KorAP: Find »[drukola/base=mort & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...779 >

19,458 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

Dacă ființa umană n-ar fi fost cândva completă ca cea a Iormorogului, entuziasmul căutării jumătății sau miracolul iubirii n-ar mai fi existat. Puțini se opresc de-a lungul vieții din căutare, de obicei cei indolenți, cei cu sufletul mort, sau cei care se înșală, crezând că au găsit-o. Către ieșire, ne întâlnim cu prietena mea. Ne sărută pe amândoi, întâi pe ea, apoi pe mine. Schimbăm câteva cuvinte, nimic care să-mi rețină atenția. Mai mult, femeile vorbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
remedia o astfel de situație? În felul acesta nu se poate lucra. Va trebui să cerem o mărire. Și, în oglinda ce-i întorcea generoasă silueta eliberată de durere, vede dintr-o dată strălucind ochii dilatați, uriași ai secretarei; acei ochi morți, întâi cel verde, apoi cel albastru, clipocind pe rând, ca niște ochiuri tulburi de apă malignă și stătută. Mai sunt apoi stivele acestea de dosare de pe masă. Va trebui să găsiți timp pentru ele. Nu le puteți neglija pentru atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele pe cer se mișca în cercuri concentrice și strălucitoare; ea stătea nemișcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele pe cer se mișca în cercuri concentrice și strălucitoare; ea stătea nemișcată, ca un centru de gravitație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai deranja acum. Totuși, o indiferență iritantă plana vizavi de persoana ei. De la o vreme scrisorile de la ei zăceau nedeschise pe un colț de masă. Cu timpul, au încetat complet să mai sosească. La ce bun!? Poate mă cred deja mort. Și în fond sunt deja mort în ceea ce-i privește, nu le mai aparțin, așa cum nici ei nu-mi mai aparțin de multă vreme. Poate și ei gândeau exact ca și sătenii, că el s-a întors aici pentru ca să moară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
iritantă plana vizavi de persoana ei. De la o vreme scrisorile de la ei zăceau nedeschise pe un colț de masă. Cu timpul, au încetat complet să mai sosească. La ce bun!? Poate mă cred deja mort. Și în fond sunt deja mort în ceea ce-i privește, nu le mai aparțin, așa cum nici ei nu-mi mai aparțin de multă vreme. Poate și ei gândeau exact ca și sătenii, că el s-a întors aici pentru ca să moară. Până și Lala, prima lui soție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
patru elemente străluceau în culori translucide, aerate de acea lumină interioară a lor: floarea înveșmântată în galben, creionul arlechin în dungi verzi și roșii, țestoasa în zale aurii și inorogul albastru. Culorile se scurgeau ușor în afara contururilor ca în naturile moarte, mânjind aerul, cerul, marea și nisipul ce se dislocau în jurul lor. Țestoasa e cea care dă tonul și stabilește ritmurile, pentru că ea este o subtilă păstrătoare și desfășurătoare a timpului. Privim cu orele o țestoasă și adesea nu percepem mișcarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
dar acum, dincolo de împărtășania obișnuită, avea ceva special de îndeplinit. El avea s-o izbăvească, s-o absolve de păcatul sinuciderii. El va trebui să stea în fața lui Dumnezeu pentru ea, și poate până atunci ea va fi fost deja moartă, și el să obțină iertarea unui păcat îngrozitor, mai oribil decât toate pe care le săvârșise până atunci. Ea avea să-i înapoieze viața ei searbădă, goală și imposibilă, de bunăvoie, fără acordul lui. Avea s-o returneze fără regrete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
spună îngerul, fără, de fapt, să mă intereseze prea tare. De altfel, nici nu spune lucruri prea interesante, vorbește o limbă ușor arhaică, nu atât ca fond de cuvinte, ci mai degrabă ca sintaxă, de parcă ar traduce dintr-o limbă moartă. Găsesc asta destul de obositor și enervant, pierd șirul, nu-l mai urmăresc, el simte asta și tace o vreme, apoi reîncepe: În legătură cu operația... face o pauză lungă, vizibil așteaptă intervenția mea. Ah, nu! Nu e nevoie să discutăm despre asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

