10,397 matches
-
etalat, fesele, agresive, mândria și trufia și dezmățul apocaliptic, toate fețele vrăjmașului scurse prin uitătura aia crucișă, de curvă. Așa a fost să fie, dragostea mea, e un dat și un dar, cine s-o muta în locul nostru să aibă mobilă să bage. Încă două paturi ar încăpea lejer, ba și pentru noi ar fi bun încă un pat, păi, la atâta personal și aglomerație, atâtea suflete și răsuflări răbdându-se și dorindu-se zi și noapte, gândește-te numai, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
balcoane. Toată lumea să audă și să vadă ce ai și ce-ți place. A avea mai cu seamă pentru a arăta - fala manelelor, a sârbelor și a hip-hopului dezlănțuit, după blocuri suntem noi care vă facem pe voi, cu fala mobilelor și a lanțurilor de aur de la gât, urechile și nările străpunse de belciugele cerceilor, buricele dezgolite sub blugii căzuți sub pântece și lăsând la vedere pântece și fese semețe, umeri și sâni printre șorturi multicolore și bermude și fuste până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o femeie liberă în definitiv, păi, cum dracu’, face ce vrea, și nici n-a tocat te miri ce averi agonisite de maică-sa și de taică-său, după o viață de muncă într-o postăvărie și o fabrică de mobilă, sărmanii ei părinți, tot cu coada pe sus, până într-atât de sărmani în mândria lor de doi bani, că ar fi împărțit și cu ei mila aia care băltea în ea, dacă n-ar fi fost ca și pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pentru ei. Păi, chiar așa, după toate câte le făcuse, o pierduseră pe Mirela. Cu Vlăduț ce s-ar mai fi alinat, că, uite, își terminase cuminte zece clase și ieșise pe leafă. Și el tot în fabrica aia de mobilă, tâmplar ca și taică-său, și ca mâine îl vezi că se-nsoară și o să-i facă lui nea Petrică nepoți cu care să se mândrească la lume... Da-n rest, fiecare-i dator să-și crească copiii și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să pună capul, dar n-ar fi avut cum să uite că tot în vremurile alea cumpărase patul ăsta, din salariul de la cantina concentraților. Astea fuseseră vremurile, și bune și rele deopotrivă. Norocul ei că apucase să-și cumpere pat, mobilă, frigider și televizorul ăla alb-negru, că de-acum n-ar mai fi avut cu ce. Avea acum unde să doarmă, dar cu doi copii în loc de unul, iar de două săptămâni a pus pe liber televizorul și se trezește la lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Vlăduț cu ei. Mâine după prânz vor fi deja peste graniță, iar săptămâna viitoare vor începe lucrul. Ce o să se mai bucure Vlăduț! Să vadă și el cum se câștigă. Păi, nu ca aici, slugă pe două milioane la Fabrica de Mobilă din Câmpulung, și uite că deja Vlăduț își face planuri s-o ia și pe soră-sa în Austria, și pe cumnatu-său dacă ar vrea... Cum dracu’ să nu vrea? Toată lumea vrea, deh, Rafael rânjește atotștiutor. A epuizat de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
asta o să ți se pară de-a dreptul neverosimil. Dacă te acceptă, o să o duci excelent, dar să fii mereu cu ochii pe el. Galeriile Wellington erau unul din acele locuri lustruite și imaculate, care, dacă ar fi avut și mobilă Înșurubată În podea, ar fi semănat perfect cu interiorul unui vas oceanic. Privind Împrejurul meu, am Înțeles exact ce a vrut să spună amica mea, căci cu greu și-ar fi putut cineva imagina un constrast mai izbitor Între casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
boltă centrală, ce se arcuia elegant pe sub tavanul Înalt. După ce stătusem atâta În dubiță, holbându-mă la casă, am recunoscut de Îndată cele două ferestre imense. Întreg spațiul părea destinat anume distracției. Ca și holul, camera era plină ochi cu mobilă: mese, care gem sub greutatea altor objets, de care nu scăpa nici un colțișor, parchet acoperit de covoare groase, canapele și fotolii grupate astfel Încât oameni să poată conversa stând pe ele și despărțite de măsuțe de cafea lustruite, pereți la fel de plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cu statutul lui de asociat la Wellington, am remarcat, iar ea râse. — Duggie e plin de paradoxuri. Ai observat copacii de la intrare? — Da, am... — Tipul care locuiește dedesubt e partenerul lui Duggie și unul din acei minimaliști care pun două mobile Le Corbusier pe podeaua goală și depozitează celelalte lucruri În dulapuri albe cât tot peretele. Se ceartă tot timpul. Asta Îi menține În formă. Acum, aș vrea să ți-i prezint pe Jim și Betty Ashley. El e petrolist, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
