12,062 matches
-
Acest activism mesianic este înainte de toate revelator pentru aspirațiile și așteptările unui întreg grup care trăise o transformare traumatică într-un trecut încă recent. Apogeul acestei febre se situează în secolul al XVII-lea, când sabatianismul se dezvoltă în Imperiul Otoman, teritoriu de stabilire a evreilor expulzați din Spania, și ei traumatizați de o experiență a exilului ale cărei efecte dureroase fuseseră durabile și asta în ciuda puternicei stime de sine pe care și-o păstraseră după sosire, având o pătură de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ne rămân totuși, pentru a ne face o idee, toate scrierile de durere pline de această așteptare, de această speranță într-o consolare care încă întârzie să vină. Cataclismului suferit de evrei i se asociază spectacolul extraordinar al ascensiunii Imperiului Otoman, o putere musulmană capabilă să facă treptat creștinătatea să se plece pe câmpul de luptă. Sfârșitul lumii părea apropiat în ochii unui Eliyahu Capsali, care privește din Creta această confruntare, sau ai unui Iosif Ha-Cohen, care scrie în Italia istoria
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
facă treptat creștinătatea să se plece pe câmpul de luptă. Sfârșitul lumii părea apropiat în ochii unui Eliyahu Capsali, care privește din Creta această confruntare, sau ai unui Iosif Ha-Cohen, care scrie în Italia istoria regilor Franței și a sultanilor otomani. În acest context de expectativă febrilă, personaje ca David Reuveni și Solomon Molko puteau să apară și să canalizeze o întreagă fervoare mesianică subterană, construind proiecte fantastice care urmăreau o rearanjare politică și convertirea papei. Iacov Berav a putut, de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
unul dintre multiplii factori care au contribuit la alimentarea, de-a lungul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, a unui puternic curent mistic și mesianic cu origini diverse. Dificultățile economice de la sfârșitul secolului al XVI-lea din Imperiul Otoman s-au adăugat profundei fragilități existențiale a unei pături de învățați care asimilaseră traumatismul expulzării. Masacrele lui Bogdan Hmelnițki în Polonia și Ucraina, unde mii de evrei și-au pierdut viața între 1648 și 1649, lasă urme adânci asupra sefarzilor
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
despre puterile și minunile lui se răspândesc în toată lumea evreiască, rabinii și "laicii" devin spectatorii lui, își abandonează treburile și se pregătesc pentru întoarcerea poporului evreu în Țara Sfântă, care marchează sfârșitul exilului. Când această efervescență se dovedește incontrolabilă, autoritățile otomane îi dau de ales, în 1666, între convertirea la islam și moarte. Alege convertirea. Și aici transpare o respingere tipică a eroismului prin martiriu, foarte îndepărtată de modelul așkenaz al fidelității față de iudaism. Această respingere, cum am văzut, era deja
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ca zilele durerii noastre să se sfârșească, să ne trimită pe Mesia spre mântuire și să ne elibereze curând prin mila lui. Amin, amin!"48. În singura carte publicată în timpul vieții, în 1553, Istoria regilor Franței și a sultanilor turci otomani, Ha-Cohen merge dincolo de o simplă comparație între istoria Franței și cea a otomanilor, de evocarea luptei dintre creștinătate și islam. Fundalul narațiunii sale se inspiră din Gog, regele Magogului, pomenit în Iezechielwww. Gog, conducătorul unei coaliții de forțe ale răului
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
totodată să demonstreze că, în ciuda păcatelor poporului evreu, Dumnezeu a fost bun cu acesta când orice speranță era pierdută. Le recomandă astfel maranilor speranța. Lumina se va ivi după întunericul iernii, cum s-a întâmplat deja în Orient, când Imperiul Otoman, aflat la apogeu, și-a deschis porțile pentru evrei, liberi de acum să-și practice aici religia, și și-a trimis armatele să-i umilească pe asupritorii lor. Europa era slăbită și de spasmele interne. Creștinătatea era sfâșiată de războaie
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ordine a lui Eliyahuyyy, scrisă în 1523, Eliyahu Capsali, evreu cretan de origine bizantină, avea să fie profund influențat, la rândul lui, de exilații spanioli ajunși pe insulă. Cartea este marcată de o tonalitate mesianică inspirată din Biblie, iar sultanii otomani capătă aura de izbăvitori a lui Cirus cel Mare, care redă evreilor pământul lui Israel după robia babiloniană ce a urmat distrugerii Primului templu în 586 î.Hr. Citim în această cronică: "Astfel sultanul Baiazid, regele Turciei, a auzit despre toate
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
