KorAP: Find »[drukola/base=pândi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...149 >

3,713 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

se întinsese pe căruciorul de cărat bagaje și părea că dormitează. (Lumină pe locul unde stă HAMALUL.) Eu mă legănam și-mi fumam ultima țigară din ziua aceea. (ȘEFUL GĂRII se reașază în fotoliul-leagăn.) Ioana lipsea. Dar cred că ne pândea de undeva, de prin bucătăriile ei. Atunci a apărut el... Treptat scena s-a luminat până la iluzia unei după-amieze blânde. Peronul e încă ud. De pe acoperișul gării se scurg picături de apă. Impresia unei ploi repezi, care tocmai a trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
am sperat... M-am târât, am alergat, am sorbit apa... apa de ploaie... Am sperat, poate... poate... Așteptam o cât de mică, o cât de infimă chemare... Și am suferit, m-am chinuit groaznic... Închipuiți-vă, toată mulțimea, ah, mulțimea, pândindu-mă, hohotind, în creierul meu, clipă de clipă, arătându-mă cu degetul, spunându-mi că sunt nebun, da, nebun... Spunându-mi că numai nebunii sunt cei care... Încearcă să obțină... așa ceva, că numai nebunii aspiră... la așa ceva... la acest lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
așteaptă ploaia, na, ia și așteaptă ploaia... Aruncă scaunele unul câte unul pe fereastră.) Na, așteapt-o, na, na... Acum ai loc? Ai? Bestie ordinară! Vrei să mai aștepți? Cât vrei să aștepți? Na! Na! (HAMALUL, CASIERUL și IOANA, înfricoșați, îl pândesc o vreme, apoi se apropie de el încercând să-l liniștească.) HAMALUL (Amețit de alcool.): Se duce dracului. Totul s-a scurs. N-o să mai rămână nimic. Brrr! IOANA (Naivă și înfricoșător de aeriană.): Tata a înnebunit. Ce rău îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
a culcat și el. A mai stat puțin și s-a culcat. Domnul Kapunta însă... (Bea.)... da, el cred că a stat până la sfârșit. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: A stat acolo cu voi? S-a ascuns cu voi și m-a pândit de acolo? HAMALUL: Așa face întotdeauna... Da’ nu e un om rău. N-are rost să vă supărați pe el. E ca un copil. E cretin. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Arătând spre sticlă.): Dă-mi și mie... HAMALUL. (Înviorat.): N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
E ca un copil. E cretin. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Arătând spre sticlă.): Dă-mi și mie... HAMALUL. (Înviorat.): N-am spus eu? E bun... (Îi întinde sticla.) Mai e un strop. CĂIĂTORUL PRIN PLOAIE (Bea.): N-am știut că mă pândiți. Am fost un prost. Se așază întristat, pe bancă.) HĂMALUL: Zău... n-are rost s-o luați în nume de rău... Ați fost așa de... așa de bun și de... Ați povestit așa de frumos... Și Ioana... a fost așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Deși e cam proastă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce e proastă? HAMALUL: Are fumuri. Nu cunoaște viața. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Sunteți niște nemernici. Toți. HAMALUL: Vai, domnule! Ce vină avem noi? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vă place să stați aici, să vă pândiți unii pe alții... Vă place să vedeți cum mor... oamenii... și păsările... Stați aici ca niște ciumați în loc să... HAMALUL: Ce-ați vrea să facem? Unde să plecăm? Unde să ne ducem? Peste tot e așa. Mie, domnule, aflați că îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
eu nu le știu. Ascultă, hamal nenorocit, n-o să vă meargă! Am să plec de aici, am să plec! Mă duc! Gata! Mai bine mor pe câmp decât să vă ascult minciunile și să vă văd pe voi... cum vă pândiți... (Tot mai strivit, se lasă în genunchi, plânge.) cum stați pe după uși... cu bocancii murdari... și vă râdeți, da... vă râdeți de paharul meu de apă... și de ploaie... Ați râs de mine, ați râs... HAMALUL: Nu, domnule... CĂLĂTORUL PRIN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
acela era fratele lui. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Țintuit.): Cum? Cum? IOANA: Da, da... într-o noapte Grubi a visat că-și ucide fratele, pentru că fratele său se scula noaptea și călătorea prin ploaie. Iar a doua zi Grubi l-a pândit pe fratele său și a văzut că într-adevăr se scula pe furiș și ieșea afară și călătorea prin ploaie. Și atunci l-a ucis pentru că Grubi era foarte trist deoarece el nu putea călători prin ploaie și nu înțelegea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Vreți să mă țineți aici, să mă închideți aici... Vreți să-mi umblați pe sub pleoape, în timpul somnului.. Știu tot! Vreți să mă țineți cu voi, să-mi jupuiți pielea de pe față ca să vedeți ce am sub față... Vreți să mă pândiți și să-mi furați picăturile de apă... ȘEFUL GĂRII (Plângăreț.): Luați-l de aici... Spuneți-i să se ducă în camera de sus... (Către CĂLĂTOR.) Du-te, domnule, odată în camera de sus... Du-te unde vrei... Lasă-ne în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

