5,154 matches
-
Pe Adam din țarină / Cu cuvânt și cu suflare, / Dup-a sa asemănare."139 În orația de nuntă predomină această percepție a umanului ca microcosm, care face posibilă desfășurarea ritualică a evenimentului propriu-zis. Fiecare moment al ceremonialului nupțial formează cadrul ontologic al devenirii umanului. Astfel, "pețirea" presupune un ritual al "căutării" în care umanul suferă o transfigurare a identității proprii: Noi suntem trimiși domnești, / Sfetnici mari, împărătești. Tânărul nostru-mpărat / Pe aici c-a mai umblat, / Și primblându-se-n primblare / A văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semnele ei de pe trup. Printre ceilalți pețitori se înfățișă și un cioban, care zice: "Preamărite împărate și împărăteasă, fata măriilor voastre are soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în cei doi umeri.""148 În imaginarul tradițional, legătura ontologică dintre ființa umană și ființa universală este prezentată, în literatura populară, fie indirect, prin intermediul paralelismelor, a comparațiilor și a analogiilor, fie direct, umanul devenind microcosm, ipostaziat sub forma elementelor cosmice. Încă de la începutul vieții omenești, "ursirea" se realizează într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca gheața cea subțire: Tu te sui, ea nu te ține. / Când te-ai suit c-un picior, / Ea se rupe rotunjor; / Când te-ai lăsat cu-amândouă, / Ea se rupe drept în două."176 Comuniunea elementelor arhetipale creează paliativul ontologic al zbuciumului lăuntric, pus în evidență de repetiția paralelistică ("câne"; "am vrut"; "o scăpat", "scap"), iar anadiploza " Și tot la mine-o venit / Și-o venit și mai greu..." accentuează imposibila descătușare din înlănțuirile trăirilor: "Frunză verde trei căline, / Doru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
omu / Și dă capu la albit, / Și fața la-mbătrânit."179 Natura, ca refugiu existențial, tămăduiește și dezleagă firea umană din chingile sortirii. Repetițiile, care pun în prim plan legătura de sânge dintre om și natură, se transformă într-o unealtă ontologică a înveșnicirii destinului uman: "Dragă mi-i frunza, iarba, / Că-mi ascultă inima / Și se-ngânnă cu dânsa / Cu doru, cu dragostea; / Dragă mi-i iarba și frunza, / Că-mi alin doru cu dânsa. / Cât este iarba și frunza / Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
i-ai dat și codrului, / Codrului i-ai dat cărări / Și omului supărări, / Codrului i-ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și a notațiilor descriptive, pune în act liantul ontologic dintre eul individual și eul cosmic: " Cununița grâului / De pe-ntinsul câmpului, / Fetele au secerat / Feciorii clăi a-nșirat. / De unde cununa vine / Mult mi-i drag și-mi pare bine, / Cununa-i de sânziene, / Cu Ilene-Cosânzene, / Cu Mării și Mărioare, / Flori de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
daoism este asociată mișcării de du-te-vino a suveicii de la războiul de țesut "starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării." Țesătura este simbolizată de "caii lui Shiva care torc timpul sau destinul."198 La nivelul celor trei coduri ontologic, semantic, gnoseologic semnul poetic, "ghemul vieții" poate fi reprezentat astfel: Atât umanul, cât și cosmicul, se supun unui "destin" trecut prin furcile caudine ale "ursitei", traiul desfășurându-se sub pecetea norocului sau a nenorocului. După naștere, când are loc cumetria
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cosmică lumea profană: "prin natura sa, Timpul sacru este reversibil (...), este, de fapt, un Timp mitic primordial readus în prezent (...). Timpul sacru este (...) mereu recuperabil și repetabil (...), acest timp nu curge că nu este o durată ireversibilă. Este un Timp ontologic prin excelență, "parmenidian", mereu egal cu el însuși, nu se schimbă și nici nu ia sfârșit (...); în sărbătoare se regăsește prima apariție a Timpului sacru, așa cum s-a petrecut ea ab origine, în illo tempore".3 Pactul originar cu sacrul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
