2,731 matches
-
George al II-lea al Marii Britanii cu fiul cel mare a regelui. Actul principal national al lui Cristian a fost introducerea unei legi care îi forța pe tărani să rămână la casele lor, și prin care țărănimea era supusă atât nobilimii locale cât și armatei. Deși ideea din spatele acestei legi a fost, posibil, pentru a asigura un număr constant de soldați țărani, mai târziu a fost privată ca subjugarea țărănimii daneze. Actul a fost abolit în 1788. Politica externa a lui
Christian al VI-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/316482_a_317811]
-
a fost practic abandonat după moartea ultimului Medici iar Marele Duce Ferdinand când a plecat a luat cele mai multe dintre valorile sale cu el. Maria Luisa și Louis aveau bune intenții însă au fost primiți cu ostilitate de populație și de nobilime. Finanțele Etruriei erau într-o stare deplorabilă; țara a fost distrusă de război, de recoltele slabe și de costul întreținerii trupele nepopulare franceze staționate în Etruria (care mult mai târziu au fost înlocuite cu trupe spaniole trimise de regele Carol
Maria Louisa a Spaniei (1782-1824) () [Corola-website/Science/322336_a_323665]
-
, duce de Alcudia, prinț al Păcii, a fost un om de stat spaniol, de două ori prim-ministru (1792-1797, apoi 1801-1808). Având origini în cadrul micii nobilimi, în 1788 Godoy devine amantul reginei Spaniei, Maria-Luiza, soția regelui Carol al IV-lea, fapt ce îl propulsează spre o carieră politică de prim plan. Este numit prim-ministru al țării la doar 25 de ani, în 1792. După execuția
Manuel de Godoy () [Corola-website/Science/316864_a_318193]
-
vânătoarea speciilor utile de către țăranii dependenți (șerbi), aceștia au dezvoltat și rafinat tehnici de vânare pasivă. Ei capturau animalele în gropi, cu capcane diverse, cu lațuri, cu curse metalice, declanșate de un arc. Vânătoarea cu arme de foc constituia apanajul nobilimii, dar era practicată și în zonele de țărani liberi, cu atribuții militare. În Muzeul Etnografic al Transilvaniei sunt expuse piese legate de practicarea de către țărani a vânătorii pasive (cu capcane) și active (cu arme albe și de arme de foc
Capcană () [Corola-website/Science/316948_a_318277]
-
care, din 1808 începe să ocupe sistematic țara. Relațiile franco-spaniole nu fuseseră bune în perioada 1805 - 1807 și ele se deteriorează iremediabil începând cu 2 mai 1808 atunci când francezii înăbușe o revoltă a populației madrilene. În ciuda acestei revolte, instigate de nobilimea spaniolă tocmai pentru a-l împiedica să plece, regele Spaniei, Carol al IV-lea și fiul său, Prințul Asturiilor, părăsesc țara și participă la Conferința de la Bayonne, în cadrul căreia regele abdică în favoarea fratelui Împăratului francez, Joseph, devenit José I al
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
-lea și fiul său, Prințul Asturiilor, părăsesc țara și participă la Conferința de la Bayonne, în cadrul căreia regele abdică în favoarea fratelui Împăratului francez, Joseph, devenit José I al Spaniei. Insurecția antifranceză se răspândește însă rapid în toată peninsula, propagată de mica nobilime rurală conservatoare și de Biserica Catolică, care nu ierta ateismul Revoluției franceze. Prima etapă a războiului este marcată de ralierea celei mai mari părți a armatei spaniole la cauza luptei antifranceze. Francezii înregistrează o serie de succese, dar suferă apoi
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
în apropiere de Saint Quentin. Acest acord a stabilit granița dintre cele două regate france, rămânând neschimbate până în secolul al XIV-lea. Spre deosebire de politica urmată de tatăl său, Ludovic cel Tânăr a preferat să promoveze reconcilierea dintre puterea regală și nobilime, evitând pe cât posibil confruntarea cu aceasta. El a reușit să atragă familiile puternice, inclusiv pe cei din familia Liudolfingilor care erau rude cu soția sa și care ulterior vor deveni regi și împărați. Ludovic și-a petrecut cea mai mare
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
-lea, încetase din viață. În ceea ce privește pe soția sa, s-au emis ipoteze asupra numelui ei: fie era vorba de Judith fie de Thietswinda. La moartea lui Gero, marca sa era extinsă până la râul Neisse. El nu fusese popular în rândul nobilimii saxone în acel moment, din cauza simțului său moral ridicat și mai ales a originii sale inferioare. Cu toate acestea, el a fost celebrat în "Nibelungenlied" ca "marcgrâve Gêre". Mormântul lui Gero poate fi văzut și astăzi în Gernrode, în jurul lui
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
