2,953 matches
-
le admiram zborul prin casă, sclipirile pufoase în ceașca de ceai. Cât despre păienjeni, n-aveam nimic cu ei, mi se păreau niște insecte fragile și utile, de păstrat la casa omului: te ajutau să scapi de gândaci, furnici și musafiri. Când Maria mă implora să strivesc câte-o victimă nevinovată, depistată în cine știe ce colț al tavanului sau ascunsă după noptieră, mă făceam că o turtesc, după care o apucam delicat cu un șervețel ud și-o aruncam pe geam, afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parter bubuielile în ușă. Decanii și profesorii cu experiență cunoșteau toate capcanele Facultății de Litere. Când ateriza câte-un profesor străin, invitat din Franța sau Germania, primul lucru pe care îl făceau era să-l îndepărteze de lift și toalete. Musafirul urca pe treptele de marmură, iar dacă, din ghinion sau imprudență, își exprima dorința de-a se abate de la traseul prestabilit (care lega culoarul de aulă și aula de titlul honoris causa), pentru a-și satisface o nevoie urgentă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-mi rămăseseră prea multe opțiuni. Am plimbat mobilul pe dosar, scanând paginile rămase: vreo trei-patru. Jetul de lumină albastră bâzâia ușor, în surdină, ca o ecluză pneumatică. În clipa următoare, am auzit un clinchet și mai puternic, apoi o înjurătură. Musafirul scăpase cheile pe jos. Am tras și ultima pagină și-am închis dosarul. Apoi am scufundat telefoanele înapoi în hanorac. Dacă aș fi avut timp, m-aș fi simțit ciudat: închizându-mi propriul dosar, ca la anchetă. L-am împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ei zgomot de lemn înțepenit și zdruncinat. Am ridicat cu grijă ușile metalice și-am împins dulapul din spate, amortizând mișcarea cu mâneca. Yala a clănțănit scurt, după care s-a fixat pe șanț. Dulapul decanului era din nou sigilat. Musafirul a introdus cheia și-n ultima încuietoare. Abia am apucat să sar sub birou. Cu un ultim efort, am tras coșul de gunoi și l-am așezat paravan, în fața mea. Ușa s-a trântit de perete și o fâșie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
surprindă orice mișcare suspectă. De jos, din subsol, venea miros de sfoară și aracet și se-auzeau trosnete și clămpănituri, ca de menghină sau presă tipografică (unii credeau că acolo e legătoria de carte; alții, că ar fi fost pedepsiți musafirii nepoftiți sau clienții care întârziaseră cu exemplarele împrumutate sau nu-și onoraseră contractul mental). Dacă aveai norocul să primești bilet de intrare, trebuia să stai smirnă, în dreptul numărului indicat pe tăbliță. Bibliotecarele îți transportau cărțile cu niște căruțuri înalte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la pupitru, primise comanda, butoanele potrivite pe care să apese. M-am întrebat dacă să-l detest sau să-i mulțumesc: o simplă clătinare din cap și Nicolae Ceaușescu intrase în viețile noastre pentru două decenii și jumătate, ca un musafir viclean și nepoftit. Alesul se instalase în fruntea țării ca într-un apartament furat: brutal, firesc, cu toată familia. Și eu, și Mihnea eram legați de-un petic de hârtie semnat de omulețul ăsta buflei, cârlionțat, care juca șeptic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că trebuie să-l vadă pe general pentru o chestiune importantă, servitorul, derutat, îl introduse alături, într-o încăpere mică de lângă anticamera cabinetului și-l predă unui alt om, care făcea dimineața aici de serviciu și-i anunța generalului pe musafiri. Acest al doilea lacheu era îmbrăcat în frac, avea mai mult de patruzeci de ani, o fizionomie preocupată și, fiind ușierul special al cabinetului, cel care-l anunța pe Excelența Sa când venea cineva în audiență, își cunoștea foarte bine valoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ore. De altfel, cum crezi dumneata, pentru că doar se zice: câte bordeie... Hai, spuneți și dumneavoastră, cum să vă anunț? mormăi valetul aproape fără voie. Mai întâi, n-ar trebui să stați aici, ci în anticameră, pentru că sunteți vizitator, adică musafir, și o să fiu luat la rost... Și-apoi, aveți de gând să vă mutați la noi? adăugă el, după ce mai aruncă o privire spre bocceaua prințului, care, evident, îl îngrijora. — Nu, n-am de gând. Chiar dacă aș fi invitat, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de-abia am coborât din tren... am sosit din