4,818 matches
-
o indiferență și o atitudine triumfătoare pe care el nu le înțelege - ea... cine e ea? Nimeni pentru el, așa pare a fi concluzia... e neașteptat, e de necrezut, de neînțeles... Iluzia realității înlocuită de o nouă iluzie, mult mai neplăcută... unde e iubirea? unde e dreptatea? unde e lumina și infinitul?... În altă parte... * Și abia cu cîtva timp în urmă stăteam amîndoi pe marginea drumului, așezați pe bordura de ciment, unul lîngă altul, la fel de interesați de libertate, la fel de încălziți
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
adânc de culoarea neliniștii pure în jurul ochilor. Trăsături, odată frumoase, erau acum ascunse sub riduri adânci și disperate, iar hainele, purtate și murdare, păreau a fi fost cândva la modă și foarte scumpe. În plus, degaja un miros puternic și neplăcut. ă Alexander Grigorevici, insistă Porfiri. Cineva a lăsat un bilet pentru mine. ă și ce-i cu asta? rânji Alexander Grigorevici Zamiotov, uitându-se în sfârșit la Porfiri. Sătul de impertinența funcționarului, Porfiri îi răspunse dezamăgit, fără a insista însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
birou similar cu al său, însă mai mare, mai curat și cu mobilier mai nou. Prokuror-ul stătea la birou, cu capul plecat ca și cum ar studia un caz. Când după o vreme și-a ridicat privirea, fruntea i s-a încruntat neplăcut. ă Porfiri Petrovici, spuse acesta, făcându-l pe posesorul numelui să se simtă ca un criminal. ă Excelența voastră. ă Care-i treaba? ă Vreau să vă solicit permisiunea de a redeschide investigația morții lui Goriancikov. ă Piticul? ă Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Sau mai degrabă stomacul său o face. Capitolul douăzeci și unu Corespondența violetă lilac stationary Porfiri Petrovici stinse țigara și o aruncă în spatele său în timp ce deschidea poarta imobilului cu numărul 17 de pe Strada Bolșaia Morskaic. Pășind înăuntru simți în gură un gust neplăcut, metalic și vâscos. Era așa de puternic încât crezu pentru o clipă ce i se va face rău. ă Ce-i asta? Ceva în aer? o întrebă el pe Katia. Ea îl privi neutru. ă Afumăm saltelele. Marfa Denisovna s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Ar trebui să fie cineva care cunoaște ce parfum folosește? Porfiri Petrovici încuviință. ă Menajera, de exemplu, sugeră Liputin. Porfiri Petrovici își strânse buzele, ca și cum ar fi impresionat. ă Alaltăieri, când am fost la văduva Ivoglina, am observat un miros neplăcut în aer. Tocmai îmi stinsesem țigara și este binecunoscut că fumului de țigară în combinație cu acidul cianhidric poate conduce la asemenea o reacție. Atunci am întrebat-o pe menajeră despre ce e vorba, iar ea mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
un cățeluș. Dacă ar fi putut, l-ar fi strivit ca pe-un gândac, măcar să-l scoată din mintea lui Desert Rose și să scape și ea de el. De câte ori apărea Charlie În peisaj, se Întâmpla vreo nenorocire sau ceva neplăcut prin care ea era nevoită să treacă, de dragul prietenei sale. Ar fi mers bucuroasă la orice hotel ieftin, fără să se mai gândească la familia Rothschild, dacă prietena ei ar fi vrut să renunțe la obsesia ei pentru Charlie. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
doi dolari pe oră. În acel moment, un post umil de secretară părea la fel de ispititor și de greu de căpătat precum cel de astronaut. Ca gheișa din faimoasele amintiri, nu-i spusese nici unuia dintre bărbații cu care se Întâlnise lucrurile neplăcute prin care fusese nevoită să treacă În primii ei ani la New York. Dar acela era adevărul. De când Își părăsise țara, se luptase tot timpul cu senzația că era pierdută, că se rătăcise, că identitatea ei fusese strivită În Împrejurări grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și episoadele traumatizantei operațiuni de transbordare. Nu