pe motivul că nu a dat naștere niciunui moștenitor masculin. În schimb, împăratul Ludovic a început negocierile cu Ludovic Germanul, regele din Francia Răsăriteana, pentru a-i acorda acestuia moștenirea Imperiului. Pentru a o pune pe Engelberga pe linie moartă, nobilimea l-a ales pe Carol cel Pleșuv, regele din Francia occidentală, atunci când Ludovic a murit. Boso al V-lea de Arles, un credincios al lui Carol, a răpit-o pe Engelberga și pe singură să fiica rămasă în viață, Ermengarda
Engelberga () [Corola-website/Science/325421_a_326750]
-
cel Mare" al Imperiul romano-german. Otto a evitat inițial să se poziționeze de partea uneia sau alteia dintre tabere, însă până la urmă în 945 Berengar a reușit să revină în Italia în fruntea unor trupe plătite, fiind bine primit de către nobilimea locală. Ugo a fost înfrânt și s-a retras la Arles, fiind succedat nominal de către fiul său, Lothar al II-lea. Din momentul reușitei lui Berengar, întreaga putere reală și stăpânire în Regatul Italiei a fost concentrată în mâinile sale
Berengar al II-lea de Italia () [Corola-website/Science/325419_a_326748]
-
Eckard I (sau "Ekkehard") (d. 30 aprilie 1002) a fost markgraf de Meissen de la 985 până la moarte, fiind primul membru al familiei Ekkehardingilor, care a stăpânit Meissen până la stingerea sa în 1046. Eckard făcea parte din nobilimea din Thuringia răsăriteanăn, fiind fiul cel mare al markgrafului Gunther de Merseburg cu soția sa, ulterior identificată drept Dobrawa de Boemia. În 985, tânărul rege al Germaniei Otto al III-lea l-a numit ca succesor al markgrafului Rikdag în
Eckard I de Meissen () [Corola-website/Science/325465_a_326794]
-
care practicau în secret credința ortodoxă), pentru ca să evite taxele mari. Criptocreștinii se aflau în permanent pericol să fie uciși dacă erau prinși practicând o altă religie după ce se convertiseră la islam. Au existat o serie de cazuri când membrii ai nobilimii teocratice sau seculare bizantine s-au convertit la islam - Ioannis Tzelepes Komnenos sau Mesih Pașa (care făcea parte familia Paleolog). Au existat și istorici bizantini care au notat natura liberală și generoasă a unor sultani otomani. Astfel, Baiazid I a
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
ales ca președinte. În 1830, candidatul pe care cele trei puteri europene în numiseră pentru ocuparea tronului Greciei, Leopold de Saxa-Cobourg și Gotha a renunțat la această onoare pentru ca să devină primul rege al Belgiei. Leopold era o figură marcantă a nobilimii europene. El a refuzat tronul, motivând că este nemulțumit de noua linie de frontieră a statului elen: Aspropotamos-Zitouni, aflată mai la sud de granița convenită mai înainte Golful Amvrakikos - Golful Volo. Un rol important în refuzul lui Leopold l-a
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
orkneyezilor) scrisă de Snorri Sturluson, tatăl lui Rollo a fost Rognvald Eysteinsson, Jarl de Møre, o regiune din vestul Norvegiei, dintre orașele de astăzi Trondheim și Bergen. În anul 860, regiunea a fost cucerită de regele Norvegiei Harald Hårfagre. Numeroasa nobilime locală care nu a recunoscut o singură conducere sub Harald, s-a grăbit spre vest și sud, unde făcea raiduri pe coastele Marii Britanii, Irlandei, Europei Vestice și colonizând noi teritorii, de unde ataca apoi coasta scoțiană, irlandeză și norvegiană. Rongvald a
Rollo () [Corola-website/Science/325966_a_327295]
-
rege al francilor răsăriteni (Germaniei) a pornit în marș asupra Italiei, pentru a dobândi coroana longobardă pentru sine, drept pentru care Berengar a găsit de cuviință să îi presteze omagiu, fapt care a condus la o discordie a sa cu nobilimea din Italia. Aceasta din urmă a ales să susțină pe ambițiosul duce Guy al III-lea de Spoleto, care tocmai eșuase în tentativa de a-i succeda lui Carol cel Gras în Francia Apuseană (Franța), însă această nouă oportunitate l-
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
Authari (n. cca. 540 - d. 5 septembrie 590, Pavia) a fost rege al longobarzilor de la anul 584 până la moarte. Authari era fiul fostului rege, Cleph al longobarzilor, la moartea căruia (574), nobilimea longobardă a refuzat numirea unui succesorul, situație care a condus la "interregnum"-ul de 10 ani, cunoscut ca "Domnia ducilor". În 574 și 575, longobarzii au invadat regiunea Provence, pe atunci parte a Regatului Burgundiei condus de Guntram, franc din
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
1712, d. 1 ianuarie 1793) a fost un pictor venețian și membru al Școlii Venețiene. El este considerat ca fiind ultimul practician, împreună cu frații săi, ai școlii venețiene. Franceso Guardi s-a născut în Veneția într-o familie de mică nobilime din Trentino. Tatăl său și doi dintre frații săi au fost de asemenea pictori, unul dintre ei moștenind muncă tatălui său. Probabil că toți au lucrat că o echipă la unele opere care mai apoi au fost atribuite ca fiind
Francesco Guardi () [Corola-website/Science/327454_a_328783]