Elveția... Generalul era cât pe ce să pufnească în râs, însă se gândi că nu se cade și se abținu; apoi se mai gândi, își miji ochii, își măsură încă o dată musafirul din cap până în picioare, după care îi arătă repede un scaun, se așeză și el puțin pieziș și se răsuci nerăbdător spre prinț. Ganea stătea în picioare într-un colț al încăperii și sorta hârtiile de pe birou. — De regulă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am primit răspuns... Așa că, rămâneți cu bine și scuzați deranjul. În aceste clipe, privirea prințului era atât de blândă și zâmbetul atât de lipsit de orice nuanță de resentiment ascuns, încât generalul se opri brusc și dintr-odată își privi musafirul cu alți ochi; toată această schimbare de atitudine se produse într-o clipă. — Știți ceva, prințe, spuse el cu voce aproape total schimbată, chiar dacă eu, totuși, nu vă cunosc, nu este exclus ca Elizaveta Prokofievna să dorească a cunoaște un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu maică-sa, de la primul pas făcut în casa lor îți puteai da seama că era un mare tiran în familie. Nina Alexandrovna nu era singură în salon, îi ținea companie Varvara Ardalionovna; amândouă croșetau ceva și discutau cu un musafir, Ivan Petrovici Ptițân. Nina Alexandrovna părea cam de vreo cincizeci de ani, avea fața slabă, trasă și cearcăne mari sub ochi. Arăta destul de bolnăvicioasă și amărâtă, însă chipul și privirea ei erau destul de plăcute; de la primele ei cuvinte, se vădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ei, însă se simțea că această fermitate putea fi chiar mai energică și mai întreprinzătoare decât a mamei. Varvara Ardalionovna era cam iute din fire, iar fratele ei chiar se temea întrucâtva de această irascibilitate. Se temea de ea și musafirul lor de acum, Ivan Petrovici Ptițân. Acesta era destul de tânăr, n-avea nici treizeci de ani, modest, dar elegant îmbrăcat, cu maniere plăcute, însă parcă prea serioase. Bărbuța castanie indica un om cu ocupații libere. Se pricepea să discute inteligent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îmbrăcat cam murdar. Mai întâi deschise ușa exact atâta cât îi trebuia ca să-și bage capul. Capul vârât înăuntru cercetă camera vreo cinci secunde, apoi ușa începu să se dea încet în lături, întreaga siluetă se contură în prag, dar musafirul încă nu intra, ci, tot din prag, făcându-și ochii mici, continua să-l examineze pe prinț. În sfârșit, închise ușa în urma lui, se apropie, se așeză pe un scaun, iar pe prinț îl strânse tare de mână și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu-i reușeau niciodată. Unora le făcea chiar o impresie neplăcută, lucru pe care-l regreta sincer, dar nu renunța totuși la rol. În ușă reuși să aibă parcă un pic de succes; lăsând să intre în cameră un nou musafir, tot necunoscut prințului, clipi de câteva ori cu subînțeles din spate spre acesta și astfel ieși nu fără un oarecare aplomb. Domnul intrat era înalt, de vreo cincizeci și cinci de ani sau poate chiar mai mulți, destul de corpolent, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințe? întrebă distrat Rogojin, uimit puțin de această întâlnire. Tot cu ghetrele, e-eh! făcu el, uitând de prinț și, mutându-și privirea asupra Nastasiei Filippovna, înainta, atras de ea ca de un magnet. Și Nastasia Filippovna îi privea pe musafiri cu o curiozitate îngrijorată. În sfârșit, Ganea își reveni. — Dați-mi voie, ce înseamnă asta, la urma urmei? începu el cu voce tare, privindu-i sever pe cei intrați și adresându-i-se în principal lui Rogojin. Mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
însă era atât de orbit și impresionat, încât nu putea deschide gura. Nastasia Filippovna remarcă cu plăcere acest lucru. În această seară era îmbrăcată cu mare pompă și producea o impresie neobișnuită. Îl luă de braț și îl conduse spre musafiri. Chiar în ușa salonului, prințul se opri brusc și, cu o emoție neobișnuită, grăbindu-se, îi șopti: — La dumneavoastră totul e perfect... chiar și faptul că sunteți slabă și palidă... omul nici nu și-ar putea dori să vă închipuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se zice despre dumneavoastră, că sunteți un om ciudat. Vreți să spuneți că mă considerați perfecțiunea întruchipată, da? — Da. — Chiar dacă sunteți un maestru al ghicitului, acum vă înșelați. Chiar astăzi vă voi aduce aminte de