bărbat solid și pătrățos, cu păr de culoarea oțelului și gura ca o capcană. — Jim, Betty, vreau să v-o prezint pe Sam Jones! exclamă Felice, plină de entuziasm. E sculptorița de care vă povesteam, cea care face instalațiile acelea mobile extraordinare. Fără să-și miște deloc buzele, Jim Ashley scoase un mârâit indescifrabil și-mi scutură mâna. Mă Întrebam dacă ar fi nimerit să-i fac cunoștiință cu Brian. S-ar Înțelege amândoi de mai mare dragul. Soția domnului Ashely
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Un gentleman?” „Întocmai. Curtenitor și corect, trebuie să recunoaștem că așa a fost. Pe la începutul anilor treizeci era bogat, avea o fabrică de prelucrat lemnul. Când mama ta era copiliță, locuia într-o casă superbă, cu camere mari, împodobite cu mobile vechi, picturi și covoare. Aveau o grămadă de servitori. Pe urmă au apărut comuniștii, nemernicii ăștia, și i-au expropriat pe toți. Faptul că-i luaseră avutul nu l-a doborât. Nici orbirea. Sau moartea bunicii tale adevărate. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o parte și pentru ei, ca să-și întrețină relațiile lor. Așa a găsit tata locuri de muncă pentru unchiul, mătușa și menajera noastră, le-a făcut rost de mutație în oraș și de locuință. Pentru noi a procurat o mașină, mobilă, carne și pașaportul pentru Italia. „În fond, socialismul e foarte uman”, zicea tata. „El apropie oamenii, îi pune în contact unii cu alții. În Vest, ca să se viziteze, oamenii trebuie neapărat să se placă. La noi, nu. Treci pe la cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și îngrijite. Pământul lipit de buricele degetelor, în tinerețe, și-l spălase de mult. Mie îmi plăcea Pietro, fiindcă era blajin. Fioros era doar cu nevasta lui. Pietro îi găsise tatei de lucru. Spusese: „Marius, hai să transportăm haine și mobilă pe unde-i nevoie. Pe urmă bem un cappuccino și mâncăm un pepene verde”. Pe tata l-a încântat ideea. În fiecare dimineață, la șase fix, se urcau amândoi într-o mașină mare și lungă și douăsprezece ore duceau una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
însă ei nu trebuie să știe”. Ei erau cei din cauza cărora telefonul făcea de două ori clic după convorbire. Pe de altă parte, tata nu pomenea niciodată nimic de signora Maria, nici de Francesco și Paolo sau de transporturile de mobilă și plimbările noastre. Mama lăuda înțelegerea și bunăvoința autorităților de la noi de acasă, care o primiseră cu o politețe ireproșabilă, dându-și seama în ce situație ne aflam. Nu era cazul să ne grăbim, trebuia să clarificăm totul cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
apucase și amețeala din pricina foamei, a goanei bezmetice prin încăperi și a tot ce văzusem în ele. Podeaua era făcută din bucățele de lemn și se chema parchet, covoarele groase, ca o iarbă deasă de lână, se numeau persane, iar mobilele erau din lemn de nuc, închis la culoare. În vitrina cu geamuri glisante stăteau puse la vedere figurine de porțelan chinezesc, pahare și carafe din sticlă de Murano. Exact așa ne descrisese Iulia locuința și ce se găsea înăuntru, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
otrăvească, zicea, otrava se scurge deja pe pereți, trebuie să merg cu ea, să mă uit. N-am avut încotro, a trebuit să cercetez centimetru cu centimetru toți pereții în toate camerele, mi-am băgat nasul prin colțuri și după mobile și, când aproape eram leșinat de oboseală și nu găsisem nimic, afară de un gândac după aragaz, am liniștit-o pe femeie atât cât am putut și m-am dus înapoi în pat. A doua zi dimineață, scena s-a repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sufragerie, doar câteva geamantane, celelalte lucruri le cărase tata pe ascuns, noaptea. Am mâncat în bucătărie la repezeală, nici unul din noi n-avea chef de vorbă, lângă ușă stăteau rezemate pungile cu provizii. Mama a tras toate perdelele, pe fiecare mobilă pusese câte un bilet cu un nume, pentru ca mătușa să știe cine ce urma să primească. Tata a încuiat ușile, am luat liftul și am coborât opt etaje. În casa scărilor ne-am întâlnit cu niște vecini, care ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vrut să spun, Atunci faceți ca mine, zâmbiți și gândiți-vă la lucruri plăcute, Stagiunea de concerte va mai dura Încă o lună, Iată o veste bună, poate ne vedem din nou săptămâna viitoare, Sunt Întotdeauna aici, sunt aproape o mobilă a teatrului, Fiți liniștită, v-aș găsi chiar dacă n-ați fi aici, Atunci vă aștept aici, Nu voi lipsi. Moartea făcu o pauză și Întrebă, Apropo, ați primit, dumneavoastră sau cineva din familia dumneavoastră, scrisoarea de culoare violetă, Cea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