toate opt le înghiți în ordinea inversă. La ora 12 (21) se culcă, nu înțelegea de ce tot îi cade perna pe podea și, după câteva încercări nereușite de a o așeza, adormi cu capul atârnând în gol, ca o pasăre moartă. Pe când visa invers, cum aleargă bătrână cu ghiozdanul într-o mână și bastonul în cealaltă, spre școală, concentrată la examenul de absolvire a celor opt clase, sub podele începu, cu glas înfundat, cearta. Și aici, cotoiul birmanez ciuli urechile, oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în grup compact. Noi suntem tu, păreau să spună, aceasta vedea și ea, nu era nici înfricoșată, nici bucuroasă că își vedea etapele existenței, era doar uimită. Ceva nu se lega. Ce anume lipsea din lanțul ciuntit? Ființele aveau ochii morți, ațintiți într-un singur punct, în funcție de poziția fiecăreia, o împietrire vie, în afară de păpușa pietrificată cu totul. Ceasul funcționa, umbrele aveau atitudine, răzmerița de grup se terminase sau așa i se părea deocamdată, făceau gălăgie într-o limbă necunoscută, dar parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pozele de pe pereți se-necau, sughițau, mârâiau cu gura deschisă larg într-un colț sau interior, fosta rățușcă de lut ars, acum nu, fostele pisici de sticlă nebune după curățenie, acum nu, pădurea din tabloul cu pădurea, florile din natură moartă cu flori de pe peretele vestic, acum tot perete vestic dar fără natură moartă, estul fără ferestre râdea, acum cu ferestre rămase în râsul de atunci, personaje din paginile cărților râd acum din când în când, amintindu-și râsul de atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
colț sau interior, fosta rățușcă de lut ars, acum nu, fostele pisici de sticlă nebune după curățenie, acum nu, pădurea din tabloul cu pădurea, florile din natură moartă cu flori de pe peretele vestic, acum tot perete vestic dar fără natură moartă, estul fără ferestre râdea, acum cu ferestre rămase în râsul de atunci, personaje din paginile cărților râd acum din când în când, amintindu-și râsul de atunci, apa din vasele de-atunci s-a evaporat de-atunci, se cutremurau geometric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea e cioclul nopții. Noaptea-cioclu, noaptea-sicriu, noaptea care nu curge stă asemenea mecanismului pendulei cu zâmbetul împietrit la ora bombei de la Hiroshima 815. Îmbrăcată în alb, Mama își primea oaspeții. Mima ceea ce făcea Mama în camera cealaltă, vedea prin gaura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
prezent și viitor, le admira curajul, dispăreau din trecutul ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată, când o lovea peste față, mână-menghină, mână-lopată, unde ești, mâna aripă de libelulă? Aici sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub braț. Mai frumoasă decât petecul de cer, mai abisală decât gândurile ascunse ale oamenilor, mai tulburată decât moartea când și-a văzut Creatorul mort, mai mică decât însușirile oamenilor lipsite de veșmântul remușcărilor, atunci când își atrocizau semenii, îngropând pornirile lor în viitorul urmașilor într-un lanț nesfârșit de crime, încât gâza destinată spre a fi infinită nu era altceva decât fiara multiplicată la infinit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Pisa, întrebarea nu există, pentru că urletul gunoierilor nu se îndoiește. El, în abjecția sa perfectă, nu putea decât să vomite abjecție, un urlet murdar, imposibil de negat, dar plin de energie creatoare, motor al vidului, criminal în serie al păcii moarte de la naștere prin urlet, al trilului păsării Salieri sau Paganini. Născută din urletul născocitor de urlete al orgoliului nemăsurat, urletul intern, demiurg al finalelor prin hotărâtoarea, impunătoarea, cu valoarea uriașă de somații, interjecția! Urletul gunoierilor se afla în eclipsă totală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
