3,146 matches
-
și...129) este la limita dintre copulativă și adversativă. Este adversativă pentru că: (a) are în componență conjuncțiile adversative dar, ci (care își păstrează sensul adversativ); (b) gruparea în ansamblu are și un sens adversativ; pe lângă sensul de cumul, există o negare a unei restricții, exprimată de numai (cf. GALR, I: 634). Pentru încadrarea la coordonarea copulativă se pot aduce următoarele argumente: (i) sensul global, general, al structurii este unul cumulativ (sensul adversativ fiind secundar). Ambii termeni participă la evenimentul denotat de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
au extras informația, și i-au produs cadrul și aplicarea, pînă la receptor ar fi fost brusc suprimate. Ca și cum receptorul însuși nu ar fi decît un burete absorbant, care acceptă ca atare semnalul electric transmis. Totalitarismul tautismului. Nebunie mută a negării realului. Țintă totalizantă și închidere circulară descrise de Baudrillard, care contribuie la aceasta fără să știe. Tautism: contracție a doi termeni, autism și tautologie. Autism, boală a auto-închiderii, unde individul nu încearcă nevoia de a comunica gîndirea sa altuia, nici
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
alții: căci noi am trecut deja de la linie la rețea. Rețea de publicitate, învăluind încetul cu încetul tot ce există. Obiectele sînt încă puncte exterioare de referință, dar devin tot mai evanescente, sau prezintă, în raport cu obiectul, distorsiuni din ce în ce mai evidente. Astfel: Negarea: "Să nu cumpărați în nici un caz această mașină, este prea scumpă". Deriziunea (obiectului de către individ și viceversa): cu boneta de noapte, o sosie a lui Louis de Funès mănîncă "bîta păstorului", Alice Sapritch apucă Jex-Four cu mănuși de seară. Exotismul
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
sau În Indochina, ce să mai vorbim de cele două sisteme enorme, criminale, ale politicii europene din secolul trecut, cel „roșu” și cel „negru”, care și-au bazat programul „teoretic” ca și pe cel brutal practic, tocmai pe Încălcarea, pe negarea sensului de „aproape” pe care-l propunea acest predicator umil și exaltat, la marginile arogantului Imperiu Roman, În anii ’30 ai primului secol! Într’ adevăr, ucenicii lui Mesia erau, social vorbind, dar și intelectual, niște „proști”, oameni simpli În care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
-mă din prezentul fastidios și previzibil ca orice trivialitate, alunecând cu tot trupul În imperiul „simțurilor exaltate”, a „febrei senzuale”, a „grandorii la care aveam dreptul”! -, dintre atâtea „ispite”, cum o spuneam, nu rareori eu o alegeam pe cea a negării tuturor virtuților și prejudecăților creștinești și a recăderii, cu un spasm amplu senzual, În starea de păgânitate „liberă, fericită”. Și zeul, căruia i-aș fi făcut În grabă un altar din materialele ce-mi stăteau la Îndemână - dar pentru El
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
era o legendă a timpurilor noastre, deoarece el nu mai putea fi! Nu mai era prietenul nostru deoarece trecutul se Îndepărta fulgerător, iar acel loc fix, care era casa lui, dar și un reazem al unei normalități a ființei, o negare a absurdului istoric și gestual al protipendadei - ce nu era măcar „roșie”, ci oportunistă pur și simplu, jalnic, și brutală, cinic oportunistă! - acel loc nu mai era! Dispăruse din fața ochilor noștri, ceea ce Însemna că nu existase niciodată! Atât de brutale
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ca un Savonarola, dar nu În fața viciilor umane, ci a „viciilor existenței”, a „Îndrăznelii ei de a fi”!; și, o spun cu mâna pe inimă, niciodată un omagiu adus existenței nu a fost mai Înflăcărat, mai total, decât această continuă negare, respingere a ei, blamare a privilegiilor și „capcanelor” ei, de parcă adolescentul nostru de la Rășinari nu Îmbătrânise, nu se maturizase cu o zi din clipa când, cu mare probabilitate, a Întâlnit prima femeie frumoasă, intangibilă, prima sa Beatrice și, ca să se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de atâția, decât printr-un violent și persuasiv, vecin cu o anume delicată demență, „anti-elogiu”! Când toți vor Îngrămădi la picioarele albei și Înghețatei statui complimente răsuflate și metafore previzibile, tu-i vei arunca florile fanate și rele ale unei negări calculate și vii, extrem de suspecte tocmai prin violența și insistența ei, prin frenezia unei anumite obsesii care ascunde rău o fascinație ireversibilă. Prin acest „compliment, fascinație pe dos”, prin această adulare neagră, intensă, insuportabilă aproape, Cioran este, decis, și unul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Maiorescu din Eminescu și poeziile lui), ci a felului demolator, iar uneori sub semnul ignoranței, cu care se produce fenomenul... Nu recitirea lui Eminescu este pusă în cauză, ci graba iconoclastă cu care sunt negate "chipurile" poetului și puținătatea argumentației... Negarea modernității poetului vine, ne spune Theodor Codreanu, dintr-o confuzie de termeni și de abordare, din perspectiva de-structurantă