producând distincția dintre res cogitans și res extensa. 3 DUMNEZEU Chiar dacă demersul Întreprins În capitolul precedent pare că ne-a adus În fața unui punct câștigat - acela al afirmării cogito-ului prin scoaterea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]