romanul său prost Proiectul pentru o revoluție la New York, Barba Yani Vanghelos și soldatul din Mesagerul de Mihai Giugariu, Marcel din Baby-Foot J. F. Caatmeur, Peer Gynt din Peer Gynt de Henrik Ibsen, Alexandru, călare pe Ducipal, Darius, regele Perșilor, mort, bătrâna Teodora, maica lui Mihai Viteazul, călugărița Teofana, episcopul de Rădăuți, Teodosie Barbovschi cu Limba română la piept, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, maica Zenobia, în călugărie, Nicolae Iorga ținând muțește un discurs, fără îndoială despre Istoria românilor, Mihai Eminescu alături de Anton Pann

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
rostul, îi tot dă înainte cu nu vreau să mă mai nasc, dar chiar așa? cine o mai naște vreodată, ea însăși rezultatul unei greșeli în ecuația vieții, mi-e așa de dor de momentul substituirii, ea va fi deja moartă, eu voi zace vie în brațele tale, o zi, o săptămână, tu ai să dormi, eu am să-ți păzesc somnul, visele retro cu Mioara, dar înviate prin mine, eu sunt Mioara, am să o repet până am să cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ale tinereții; și pe noi ne va tăia cineva, dar va rămâne în oraș ideea perechii ideale de îndrăgostiți, Mioara și Mitică, piratul din oceanul iubirii, ne vom iubi și în cer Shakespeare i-a lăsat pe Romeo și Julieta morți și plânși de cei dragi, eu voi continua jurnalul iubirii în cer, moartea nu o va întrerupe, ci va trasa mai clar calea multicoloră a dragostei, paginile vor fi captate de antenele celor vii și decodificate pe ecranele computerelor, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
înălță cu fața curată, spre cer. Levitam ni se părea că levităm sau noi ne vedeam organele interne frumos colorate ca în planșele de anatomie, cerul întreg era un ecran pe care puteam vedea oriunde am fi privit, rudele noastre moarte demult. Aplecați, fie la săpat într-un pământ imaginar, fie atârnând rufe imaginare pe o sârmă invizibilă, ceea ce însemna că rămăseseră obiceiurile, iar ideea de acțiune transla spre rezultatul ei, iar cel ce prășise răsadul acum culegea imaginarul fruct sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mâna pe telefonul roșu de urgență pentru a-l informa pe Iahve Bossul, dar s-au răzgândit cu speranța că imaginația le va născoci vreo drăcie care să le limiteze gurmandismul financiar. Dacă aș fi drac zise Bau și el mort la rându-i, fără să știe le-aș falsifica bancnotele ca pe la noi, un rând bune, să-ți ia fața și dedesubt ziare. Și în loc de aur, gablonz, ei, dracu' ăsta ar trebui școlit în Brăila, ar vedea el aici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mama lui cu părul albit dintr-o dată, cu mintea scurtcircuitată de crudul adevăr, pe când noi ne credeam fiecare băiatul înecat în apele Dunării despletite asemenea părului mamei mele, mereu frumoasă, strigându-mi mereu numele, ca pe al unui posibil viitor mort, ca pe al unui posibil fost înecat, întâmplări despre care eu, nea Costică frizerul, asemenea prietenului meu, Șepcarul, de la prăvălia de vizavi, auziserăm de-a lungul existenței noastre serbede, întreruptă din când în când de moarte, așa cum tata lui Grasu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
care devine un dragul nostru fost topit în noi, în sensul nostru, în nesiguranța noastră și chiar în greșeala ideii expuse. Toate te reprezentăm. Tu ești un demiurg mai muritor decât noi, dar mai cunoscut datorită nouă. Și tu, chiar mort, ai șansa să trăiești, da, cititorul e stăpânul de drept, noi, preotesele sau vampirii lui. Obedientelor! Nicidecum! Suntem creștine până în măduva oaselor. De când e Cuvântul. Templul nostru e cartea și zeul pe care îl slujim, cititorul. Noi am creat veșnicia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Nu cumva și eu sunt un cuvânt? O derivație a mai multor cuvinte? Personalitatea ta îți este controlată de vorbele pe care le spui pe scena vieții și pe hârtie pentru că ele au glas. Cuvântul fără glas e un cuvânt mort, cifrele sunt cuvinte stilizate, pictura un cuvânt care vorbește prin forța culorilor, artistul însumându-le într-un cuvânt magic. Muzica e un cuvânt mai îndrăzneț, cu imagini pe care le incumbă, intră mai repede în suflet decât cuvintele scrise în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]