KorAP: Find »[drukola/base=migrator & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...101 >

2,518 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Idem, Așezări din secolele VI-X în sud-estul Transilvaniei, în Aluta 6-7, 1974-1975, p. 35-46. 8. N. Iorga, op. cit., p. 238-241. 9. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică, 1969, p. 82; D.Gh. Teodor, Autohtoni și migratori la est de Carpați în secolele VI-X, în Arh.Mold. 10, 1981, p. 50-72. 10. N. Iorga, op. cit., p. 244. 11. Ibidem, p. 245. 12. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 82-83; D.Gh. Teodor, Unele considerații privind originea și cultura

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
boierimea, de sorginte slavă ea însăși, până la asimilarea de către români.19 Ungurii Migrația neamurilor de stepă asiatice a provocat schimbări de ordin demografic și politic și a întârziat evoluția normală a societății locale din spațiul carpato-dunărean. Ungurii au fost primii migratori sosiți după venirea bulgarilor în această zonă. După ce timp de o jumătate de mileniu, stepele ponto-caspice au fost dominate de etniile turcice, în acest spațiu s-au interpus ungurii. Ei făceau parte din ramura ugrică a conglomeratului tribal fino-ugric, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păstoritul animalelor. Unii autori (Notarul anonim) susțin plauzibil că ungurii au pornit spre nord, de-a lungul Carpaților Moldovei și Galiției, până la Munkacs, apoi au înaintat spre apus cu grosul efectivelor lor prin pasul nordic Verecke-cale tradițională de trecere ale migratorilor nord-pontici spre Europa centrală. Alți istorici susțin, puțin verosimil, că ungurii n-au ocolit pe la nord, ci au trecut de-a dreptul spre apus, prin trecătorile Carpaților răsăriteni și au ajuns, astfel, străbătând Transilvania, în câmpia panonică. Acești istorici afirmă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Lombardia (Italia). După alte incursiuni în Austria și Bavaria, la începutul secolului al X-lea, ungurii au atacat Moravia Mare, aflată în imediata lor vecinătate, care a fost ocupată și a dispărut ca stat. Încercând să-i înlăture pe acești migratori (maghiarii), sursa noilor atacuri barbare din centrul Europei, margraful Liutpold din Bavaria a organizat o expediție militară împotriva ungurilor, dar, în lupta din 907, a suferit o grea înfrângere, iar el a fost ucis. În anii următori, în urma acestei înfrângeri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se întindea pe o suprafață de 250-300.000 km2, aceasta ar însemna 2-3 milioane locuitori. Însă, insistă el, trebuie să admiten că populația rămasă pe loc a ajuns la o condiție socială inferioară și la o mare barbarie sub stăpânitorii migratori (sarmați, goți, huni, avari). Însă de la slavi a adoptat creștinismul (instituțional) și organizarea politică (statală). Rămâne de stabilit, subliniază el, dacă această populație daco-romană s-a menținut în întreaga Muntenie actuală sau numai într-o parte a ei (Oltenia). Lot

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanității sud-dunărene-a reduce spațiul etnogenezei românești la regiunile nord-dunărene este o eroare. Prin urmare, poporul român este continuarea etnică a romanității orientale, el s-a format pe un spațiu întins a cărui axă era Dunărea. Pentru români, ca și pentru migratori, Dunărea n-a fost o graniță, o limită geografică insurmontabilă. P. P. Panaitescu subliniază că pentru înțelegerea nașterii poporului român și persistenței lui pe teritoriul de formare este esențial să ținem seama de colaborarea (economică) populației autohtone cu "barbarii" și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabile, până în secolul al VII-lea, la venirea slavilor. Din moment ce n-a fost în Dacia o colonizare agricolă germană (goții au avut aici nu sate, ci tabere), ca pe Rin sau în Raetia și Noricum, numai daco-romanii au asigurat subzistența migratorilor. Trebuie să înțelegem formarea poporului român ca pe aceea a unui popor care a stat locului, care nu și-a părăsit vetrele, întărit prin colonizări interne în spațiul său de viață, ceea ce infirmă susținerile mai vechi că, în fața năvălirilor, românii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale Daciei, unde au întâlnit pe dacii romanizați, în rândurile cărora s-au integrat. Se poate spune că tocmai populația rurală din Dacia post-aureliană, alcătuită din daco-romani și întărită prin