2,327 matches
-
materialul lor - piatra, și prin curțile lor înguste sau chiar inexistente, din cauza climei reci din regiune. Portalul este, de obicei, un pretext pentru o abundență de decor sculptat. Tradiția madrasei continuă în Anatolia, în secolele XIV și XV; apoi, sub otomani, aceste clădiri sunt integrate în complexe imense. "Ayyubizii "au fondat multe madrase pentru a elimina Șiismul, după dispariția Fatimizilor din Egipt. Salah al-Din , în special, a pus să se construiască multe madrase în Cairo și în Siria, precum madrasa Firdaws
Arhitectura islamică () [Corola-website/Science/337179_a_338508]
-
aceste locuințe pot sau nu pot fi localizate în complexul în sine. De asemenea, se întâmplă ca artiștii să aibă aici ateliere, mai ales pentru fundațiile sultanului. Mamelucii au construit o serie de complexe, dar cel mai impresionante sunt datorate Otomanilor. Arhitecturile arabe sunt încă prezente în Spania. Spre deosebire de omologii lor occidentali, palatele în țara Islamului sunt mici entități dispersate, de multe ori în grădini care structurează spațiul. Mai multe elemente sunt aproape întotdeauna în palatele islamice: sala de audiențe (Diwan
Arhitectura islamică () [Corola-website/Science/337179_a_338508]
-
al arhitecturii otomane a fost parțial inspirat de exemplul de SfinteiSophia din Constantinopol / Istanbul; Ilkhanid funcționează ca mormântul lui Oljaytu și mai devreme selgiucizii ridică clădiri monumentale în Anatolia la Beylik și au propriile lor inovații Cel mai faimos dintre otoman arhitecții otomani a fost (și rămâne) Mimar Sinan, care a trăit timp de aproximativ o sută de ani și a proiectat mai multe sute de clădiri, dintre care cele mai importante sunt Moscheea Süleymaniye din Istanbul și Moscheea Selimiye din
Arhitectura islamică () [Corola-website/Science/337179_a_338508]
-
Arhitecții turci au implementat propriul stil de domuri cupole. Timp de aproape arhitectura bizantină, reprezentată mai ales de biserica Sfânta Sophia a servit ca model pentru cele mai multe dintre moscheele otomane, cum ar fi Moscheea Shehzade, moscheea Suleiman, moscheea Rustam Pașa . Otomanii stăpâneau perfect tehnica construirii de spații vaste interioare limitate de cupole încă masive dar care par lipsite de greutate, atingând perfecțiunea în realizarea echilibrului între interior și exterior, între lumină și umbră. Arhitectura religioasă islamică, care până atunci a constat
Arhitectura islamică () [Corola-website/Science/337179_a_338508]
-
cupole încă masive dar care par lipsite de greutate, atingând perfecțiunea în realizarea echilibrului între interior și exterior, între lumină și umbră. Arhitectura religioasă islamică, care până atunci a constat în structuri simple, cu vaste decorațiuni, a fost transformată de către Otomani, care vin cu un vocabular arhitectural dinamic alcătuit din bolți, cupole, semidomuri și coloane. Moscheea a fost transformată dintr-o cameră înghesuită și întunecată, cu pereții acoperiți cu arabescuri, într-un sanctuar al echilibrului estetic și tehnic, al eleganței rafinate
Arhitectura islamică () [Corola-website/Science/337179_a_338508]
-
soția lui Flavius Marcianus, în anul 450, extinsă de împărătul Leon I (457-474) și renovată de Iustinian I cel Mare (527-565). Astăzi se mai văd doar ruinele palatului imperial alături de zidurile vechii capitale. Biserica Sfânta Maria a fost distrusă de otomani în 1434, dar a fost reconstruită în 1867. Filologul român Ilie Gherghel, după compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Roman de Răsărit, în special a scrierilor lui Genesios și a Lexiconului Suidas a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvintelor “vlah
Blachernae () [Corola-website/Science/335838_a_337167]
-
