2,922 matches
-
că monologul este rar cu adevărat solilocviu, dialogismul nefiindu-i străin, deoarece el presupune, în general, un dublu locutor în interiorul singurei voci a personajului, un conflict între vocile care vorbesc conform celor două sisteme de valori, cum se întâmplă în monologul lui Rodrigue din Le Cid de Corneille. De asemenea, monologul se poate adresa unui alocutor imaginar, un sine promovat la demnitatea de interlocutor imaginar, ființa iubită fantasmatic, o dreptate visată sau, în rugăciune, Dumnezeu. Totodată, prin dubla enunțare specifică limbajului
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
străin, deoarece el presupune, în general, un dublu locutor în interiorul singurei voci a personajului, un conflict între vocile care vorbesc conform celor două sisteme de valori, cum se întâmplă în monologul lui Rodrigue din Le Cid de Corneille. De asemenea, monologul se poate adresa unui alocutor imaginar, un sine promovat la demnitatea de interlocutor imaginar, ființa iubită fantasmatic, o dreptate visată sau, în rugăciune, Dumnezeu. Totodată, prin dubla enunțare specifică limbajului teatral, spectatorul este destinatarul secund al oricărui enunț de pe scenă
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
unui alocutor imaginar, un sine promovat la demnitatea de interlocutor imaginar, ființa iubită fantasmatic, o dreptate visată sau, în rugăciune, Dumnezeu. Totodată, prin dubla enunțare specifică limbajului teatral, spectatorul este destinatarul secund al oricărui enunț de pe scenă, deci al oricărui monolog. în sfârșit, „vorbim de soliloc atunci când discursul solitar pare să fie pură expansiune a eului în stare de nestăpânire sau de slabă stăpânire de sine (angoasă, speranță, vis, beție, nebunie), fără destinatar, chiar imaginar”, este „monologul modern, care închide personajul
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
scenă, deci al oricărui monolog. în sfârșit, „vorbim de soliloc atunci când discursul solitar pare să fie pură expansiune a eului în stare de nestăpânire sau de slabă stăpânire de sine (angoasă, speranță, vis, beție, nebunie), fără destinatar, chiar imaginar”, este „monologul modern, care închide personajul în subiectivitatea unui trăit fără transcendență, nici comunicare.” . Monologul propriu-zis (scenic) este destinat unui personaj sau unui grup de personaje, cu intenția clară de a fi receptat. El se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
pare să fie pură expansiune a eului în stare de nestăpânire sau de slabă stăpânire de sine (angoasă, speranță, vis, beție, nebunie), fără destinatar, chiar imaginar”, este „monologul modern, care închide personajul în subiectivitatea unui trăit fără transcendență, nici comunicare.” . Monologul propriu-zis (scenic) este destinat unui personaj sau unui grup de personaje, cu intenția clară de a fi receptat. El se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau narare orală a unei întâmplări. Indicii gramaticali ai acestei forme de monolog dramatic
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
comunicare.” . Monologul propriu-zis (scenic) este destinat unui personaj sau unui grup de personaje, cu intenția clară de a fi receptat. El se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau narare orală a unei întâmplări. Indicii gramaticali ai acestei forme de monolog dramatic sunt comuni cu ai oricărui enunț în stil direct, cu destinatar determinat. în concluzie, dualitatea text-reprezentare comportă, în dinamica teatrului, valențe inepuizabile, generate de infinitele posibilități de manifestare proprii ambelor arte, relație care nu poate fi decât o permanentă
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
anonimat iritant pentru cei administrați. Primarii au fost însă întotdeauna atenți să-și menajeze relațiile cu funcționarii Ministerului Echipamentului. Într-adevăr, dacă în cadrul "elaborării conjugate", serviciile Ministerului Echipamentului s-au arătat întotdeauna a fi foarte directive, concertarea lua forma "unui monolog, urmat de tocmeală"184. Rezolvarea conflictelor dintre diferitele concepții ale devenirii unui teritoriu se opera adesea prin compromisuri, care aveau să fragilizeze un număr mare de documente de urbanism elaborate. În ciuda acestei preponderențe a Ministerului Echipamentului, ar fi eronat să
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
neașteptate, cum niciodată o vorbire improvizată n-a reunit într-o măsură mai mare vigoarea și finețea, elevația și căldura, precizia rațiunii și culorile imaginației, stângaci om ar fi fost acela care ar fi încercat să substituie dialogul acestui incomparabil monolog. GUIZOT ĂNu suportă cu deosebire ca valoarea intelectuală și chiar demnitatea morală să fie acuzate de lipsă de abilitate. Astfel că ține să demonstreze că ele se asociază per fect cu priceperea practică și cu ingeniozitatea, și că niciodată ele
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