pătrunderea dacilor liberi, trăind în anonimat în umbra valurilor de migratori, este cea care a salvat romanitatea carpato-dunăreană și stă la temelia poporului român. Afirmațiile roeslerienilor, mai vechi și mai noi, că Aurelian a retras întreaga populație a Daciei, în 275, nu mai pot fi astăzi susținute, fiind contrazise de realitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechi și mai noi, că Aurelian a retras întreaga populație a Daciei, în 275, nu mai pot fi astăzi susținute, fiind contrazise de realitatea istorică. Nordul Dunării (Dacia) nu a devenit o țară pustie (terra deserta), culoar de perindare a migratorilor, deoarece în regiunea intrași extracarpatică au dăinuit numeroase așezări rurale anonime. Elemente de continuitate s-au păstrat, în secolul al IV-lea, chiar și în unele așezări urbane din Dacia și Sciția (Dobrogea), deși orașele au decăzut și cu timpul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
negustorilor și meșteșugarilor, ale produselor atelierelor romane și monedelor. Creștinismul daco-roman, nord-dunărean, în general, și cel illiric, sud-dunărean, în special, au avut și ele un rol în etnogeneza românească.34 Etapa a II-a (secolele VII-X). Relațiile daco-romanilor cu populațiile migratoare, în secolele IV-VI, n-au avut urmări asupra autohtonilor. Etapa a doua a etnogenezei, slavo-română, constituie perioada desăvârșirii formării poporului român, proces ce durează de la începutul secolului al VII-lea până la sfârșitul secolului al X-lea. Dacă migratorii, dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au folosit și geții (gr. Istru), Carpați, un nume la fel foarte vechi. Alte nume foarte vechi de râuri sunt: Nistru (rimează cu Istru), Mureș, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Criș, Argeș, Buzău, Cerna, Motru. Nume de orașe-în timpul invaziilor migratoare, și mai ales cea a hunilor, a avut loc distrugerea orașelor din Dacia, iar altele sunt nume vechi dacice. Cuvintele traco-dacice: pe baza concordanței dintre cuvintele românești și cele albaneze, s-a stabilit că 80-90 de cuvinte provin din substratul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Cercetările istorice au pus în lumină deplina corespondență dintre realitățile demografice și cele de structurare politică-teritorială din spațiul extrași intra-carpatic.5 Evoluția societății românești până la mijlocul secolului al XIII-lea a fost influențată de consecințele impactului ultimului val de migratori, care sfârșește cu invazia mongolă din 1241, și de extinderea dominației regatului ungar în Transilvania. Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
viața sedentară fiind legată de agricultură. În felul acesta, agricultura a fost forma de viață prin care au rezistat autohtonii pământurilor de la Dunăre și Carpați. Comunitățile sedentare, statornicite pe pământul lor străvechi, se aflau într-o situație privilegiată față de populațiile migratoare (alogene), care, din cauza nomadismului lor, n-au putut rezista și au dispărut din istorie. În economia societății medievale românești din perioada aceasta, agricultura era o ocupație de importanță vitală. Se cultivau, ca și până atunci, cereale, viță de vie, pomi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
domine membrii de rând ai obștii, impunându-le obligații de muncă și dijmă, în schimbul organizării militare a obștilor și uniunilor de obști; 2. nașterea feudalismului ca urmare a așezării pe teritoriul obștilor sătești a unor stăpânitori alogeni, din rândul populațiilor migratoare (slave). Nu este exclus ca ambele origini ale feudalismului să fi jucat un rol în nașterea clasei feudale românești.11 Existența unei nobilimi autohtone, a unei pături politice și militare, anterioară secolului al X-lea, în societatea românească, este dovedită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cristalizarea politică-statală pe teritoriul românesc, determinând soarta formațiunilor închegate în secolele XII-XIII. Acest proces este unitar în substanța sa, dar prezintă deosebiri zonale, ca și cronologice, iar ritmul evoluției social-politice avea să ducă la decalaje în spațiul medieval românesc. Valurile migratoare din stepa răsăriteană au dus de timpuriu la coabitarea cu populația autohtonă românească, chiar dacă elementele alogene au umbrit multă vreme pe cele locale. Un fapt istoric semnificativ este acel "modus vivendi" stabilit între români și alogeni (vezi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la coabitarea cu populația autohtonă românească, chiar dacă elementele alogene au umbrit multă vreme pe cele locale. Un fapt istoric semnificativ este acel "modus vivendi" stabilit între români și alogeni (vezi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, București, 1901, p. 338). Rolul acestor popoare migratoare târzii (vezi pe larg cap. X) trebuie privit cu prudență, fără a fi subestimat, dar nici exagerat. Astfel erau cumanii, statorniciți pe teritoriile românești, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, teritorii numite de izvoarele istorice "Cumania". Denumirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
P. P. Panaitescu, op. cit., p. 236-237; P. Binder, Contribuții la localizarea Cruceburgului și unele probleme legate de ea, în vol. Culegere de studii și cercetări, Brașov, 1967, p. 121-135. 51. Istoria Românilor, vol. III, p. 427. CAPITOLUL X ULTIMUL VAL MIGRATOR ( SECOLELE X-XIII) În secolul al X-lea, românii erau închegați ca unitate de neam și limbă, iar sub aspect social-economic se aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ULTIMUL VAL MIGRATOR ( SECOLELE X-XIII) În secolul al X-lea, românii erau închegați ca unitate de neam și limbă, iar sub aspect social-economic se aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă turcă, pecenegii, uzii și cumanii, urmate mai târziu de mongoli, începutul secolului al X-lea și mijlocul secolului al XIII-lea. Năvălirile acestor populații au avut urmări negative asupra evoluției societății românești, dominația lor apăsătoare a întârziat cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunărea înghețată, ci au folosit corăbii, monoxile și burdufuri din piele, indiciu al existenței pe malul stâng a comunităților autohtone. Aceste ambarcațiuni nu puteau fi furnizate decât de localnici, căci, în zonele de câmpie precum cele din preajma Dunării expuse raidurilor migratorilor, își ducea traiul populația autohtonă. S-au aflat urme de incendiu și distrugere la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca și la Păcuiul lui Soare, toate acestea legate de invazia uzilor aici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au intrat mai târziu în componența "tichiilor negre". După înfrângerea din 1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea celui pus în mișcare de mongoli. Cu o impetuozitate implacabilă, fără termen de comparație, călăreții stepelor au constituit, numai în câteva zeci de ani, cel mai întins stat din istorie, înglobând în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
triburilor (popoarelor) turanice ale cumanilor, aserviți stăpânirii mongole. Dacă, pe de o parte, Hoarda de Aur a aservit politic teritoriile românești, pe de altă parte, aceasta a frânat tendințele expansioniste ale regatului Ungariei la sud și est de Carpați. Alți migratori După ce-am urmărit pătrunderea în regiunile noastre a populațiilor nomade de pecenegi, uzi, cumani și mongoli, trebuie să precizăm că, în teritoriile carpato-dunărene, s-au stabilit temporar și alte grupuri nomade mai puțin cunoscute. Berendeii. Menționarea lor în izvoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechime, de la începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locale (românești). Caracterul prădalnic al migrației (năvălirii) turanicilor este reliefat de cronicile contemporane-atitudinea pecenegilor și cumanilor față de români a fost aceeași cu cea față de locuitorii Rusiei și Bizanțului. Neînțelegerile triburilor nomade turanice cu autohtonii se datorau economiei specifice practicate de migratori. Principala lor ocupație-păstoritul nomad de stepă-conferea trăsături aparte modului lor de viață, bazat pe mișcarea continuă în funcție de anotimp cu familiile și turmele lor. Îndeletnicirea fundamentală a nomazilor, creșterea animalelor, era îmbinată cu expedițiile (incursiunile) de pradă împotriva populațiilor sedentare agrariene

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări din produsele vegetale și animale. Relațiile autohtoni-alogeni (migratori) n-au fost mereu războinice, erau și legături comerciale între ei. Nomazii erau mai curând păstori, dar ei practicau și activități meșteșugărești, confecționau arme, podoabe, echipament de luptă. Deși neamurile turce au locuit o perioadă îndelungată în regiunile extra-carpatice, acestea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]