împotriva supușilor lor creștini, iar povara fiscală asupra țărănimii predominant creștine era într-o constantă creștere. Rebelii au fost ajutați cu arme și voluntari din principatele autonome Muntenegru și Serbia, ale căror guverne au declarat în cele din urmă război otomanilor la 18 iunie 1876, ceea ce a dus la declanșarea Războiului Sârbo-Turc (1876-1878) și a celui Otomano-Muntenegrean (1876-1878), și care la rândul lor au condus la Războiul Ruso-Turc (1877-1878) și la Marea Criză Orientală. Un rezultat al acestor războaie și răscoale
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
inițiat discuții cu Nikola I Petrović, dar acesta nu era dispus să riște un război fără susținerea Rusiei. Pregătirile au continuat, cu serdarii Todor Mujičić, Gligor Milićević, Vasilj Svorcan și Sava Jakšić în fruntea răsculaților din regiunile Bileća and Trebinje. Otomanii au aflat de convorbirile cu Nikola I și au încercat să-i captureze pe liderii conspirației, dar aceștia s-au refugiat în Muntenegru în iarna lui 1874. În 1875, se amestecă și Austria, care avea interese în Bosnia și Herțegovina
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
cu Nikola I și au încercat să-i captureze pe liderii conspirației, dar aceștia s-au refugiat în Muntenegru în iarna lui 1874. În 1875, se amestecă și Austria, care avea interese în Bosnia și Herțegovina, încercând să obțină de la otomani amnistierea răsculaților. Pregătirile au început mai târziu în Bosnia și nu s-au putut coordona cu cele din Herțegovina. Aici erau implicați Vaso Vidović, Simo și Jovo Bilbija, Spasoje Babić și . Planul lor era de a elibera mai întâi satele
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Planul lor era de a elibera mai întâi satele ; Prosara și , atacând apoi liniile de comunicație și izolând orașele de pe râul Sava, pentru a cuceri apoi Banja Luka. Data de declanșare a răscoalei a fost stabilită la 18 august 1875. Otomanii i-au încarcerat pe preoții din Prijedor, ceea ce a mărit presiunea asupra populației, locuitorii din , Čitluka, Petrinje, , Pobrđani și i-au atacat pe turci la Dvorište în 15 august. Răscoala s-a declanșat, liderul ei fiind Ostoja Kormanoš. Conducătorii răscoalei
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Herțegovina. Mai întâi au fost implicate zonele Nevesinje, și , după care în august și și zona de graniță dinspre Muntenegru. Cete" de" 50-300 de oameni și bande de 500-2000 se adunau și atacau posturile otomane de grăniceri și turnurile beilor. Otomanii aveau 4 batalioane ale armatei regulate (nizami) cu un total de 1800 de soldați, situate la Mostar, , Nikšić, și pe frontiere, dar și un număr mare de prezenți în toată provincia. Trupele otomane sunt comandate de Selim Pașa care la
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
dus în cele din urmă la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, terminat cu înfrângerea turcilor și cu semnarea Tratatului de la San Stefano din martie 1878, urmat în luna iulie a aceluiași an de tratatul de la Berlin, prin care teritoriile și puterea otomanilor în Europa au fost drastic reduse. Congresul de la Berlin a hotărât ca Bosnia și Herțegovina, deși rămase nominal sub suveranitatea Constantinopolului, să fie guvernate de Austro-Ungaria. Austro-Ungaria a anexat apoi Bosnia și Herțegovina în 1908. Ocupația și anexarea i-au
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Marea Arabiei, în data de 3 februarie 1509, între flota portugheză, formată din 23 de vase și o coaliție formată din flota sultanatului mameluc din Egipt, a Zamorinului din Calicut și a Sultanului din Gujarat, cu sprijin logistic naval din partea otomanilor, dar și a Republicii Venețiene și Republicii Ragusa (Dubrovnik), care își vedeau amenințate de către portughezi interesele comerciale în Orient. Victoria lui Almeida a fost decisivă: otomanii și egiptenii au părăsit Oceanul Indian, lăsându-le portughezilor monopolul asupra comerțului în apele acestuia