memoriei ei, remodelând totodată conștiința istorică a evreilor contemporani. Paradoxal, totuși, în versiunea ei actualizată și oficializată de etichetarea istorică, această istorie de suferință nu i-a influențat direct, în schimb, pe evreii sefarzi. Autorii sefarzi din aria balcanică și otomană, care scriu și ei istorie începând din secolul al XIX-lea, sunt preocupați mai mult de istoria lor locală, mai puțin agitată decât a omologilor europeni. Cât despre evreii din Africa de Nord, ancorați încă în tradiție, scrierea istoriei pentru a fixa
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de un naționalist turc. El lupta pentru apropierea între turci și armeni, denunțând totodată ceea ce suferise poporul său sub tânărul regim turc. Fusese târât de mai multe ori în justiție de către naționaliștii turci pentru că numise genocid masacrele comise sub Imperiul Otoman, dar se opunea legii care penaliza negarea genocidului armean, votată pe 12 octombrie 2006. Se trădează astfel tendința Occidentului de a-și repertoria "păcatele" și pe cele ale altora, în nesfârșita căutare a inocenței. O tendință totuși selectivă, memoriile evreiască
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
102, 106 Ierusalim, 31, 32, 46, 50, 61, 63-64, 75, 87-88, 116, 139-140, 143, 191, 201-202, 232 Iezechia, 98 Iezechiel, 28, 47-48, 98, 102, 111 Iisus, 21-22, 30, 39, 80, 174, 194-196, 262 Ilie, 96 Imitatio Christi, 42, 62 Imperiul Otoman, 95, 99, 101, 103, 111, 113-114, 118, 289 Inchiziție, 81, 112, 113, 115, 117 Indigènes de la République (Les), 277 Intifadă (a doua), 235, 153-154 Intifadă (prima), 226 Intifade, 220 Ioan Paul al II-lea, 194, 276 Iohanan ben Zakkai, Rabbi
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
216-217, 221-222, 225-230, 232-233, 235, 239, 241, 254-255, 258, 262, 284, 294, 298 Istoria evreilor (de Heinrich Graetz), 142 Istoria israeliților de la pierderea independenței lor naționale până în zilele noastre (de Théodore Reinach), 145 Istoria regilor Franței și a sultanilor turci otomani (de Iosif Ha-Cohen), 111 Italia, 73, 101, 108, 112 Iuda din Worms, 63 Iuda Prințul, Rabbi, 43 Iuda, regatul lui, 27 Izbăvire, 16, 30, 48, 93, 96, 112, 119-120, 144, 147, 159, 162, 179, 181-182, 190, 196, 211-212, 232, 236
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
încheiat, dar primul nu. Într-adevăr, după al doilea, lucrurile s-au clarificat în tușe destul de groase, dar după primul au rămas multe resentimente. Spre pildă, modul cum au fost desenate cu șublerul pe hartă țările arabe din fostul Imperiu otoman, fără să se țină seama de elemente etnice, religioase, de tradiții culturale sau tribale, a făcut ca o sută de ani să se adune și să mocnească tot felul de nemulțumiri (în special între sunniți, wahabiți și șiiți, alawiți; kurzii
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
aplicat o lovitură grea de la miazăzi. În Antichitate, perșii nu au cucerit Balcanii pentru că nu au putut trece peste obstacolul uman pe care îl presupunea această peninsulă. În timp unele realități au înregistrat modificări majore care au făcut posibil succesul otoman în Evul Mediu. Reușita turcă s-a datorat avantajului rarefierii populației în sud estul european sub impulsul migrațiilor. Așadar, devine legitimă întrebarea dacă triburile selgiucide sau, înaintea lor, cele slave se mai puteau impune în fața unui Bizanț populat la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
redutei turcești. Cucerirea Bosforului era instinctul care-i dicta orice acțiune dispusă în raport cu plaiurile mioritice. Totuși, influența rusă a fost o realitate care a presupus și avantaje mai mult sau mai puțin consistente. Avem în vedere compromiterea iremediabilă a dominației otomane asupra teritoriilor noastre. Din acel moment, obținerea independenței nu avea să devină decât o chestiune de timp. Putem discuta și de un imbold rus în construcția statului modern după modelul francez. Astfel s-a înființat un aparat funcționăresc la care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
celui mai teribil dușman: Rusia pregătită să înghită țările române în burdihanul Eurasiei pe care o împărățea. Niciun festin nu părea mai copios pentru țari după ce li s-a permis să ocupe principatele în urma Tratatului de la Adrianopol până când nevolnica Poartă Otomană plătea despăgubirile de război. Însă subestimarea noastră s-a dovedit a fi una din cele mai mari greșeli ale politicii ruse în Balcani. Prea târziu și-au dat seama că le scăpasem din ghearele subjugării. Așa cum am spus Rusia a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
