2,542 matches
-
al conștiinței ubicue și imposibil de păcălit? Doar să zboare în chip de pasăre, își dă cu părerea o femeie îmbrobodită. Stă atârnată de bara de deasupra capului și se sprijină într-un singur picior, în care se înfige nemiloasă muchia unui obiect masiv, paralelipipedic, învelit în hârtie groasă de ambalaj și legat cu sfoară. Când a plecat de-acasă cu paloșul, Pascal și-a făcut socoteala că mai bine îl ia cu el la serviciu, decât să bată din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mult, dar nu se lăsa de vrăjile ei și se certa mereu cu alte babe din această cauză. Într-o dimineață, o altă babă a brâncit-o pe niște scări pe la spate și Cociocoaia a căzut cu tâmpla de o muchie a scărilor și și-a dat duhul pe acele scări. Imediat a fost chemat Arghiruță, care și-a luat mătușa. Baba, cât a trăit la azil, a fost mustrată de conștiință că i-a făcut de urât lui Nuță, că
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ce căutam eu acolo? 13. Peste o săptămînă, Lung se plimbă - pentru importanța ce vroia să și-o dea - cu șareta pe ulițele comunei și pe șoseaua lucind În soare, Încă nu era praf, pămîntul Întărit, rămas din iarnă la muchia primăverii. I se spunea, cu ușor respect, „omul primăriei”, ceea ce-l ridica În ochii celor din comună, ducea pe primar și secretarul acestuia, din care cauză era socotit un intim al lor, pe drumurile prăfoase sau bătătorite ale cuprinderii comunale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
așa la tine. Își scoase Încălțările din pînză, Își trase cămașa peste cap și scăpĂ de pantaloni. Sub tălpile goale simțea nisipul de pe scînduri. Alergă foarte repede pe scîndura flexibilă a trambulinei, apoi degetele de la picioare i se Îndoiră pe muchia de la capătul ei, se Încordă și sparse catifelat suprafața apei, scufundîndu-se fărĂ să știe la ce adîncime. Luase o gură mare de aer cînd pornise și acum se scufunda tot mai adînc, ținîndu-și spatele arcuit și picioarele drepte. Apoi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o parte și am șters scaunele cu o cîrpă. Tata a luat toate bagajele și le-a pus la pupă. După aia am desfăcut ancorele de la pupă și de la proră, m-am urcat În barcă și m-am ținut de muchia docului. Tata curățĂ motorul cu o pompă, Învîrtind de două ori din manivelă, ca să tragă toată benzina În cilindru, apoi Întoarse volanul și motorul porni. Eu țineam barca lipită de doc cu o frînghie Înfășurată În jurul unui stîlp. Elicea bătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
stîngă. — Ai observat - ascuțimea lamei și simplitatea acțiunii. Și acum, o chestie și mai grozavă decît astea - siguranță-n folosire. A luat briciul cu mîna dreaptă, l-a Întors ușor și lama s-a deschis și apoi a căzut cu muchia sprijinită pe Încheieturile pumnului. Mi-a arătat mîna - strîngea mînerul briciului În pumn, lama era deschisă peste Încheieturi și ținută cu degetul mare și cu arătĂtorul. Lama era bine fixată, pe tot pumnul, cu partea ascuțită-n exterior. — Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fost prima dată cînd l-am văzut vulnerabil de sentimental. După several drinks, ce-i drept. Ura să se arate vulnerabil. Nu avea încă 65 ("64 nu-s chiar 65!"); eu nu aveam încă 35, dar între noi, bătute pe muchie, erau trei decenii. "Ești ca o iederă. Și neajutorată, și puternică. Zidul în care-ți înfigi tu gheruțele e vremelnic. Vremelnic mai e, Doamne, Dumnezeule!" Tano a apărut din fundul curții, leoarcă de rouă și ține, cît e de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a Universității din Cluj. Cu portarul l-a scos. E greu de trăit între reforme, Șichy. Și-i vreme, nu glumă, între 1948 și 2001! Sărac, bolnav, Blaga a înaintat la CC un memoriu, să se apere. Se afla "pe muchie de cuțit" cînd l-a trimis. Era "filozoful Gărzii de Fier", "adept al mesianismului sîngeros al lui Hitler", "dușman al URSS". Trei într-unul. Ei bine, după eveniment '89 l-au blamat pentru memoriu... Nu era nimic blamabil acolo. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nopții au rezistat. Și zorelele. Le-am ajutat să urce pe sfori și s-au ridicat. Citeam, dincolo de zidul de frunză și floare-albastră, înalt de cinci metri. Nu mă vedeam din stradă; nu mă vedeam pe nicăieri. Mă mișcam pe muchia dintre viață și cărți‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Și-n strigătul vînzătorului ambulant de lapte descifram un "Hai la caaarte!" Spre dimineață, mobila gemea, în special bătrînul secretaire. În vena vineție de pe mijlocul oglinzii (nu-i crăpată, e doar foarte veche) deslușeam o literă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cântă doar o singură dată; mă ridic de la masa de scris și mă apropii de ea s-o mângâi pe corpul ei gingaș; oare ea știe că eu știu că se uită la mine cu dragoste? (amiază) Trec imperceptibil pe muchia noului an: e un revelion trist. Îmi caut Îngrijorat propriul alterego În oglindă, la miezul nopții; la acest ceas faustic, se deschide o fisură invizibilă În stratul argintat prin care mă uit cu spaimă dincolo, pătrund În zona de interdicție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei nu mai are margini, o ploaie de sudălmi grele, unse cu sosuri balcanice se scurg printre știrbiturile gurii, fonfăind În rafală toată gama muzicilor neauzite. Un cuvânt anume m-a persecutat ca o dulce chemare, dincolo de revărsarea peste toate muchiile boțite de triviul neîntrebuințării, dincolo de acidul excrementelor În fermentație aruncate În aerul scabros, clătite printre gingiile fetide ale prăpastiei din gura aceea deschisă precum gura iadului. Cuvântul acela m-a oprit din râs, m-a Înfricoșat, m-a Întors către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu se auzeau în împrejmuirea aceea unde fiecare șoaptă răsuna ca în Epidaur. Încotro se întorcea, privirile altcuiva, dacă o fi fost, îi veneau din spate, căutând ochiul pe care nu-l mai avea. Atriul era pardosit cu lespezi, printre muchiile cărora răzbăteau smocuri de iarbă și câte o floricică gal benă, răsă rită în primăvara timpurie. În vreo două-trei locuri, Petrache dăduse lespezile deoparte, sădind, în mormintele revene, puieți de gutui. Crescuseră, aveau coroană rotundă și frunze cărnoase, așa că, până
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clipă la Steiner, croitorul, dacă ar fi trăit, ar fi avut o noapte mai împăcată, fără spaima stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta de moarte. Oftă, se încovrigă cu fața la peretele înțesat de umbre și, așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
melancoliile. Se simțea și el atras de forța acelei respirații care părea să golească aerul din jur cu o putere ce nu era o suflare de vânt, dar îndoia vârfurile copacilor, le rotunjea, făcând ca lumea să pară lipsită de muchii și unghiuri. Se opri în fața porții. Scoase cheia și o vârî, dibuind, în gaura încercuită cu o placă de fier bătut. Porțile se deschiseră singure, de parcă cineva le-ar fi tras dinăuntru. Curtea era ca totdeauna și totuși nu era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de seamă, că era, de fapt, o împletitură de speriat corbii. Petrache se apropie și avu pornirea ciudată de a mângâia calul. Îl bătu pe burtă, admirându-i, încă o dată, zveltețea crupei. Își trecu mâna peste bronzul neted, înverzit, de sub muchia șeii. Își coborî privirile spre gleznele înfipte în pământ și încremeni. Rămase nătâng câteva clipe, apoi se trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât unul absurd
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din păpuriș cenușiu, cu ușa scundă și clanța încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai ai unde să fugi. Marginile sufletului tău, frâiele minții, se desfac ca doagele unui butoi căruia i-au plesnit cercurile. După atâta vreme, putea să simtă liniștea cu toate cele cinci simțuri. Uneori o pipăia, așa cum simți cu degetul muchia dintre lumină și umbră. Alteori o privea și atunci văzduhul nu agita nicio frunză. Gustul ei era răcoros, nici n-ar fi putut fi altfel pentru cineva ca el, care nu ieșea din casă decât după căderea nopții. Acum o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