Cel puțin de la colectivizare până la Revoluția de la Județeană, așa se credea, toate întâmplările mai deosebite erau, într-un fel sau altul, legate de Chiru din Baltă. De aceea, când Goncea nu mai apărea pe Republicii, o patrulă de revoluționari îi pândea întoarcerea din Ghiol. Aveau ordin să-l împuște, chiar fără somație, dacă ar fi adus cu el evenimente care ar fi putut să deturneze adevăratele sensuri ale tinerei Revoluții de la Județeană: spontană, patriotică și profund democratică, expresie nemijlocită a voinței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
sfârși, ce va produce, cu ce efecte se va lăsa. Oricum, schimbarea plutește la mare artă. Greii, știi matale care, au pus-o de schimbare. Că a trecut cincizeci de ani, că pactul trebuie schimbat, că... În fine, astea le pândeai și matale încă de la război. Ridică din umeri. Nu era treaba lui. Mai întinse mâna și luă o bucată de plăcintă. O studie gânditor, de parcă ținea în mână un petec din stenogramele de la Yalta. Surîse visător. - De-asta sunt ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
nimic, Vergilică. Domnul de trecu p-acilea e Pigasie, îngerul meu. Toți avem un înger, s-o știi. Numa că nu-l știm. Sau nu-l întâlnim. Sau cum de se face că nu ne apare. Dar din umbră ne pândește și ne veghează. El a venit acu și mi s-a arătat din nou. Nu știu dacă l-ai văzut și tu. Verginel nu-l asculta. Parcă îl vrăjise Biluță, cu gestica lui înceată, tacticoasă, ca într-un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
odată să facem și noi capitalismu’ ăsta ca la mama lui?! Mie-mi vorbești de perire? Mie, care am trăit perirea asta zi de zi, ceas de ceas, toate nopțile alea când stăteai să te ferești de dușmanul reacționar care pândea dar și de dușmanul celălalt, mai periculos, ăla ascunsul, de lângă tine, coleg, tovarăș care și el pândea. Știi ce înseamnă să regulezi cu pistolul armat sub perină? Ce să mai vorbim... Dar dacă-i p’așa, atunci, până la perire, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
care am trăit perirea asta zi de zi, ceas de ceas, toate nopțile alea când stăteai să te ferești de dușmanul reacționar care pândea dar și de dușmanul celălalt, mai periculos, ăla ascunsul, de lângă tine, coleg, tovarăș care și el pândea. Știi ce înseamnă să regulezi cu pistolul armat sub perină? Ce să mai vorbim... Dar dacă-i p’așa, atunci, până la perire, eu sunt stăpânul veacului aici, la noi. Mi-ați dat crucea aia a episcopiei, mă pomeniți la ctitorire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
bărbat. În cele din urmă, Goncea acceptase varianta de dezvoltare a poveștii vieții sale sugerate de Burtăncureanu. Generalul așadar luptase toată viața lui împotriva duhurilor rele care îi urmăriseră famila de când se spânzurase bunicul Lavrentie. Aceleași forțe ale întunericului îl pândiseră și pe Goncea, din primii ani de viață și până la cei de acuma, ai senectuții împlinite. În acest fel lupta vieții generalului cu dușmanii fusese o continuă înfruntare a forțelor răului, prezente pretutindeni, cu chipuri și nume felurite. „Bagi tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ducându-se printre sălcii. Se vedea și șoseaua ducând spre fostul port. Îi zărise Goncea și pe cei doi, Magda și Ilarion, când trecuseră spre Dunăre. El o ținea pe după umeri, de parcă ar fi apărat-o de ceva care tot pândea în preajmă. „Mâine e petrecerea prefectului, nu?“ întrebă Goncea. „M-au invitat și pe mine să spun câteva cuvinte, dar am refuzat. Am spus că plătesc toată parangheilia, dar să mă lase în pace. Ce să mai discut și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Egipt, avea avânt Păstrămaț și mă excita la mare viteză, senzații de pustiu și deșert mă prindea la mațe când începea el să-mi povestească de Egipt și de Nilu cu crocodilu și păsări bibis și palmieri și deșertul care pândește la ușă, te dai jos din autobuz și calci în deșert, mă lua cu fior și nu mai știam cum să-l strâng în brațe și să nu-i mai dau drumu, de parcă îmi turna tot nisipul Saharei în ventricole