cu care lucrează cei ce vor să impună imaginea unui artist cantonat într-o formulă romantică și doar atât... Acești comentatori, crede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cimpoi, în cercetările altor exegeți basarabeni precum și în exegeza din România, pentru a-și încheia considerațiile analizând aplicat două monografii semnate de Stelian Gruia și Fănuș Băileșteanu. Judecățile critice asupra poetului sunt de mult polarizate, mergând de la epitetul encomiastic până la negarea grobiană. Theodor Codreanu înregistrează toate opiniile, chit că unele au o greutate specifică minoră, dar dă Cezarului ce este al Cezarului și nu ezită să pună la punct detractorii poetului și ai omului. În aceste momente criticul îmbracă armura cavalerului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se acceptă în relație în funcție de modul de "așezare" în această mixtură, adică într-un cadru al indiferenței sub raportul constituirii unui sistem valoric legat de o cultură. Theodor Codreanu condamnă situarea în afara valorilor de altfel, ceea ce în acțiunea postmodernă înseamnă negarea de sine! adică acceptarea sfârșitului prin modernism forte și propune o raportare constantă la un sistem de valori care nu poate aluneca în degradare axiologică, chiar dacă cei dedați deconstrucției utilizează poate cel mai "dăunător" instrument al filosofiei, bisturiul. Să încercăm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la fel ca la Nietzsche, acel nimic este necesar reconstrucției. Este o firească supunere a naturalului. E acceptarea fluctuațiilor cosmologice eminesciene. Pe căi diferite, negarea devine condiția esențială a reconstrucției. Altfel spus, postmodernitatea este doar inventarul fragmentelor, o acțiune recuperatorie autodistructivă: haosmosul este destinația finală a unui marș forțat autodistructiv și nu destinația firească, în parcursul natural spre tot. Negarea (ca stare psihologică) nu poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cosmologice eminesciene. Pe căi diferite, negarea devine condiția esențială a reconstrucției. Altfel spus, postmodernitatea este doar inventarul fragmentelor, o acțiune recuperatorie autodistructivă: haosmosul este destinația finală a unui marș forțat autodistructiv și nu destinația firească, în parcursul natural spre tot. Negarea (ca stare psihologică) nu poate fi, în contextul dat, decât o posibilă "vindecare" de identitatea multiplă postmodernă: ea oferă condițiile ruperii de traiectul impus, spre haosmos, prin însăși posibilitatea accederii spre antropologia creștină amintită. La Nietzsche Dumnezeu nu moare: el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
criticii revoluționariste Evoluția culturală și spirituală a unui popor nu se produce de la sine, ci în urma unor ciocniri și conflicte dintre anumite tendințe de dezvoltare ale spiritului uman, fenomen cunoscut în știința filosofică, în special sub aspectul ei dialectic, ca negarea negației. Etapele de dezvoltare a literaturii române, demonstrează elocvent cum așa-zișii pășuniști sau "clasicii" întârziați, după George Călinescu citire (Văcăreștii, Costache Conachi, Matei Millo) au fost contraziși de romantici (Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu), aceștia, la rândul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sens, săgețile împotriva numelor grele din exegeza barbiană, începând cu Nicolae Manolescu și terminând cu adversarul său înverșunat, Marin Mincu. Autorul țintește, în mod firesc, către vârfurile criticii postbelice dintr-o dorință firească de a-și legitima propria interpretare prin negarea analizelor precedente. Defectul major al hermeneuticii lui Mincu, spre exemplu, ar fi acela că "nu-l desprinde decisiv pe Barbu de poezia pură modernistă." (p. 149). Codreanu respinge conceptul de "poezie pură" și pledează pentru o înțelegere integratoare, recte transdisciplinară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
referință, paradigmatică, pentru înțelegerea celui mai discutat, cred, episod din istoria literaturii autohtone, o adevărată pată oarbă în biografia marelui poet. Demersul lui Theodor Codreanu, unul dintre cei mai autentici istorici și critici literari ai contemporaneității, nu se bazează pe negarea contribuțiilor anterioare, ci, abordând metodologia dublului referențial, se orientează către un traiect al complementarității. Autorul nu contestă referențialul maladiei lui Eminescu, dar nici pe cel opus, susținut de acei investigatori biografici considerați că ar fi alunecat pe căi greșite, cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și le împrăștie scama, becul în vagon ține luna bătută pe hîrtie, alta ca pe hîrtie n-a mai fost, pline sînt marginea, conturul, miezul prinde coaja, centrul orașului vine trenul și restul funcțiilor lui, trăiește din paradoxul teritorial, din negarea distanței pe arie, urbanitatea spațiului care se uită ca să cîștige timp! zori din spatele trenului, vizibil numele orașului Negrești, folosit pentru orașul Negrești și mai degrabă pentru numele lui, ne jucăm de-a tonurile care durează culoarea dimineții, tonurile tolănirii mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității pure și continuității etnice (asupra cărora s-a concentrat aproape în totalitate investiția istoriografică a Școlii Ardelene) înspre ideile de unitate, independență și continuitate statală. Însă în locul unei rupturi ori negări avem mai degrabă o schimbare de accent. Patrimoniul istoriografic de factură luministă moștenit de la Școala Ardeleană, fără să fie contestat fățis, a fost preluat în mare mare și supus unei îmbogățiri romantice. Conjugarea celor două paradigme istoriografice (luminismul Școlii Ardelene