Francisco de Almeida () [Corola-website/Science/335910_a_337239]
-
a Zamorinului din Calicut și a Sultanului din Gujarat, cu sprijin logistic naval din partea otomanilor, dar și a Republicii Venețiene și Republicii Ragusa (Dubrovnik), care își vedeau amenințate de către portughezi interesele comerciale în Orient. Victoria lui Almeida a fost decisivă: otomanii și egiptenii au părăsit Oceanul Indian, lăsându-le portughezilor monopolul asupra comerțului în apele acestuia pentru o perioadă de peste 100 de ani, monopol căruia i-au pus capăt olandezii și englezii în secolul XVII. Albuquerque a fost eliberat după o detenție
Francisco de Almeida () [Corola-website/Science/335910_a_337239]
-
de 12.500 de ducați. În toate celelalte domenii însă, Ragusa era practic independentă. Putea avea relații cu puteri străine și încheia tratate (atâta timp cât nu intrau în conflict cu interesele otomane), iar navele sale navigau sub pavilion propriu. Vasalitatea față de otomani le conferea și drepturi comerciale speciale în raport cu Imperiul. Ragusa s-a ocupat de comerțul otomanilor în Adriatica, iar negustorii săi s-au bucurat de scutiri fiscale speciale și de beneficii comerciale cu Poarta. Ea a operat și în unele colonii
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
avea relații cu puteri străine și încheia tratate (atâta timp cât nu intrau în conflict cu interesele otomane), iar navele sale navigau sub pavilion propriu. Vasalitatea față de otomani le conferea și drepturi comerciale speciale în raport cu Imperiul. Ragusa s-a ocupat de comerțul otomanilor în Adriatica, iar negustorii săi s-au bucurat de scutiri fiscale speciale și de beneficii comerciale cu Poarta. Ea a operat și în unele colonii care s-au bucurat de drepturi extrateritoriale în marile orașe otomane. Negustorilor ragusani li s-
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
de beneficii comerciale cu Poarta. Ea a operat și în unele colonii care s-au bucurat de drepturi extrateritoriale în marile orașe otomane. Negustorilor ragusani li s-a permis să intre în Marea Neagră care altfel era închisă pentru toată lumea în afara otomanilor. Plăteau taxe vamale mai reduse ca alți negustori străini, iar orașul-stat se bucura de susținere diplomatică din partea administrației otomane în disputele comerciale cu Veneția. La rândul lor, otomanii considerau Ragusa un port de importanță majoră, întrucât majoritatea traficului între Florența
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
permis să intre în Marea Neagră care altfel era închisă pentru toată lumea în afara otomanilor. Plăteau taxe vamale mai reduse ca alți negustori străini, iar orașul-stat se bucura de susținere diplomatică din partea administrației otomane în disputele comerciale cu Veneția. La rândul lor, otomanii considerau Ragusa un port de importanță majoră, întrucât majoritatea traficului între Florența și Bursa (port otoman din Anatolia nord-vestică) trecea prin Ragusa. Navele florentine plecau din porturile italiene Pesaro, Fano ori Ancona către Ragusa. De acolo, ele urmau ruta terestră
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
țara sa de un diplomat atât de capabil, iar la 13 december el a fost închis pentru câțiva ani. În 1683, Kara-Mustafa a fost ucis în luptele de la Viena, iar Marin a fost liber să revină în Ragusa. În 1683, otomanii au fost învinși în bătălia de la Kahlenberg lângă Viena. Generalul din fruntea armatei austriece era ragusanul . În 1684, emisarii au înnoit un acord convenit la Visegrád în anul 1358 și au acceptat suzeranitatea Habsburgilor, ca regi ai Ungariei, asupra Ragusei