nu putea pompa suficient sânge pentru a ține legate țările române de imperiile dezvoltate în regiune. Colapsul istoric al stăpânirilor ajunse la noi nu a fost decât efectul logic al acestor realități geografice. Să nu uităm, de pildă, că expansiunea otomană și-a fixat ca ținte Camenița, în Europa Orientală, și Viena, pentru Europa Centrală. Și nimic nu părea să reziste în calea turcilor în timpul lui Soliman Magnificul și urmașilor săi. Cuceriseră faimoasele cetăți ale Sucevei și Târgoviștei, dar nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Viena a jucat prost din punct de vedere strategic pe termen lung. La scurt timp, Rusia a uzurpat întreaga parte de răsărit a provinciei, stabilindu-și hotarul pe Prut. Austriei i-ar fi fost mai utilă extragerea Moldovei din sfera otomană, folosind principatul în propriul beneficiu ca spațiu tampon, pentru a se proteja mai eficient de pericolul rus. Nu a făcut decât să lărgească zona de contact cu Sankt Petersburgul care, din multe privințe, era superior Vienei. De altfel, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Țării Românești, interesele ruso austriece nu au intrat puternic în coliziune. Mai degrabă Sankt Petersburgul s-a ciocnit cu Stambulul în acest teritoriu, iar Ardealul nu s-a aflat niciodată într-o situație care să determine partajul (fiind sub dominație otomană, apoi austriacă). În cele din urmă, după Primul Război Mondial, prăbușirea Austro Ungariei în Galiția a făcut posibilă recuperarea Bucovinei, așa cum dezmembrarea lui în Câmpia Panonică a permis unirea cu Transilvania. Rusia nu a putut să profite pentru că trecea, la
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
evoluțiilor politico militare din Europa Centrală. Linia frontului se retrăgea spre Balcani, iar acest teritoriu strategic era râvnit de la est, de Romanovi, iar dinspre vest, de Habsburgi. După eșecul asedierii Vienei și condițiile grele suportate prin Pacea de la Karlowitz, Poarta Otomană s-a trezit că are de înfruntat, pe lângă Rusia, și Austria, aflată în plină expansiune teritorială spre răsăritul continentului. Schimbarea raportului de putere în Europa Centrală a fost sesizată în Muntenia de Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu și Ștefan Cantacuzino, care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
spre miazăzi. Nici alianța cu tătarii nu i-a ajutat să zăgăzuiască torentul rus care s-a revărsat peste teritoriile din Edisan. În scurt timp, țarii au ajuns la Nistru de unde au abătut furtuna nenorocirii peste Moldova. Profitând de slăbiciunea otomană, Alexandru I a stabilit fruntariile imperiului său pe Prut. Dorise să acapareze întreaga Moldovă sau măcar cea mai mare parte din aceasta, prin fixarea hotarului pe Siret. A fost nevoit să renunțe în fața lui Napoleon I care se pregătea să
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Plonini și Cosminului asupra cavaleriei poloneze și-au aflat corespondent în ambele conflagrații mondiale. De pildă, avem în vedere organizarea rezistenței în hățișurile din Subcarpații Vrancei, respectiv linia Iași Chișinău, care urma contactul dintre pădure și silvostepă. Izbânzile asupra armatei otomane din mlaștinile de la Rovine, Podul Înalt și Călugăreni s-au regăsit, în al Doilea Război Mondial, în linia Focșani Nămoloasa pentru a respinge atacul sovietic. Să privim cu atenție, pentru un moment, asupra zonei Focșani Nămoloasa care, datorită particularităților sale
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Teleajenului, dar mai ales culoarul Bran Rucăr, și coborau pe Dâmbovița. Această din urmă rută avea avantajul de a se putea direcționa fie spre Târgoviște București Giurgiu, fie spre Pitești Slatina Craiova. Principalul vad folosit pentru continuarea drumului spre Imperiul otoman era cel din zona Giurgiu Ruse, unde fluviul se îngustează considerabil. Peste Dunăre, la Ruse, se varsă râul Rusenski Lom, care formează o cale naturală de pătrundere spre bazinul superior al Iantrei și spre Balcanii Centrali (exact în zona pasului
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
statutul de capitală, fiind nevoit să suporte concurența unui alt oraș. E vorba de București care s-a impus cu o oarecare ușurință. A existat și un argument strict politico militar, în sensul că Bucureștiul a fost preferat de Poarta Otomană. Spre deosebire de Târgoviște, era un oraș neîntărit și ușor de controlat cu ajutorul raialelor stabilite de-a lungul Dunării, în special a celei din Giurgiu. Totuși, afirmarea Bucureștiului s-a datorat unor avantaje geografice pe care le-a valorificat din plin. Localizat
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
seamă ale provinciei. Se aflau în arii naturale mai ferite față de cetatea Timișoarei, ridicată într-un loc expus. De aceea, avântul Timișoarei s-a produs relativ târziu, mai precis pe vremea preluării ei sub controlul habsburgic. Orașul, cucerit de sub stăpânire otomană, a fost reconstruit după model austriac, impulsionat de colonizarea ținutului cu șvabi. În cele din urmă, situarea în centrul câmpiei Banatului s-a transformat într-un avantaj. Timișoara a devenit nucleul în jurul căruia s-a coagulat rețeaua densă de căi
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]