respinge analiza psihologică explicită, poate pentru că ea a fost marea descoperire a lui Henry James și apoi a Fluxului conștiinței. Mai mult decât gândurile, care nu lipsesc deloc, faptele vorbesc. Avem de-a face cu un erou drogat cu narațiune. Monologul lui interior e foarte bogat, dar el se desfășoară din incident în incident mai mult decât din idee în idee. Prins în păienjenișul acțiunii, acest personaj unic ne apare ca o inteligență hiperbolizată. Inert și nedumerit, el este un martor
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ceea ce primează în text este contactul direct autor-lector. Ca nimeni înainte de epoca Desperado, acești autori dialoghează cu publicul și nu au complexe în a spune pe șleau ce gândesc ei personal. Nu mai există autor omnisicient sau puncte de vedere, monologuri interioare. Avem de-a face cu o internalizare a vocii auctoriale de către lector, care se confundă pe sine cu creatorul. * Cu toate că stilul este extrem de accesibil, textul este de fapt elitist: el presupune o rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și este acum romancier de succes. Timp de șase luni, Charles (altminteri șomer) a fost secretarul lui Harriet Scrope. Philip descoperă că primele romane de Harriet Scrope sunt plagiate după Harrison Bentley, ceea ce ea însăși recunoaște mai încolo, într-un monolog interior pe care doar lectorul îl află, personajele neavând acces la el. Toată cartea e plină de felurite falsuri. Hawksmoor pendula între bine și rău, intriga încheindu-se cu izbânda răului. Chatterton face ca autenticul să eșueze în fals: nu
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cum mărturisește în introducere, a încercat să-i "imite" pe Conrad, Graham Greene, Hemingway, James, Joyce, Kafka, Lawrence, C.P. Snow, Virginia Woolf. Prezența lui Joyce o simțim și fără să fim avertizați, mai ales în ultimul capitol, care e un monolog interior Molly-esc al veșnic însărcinatei tinere neveste a unui doctor în litere în devenire. Lodge numește acest roman "experimental", spre deosebire de primele două, care erau "în esență cărți serioase, de un realism pregnant". In fapt, toate trei romanele sunt nu numai
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ira Gershwin"), dar neobținând dreptul de a-l folosi, Lodge găsește un titlu care, de fapt, i se potrivește mai bine. Parodic dar nu numai, romanul e o îmbinare de influențe. Se petrece pe parcursul unei singure zile, se încheie cu monologul lipsit de punctuație al femeii (Joyce), ne duce în labirintul lui Kafka pentru câteva minute, când eroul își pierde cunoștința, și, în principal, emulează descrierea lumii universitare făcută de Bradbury în Eating People Is Wrong (Nu se face să mănânci
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
interior într-un creuzet cu narațiune obiectivă, ceea ce duce la un amestec de procedee incompatibile în fond. Ca urmare a acestui mod straniu de a gândi de parcă s-ar întâmpla la persoana a treia, dar fiind de fapt vorba de monolog la persoana întâia cartea se axează și atrage mai degrabă prin cum spune, decât prin ce povestește. La fel ca trilogia de campus a lui Lodge (Changing Places, Small World, Nice Work), și Thinks... e un roman universitar. Eroii principali
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
numește Helen în jurnalul ei un "universitar prăfuit". (p. 24) Ca întotdeauna, Lodge mizează și aici pe dialog. Dialogul nu lipsește nici din narațiunea la persoana întâia, nici din cea la persoana a treia. El aduce un plus de obiectivitate monologului interior și de subiectivitate în interiorul narațiunii obiective. Dialogul dă sentimentul de viu acestor povești banale, acestui du-te vino de incidente care nu ne emoționează. Ironia lui Lodge e necruțătoare: ea poate distruge un personaj. Poate ucide tot ce încearcă
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
numit "vaca sacră" a poeziei engleze, pe când Pound a rămas oarecum în urmă ca popularitate. Narațiunea de care vorbeam este de fapt aventura unui suflet, sufletul poetului, care rar vorbește la persoana întâia. Recurgând la tehnica punctului de vedere, la monologul dramatic și la monologul interior, Eliot descrie o lume stearpă, lipsită de viața, de apa emoției adevărate, și încercarea de a evada din ea. Încercarea e sortită eșecului. Poemul se eliberează nu prin fugă, ci prin creație. Eliot e mulțumit
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poeziei engleze, pe când Pound a rămas oarecum în urmă ca popularitate. Narațiunea de care vorbeam este de fapt aventura unui suflet, sufletul poetului, care rar vorbește la persoana întâia. Recurgând la tehnica punctului de vedere, la monologul dramatic și la monologul interior, Eliot descrie o lume stearpă, lipsită de viața, de apa emoției adevărate, și încercarea de a evada din ea. Încercarea e sortită eșecului. Poemul se eliberează nu prin fugă, ci prin creație. Eliot e mulțumit că a pus în