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
eu de trei zile de când vine ecoul ăsta și ce pot să spun, dacă ceea ce văd e doar simțire și ceea ce simt e doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

vorba atât de plictiseală, cât de perspectivă, înțelegi... Nu pot să spun că viața mea merge bine. Nu merge nici rău, dar cu toate astea nu am tot ceea ce-mi doresc. Și e greu de spus ce-mi doresc. Pândeam momentul să-mi fac numărul cu cravata. Deocamdată nu se putea. - Poate că nu întâlnești oamenii potriviți... - Știu eu? Poate. Uite, tipul cu care mai ies din când în când - trebuie să-l sun, n-am mai vorbit cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

cheamă Margery Pickett și sunt administratorul teatrului. Mă bucur să te cunosc. Dădu mâna cu mine. Avea o mână rece și uscată. —Vrei să vii puțin până în biroul meu? continuă ea. Nu durează mult. Era clar că Margery Pickett mă pândise. Curioasă, deși un pic obosită, am urmat-o în birou. Diferența față de podeaua acoperită cu linoleum găurit și lumina simplă, fluorescentă de pe holuri era așa de mare, încât mă oprii în prag, cu gura căscată. Apartamentul de lux al lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
iau și eu o pereche da pantaloni din ăștia, zise el, urmându-mă către ușă. La „Ea și el“, haine pentru cuplul pervers. Într-o familie trainică, oamenii se joacă. A, salut, Liz! îi zise asistentei directorului de scenă care pândea la ușă. Ar trebui să-ți mulțumesc că ai venit să mă iei și sunt sigur că, atunci când mă voi fi mai calm, o să-ți fiu recunoscător. Dar, pentru moment, nu mi-a trecut supărarea că am fost deranjat. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
impresari pe care-i cunoștea și tot discuta cu ei. În spatele scenei, atmosfera era una foarte agitată sau poate era vorba de altceva, un fel de morbiditate care atinsese cote înalte; deja oamenii renunțaseră să mai prevadă ce dezastre îi pândeau și așteptau pur și simplu să vadă ce avea să fie de data asta, cu nervii întinși la maxim. Urcând, printre mulți alții, pe scara lui Iacob, am ieșit prin gura pătrată tăiată în podeaua zonei de servicii, unde am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
la procesele raționale. Sună telefonul. Mi-am ținut mâna care se repezise spre receptor și am lăsat telefonul să sune de câteva ori înainte să răspund. Nu voiam să par genul de persoană jalnică și disperată care stă lângă telefon, pândindu-l să sune. — Alo? am zis eu, încercând să par complet dezinteresată de persoana care s-ar fi putut afla la celălalt capăt al firului. —Modesty dragă, spuse Hugo lungind sunetele, sunt eu. Dacă așa încerca el să mă seducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

anevoioasă. În marea lor majoritate, indigenii răspund la chemarea lui Hristos și sămânța se prinde în ei, pentru că poartă în ei nevoia de a Crede într-o Ființă Bună la Suflet care să-i apere de nenumăratele primejdii ce-i pândesc - trase din nou din pipă și murdări iar de fum liniștea selvei. Cu toate acestea, continuă el, când e vorba să-i adaptezi la lumea noastră, la secolul în care trăim, totul devine mult mai complex. Într-atât de complex

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
șoareci. Așa cum începea simfonia nocturnă, se pornea și marele joc al întunericului, pentru că, în selvă, jumătate de viață se petrecea ziua, iar cealaltă jumătate aștepta noaptea. Maimuța avea nevoie de lumină ca să descopere fructul sclipitor, dar jaguarul prefera întunericul ca să pândească maimuța adormită. Pasărea își construia cuibul sub un cer strălucitor, dar șarpele îi devora ouăle noaptea. Tucanul exploda în culori, iar bufnița era la fel de cenușie ca și umbra prin care zbura... Orele treceau. Ziceai că doarme în caiac, care de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]