5,311 matches
-
încheie într-un loc sau altul, la o dată sau alta. Nimeni nu ar trebui să-și propună, așadar, să-i afle un sens ultim. În același timp, ni se spune abrupt că . Sentința cade tocmai atunci când vorbește despre minotaur, acel monstru ce așteaptă acolo unde se presupune a fi însuși centrul labirintului. Când nu înseamnă un alt chip al morții, acesta face ca efortul de căutare să nu aibă sfârșit. Atât în cazul celui care rătăcește în labirint, cât și al
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pe care le are la dispoziție și cele pe care imaginația nu le poate născoci (monstruosul, ridicolul etc. etc.).“ Diferența absolută e citită fie în limbajul diferenței obișnuite, fie în cel al diferenței ciudate, cum se întâmplă când vorbim despre monștri și fantasme. Iar paradoxul intelectului stă exact sub această limită. Altfel spus, gândirea nu mai știe de om și de existența sa, nici de faptul că omul, pentru a recunoaște diferența absolută, adică pe Dumnezeu, PARADOX ȘI NONSENS 167 167
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
o profundă alterare. Este îndreptățit Nietzsche să spună că unele experiențe scot omul de sub orice măsură, aruncândul în confruntarea cu o făptură teribilă, monstruoasă. Iar întro astfel de confrun tare nonsensul pândește din ambele părți: „Cel care se luptă cu monștrii să ia aminte, să nu devină el însuși un mons tru“ (Dincolo de bine și de rău, § 146). Cei doi regi din prima povestire, ca și Abenjacán, vagabondul care sa voit o vreme stăpân al lumii, fac până la urmă o experiență
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
la o dată sau alta. Nimeni nu ar trebui săși propună, așadar, săi afle un sens ultim. În același timp, ni se spune abrupt că „rezolvarea misterului este, întotdeauna, inferioară misterului ca atare“. Sentința cade tocmai atunci când vorbește despre minotaur, acel monstru ce așteaptă acolo unde se presupune a fi însuși centrul labirintului. Când nu înseamnă un alt chip al morții, acesta face ca efortul de căutare să nu aibă sfârșit. Atât în ca zul celui care rătăcește în labirint, cât și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe care le are la dispoziție și cele pe care imaginația nu le poate născoci (monstruosul, ridicolul etc. etc.).“ Diferența absolută e citită fie în limbajul diferenței obișnuite, fie în cel al diferenței ciudate, cum se întâmplă când vorbim despre monștri și fantasme. Iar paradoxul intelectului stă exact sub această limită. Altfel spus, gândirea nu mai știe de om și de existența sa, nici de faptul că omul, pentru a recunoaște diferența absolută, adică pe Dumnezeu, PARADOX ȘI NONSENS 167 167
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
În tradiția iudaică, regii păgâni erau înfățișați cu trăsăturile Dragonului, ca de pildă Nabucodonosor descris de Ieremia (41, 34) sau Pompei din Psalmii lui Solomon (9, 29). Vom vedea și în cele ce urmează că Dragonul este reprezentarea exemplară a Monstrului marin, a Șarpelui primordial, simbol al Apelor cosmice, al Tenebrelor, al Nopții și al Morții, pe scurt al amorfului și al virtualului, a tot ceea ce nu are încă o "formă". Zeul a trebuit să învingă Dragonul și să-l ciopârțească
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al Morții, pe scurt al amorfului și al virtualului, a tot ceea ce nu are încă o "formă". Zeul a trebuit să învingă Dragonul și să-l ciopârțească astfel încît să se poată naște Cosmosul. Marduk a alcătuit lumea din trupul monstrului marin Tiamat. Iahve a creat Universul după ce l-a învins pe monstrul primordial Rahab. Dar, după cum vom vedea, această izbândă a zeului asupra Dragonului trebuie să se repete în chip simbolic în fiecare an, pentru că lumea trebuie creată din nou
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu are încă o "formă". Zeul a trebuit să învingă Dragonul și să-l ciopârțească astfel încît să se poată naște Cosmosul. Marduk a alcătuit lumea din trupul monstrului marin Tiamat. Iahve a creat Universul după ce l-a învins pe monstrul primordial Rahab. Dar, după cum vom vedea, această izbândă a zeului asupra Dragonului trebuie să se repete în chip simbolic în fiecare an, pentru că lumea trebuie creată din nou în fiecare an. La fel, izbânda zeilor asupra puterilor Tenebrelor, Morții și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ales să locuim. Trebuie deci imitată lucrarea zeilor, cosmogonia. Nu este lucru ușor, pentru că există și cosmogonii tragice, sîngeroase: iar pentru că imită gesturile divine, omul trebuie să le repete. Dacă zeii au fost nevoiți să doboare și să sfârtece un Monstru marin ori o Ființă primordială ca să alcătuiască apoi lumea, omul trebuie, la rândul său, să-i imite atunci când își clădește o lume a lui, o cetate ori o casă. Construcțiile cer așadar jertfe sângeroase sau simbolice, despre care se cuvin