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o constantă a scrisului jurnalistic eminescian. Analizând ținuta dramatică a publicisticii eminesciene, Monica Spiridon observă că "În teatrul publicistic eminescian, o scenografie fastuoasă proiectată la scara Timpului și a spațiilor vaste este servită de un patos verbal pe măsură"358. Monologul, declamația la rampă, travestiurile verbale contribuie la tensiunea dramatică a textelor, iar oscilația interogație-replică dinamizează spectacolul publicistic. Deseori, gazetarul relatează ședințele din parlament prin prisma unor acte dramatice performate în fața unor spectatori. Intervențiile regizorale presară ritmic textele, orientând atenția cititorului-spectator
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
absolute, în perspectiva timpului și a spațiilor. Regia, tonusul reprezentației, recuzita, totul este la înălțimea unei montări fastuoase"470. Fiecare articol joacă rolul unui act în cadrul spectacolului pe care îl regizează jurnalistul, iar tehnica dialogului dramatizat este complinită de virtuțile monologului și ale aparteului, cu efecte retorice deosebite: "Multe am avut de zis când ai noștri au trecut Dunărea și cu grijă am întrebat de tocmele de zapis și chezășie, ca Stan pățitul, care nu crede cu una cu două câte
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
autocentrică (pură expresie către sine, de încurajare etc). Renzo Titone (1971), pornind de la clasificările realizate de Bühler și Kainz, distinge trei funcții principale: - de comunicare (inclusiv persuasivă); - de expresie (pentru necesitatea socială, de a calma agresivitatea, disputa etc.); - reflexivă (monologul sau vorbirea interioară); André Martinet identifică patru funcții: o funcție centrală, de comunicare, de înțelegere reciprocă, o funcție de suport al gândirii, o alta de exprimare și o funcție estetică, întrepătrunsă cu funcțiile de comunicare și cea de expresie. În opinia
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
presupune o mai mare angajare prin alternarea rolurilor de emițător și receptor. Limbajul monologat se adresează unui auditoriu în fața căruia se realizează comunicarea și de la care se obține ca feedback doar reacția mimică, pantomimică sau sonoră a publicului. Când acest monolog se desfășoară în absența unui public, emițătorul susține un solilocviu, frecvent mai ales la copii, înaintea apariției limbajului intern. În limbajul colocvial sunt implicați mai mult de doi participanți, comunicarea dintre ei realizându-se în rețele cu configurații variate: lanț
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
de comunicare;) b) Aspecte ortografice, ortoepice și de punctuație d) Expresivitatea comunicării orale și scrise la nivelul morfologic (utilizarea corectă a părților de vorbire flexibile și neflexibile învățate; construirea corectă a unor enunțuri din punct de vedere sintactic; construirea unui monolog sau a unui dialog; descrierea unor obiecte, a unor tablouri din natură, a unor fenomene; construirea unor narațiuni simple; utilizarea expresivă a limbii; - - realizarea expresivității cu ajutorul semnelor de punctuație; aplicarea cunoștințelor de morfosintaxă în exprimarea scrisă corectă;) Competențe specifice la
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
o atitudine obiectivă, de implicare; mai mult sau mai puțin vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj; sau se poate „trăda” prin felul în care concepe metatextul. Felurile modurilor de expunere: 1. narațiunea; 3. dialogul; 2. descrierea; 4. monologul. NARAȚIUNEA - este un mod de expunere, alături de descriere, dialog, monolog; - este un mod de expunere propriu genului epic (!!) fiind chiar baza acestui gen; - ca semn, ca bază a genului epic, ea poate căpăta formele speciilor ce țin de acest gen
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj; sau se poate „trăda” prin felul în care concepe metatextul. Felurile modurilor de expunere: 1. narațiunea; 3. dialogul; 2. descrierea; 4. monologul. NARAȚIUNEA - este un mod de expunere, alături de descriere, dialog, monolog; - este un mod de expunere propriu genului epic (!!) fiind chiar baza acestui gen; - ca semn, ca bază a genului epic, ea poate căpăta formele speciilor ce țin de acest gen: 1. schiță; 2. povestire; 3. nuvelă; 4. roman; 5. reportaj
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
prezent fiind utilizat, mai ales, în scrierile epistolare, în narațiunea cu caracter memorialistic sau fals memorialistic; 2. pronumele (de obicei, pers. a III-a) (!!) narațiune inversă: acțiunile unui personaj sunt relatate de alt personaj, în cadrul unui dialog (sau al unui monolog); - narațiunea se desfășoară în timp și în spațiu (deci este, în egală măsură, o modalitate temporalo - spațială); - de aici: împletirea cu celelalte moduri de expunere (descrierea, dialogul, monologul); Procedee specifice narațiunii: a. interferența planurilor; b. antiteza dintre personaje; c. rememorarea
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]