există, totuși, limite pentru ridicol. Dacă într-o zi, așa cum și-a imaginat Marta, un puștan din sat va recupera din grămadă și va duce acasă o farfurie crăpată, putem fi siguri că neplăcutul defect era acolo încă din magazie, sau va fi apărut, din pricina inevitabilei ciocniri dintre vase, provocată de hârtoapele drumului, în timpul transportului până la groapă. E destul să vedem cu câtă grijă coboară panta Cipriano Algor de fiecare dată, cu câtă atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o materie care, mai bine ca nimeni, știa în ce măsură și cu ce dezastruoase consecințe îi făcuse figuri în practică. Marçal o anunță pe Marta că a doua zi vor lua prânzul cu părinții lui, dar nu făcu nici o aluzie la neplăcutul dialog pe care îl avusese cu maică-sa, ceea ce-l făcu pe socru să creadă că subiectul devenise privat, o problemă care trebuia analizată în intimitatea camerei cuplului și nu tocată și comentată într-o conversație în trei, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dorința ascunsă de a-l concura pe tata pe propriul lui domeniu. În timpul școlii, entuziasmul mi s-a stins însă. Destul de repede am ajuns la concluzia că relația mea cu arta nu putea fi alta, în mod normal, decât una neplăcută, de curtezan respins. Am încercat să mă mai mint o vreme, dar înclinația spre lene mi-a venit într-ajutor. Ce rost avea să mă chinuiesc inutil cu mulaje, schițe și studii dacă n-aveam nici o șansă? Cam așa gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Luchi. Ea i-a zis, hotărâtă, „nu, hodorogule, nu e voie”, iar tata n-a îndrăznit să protesteze. Mi s-a făcut milă. Am vrut să-i întind eu o țigară, pe urmă am renunțat. Ar fi urmat o scenă neplăcută, de care preferam să mă scutesc. Nu țineam să-l văd cerșind permisiunea servitoarei încă o dată. În câțiva ani se prăbușise într-un mod incredibil. Devenise o ruină, nu mai avea nimic din prestanța de odinioară. Îi căzuse și părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la punct? Bătrânilor și chiar doctorilor le era frică de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtându-se ca unul din acei mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
hainele și au violat-o pe rând, după care au aprins focul în vatră, au înroșit în jăratec coada vătraiului și cu fierul încins au însemnat-o ca pe vite deasupra sânului stâng. Avea, într-adevăr, acolo o cicatrice destul de neplăcută pe care și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
paharele cu mișcări mecanice. M-am acoperit mai bine cu pătura ca să mă încălzesc, mirat că individul cu mers de pisică lipsea din cameră și că se făcuse atât de frig; dar cum n-am reușit să scap de senzația neplăcută că dormeam pe un cearceaf rece, m-am sculat, am fiert puțin ceai pe care l-am băut fierbinte și mi-am aprins o țigară înainte de a mă duce la fereastră să privesc marea. Acesta era remediul la care apelam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ce obiceiuri. Ce manii. Ce idei. Mai credea oare că moartea poate fi începutul nemuririi? Și ce intenții avea cu cimitirul? Toți urmau să fie îngropați acolo? Dar despre ei ce zicea? Nu cumva era nemulțumit și îi așteptau surprize neplăcute? Erau obișnuiți să se considere legați prin destin de el, de legenda lui, iar pe de altă parte să se teamă că li se putea întâmpla oricând ceva rău, de aceea căutau să scoată de la mine totul. A trebuit, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceva pe mine la beție, fapt care m-a măgulit și era un indiciu clar; până și cei care îmi purtau pică pricepuseră că steaua mea urca pe boltă. Nu mai eram, acum, aproape nici o clipă singur. „Asta-i partea neplăcută a gloriei” a râs Dinu. Mereu îmi zâmbea cineva, mereu eram întrebat „ați dormit bine?”, fiecare ar fi fost fericit să-mi poată face un mic serviciu, ca să-l observ, ori ar fi