-
și Litovoi (Litinoia), contemporanii lui Zampa, sunt considerați potențialii săi ctitori. În 1711, ca urmare a unei ample renovări, vechiului nucleu al bisericii i-au fost adosate turnul-clopotniță și tinda. La mijlocul secolului al XVI-lea, odată cu îmbrățișarea ideilor Reformei de către nobilimea locală, sfântul lăcaș a fost înstrăinat, realitate sugerată de văruirea frescelor interioare. Totuși, prin înțelegeri exprese, divergențele dintre ortodocși (ulterior uniți) și calvini au fost evitate, biserica deservind, alternativ, până în anul 1759, când a avut loc cunoscuta vizită canonică a
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Clopotiva () [Corola-website/Science/326948_a_328277]
-
a avut loc la 18 septembrie 1600 lângă Mirăslău între valahii conduși de Mihai Viteazul (sprijiniți de secui) și trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta (sprijinite de sași și de nobilimea din Transilvania). Conflictul dintre domnul Mihai Viteazu, devenit și principe al Transilvaniei în urma Bătăliei de la Șelimbăr, și nobilii transilvăneni s-a acutizat. Stăpânirea lui Mihai Viteazu în Transilvania a fost considerată nelegitimă de către Dieta de la Turda din 23 august/2
Bătălia de la Mirăslău () [Corola-website/Science/326992_a_328321]
-
pe Mihai și au trecut de partea habsburgică. Ajutoarele venite din Muntenia au fost oprite de sașii brașoveni la 2/12 septembrie și 4/14 septembrie 1599. În timp ce Mihai Viteazul dispunea de aproximativ 10.000 - 12.000 de oameni, armata nobilimii, împreunată cu cea a lui Basta, era formată din aproximativ 18.000 de oameni (din care 6.000 de cavaleri germani și flamanzi, purtători de cuirase, și muschetari valoni și francezi). Mihai Viteazul și-a așezat oastea la Mirăslău, într-
Bătălia de la Mirăslău () [Corola-website/Science/326992_a_328321]
-
venețiană. A studiat medicina, filosofia și dreptul la Padova, în Italia. La vârsta de 21 de ani, în 1797, a început practica medicală ca doctor pe insula Corfu. A avut toată viața convingeri liberale și democratice, deși provenea din rândurile nobilimii. Un strămoș a familiei Kapodistrias fusese făcut conte de Carol Emmanuel al II-lea, duce de Savoia, iar titlul a fost înscris în 1679 în "Libro d'Oro" a nobilimii din Corfu; titlul provine de la "Capodistria" (fost Justinopolis), un oraș
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
toată viața convingeri liberale și democratice, deși provenea din rândurile nobilimii. Un strămoș a familiei Kapodistrias fusese făcut conte de Carol Emmanuel al II-lea, duce de Savoia, iar titlul a fost înscris în 1679 în "Libro d'Oro" a nobilimii din Corfu; titlul provine de la "Capodistria" (fost Justinopolis), un oraș pe malul estic al Golfului Veneției, astăzi Koper, Slovenia. De acolo provine familia lui Kapodistrias, care s-a mutat în Corfu în secolul al XIII-lea, elenizându-se și trecând la
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
în condițiile Revoluției Franceze și ale venirii la putere a lui Napoleon, în 1799 Imperiul Rus și Imperiul Otoman i-a izgonit pe francezi din cele șapte insule Ionice și le-a organizat ca stat independent Republica Septinsulară condusă de nobilime. Kapodistrias a ținut locul tatălui său și a fost ales într-unul din cele două posturi de ministru al noului stat. Astfel, la 25 de ani, Kapodistrias s-a implicat în politică. În Cephallonia el a reușit să convingă populația
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
Parlamentului de la Paris împotriva Cardinalului Mazarin și a fost declanșată de scopuri fiscale: Mazarin, prim-ministrul al Franței, în căutare de fonduri pentru finanțarea Războiului de 30 de Ani a promovat instituirea de noi taxe care urma să lovească interesele nobilimii și a funcționarilor de rang înalt ai statului. De asemenea, ei s-au opus creșterii influenței Cardinalului Mazarin. Prin Pacea de la Rueil de la 1 aprilie 1649, Fronda parlamentară a luat sfârșit și curtea s-a întors la Paris în august
Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier () [Corola-website/Science/323018_a_324347]
-
Prin Diploma Leopoldină din 1691 Transilvania a obținut un statut politic separat de cel al Regatului Ungariei, din care a făcut parte înainte de ocupația otomană. Legislația Regatului Ungariei (Approbatele, Compilatele și Codul lui Werböczi) a rămas în vigoare, iar privilegiile nobilimii, sașilor și secuilor au fost recunoscute de împărat. În materie religioasă au fost menținute prevederile Edictului de la Turda din 1568, care a proclamat libertatea conștiinței și toleranța religioasă, cu patru confesiuni recepte, spre deosebire de hotărârile Dietei de la Pojon din 1608 și
Diploma leopoldină din 1691 () [Corola-website/Science/323036_a_324365]