s-a petrecut ea ab origine, în illo tempore".3 Pactul originar cu sacrul este posibil în urma unui proces de operaționalizare a imaginilor primordiale, prin intermediul ritului, ritualului și ceremonialului care se transformă în nivele de semnificație în cadrul mitului. Ca "revelator ontologic și existențial", mitul este "istoria evenimentului fundamental, care produce o lume locuibilă de îndată ce se manifestă în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este "autentică" numai dacă se ancorează într-un prezent "prezumtiv", iar pentru Bergson, timpul se transformă în "durată pură", timpul spațializat devenind o a patra dimensiune a spațiului.21 Această "spațializare a timpului", prezentă de la Zenon până la Bergson, restabilește echilibrul ontologic dintre elementele originare și prezent, stabilindu-se un pact continuu, prin intermediul ritului și ritualului. Timpul și spațiul, ca ratio essendi, se supun acestui praesentum continuum, recuperat prin ceremonialul "trecerilor", devenind ratio cognoscendi, ca temporalitate și spațialitate: "temporalitatea apare ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rupturii temporale, a realizat "categoria de timp fără prezent (...), fără trecut și fără viitor un prezent statornic și continuu."25 Discursul mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic, specific creației populare, se prezintă ca o structură procesuală, care însumează manifestările spațio-temporale ale universaliilor ontologice. Ca punere în act a virtualitățiilor arhetipale de expresie, discursul mitic poate fi reprezentat sub forma unui pătrat înscris într-un cerc; pătratul este o figurare a spațiului, iar cercul reprezintă timpul; diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
discursul mitic poate fi reprezentat sub forma unui pătrat înscris într-un cerc; pătratul este o figurare a spațiului, iar cercul reprezintă timpul; diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate și spațialitate;cele patru vârfuri ale pătratului desemnează universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spațiului, iar cercul reprezintă timpul; diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate și spațialitate;cele patru vârfuri ale pătratului desemnează universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul: Discursul mitic este un discurs poetic re-semantizat de stările manifeste spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două axe, temporalitatea, pe verticală, și spațialitatea, pe orizontală: Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, trece prin trei stadii existențiale: * Imaginea a-temporală și a-spațială, ca formă originară de manifestare a cunoașterii, prin rit; * Imaginea spațiu-timp care creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală și a-spațială reprezintă nucleul constant al discursului mitic, având drept scop recuperarea universului primordial, prin rit. Acest tip de imagine poate fi reprezentată prin cerc30, simbolizând "eterna reîntoarcere" la starea originară a lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
starea originară a lucrurilor.31 Prin ritual, se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimentul profan la sacru, prin năzuința cunoașterii. Deschiderea spre universalul din lucruri, dezvăluit de imaginea spațiu-timp, poate fi înfățișată de spirală care semnifică pactul ontologic cu timpul și cu spațiul: Prin "rostirea" cuvântului ritualic, fie că este descânt, cânt sau poveste, și prin "rostuire", ca așezare în rostul timpului și al spațiului, prin intermediul ceremonialului, imaginea-cronotop capătă multiple fețe, sub puterea destinului artistic, devenind o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL Veșnica primenire a spațiului și a timpului, prin coparticiparea la acel praesentum continuum arhetipal, se poate realiza prin alternanțele operaționale continuitate / discontinuitate, naștere / moarte / renaștere care devin complementare în cadrul discursului mitic. Ruptura ritualică, având rolul unei frângeri ontologice a ordinii cosmice, presupune, de fapt, abolirea timpului și a spațiului prin conștientizarea "temporalității" și a "spațialității", ca forme de recuperare a primordialului: "spațiul în