vrut să mă roage ceva, tot ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și să-i șoptesc la ureche ce doream? „Minte-mă, Laura, dacă mă iubești. Nu-mi pune în față o oglindă în care să mă văd cum sunt. De ani de zile fug de această oglindă și de adevărul ei neplăcut, sălciu, searbăd; și, în sfârșit, când am ajuns să cred că nu mai sunt un oarecare, că am devenit «cineva», tocmai femeia pe care o iubesc să-mi sfâșie acest vis? Că e o minciună? Bine, draga mea, să lămurim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scandalos. De pildă, să mi se înmâneze premiul chiar aici pe marginea piscinei. Să se aducă un cordon de polițiști care să mă apere de aglomerație, căci am această fobie, iertați-mă, și n-aș vrea să fac o figură neplăcută chiar în timpul ceremoniei. Mai bine amânăm puțin. Am auzit că în Danemarca la înmormântarea regelui au fost mobilizați toți polițiștii din țară și tot n-au ajuns, s-au adus și polițiști din import. Dar nu sunt dispus să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
undeva fără public. Dar pe coridor, la ora aceea, foiau mulți bătrâni care au asistat, de la o oarecare distanță, la mitocănia mea. Toți, mai puțin eu, au înțeles din fulgerele care au înveninat privirea Moașei că incidentul va avea urmări neplăcute pentru mine, chiar dacă nu neapărat imediat, și s-au risipit prin camere, preferind să nu fie văzuți că fuseseră martori. Și eu care am crezut atunci că plecau ca să poată râde în voie! Dinu a venit după mine. — Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Laura. Putea conta pe azil și pe slăbiciunile noastre, pentru ca dragostea mea cu Laura să se învinovățească doar pe ea însăși părăsind oaza pe care a vrut s-o cultive. A urmat recunoașterea cea mai dificilă și cea mai neplăcută, la care am fost constrâns totuși să ajung. Într-o dimineață m-am trezit cu sufletul uscat, fără nici un ecou. Secase în mine orice suferință și am înțeles atunci un lucru care m-a pus pe gânduri. Luasem disperarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
importanță avea că ardeam de dorința de a mă întoarce în sala cu oglinzi? și tiranii suferă uneori, și ei pot fi, o clipă, umanizați de suferință, iar eu doream să vărs această lacrimă sinceră tocmai pentru a șterge descoperirea neplăcută că și sufletul meu era mediocru. Dar nu se întâmpla nimic. Nimic decât o goală și înfricoșătoare indiferență care creștea și mă lăsa să întrezăresc, prima oară, proporțiile ratării mele, mult mai adâncă decât crezuse Laura. Ea își închipuise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus peste cealaltă, o supse, repetă operația și invers, gestul avea ceva senzual și scârbos, ca o împreunare de lipitori și abia când termină îmi vorbi: „Aceasta-i partea cea mai neplăcută a morții mele. Întotdeauna emoțiile mari mi-au uscat gura, mi-au ars-o, și nu mai puteam vorbi până ce nu salivam puțin, fără să fiu observat. Nu ți-ai dat seama? Acum, din pricina noroiului, e însă și mai greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând”. I-am răspuns sec: „Se poate”. După plecarea lui Aristide, am rămas cu ochii pironiți în tavan. Perna udă de transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebând ironic: „Și ce-a pățit, dragă?” Îmi venea să arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oară că mă simțeam complice cu Belbo: o dată tăcuserăm Împreună (față de De Angelis), de data asta - tot Împreună - vorbiserăm prea mult. N-avea nici un sens să ne simțim vinovați - atunci eram convinși de asta -, dar nu puteam evita senzația aceea neplăcută. Așa că vreo lună și mai bine am Încetat să mai vorbim de Plan. După două săptămâni, Diotallevi și-a făcut apariția și, pe un ton dezinvolt, ne-a spus că Îi ceruse lui Garamond un concediu medical. Fusese sfătuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]