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că Șarpele este simbolul Haosului, al amorfului, a ceea ce nu s-a manifestat. Decapitarea lui echivalează cu un act de creație, cu trecerea de la virtual și amorf la formal. Am văzut că zeul Marduk a alcătuit Lumea din trupul unui monstru marin primodial, Tiamat. Victoria era repetată în chip simbolic, în fiecare an, pentru că Lumea se reînnoia în fiecare an. Însă actul exemplar al victoriei divine era repetat și cu prilejul oricărei construcții, pentru că orice construcție nouă reproducea Facerea Lumii. Acest
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cum s-a ivit Cosmosul. În Babilon, în timpul ceremoniei akîtu, care se desfășura în ultimele zile ale anului și în primele zile ale Anului Nou, era recitat solemn "Poemul Creației", Enuma elish. Această recitare rituală actualiza lupta dintre Marduk și monstrul marin Tiamat, care avusese loc ab origine și care pusese capăt Haosului prin victoria finală a zeului. Marduk făurise Cosmosul din trupul ciopârțit al lui Tiamat, iar pe om din sângele demonului Kingu, principalul aliat al lui Tiamat. Că această
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
riturilor care închipuiau un fel de "sfîrșit al lumii". Stingerea focurilor, întoarcerea sufletelor morților, confuzia socială de tipul Saturnaliilor, licența erotică, orgiile și altele simbolizau întoarcerea Cosmosului în Haos. În ultima zi a anului, Universul se topea în Apele primordiale. Monstrul marin Tiamat, simbol al întunericului, al amorfului, al non-manifestatului, învia și devenea iarăși amenințător. Lumea care existase de-a lungul unui an întreg dispărea cu adevărat. Deoarece Tiamat era din nou acolo, Cosmosul era anulat, iar Marduk era nevoit să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Universului. Omul era din nou, în mod simbolic, contemporan cu cosmogonia și lua parte la Facerea Lumii. În Orientul Apropiat, participa chiar, în timpuri străvechi, la această creație (cf. cele două grupuri antagoniste care îi reprezintă pe Zeu și pe Monstrul marin). Nu este greu de înțeles de ce omul religios era urmărit de amintirea acestui Timp mitic, și de ce se străduia periodic să se întoarcă la el: in illo tempore, zeii ajunseseră la apogeul puterii. Cosmogonia este manifestarea divină supremă, gestul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
supune învățăturii miturilor, dacă-i imită pe zei. O astfel de imitatio dei implică uneori, pentru primitivi, o mare responsabilitate. După cum am văzut, unele sacrificii sângeroase își găsesc justificarea într-un act divin primordial: in illo tempore, zeul a ucis monstrul marin și l-a sfârtecat pentru a crea Cosmosul. Omul repetă această jertfă sângeroasă, câteodată omenească, atunci când trebuie să întemeieze un sat, un templu ori o casă. Consecințele posibile ale unei imitatio dei reies destul de limpede din mitologiile sau ritualurile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu structura simbolismului acvatic. În valorizarea creștină a Apelor intervin însă unele elemente noi legate de o "istorie", și anume Istoria sfântă. Este vorba în primul rând de valorizarea botezului în înțelesul de coborâre în adâncul Apelor pentru lupta cu monstrul marin. Această coborâre are un model, cel al lui Cristos în apele Iordanului, care însemna deopotrivă o coborâre în Apele Morții. Așa cum scrie Chiril din Ierusalim, "balaurul Behemot, după Iov, se afla în Ape și primea Iordanul în gură. Trebuind
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
germeni", creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului, a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului, a realității absolute; victoria rituală (inițiatică) asupra monstrului-paznic echivalează cu dobândirea nemuririi.18 Pentru creștin