asta. Îl prezentă pe prinț musafirilor, dintre care mai mult de jumătate îl cunoșteau deja. Toțki strecură imediat o amabilitate. Toți parcă se mai înviorară puțin, începură să discute și să râdă. Nastasia Filippovna îl pofti pe prinț să ia loc lângă dânsa. — Totuși, ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Toțki, trăgând cu coada ochiului spre Ivan Feodorovici. Nu, domnilor! Chiar vă rog să rămâneți. Am mare nevoie de prezența dumneavoastră, mai ales astăzi, declară brusc Nastasia Filippovna, cu un ton insistent și plin de subînțelesuri. Și, întrucât aproape toți musafirii știau că în această seară trebuia luată o hotărâre foarte importantă, aceste cuvinte părură să aibă o foarte mare greutate. Generalul și Toțki făcură încă un schimb de priviri, Ganea se mișcă agitat. Am face bine să jucăm un petit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum era parcă isterizată, se agita, râdea febril, bolnăvicios, mai ales la obiecțiile ridicate de Toțki, care era alarmat. Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți oaspeți erau convinși că ea urmărea de fapt un anume gând ascuns. De altfel, începură să consimtă: în orice caz era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Zău așa! — Pe toți, introdu-i pe toți, Katia, nu te teme, adu-i aici până la ultimul, altfel intră și fără să le dai voie. Ia te uită ce tărăboi fac, ca acum câteva ore! Domnilor, li se adresă ea musafirilor, poate vă veți supăra că primesc asemenea vizitatori în prezența dumneavoastră... Regret nespus și vă cer iertare, dar așa trebuie, și aș dori foarte, foarte mult să acceptați să-mi fiți martori la acest deznodământ, deși, la drept vorbind, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vă veți supăra că primesc asemenea vizitatori în prezența dumneavoastră... Regret nespus și vă cer iertare, dar așa trebuie, și aș dori foarte, foarte mult să acceptați să-mi fiți martori la acest deznodământ, deși, la drept vorbind, cum doriți... Musafirii continuau să se mire, să șușotească și să facă schimburi de priviri, însă era absolut clar că toate acestea fuseseră prevăzute și puse la cale din timp și că Nastasia Filippovna - deși, firește, își pierduse mințile - nu mai putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înviorau nefiresc de repede de la o clipă la alta. Rogojin se așeză pe scaunul arătat, dar nu stătu jos mult timp; curând se ridică și rămase în picioare. Încetul cu încetul, începu să-i vadă și să-i recunoască pe musafiri. Zărindu-l pe Ganea, râse răutăcios și șopti ca pentru sine: „Ți-am făcut-o!“ Pe general și pe Afanasi Ivanovici îi privi fără sfială și chiar fără vreo curiozitate specială. Dar când, lângă Nastasia Filippovna, îl văzu pe prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toți deodată, își amintiră că prințul i-a cerut mâna. Deci, lucrurile începură să pară de trei ori mai smintite și neobișnuite ca înainte. Profund uimit, Toțki strângea din umeri: mai că nu era singurul care rămăsese pe scaun, restul musafirilor se îngrămădeau împrejurul mesei. Mai târziu toți aveau să afirme că exact din momentul acesta Nastasia Filippovna și-a ieșit din minți. Continua să stea jos și îi învăluia pe toți într-o privire ciudată, mirată, parcă încercând și neputând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine pe fiecare din ei în inima celuilalt. Acum, însă, nu se mai văzuseră de vreo trei luni și ceva. Paloarea și un fel de frisoane mărunte, fugare încă nu părăsiseră fața lui Rogojin. Deși îl invitase în cameră pe musafir, totuși deruta lui neobișnuită continua. În timp ce-l conducea pe prinț spre fotoliu și-l îndemna să se așeze lângă masă, acesta își întoarse capul din întâmplare și se opri sub privirea lui extrem de ciudată și de grea. Își aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
undeva), se bucura de Lebedev însuși; îl primise chiar cu plăcere pe generalul Ivolghin, care îl vizitase pe când încă mai era în oraș. În chiar ziua mutării, care avusese loc spre seară, în jurul lui, pe terasă, se adunară destul de mulți musafiri: mai întâi veni Ganea, pe care prințul îl recunoscu cu greu, atât de mult se schimbase și slăbise între timp. După aceea apărură Varia și Ptițân, aflați și ei în vilegiatură la Pavlovsk. Cât despre generalul Ivolghin, acesta era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]