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
suzeranitatea otomană, ceea ce nu era ieșit din comun la acea vreme. După aceasta, s-au deschis oportunități și mai mari pentru vasele ragusane de-a lungul întregii coaste a Dalmației, în care ele ancorau frecvent. După tratatul de la Karlowitz (1699), otomanii au cedat toate teritoriile din Ungaria, Transilvania, Slavonia, Dalmația și Podolia Habsburgilor, venețienilor și polonilor. După aceasta, Veneția a capturat o parte din teritoriul continental al Ragusei și s-au apropiat de limitele orașului. Ei amenințau să înconjoare complet Ragusa
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
să înconjoare complet Ragusa și să-i sufoce comerțul continental. În perspectiva acestui pericol și anticipând înfrângerea turcilor în 1684, Ragusa a trimis soli împăratului Leopold la Viena, în speranța că armata austriacă va captura Bosnia. Din fericire pentru Republică, otomanii au păstrat controlul asupra zonei din jurul orașului. După pacea de la 26 ianuarie 1699, Republica Ragusa a cedat două porțiuni de coastă Imperiului Otoman astfel încât Republica Veneția să nu poată ataca orașul de pe uscat, ci numai de pe mare. Una din aceste
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
anul 1501, Tabrizul a devenit capitala Imperiului Safavid, odată cu încoronarea lui Ismail I ca șah al Persiei. Se presupune că ceremonia de încoronare ar fi avut loc în Moscheea Albastră, acest edificiu devenind moscheea națională a Persiei. În anul 1514, otomanii conduși de sultanul Selim I cuceresc orașul și jefeuiesc moscheea. În jur de opt covoare imense au fost luate de către sultan la Palatul Topkapî din Istanbul. După recucerirea orașului, safavizii restaurează locașul dându-i o frumusețe unică. Moscheea cuprindea de
Moscheea Albastră din Tabriz () [Corola-website/Science/336017_a_337346]
-
orgoliu. Scena politică europeană era dominată de inițiativa Papei Clement al VIII- lea, Liga Sfântă, din care făceau parte mai toate statele Occidentului și în care Austria Habsburgilor avea de jucat un rol extrem de important. După respingerea primului asalt al otomanilor împotriva Vienei, înainte cu 60 de ani, Austria căuta o întărire a poziției sale militare, întrevăzându-se un nou pericol de expansiune turcească, de această dată mult mai hotărât și mult mai puternic. Împăratul Rudolf al II-lea era decis
Mihai Viteazul, un mare erou naţional by Eugen Uricaru () [Corola-website/Journalistic/296443_a_297772]
-
metoda clasică a cumpărării domniei, aderă la Liga Sfântă, Ligă în care, direct sau indirect, se aflau și celelalte două principate, Transilvania lui Sigismund Bathory și Moldova lui Aron Vodă. La exact un an de domnie, declanșează insurecțional atacul asupra otomanilor. La 13 noiembrie 1594 se petrece vestita și cruda suprimare a creditorilor, urmată de atacarea și cucerirea mai multor cetăți otomane din sud - Giurgiu, Hârșova, Silistra. Campania victorioasă este urmată de un act politic - acceptarea suzeranității lui Sigismund Bathory, ceea ce
Mihai Viteazul, un mare erou naţional by Eugen Uricaru () [Corola-website/Journalistic/296443_a_297772]
-
când politica românească a tăcut, dar atunci când a găsit o nișă între marile blocuri de presiune din est, vest și sud, ea a acționat urmând calea deschisă de Mihai Viteazul. O mare probă de iscusință diplomatică este încheierea păcii cu otomanii în 1597, după campania triumfală ce l-a adus la Adrianopole, fosta capitală a Imperiului. Pacea încheiată de Mihai din poziția învingătorului i-a dat posibilitatea să-și consolideze poziția în fața lui Rudolf al II-lea, încheind la 1578 un
Mihai Viteazul, un mare erou naţional by Eugen Uricaru () [Corola-website/Journalistic/296443_a_297772]