2,604 matches
-
descoperi ce vrea să spună. Acei morcovi sălbatici erau imaginea despărțirii noastre. Mi-am zis: poate că orice plantă care crește, văzând deznădejdea oamenilor, se transformă în morcov sălbatic. Pe dosul fotografiei era scrisă o singură propoziție, cu o grafie minusculă ce nu-și mai propunea defel să umple întreaga suprafață de scris: „Îmi mușc uneori degetul ca să simt că mai exist“. La scurt timp după asta nu mai exista. Propoziția aceea cântărește mai mult decât le e îngăduit să spună
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
seama copiii ăștia se pregătesc pentru sezonul cu temperaturi sub zero grade zise înțeleapta divinitate faraonică. Marele zeu, impresionat de seriozitatea și perseverența acestor liliputane creaturi, a dat ordin unui nor din zona tropicală să se interpună între el și minusculele insecte pentru a nu le transforma în mumii... A zâmbit apoi într-un inimitabil stil egiptean, caracteristic somităților imperisabile cu o nealterată înțelegere a tot ceea ce se întâmpla și printr-o elegantă și majestuoasă mișcare circulară s-a grăbit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
rugăciunea! Da, mama. "Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului." Amin. (David, 21:30) Mama se străduise să împartă echitabil minuscula mămăliguță în șapte porții egale. Mâncam încet, fără grabă, cu atenție, cu pietate, parcă am fi consumat din coliva celui condus pe ultimul drum. Da. Chiar așa. "Dum manducatis vultus hilares habiatis" (Proverb latin) (Cât timp vei mânca vei avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de o măreție aristocratică, s-a prelins discret din căsuța lui săracă pentru ca bietului om flămând să-i tihnească mâncarea fără să-i stea bucătura în gât. S-a așezat scârțâind periculos din toată caroseria lui ciolănoasă și anchilozată pe minusculul trepied de vânătoare, în poziția gânditorului de la Hamangia, filozofând amar asupra nedreptei alcătuiri a acestei lumi. O, Boga, Boga! Zașto? Zașto? O Doamne, Doamne! De ce? De ce? Cinci copii cu mama lor fără mâncare, fără mămăligă... Iar noi folosim mămăliga numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tulburat profund, prin capcana pe care o întind celor cu credința slabă, îndoielnică... 7 decembrie 2000 Un nou job: lucrez ca ajutor de... olar, în atelierul unei elvețience de origine iraniană. Madame Shishiné (accent imposibil pe ultimul né) are un minuscul atelier de olărie în centrul Genevei. Aici se întâlnesc doamnele din lumea bună a orașului (soții blonde și plictisite de "internaționali", adică lucrători în organizațiile internaționale din Geneva) pentru un passe-temps agreabil, împreună cu copii, câini și pisici de rasă. Și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fost inginer de mine reconvertit în cizmăria ortopedică, neoprotestant (penticostal? evanghelic? baptist? sau din toate câte puțin), gata să ajute cu voioșie netrucată pe oricine. Duce o existență apropiată de cea a Părinților din Pateric. Are o cameră de lucru minusculă, unde bocăne cât este ziua de lungă, croind pantofi pe măsura picioarelor cu defecte, dar și pingelind cu plăcere pantofii mai uzați, mai obosiți ai românilor de passage care fac apel la serviciile sale. Nu le-a luat niciodată nici un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
sunt atât de îngrozitoare încât au decis să se întoarcă acasă. Aceasta este o anecdotă. De fapt, li s-a interzis să mai stea acolo de către Biserica Ortodoxă, în 1705. 15 februarie 2005 M-am obișnuit cu camera aceasta mizeră, minusculă, vopsită în culori suferitoare de cazarmă sau celulă. M-am obișnuit cu infecta mâncare canadiană, plină de organisme modificate genetic, unde carnea de porc are gust de pește, iar peștele are gust de carne de porc. M-am obișnuit cu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
acest mucilagiu, dar am descoperit că și degetele de la mâna stângă încep să se desprindă unul câte unul, ca de pe mâna unui lepros. Dimineața nu mai reușeam să-mi privesc propriile mele palme. Duminică, 12 iunie 2005 Mă găsesc în minusculul meu cabinet de travail, privind pe fereastră ploaia ce începe să cadă în rafale peste pădurea din față, după o lungă și caldă zi de vară, cu atmosferă grea. Cerul înalt al Québec-ului este o balenă borțoasă. Este duminică după-amiază
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