că nu va mai ajunge niciodată la vasul de toaletă care îl aștepta cu gura deschisă, merg pe întuneric în urma lui, nu vreau să aprind lumina ca să nu văd toate obiectele împrăștiate cât era casa de mare, haine și pantofi, mobile vechi, toate semnele neglijenței care ne conducea viața, îi priveam silueta îngustă, hai să plecăm de aici mâine-dimineață, Udi, nu am mai fost nicăieri împreună de ani de zile, o lăsăm pe Noga la mama și o luăm înspre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu îi poate opri, nici dacă ar vrea, protestez eu, iar ea spune, așa este, exact cum noi nu ne putem agăța de perechea noastră sau de prieteni, nici măcar de copiii noștri. Privirea ei întunecată zăbovește asupra fetiței adormite, asupra mobilelor care umplu salonul, asupra podelei pline de praf, trebuie să fim liberi ca o picătură de mercur căzută pe podea, care niciodată nu se va amesteca cu firicelele de praf, ai văzut vreodată mercurul răspândindu-se pe podea, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
adusă vasului devine jignirea adusă mie, nu poți să îi desparți, jignirea din porțelan înconjoară chiuveta, geamul care se spărsese în timpul uneia dintre certurile noastre, înlocuit cu un carton gros, prosoapele care atârnau în agățătorile lor, toată această casă părăsită, mobilele pe care de ani de zile intenționez să le schimb, covoarele pline de praf, toate obiectele fără număr pe care le adunaserăm de-a lungul anilor, fie că foloseau la ceva, fie că nu, peste toate guverna cu mâna ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și se gândeau, probabil, că un tânăr neprihănit de optsprezece ani este mai în siguranță în felul acesta. Bineînțeles se pusese și problema banilor, pentru că era mult mai convenabil să stau la cămin decât să închiriez o cameră în oraș. Mobila era asigurată și singurele lucruri care mă priveau erau așternutul și veioza. Dacă ar fi fost după mine, eu aș fi preferat să locuiesc într-un apartament închiriat, care să mă fi scutit de aglomerația din cămin, dar știind cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
decât lată, iar ferestrele erau prevăzute cu cercevele din aluminiu. În dreptul lor se găseau două birouri și două scaune, dispuse astfel încât ocupanții camerei să poată învăța spate-n spate. În partea stângă a ușii se aflau două paturi de campanie. Mobila era solidă și extrem de simplă, incluzând de fapt doar două dulăpioare, câteva rafturi prinse în perete și o măsuță mică pentru cafea. Oricât ai fi fost de generos în aprecieri, tot nu puteai califica un asemenea locșor ca fiind poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
marcată cu „C-7“, a urcat scările din capătul holului și a deschis ușa din dreapta, care nu era încuiată. Mi-a arătat apartamentul, care era cochet, deși destul de simplu - cameră de zi, dormitor, bucătărie și baie. Nu era încărcat cu mobilă sau cu ornamente, dar nici nu era excesiv de sobru. Nu avea nimic special, și totuși îmi plăcea, pentru că mă simțeam relaxat, ca și înainte, când am stat de vorbă cu Reiko. În camera de zi era o canapea, o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la Tokyo, n-am făcut decât să mă închid în casă câteva zile. Gândurile mele stăruiau asupra moartei mai degrabă decât asupra celei care era în viață. Încăperile sufletului meu, pe care i le dedicasem lui Naoko, au rămas zăvorâte, mobilele acoperite cu pânze albe și pervazurile prăfuite. Îmi petreceam cea mai mare parte a zilelor în acele încăperi. Apoi m-am gândit la Kizuki și mi-am dat seama ce idei stranii puseseră stăpânire pe mine. „Deci ai pus, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]