dimensiunea căruia trăiește țăranul român nu apare ca fenomen linear și continuu, nu se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lumii, are rolul unui orologiu cosmic, biologic și social. Unitățile de măsură proprii anului anotimpul, lunile, zilele săptămânii, ceasul bun sau ceasul rău se desfășoară în deplină concordanță cu unitatea de măsură universal valabilă viața de om, a cărei triadă ontologică nașterea, căsătoria, moartea se regăsește în semnele vremii. Modelul uman, bazat pe scurgerea ciclică a vieții, a stat la baza organizării timpului calendaristic. În mentalitatea tradițională, anul era împărțit în perioade de început, de tinerețe, de maturitate, bătrânețe și moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
soarelui, iar altele "pe soare", când roiesc albinele.76 Astfel, semnele vremii dau naștere unui "timp viu", aflat într-o permanentă regenerare, un timp într-o continuă mișcare ciclică ce restabilește ordinea cosmică într-un spațiu ritualic în care universaliile ontologice se metamorfozează devenind soare (focul), lună (apa), pasăre (aerul), șarpe (pământ). În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm "semnele timpului" prin intermediul a două constante, "soarele" și "luna", din perspectiva celor trei tipuri de imagine, specifice discursului mitic: imaginea a-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Pe toarta paharului, / Scrisă-i floarea soarelui; În fundul paharului, / Scrisă-i floarea raiului. Arde nouă lumânări, / Pică și nouă picături. / Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul conflictului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lopătar. Primăvara, la sărbătoarea Soarelui, indienii din Florida ridicau un stâlp în vârful căruia era atârnată pielea unui cerb, prins după un anumit ceremonial.146 Vânătoarea propriu-zisă construiește un ritual al inițierii în misterul nemuririi și regenerării permanente, o dată cu decesul ontologic al Soarelui și renașterea cosmică: "Sculați, sculați, mari boieriu, / Dimineața lui Crăciun, / Că vă vin colindători, / Dimineața lui Crăciun. / Trei cocoși negri-au cântatu, / Trei voinici s-au deșteptatu. / Haideți, voinici, la vânatu, / Să vânăm un cerbușoru, / Cerbușoru l-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poate bea, / Nu poate cina, / Nici cu mine nu poate sta."161 Într-un descântec asemănător din Bucovina, realizat înainte de răsăritul soarelui, pe nemâncate, cu apa luată din cursul apei, descrierea soarelui malefic este simetrică descrierii ființei umane maladive, legătura ontologică fiind realizată de un conector semantic imperativ: "Soare roș, / Soare galbân, / Soare verde, / Soare de 99 feluri, / Ieși din crierii capului, / Din zgârciu nasului, / Din fața obrazului, / Din rărunchi, / Din inimă, / Din ficat, / Din splină, / Din toate mădularele, / Din toate încheieturile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fi întâlnit și într-o colindă din Hunedoara în care se transfigurează motivul profan, devenind paradigmă cosmogonică. Parcursul inițiatic, de la Iad la Rai și de la Pământ la Cer, prin construirea unor surogate pământești scară, pod va fi desăvârșit de asumarea ontologică a propriului destin, Soarele și Luna consfințind hotarele temporale și spațiale, în drumul de veghe asupra lumii: " Plecat-o, plecat / Puternicu` soare / Ca el să se-nsoare. Și el cât umbla, / V-optsprezece ai, / Pe-optsprăzece cai, / Nouă cai murie, / Nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Joi, Sfânta Vineri ( marțea și sâmbăta erau dedicate morților) sau lunile anului Mărțișor, Prier, Brumar etc. Calendarul popular este dual, forțele benefice și puterile malefice sunt reprezentate în aceeași măsură, binele și răul coexistând. Timpul calendaristic se supune acestui dualism ontologic, dând dezlegare acestor forțe antinomice, de a-și împărți puterile în mod egal. Astfel, reprezentările benefice patronează ziua lunea miercurea, joia, vinerea, duminica, și vara, fiind simbolul luminii, al căldurii, al vieții și al fertilității. în timp ce reprezentările malefice acționează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]