întinderea pură de zăpadă. Dialogurile "interculturale" din bucătăria comună, dar și imposibilul dialect québecois care, bănuiesc, îmi va lipsi în curând. Și o ultimă frază, de o îngrozitoare banalitate, dar care mă simt obligat să o scriu părăsind această cameră minusculă: ultimul care pleacă, stinge lumina! Ceea ce am și făcut, la propriu. Am stins cu grijă lumina și am tăiat ventilația în cubiculum-ul 4314. La revedere, Canada! 2 iulie 2005 Aterizez pe aeroportul din Geneva, după aproximativ opt ore de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
încet-încet - din cauza fumului industrial, a vaporilor de benzină, din cauza uzurii în timp. Noaptea, umiditatea intră în porii pietrelor, cristalizează acolo, îmbolnăvește piatra; dimineața, când soarele arde orașul, picăturile microscopice de apă se evaporă și lasă în pori goluri, carii, caverne minuscule. Colții de fier, de mult bătuți în marmură, ruginesc. Vin peste cariatide nori de praf, vânturi sărate, boli și ierburi abundente, serviciile de anastiloză fac radiografii ale pietrei, tubaje, analize. Pe urmă sunt avioanele cu reacție care fac să vibreze
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
și de aceea slăbesc. Sunt oameni care suferă de boala numită de dr. Held „comportamentul cititorilor lui Le Monde”. Ca să nu adoarmă, bolnavul se silește să citească toată noaptea Le Monde, de la articolul de fond până la ultima pagină, până la știrea minusculă cu unul care s-a înecat într-un râu de munte. Nu, cerbii nu citesc Le Monde. Dar ce citesc? Din ce slăbesc? De ce nu mai au putere? Ipoteza cea mai serioasă, reținută de biologi, e următoarea: cerbii slăbesc din cauză că
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
prefăcea liniștit înainte de a-și face de cap. FERPAR Noi, colecționarii de ziare, cei care plecăm în fiecare zi până la Polul Sud al unei pagini externe, până la ultimele știri, până la ultimul rând al ultimelor știri, până la știrile tipărite cu litere minuscule pentru că însuși secretarul de redacție - la 12 noaptea - a socotit că vestea e cu totul neînsemnată, noi, cei care ne înhămăm la sănii trase de reni și ne scufundăm în submarine pentru a găsi un primus care explodează la Neapole
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
1958) Zaharia Stancu n-a auzit de Pasternak (nota V. I.) „În acea noapte care unora li se părea fără sfârșit și fără ieșire, singura licărire, singura geană de lumină, era cuvântul Partidului nostru, imprimat în condiții eroice pe manifeste minuscule, sau câte o pagină a scriitorilor sovietici ajunsă până la noi prin miracol, pe calea unor emisiuni radiofonice captate în ascuns de către un ascultător devotat. Am citit atunci, cu respirația tăiată, pe Ehreburg, cu pamfletele lui nimicitoare, pe Simonov, cu poeziile
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ceșcuțe, borcane de șerbet, zacuscă, miere, pachete de biscuiți; cealaltă cu perie, pieptene, bigudiuri, fixativ, ceară de depilat. Sub masă se afla o lădiță cu două oale și o tigaie și un reșou electric. În colțul opus mesei, o chiuvetă minusculă, cu un robinet care picura ritmic, iar pe peretele din dreapta un cuier din care atârnau cele două rochii ale Veronicăi și un combinezon de nailon mov. Cum nu existau scaune, m-a poftit să stau pe pat (care s-a
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Arta Modei“, unde era o cușcă de 1m pe 1m în holul mare, cu gresia de pe jos pe alocuri spartă la intrare. În cușca asta stătea o „doamnă“ - săraca! - care se zgâia la o lumină chioară să prindă firele alea minuscule. Iar noi, o grămadă informă de femei de toate vârstele, coafurile, staturile sociale și nivelele de studii, stăteam la o coadă chinuită și așteptam să se uite „doamna“ remaieuză la ciorapii noștri mult-cârpiți și să ne zică dacă mai aveam
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
50 de ani, cu mijloacele de informare care existau atunci, era oarecum scuzabil dacă trâmbițai o astfel de prostie. Dar astăzi doar dacă privești harta de la ,,Meteo” îți poți da seama cât de mici suntem noi, oamenii, pe o planetă minusculă și neînsemnată din Univers. Și cum un val doar puțin mai mare, poate mătura pur și simplu cartiere sau chiar orașe, cu 137 tot cu ,,cea mai evoluată ființă” care cade peste cap de nu mai știe ce e cu
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
puteau zări clar, în zona nealterată de scamă, fețele oamenilor - serioase, preocupate, impor tante. Strada se făcea din ce în ce mai mare, de parcă și-ar fi apropiat ochiul imens de celalalt ochi, mai mic și cu o scamă în el. Întreaga navă devenise minusculă, înghițită de oceanul agitat și multicolor. Se izbi de parbrizul unui Rover ce trecea în mare viteză, fu proiectată într-un indicator pe care scria „ONE WAY“ și de-acolo căzu pe căldarîm. Pe parbrizul Rover-ului rămăseseră cîteva picături roșii
