KorAP: Find »[drukola/base=orășel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...122 >

3,041 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614

a răpus oboseala. Au adormit în noua lor casă, o casă pe care o imaginau ca fiind casa curajului și a libertății. *** În acest timp, în orășelul Serenite, în biroul șefului de raion Gârmoci, telefonul suna furios. Chiar mai-marele peste orășelul nostru și peste împrejurimile sale a ridicat receptorul: se găsea la sediu la ora aceea târzie din noapte fiindcă era o situație de urgență. După cum, normal, prezentă era și umbra sa, jumătatea sa într-ale puterii locale, vicleanul și temutul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
Moscova o asemenea schimbare la față, o asemenea renaștere, atâta doar că una în sens invers, din rău în mai rău. După experiența moscovită, el se privea pe sine însuși, cel de odinioară, cel de la începutul activității revoluționare desfășurate în orășelul Serenite, așa cum ar privi un fluture care plutește diafan în văzduh spre un vierme ce se târăște neputincios, spre un vierme asemenea celui din care a ieșit el... Și înainte Cameniță înscrisese sub numele său unele gesturi, unele acțiuni promițătoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
a apucat microfonul și a rostit limpede, tunător: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... În sală s-a pogorât o liniște desăvârșită. Se auzea o muscă mare cum zboară bâzâind, atât. Spectatorii, în majoritatea lor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
interbelică, avea o acustică bună. Se auzea perfect: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... În primul moment, reacția toarășului Cameniță, supărat și pe ce bălmăjea ăla, dar supărat și că fusese sculat brusc din somn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
aveai cum să ieși decât nebun, nebun de legat. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu tovarășul Cameniță. 14 TC "14" \l 1 Atrocitățile acestea pe care le visez despre lumea de jos, lumea orășelului Serenite, îmi provoacă un rău imens, un rău fizic. Sigur, realizez că mă exprim impropriu când vorbesc despre rău fizic, fiindcă aici, în văzduh, regulile fizicii sunt altele decât pe pământ. Trupul meu, dacă există, doar m-a prevenit Lazarus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
examinatorilor și despre Pușkin, Lermontov, și despre Tolstoi, Cehov. Intrase printre primii, cu felicitări. Începuse cursurile și avea numai succese: se remarcase deja la seminarii și scria cronici, piese de teatru, poezii și traduceri. Ceea ce se prevestise despre el în orășelul nostru, că va ajunge un mare scriitor, începea să prindă contur. Și el deja era preocupat până la narcisism de sine ca deținător al acestei vocații literare, era captivat de propria sa persoană, pe care avea tendința s-o așeze în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
poem care se contura în mintea lui plin de strălucire, poate chiar o capodoperă. Cine o să-i mai redea vreodată clipa aceasta de măreție a inspirației, pe care el o irosea acum?... A luat totuși trenul și a pornit spre orășelul Serenite. A participat confuz, abulic la toată ceremonia funerară, desfășurată cumva în clandestinitate, oricum foarte discret (doar mama, el și o parte dintre apropiați, cei mai curajoși - pe tata nu putuseră să-l cheme, îi trimisese mama vorbă prin cineva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
senzația irepresibilă de epuizare fizică, foame și frig...) a fratelui meu când în camera de anchetă și-a făcut apariția un soi de dinozaur opac-înspăimântător. Era tovarășul Cameniță, Vlad l-a recunoscut de pe vremea când acesta conducea destinele micului nostru orășel. Cameniță s-a apropiat și, prin surprindere, în loc de bună ziua, l-a pocnit pe Vlad peste față. Fratelui meu i-a țâșnit sângele pe nas. Era prea mult pentru el: nu putea rezista la un asemenea tratament. A izbucnit în plâns