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
existența lui și-l face să moară de bună voie pentru liniștea și mărirea unor urmași pe care nu-i va cunoaște și care nu-l vor cunoaște?" (p. 6). Pășind către esența subiectului pe calea apofatică, a definirii prin negare, Delavrancea punctează că "Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare" (p. 7), nici nu e esențializată în limbă. Din celebrul discurs al lui Ernest Renan (1990) [1882] în care cărturarul francez adresează întrebarea " Ce este o națiune?", la
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și n-a existat niciodată antinomie între adevăr - să fie numai adevăr - și interesele reale ale țării" (Giurescu, 1937, p. 59). Tocmai această profesiune de credință epistemologică l-a determinat pe Iorga să catalogheze noul curent drept "o școală de negare, o școală de cârtire, o școală de ofensă", care pângănește interesul patriotic producând o "istorie antinațională" (Iorga, 1936, p. 50; Giurescu, 1937, p. 47). Ciocnirea pasională dintre reprezentanții celor două generații și viziuni istoriografice semnalează dislocarea produsă înăuntrul consensului naționalist
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu numai că nu se exclud, ci, dimpotrivă, se află într-o strînsă unitate dialectică" (p. 146). Contradicția ideologică este dizolvată în unitate dialectică! Oricine crede contrariul săvârșește o "gravă eroare". Iar "orice alt mod de abordare a acestei probleme - negarea rolului națiunii, opunerea acesteia internaționalismului sau invers - este greșit și dăunător" (p. 147). Turnura naționalistă pe care a luat-o comunismul matur a ocolit totuși formula etnică a românismului. Programul... condamnă deopotrivă "naționalismul îngust", șovin, cât și "cosmopolitismul" antinațional, optând
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mulți sprijinitori ai opoziției de atunci să vorbească despre o nostalgie pentru trecut a poporului român. Unii erau considerați nostalgici (masele, mulțimea), iar elita orientată spre viitor se autopoziționa ca fiind progresistă. După schimbarea din 1996 s-a modificat strategia. Negarea nostalgiei a fost noua strategie discursivă a clasei politice, mai ales după 1996. Un popor atât de lucid în 1996 nu poate fi nostalgic. Trebuie căutați vinovați și cei mai expuși erau sociologii. Statutul sondajelor este incert la noi, cariera
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
Khan (1815-1898) unul dintre conducătorii lor a elaborat gândirea potrivit căreia se cerea reconcilierea spiritului islamic cu cel al Vestului modern 3. Cerințele politice ale musulmanilor în subcontinent se cristalizau în cererea pentru o patrie musulmană, în timp ce hindușii optau pentru negarea necesarului securității, care se putea realiza numai prin obținerea suveranității asupra patriei. Rezultatele negocierilor între cele două mișcări, hindusă și musulmană, consta în ciocnirea între componentele politice care erau reconciliabile între ele; aceasta consta în opoziția Congresului Național Indian față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
și solidaritatea dintre popoarele român și chinez. Aceste legături au constituit un mare ajutor pentru China în amânarea dezbinării sovieto-chineze, pentru evitarea conflictelor militare între China și U.R.S.S. și respingerea implicării Organizației Tratatului de la Varșovia (O.T.V.) împotriva Chinei, negarea excomunicării Partidului Comunist Chinez din mișcarea internațională comunistă și muncitorească, prevenirea criticii programului Pekinului în domeniul nuclear, în normalizarea relațiilor chino-americane și pentru restaurarea drepturilor legitime ale Chinei la Națiunile Unite (O.N.U.). Aceste relații au constituit un ajutor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
și în Organizația Tratatului de la Varșovia (O.T.V.); au creat condiții pentru ca România să reziste planurilor supranaționale și structurilor elaborate la Moscova, care urmăreau preluarea bogățiilor naționale ale acesteia (Planul Valev) din proprietatea națională, jurisdicția, autoritatea și controlul statului român, negarea dreptului de a planifica dezvoltarea economică și socială în concordanță cu interesele sale naționale, subminarea conducerii de către aceasta (România) a forțelor sale armate și a inițiativelor diplomatice ale României, menite să normalizeze relațiile acesteia cu toate statele din lume. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]