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mei, de Bistrița mea, de libertatea mea, mă simțeam inundat de o așa de chinuitoare tristețe, încât numai cu greutate reușeam s-o disimulez și, cu mai multă greutate încă, s-o înving. Mă văd și acum în tren; în minusculul tren, care străbătea cu așa copilărească vioiciune valea Bistriței până la Bacău. O adevărată jucărie, trenul acesta format dintr-un samovar care servea de locomotivă și din câteva cutioare elegante puse pe roți care-i serveau de vagoane. După atâta timp cât a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe Internet sau urmăream streamingul emisiunilor de știri. Apoi am re ușit să mă distanțez cu adevărat. Privite de departe, toate lucru rile care inflamează presa de la București și nasc dezbateri peste dezbateri își capătă exact dimensiunea reală. Adică sunt minuscule și derizorii. A urmat un an întreg în care nu m au mai interesat furtunile din paharul cu apă dâmbovițean. Țin minte că, în momentul în care am plecat în străinătate, era mare tevatură pe la noi că Băsescu îi zicea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
3, 2 și al lui A fost sau n-a fost ? Probabil că și în cazul Morții domnului Lăzărescu. Filmul lui Porumboiu, mai ales 100% independent, adică produs cu banii regizorului , este exemplul cel mai spectaculos de film (cu buget minuscul, cum altfel ?) care-și scoate banii din distribuția în afară. Exemplu, dar în nici un caz un model : dacă este măgulitor pentru un regizor/producător să o plesnească internațional cu un film făcut cu banii de sub saltea, este jenant pentru organismul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
se scurg de la un regizor la altul, întotdeauna după principiul : de la cel care ar putea face un film mulțumitor la cel care ”chiar face” unul catastrofal. Cu filmul românesc se mai întâmplă un lucru, cred, original. Este vorba (cu câteva minuscule excepții) despre filme care nu plac criticilor, dar care nu merg nici la public. Faptul că ele nu merg la public, nici o pagubă : tot publicul le plătește, câtă vreme casele de filme care le scot sunt subvenționate ! Cât despre părerea
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mama ei au fost descoperite în arhiva familiei Lovinescu- Ierunca și repatriate. Se preconizează publicarea lor selectivă, în trei volume. Sunt mai mult de 2 500 de scrisori și cărți poștale; majoritatea sunt scrise în limba franceză, cu o grafie minusculă și foarte îngrijită, care acoperă paginile cu o „dantelă de cuvinte“, după cum aprecia chiar expeditoarea. Deși limba franceză predomină (peste 80%), există și multe fragmente în limba română. Unele scrisori întregi în limba română datează din perioada imediat următoare plecării
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Să ți trimit jurnalul tatei pe aceeași cale ca lucrarea lui Tonegaru? [...] Îți dai seama, mi se întâmplă ceva extraordinar: aș vrea să mă hrănesc cu himere, cu speranțe, dar și cu o afecțiune numai a mea, nu cu frânturi minuscule ca resturile care i se aruncă unui câine flămând. Himere, himere. Te iubesc, fetița mea, sper ca următoarea scrisoare să fie mai luminoasă; îmi întind către tine biata mea față boțită, ochii triști, gura cu colțurile lăsate: învață-mă să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
draga mea, ceartă-mă. Știi ce am făcut astăzi? Cum cactușii și florile mele se ofileau văzând cu ochii, și cum această cumplită Mabell refuză să le schimbe pământul, din martie încoace, cum astăzi mi-am primit salariul, bietul și minusculul meu salariu, cu care nu-mi pot acoperi niciodată cheltuielile, am chemat un grădinar căruia i am dat 500 de lei ca să schimbe pământul, să planteze, să plivească - a venit cu un sac mare de gunoi pentru flori și timp
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că nu port niciodată culoarea asta! Persoana ridică glasul, și îngheț. Are accent britanic. — N-am de gând să-mi mai pierd timpul aici! Dacă îmi aduci numai și numai lucruri care nu se pot purta... Simt că niște păianjeni minusculi mi se plimbă în voie pe șira spinării. Nu-mi vine să cred. Doar nu e... — Dar mi-ați spus că vă doriți un alt look! zice Erin, la capătul răbdărilor. — Sună-mă când ai ce ți-am cerut. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]