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
a zis că o să fii imperturbabil, ferit de emoții pământene și nu ești. Oricum, cu fiecare vis, coșmar, mi-e din ce în ce mai limpede: nu pot să rămân indiferent la ce se întâmplă pe pământ, cu ai mei și cu toți locuitorii orășelului Serenite. Sunt hotărât să întreprind ceva, mă simt vinovat să văd atâta suferință și să stau cu brațele încrucișate. Știu că Lazarus nu e de acord să intervenim, să schimbăm ordinea omenească prestabilită, considerând că asta ar însemna o erezie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
pe înger și îl azvârlim spre pământ. Gata, asta a fost, am izbutit! Truman e satisfăcut că a dus treaba la bun sfârșit. -Acum, hai, culcă-te, visează, știu că arzi de nerăbdare să descoperi ce se petrece jos în orășel, unde a căzut cadavrul îngerului... Mă grăbesc să-i dau ascultare: chiar sunt ostenit și sigur somnul va pune stăpânire pe mine de îndată. Așa cum presupune condorul vorbitor, abia aștept să zăresc în vis căderea pe pământ a îngerului trimis

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
zbor cu aripile sale largi, puternice: probabil merge să-l întâlnească pe Lazarus și să-i povestească d’a fir a păr tărășenia. 17 TC "17" \l 1 În vis, mă străduiam din răsputeri să dibuiesc undeva jos, pe străzile orășelului Serenite, trupul îngerului. Dar oricât îmi încordam privirea, nu-l zăream. Regula aceasta a somnului când visez oamenii și întâmplările de pe pământ nu funcționa totdeauna sau nu funcționa după bunul meu plac. În visul meu nu apărea ceea ce așteptam eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
pământ nu funcționa totdeauna sau nu funcționa după bunul meu plac. În visul meu nu apărea ceea ce așteptam eu, ci altceva, fără să pot comanda dinainte visul. Aș fi voit nespus să fiu martor la o asemenea scenă: când locuitorii orășelului vor da cu ochii de îngerul uriaș ca o dună de lumină, eram curios ce vor zice, dacă vor cădea pe gânduri, dacă se vor alarma. Dar oricâte eforturi făceam, îngerul nu apărea în visul meu. În schimb, o vedeam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
obțin de la el o confirmare că aprecierile mele sunt corecte. El tace cum îi este felul, nu spune nu, și eu iau asta drept un da categoric. -Lazarus, sunt convins că știi faptul că eu, împreună cu Truman, am azvârlit în orășel cadavrul unui înger. De ce nu l-am visat, Lazarus, de ce nu am visat căderea îngerului pe străzile din Serenite, de ce? Înseamnă cumva că îngerul n-a ajuns jos? Îl scrutez cumva acuzator pe Lazarus: în sinea mea bănuiesc că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
îndeplinească misiunea asta, să coboare în Serenite. Așa încât, dragul meu copil, lasă-te în voia somnului, lasă-te cuprins de vis și ai să-l zărești pe acest mesager viu, pe acest sol adevărat, ai să-l zărești acolo, în orășelul tău. 19 TC "19" \l 1 S-au scurs doi ani și jumătate de la moartea mea. Biță și Mircea crescuseră, nu mai erau cei pe care-i cunoșteam eu. Le mijise mustața, fumau pe ascuns și se uitau după fete