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului, a realității absolute; victoria rituală (inițiatică) asupra monstrului-paznic echivalează cu dobândirea nemuririi.18 Pentru creștin, botezul este o ceremonie sacră, pentru că a fost instituit de Cristos, ceea ce nu înseamnă că nu preia și ritualul inițiatic al încercării (lupta cu monstrul), al morții și al învierii simbolice (nașterea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a realității absolute; victoria rituală (inițiatică) asupra monstrului-paznic echivalează cu dobândirea nemuririi.18 Pentru creștin, botezul este o ceremonie sacră, pentru că a fost instituit de Cristos, ceea ce nu înseamnă că nu preia și ritualul inițiatic al încercării (lupta cu monstrul), al morții și al învierii simbolice (nașterea omului nou). Nu putem afirma că iudaismul ori creștinismul au "împrumutat" asemenea mituri sau simboluri din religiile popoarelor vecine, pentru că nu era nevoie: iudaismul moștenea o preistorie și o bogată istorie religioasă, care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
semizei. Miturile privitoare la căutarea nemuririi ori a tinereții veșnice vorbesc, așadar, despre un arbore cu fructe de aur sau cu frunze fermecate, care crește "într-un ținut îndepărtat" (în realitate, în lumea de dincolo) și care este păzit de monștri (grifoni, balauri, șerpi). Ca să poți culege fructele, trebuie să înfrunți monstrul-paznic și să-l ucizi: învingătorul trebuie să treacă printr-o încercare inițiatică de tip eroic, câștigând "prin violență" condiția supraomenească, aproape divină, a tinereții fără bătrânețe, a invincibilității
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
așadar, despre un arbore cu fructe de aur sau cu frunze fermecate, care crește "într-un ținut îndepărtat" (în realitate, în lumea de dincolo) și care este păzit de monștri (grifoni, balauri, șerpi). Ca să poți culege fructele, trebuie să înfrunți monstrul-paznic și să-l ucizi: învingătorul trebuie să treacă printr-o încercare inițiatică de tip eroic, câștigând "prin violență" condiția supraomenească, aproape divină, a tinereții fără bătrânețe, a invincibilității și a atotputerniciei. Arborele cosmic, Arborele nemuririi sau al Cunoașterii simbolizează
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
crede că vine un tigru care îi poartă pe candidați în spinare până în pădure: fiara îl întruchipează pe Strămoșul mitic, Dascălul inițierii, care îi conduce pe adolescenți în Infern. În alte părți, se crede că neofitul este înghițit de un monstru, în pântecele căruia domnește Noaptea cosmică: este lumea embrionară a existenței, atât pe plan cosmic, cât și pe planul vieții omenești. În numeroase regiuni există în pădure o colibă inițiatică, unde tinerii candidați trec printr-o parte din încercări și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
suferă urmăresc să arate, printre altele, că neofitul supus torturii și mutilării trebuie să fie chinuit, sfâșiat, fiert ori fript de către demonii-dascăli ai inițierii, adică Strămoșii mitici. Suferințele fizice corespund stării celui care este "mîncat" de demonul-fiară, sfârtecat de colții monstrului inițiatic, mistuit în pântecele acestuia. Mutilările (scosul dinților, tăierea degetelor) cuprind și ele un simbolism al morții. Mutilările sânt legate în cea mai mare parte de divinitățile lunare. Or, Luna dispare periodic, moare, renăscând după trei nopți. Simbolismul lunar arată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de pubertate vor face parte din societatea secretă, deși toți doresc acest lucru.21 Vom da un singur exemplu: la triburile africane mandja și banda există o societate secretă cunoscută sub numele de Ngakola. După mitul povestit neofiților în timpul inițierii, monstrul Ngakola avea puterea de a-i ucide pe oameni, înghițindu-i, și de a-i scuipa apoi, reînnoiți. Neofitul este băgat într-o cușcă reprezentând corpul monstrului. Aude de acolo glasul înspăimîntător al lui Ngakola, este biciuit și torturat; i
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
societate secretă cunoscută sub numele de Ngakola. După mitul povestit neofiților în timpul inițierii, monstrul Ngakola avea puterea de a-i ucide pe oameni, înghițindu-i, și de a-i scuipa apoi, reînnoiți. Neofitul este băgat într-o cușcă reprezentând corpul monstrului. Aude de acolo glasul înspăimîntător al lui Ngakola, este biciuit și torturat; i se spune că "a ajuns în pântecele lui Ngakola" și este pe cale de a fi mistuit. După ce trece și prin alte încercări, dascălul inițiator vestește în cele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]