măscărit și scuipat, ne e martor că am încercat tot ce ne-a stat în putință. Dorința de a ne sinucide era singura care ne ținea în viață. Toate colțurile erau rotunjite, încât nu-ți puteai strivi tâmpla de nicio muchie. Nu ni se dădeau tacâmuri, trebuia să lipăim mâncarea ca animalele. Și ne puneau să facem chiar așa, așezați în patru labe, să ne afundăm gurile în zoaiele turnate în chip de mâncare. Puteai să refuzi. Dar refuzul te silea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl găsi cu paharul aproape golit în mână. Totul era nemișcat, Cosmina avu senzația că intră într-un tablou. Rămase în colțul ei și se priviră. Cum e când împlinești treizeci și trei de ani ? întrebă. — E ca și cum ai merge pe o muchie, răspunse Iacob. Când cazi în viitor e tot un fel de memorie. — Începe să-mi fie frică de vârsta asta... zâmbi Cosmina, fără a ști exact ce vrea să spună. De aceea adăugă : Să pun muzică. Se întoarse spre etajeră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
noi. Cei vii se vor face una cu propriile urme. Nu mai ești fiul tatălui tău. Rămâi fiul mamei tale, care te plânge... Iacob nu mai putu îndura suflul puternic al Vocii. Încercă să se sprijine de masă, apoi de muchia dulapului din perete, care, ca toate celelalte din încăperile lui, nu avea nici cărți, nici fotografii. În cele din urmă, dându-se înapoi, așteptă zidul, să se proptească. Dar pereții se deschiseseră, arcadele bolteau un fel de tunel în care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
frica să-l sleiască deodată. — Bordură, peste trei pași ! strigă, din spate, Coltuc și Fane Chioru ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când vârful sări din muchia zidului. Acuma numără zece pași... Se opriră, gâfâind. Respirația orbului șuieră subțire, dându-i de gol plămânii ciuruiți. Ologu lăsă cârjele să cadă în lături și se așeză pe o buturugă, frecându-și singurul genunchi pe care-l avea. — Vin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oră. Coltuc se simțea rușinat, văzând umerii aduși ai Melaniei, chipul ei frumos și trudit întorcându-se ca să-l întrebe dacă i-e bine. Iar el, deși șoldurile, atât cât le avea, îl făceau să urle de durere la fiecare muchie a caldarâmului, nu știa ce să zică s-o liniștească. O iubea atât de mult, dar i se părea caraghios să i-o spună, câtă vreme nu putea face nimic să i-o dovedească. I se rupea inima când o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să te uiți într-o dungă ? întrebă Chisăliță. — Te uiți fix, ca lupii, cu ochii mici. Dacă stai așa, vezi dintr-odată multe lucruri care înainte nici nu ziceai... — Care-i prostul ? îi întrerupse Pârnaie, căutând totuși de-a lungul muchiilor sclipitoare. — ăla care râde de ce-și aduce aminte, răspunse la repezeală, sigur pe el, Iadeș. — Ba io zic că ăla care se uită ca prostu’... i-o reteză Pârnaie. Atunci te pomenești că io-s ăla... conchise Iadeș, fără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt ? întrebă, privindu-l cu șiretenie, de parcă n-ar fi știut. Jenică nu se hazardă. Începu să numere, dând, cu două degete, mărunțișul dintr-o parte în alta. — Cinșpe lei, spuse la sfârșit. — Cinșpe, se bucură bătrânul, cinșpe, bătuți pe muchie. Câte pot să cumpăr cu ei ? — De-alea ieftine sau de- alea scumpe ? — Care-i diferența ? — Păi, alea ieftine sunt necâștigătoare. — Toate ? se arătă neîncrezător bătrânul. — Nu toate, socoti Jenică. Numai alea pe care le alegi. — Păi, atunci iau din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întregi. Sâmbăta se plimbau pe Strada Mare, cu dughene de o parte și de alta. Se cunoșteau atât de bine, încât, atunci când se salutau, nu mai știau care e unul și care celălalt. Strada Mare tăia orașul în două ; pe muchia ei puteai să-l împăturești în orășele mai mici, egale între ele. La capătul Străzii Mari se afla gara. Era o clădire veche, de cărămidă roșie. Fusese făcută pe vremea când orășelul era punct de frontieră. Granițele se mutaseră între
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]