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
fusese exclus. Futu-i mama lui de bou, el stă la răcoare, la o berică rece și la mititei, cu curvele, iar eu..., își zicea Fanache în gând, dar pe obrazul lui nu se deslușea nimic din gândul otrăvit. Șefii orășelului Serenite s-au urcat într-o mașină și s-au dus la locul faptei. Îi însoțeau, în remorca unui camion, directorul liceului, profesorul de latină, elevul care descoperise îngerul și un detașament de milițieni înarmați până-n dinți. Dacă va fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-Gârmoci, pe unde mai e, bă, pantofarul ăla, Tomiță? Bagă de seamă, să-i dai drumu... Imediat, mașina a demarat în trombă. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu îngerul trimis de noi în orășelul Serenite. 20 TC "20" \l 1 După fix un an și două luni de când sosise în Punctul de lucru 57, localitatea Hotarele, devenită mai apoi Steagul Roșu, tata, pricopsit cu noul său nume, Vlăsie Valeriu, a părăsit colonia de muncă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
morală, nu mai exista salvare pentru el. Drumul spre Manacu trecea, cu un mic ocol, prin Serenite. Cu orice preț, tata voia să ajungă în locul care pentru el însemnase până nu de mult acasă, voia să pășească o dată pe străzile orășelului din care fusese izgonit, voia să mai dea o dată ochii cu scena nenorocirii familiei sale. Știa de moartea mamei și a lui Victor. Știa că singurul supraviețuitor, Vlad, e student la București. Știa și că acum casa în care locuiserăm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
urmare accidentul n-ar fi trebuit să aibă loc. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost al doilea vis cu fratele meu Vlad. 23 TC "23" \l 1 La vreun an după episodul căderii îngerului la marginea orășelului Serenite, tovarășul Cameniță a avut o viziune. Într-o noapte, în timpul somnului, i-a apărut iar un înger. Semăna leit cu cel pe care-l văzuse dormind pe plaja de pe malul Dunării. Ziua aceea nu se deosebise de altele, nimic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
fără drept de recurs, cariera sa politică. Toată lumea era convinsă că zilele zbirului sunt numărate. Tovarășul Cameniță a lichidat tot ce avea în București și cu ceva bani și cu lucruri puține s-a retras în satul său natal, din preajma orășelului Serenite. Își zicea că dacă tot e să moară, măcar să închidă ochii acolo. În casa modestă care îi rămăsese de la ai săi, la un capăt de lume, tovarășul Cameniță s-a pus pe așteptat: își aștepta moartea. Numai că zilele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
vreo banchetă, plus că așa se mai plimbau și ei, cunoșteau țara. Venise supracontrolul, veniseră și caraliii, nu mai scăpaseră, cu nașul o scoteau ei la capăt, dar așa... Îi prinseseră și-i duseseră până la capăt de linie, aci, în orășelul Serenite, o noapte îi ținuseră în beci la poliție, primiseră o mamă de bătaie, apoi le dăduseră drumul, cu înjurăturile de rigoare: Bă, fir-ați ai dracu de vagabonzi, marș de-aici, caracudelor, dacă vă mai prind vreodată că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
cândva baraca asta, ghereta asta, treaba e că acum era a nimănui, adicătelea puteau s-o ocupe ei fără nici o grijă. Nu le păsa nici la ce folosea potopul de apă din lac, la irigații, la alimentarea cu apă a orășelului, la vreo hidrocentrală, important e că aveau unde să se scalde și că le pica și câte-un pește fără cine știe ce chinuială. După ce a tras ultima înghițitură din sticla cu băutură care le ardea stomacul, Pușcărie, amețit de alcoolul prost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
dată, ei încheiau cu aceeași frază de apreciere (nu conta cine o rostea, ea era mereu aceeași...): Bă, ducem viață prima-ntâi acilea, mișto ce nu s-a pomenit, să-mi bag picioarele! Asta însemna că le căzuse cu tronc orășelul Serenite, îi bătea gândul chiar să se stabilească aici, deși unii ca ei se plictiseau repede și pe nepusă masă li se scula să-și ia tălpășița. Într-adevăr, descoperiseră portul, bacul, punctul de trecere a frontierei: era mișcare, era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
că ar ceda. Locuitorii așezării erau îngrijorați. Celor trei neisprăviți li se rupea, îi durea drept în cot de necazul localnicilor. Singura chestie scârboasă, da scârboasă, nu glumă, era pentru ei faptul că ploaia asta mizerabilă omorâse viața bună din orășel: adio mișculații în port, adio fetițe, adio trai dulce. Dacă mai ținea mult așa, e clar că trebuiau să-și pună coada pe spinare. Pizda mă-sii, se împuțea totu, ei trei erau ca niște murături, jigăriți și lihniți de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
s-a putut desluși că era un om care stătea agățat pe un soi de plută improvizată din acoperișul unei case. Omul acela era tovarășul Cameniță. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis despre sfârșitul orășelului Serenite. 26 TC "26" \l 1 Mă trezesc speriat din acest vis. Chiar a dispărut înghițit de ape orășelul meu, Serenite?! Inima îmi bate să-mi sară din piept. Îmi dau seama că n-ar trebui să-mi bată - aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
unei case. Omul acela era tovarășul Cameniță. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis despre sfârșitul orășelului Serenite. 26 TC "26" \l 1 Mă trezesc speriat din acest vis. Chiar a dispărut înghițit de ape orășelul meu, Serenite?! Inima îmi bate să-mi sară din piept. Îmi dau seama că n-ar trebui să-mi bată - aici, în văzduh, dacă am înțeles bine, nu mai am corp, așadar nu are cum să-mi mai bată inima

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]