3,617 matches
-
din nefericire pentru amândoi, tocmai asta nu vroiam eu. Bănuiala că părerea lumii îl interesa chiar mai mult decât afecțiunea mea m-a jignit, a dat aripi nesocotințelor mele, m-a împins să-i arăt, îndrăzneală nerușinată!, că nu-mi păsa de autoritatea lui. Or, așa ceva un om ca el nu putea să-mi ierte. Înțeleg foarte bine asta. Îi reproșez tatei numai faptul că nu și-a dat seama cât de simplu putea să rezolve totul: dacă dorea să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curte, mă strâmbam la trecătorii care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-un chip atât de nerușinat despre lucruri în care unii credeau, alții nu, dar ascundeau asta cu multă discreție sub un înveliș de bunăcuviință. Puțin îmi păsa că privirile lor erau încărcate de reproșuri. Important era că se îndreptau spre mine, că mă observau. Nerușinarea îmi dădea prilejul să mă simt cineva, nu mai eram un nimic pe stradă. M-am grăbit atunci să văd în Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
printr-o perioadă în care nu ne prea înghesuiau clienții. Nu prea erau decese. Meșterul s-ar fi supărat fără îndoială dacă ar fi auzit că dădusem cu piciorul unei comenzi. Fără să bănuiască iritarea mea, sau fără să-i pese, Emilia stătea nemișcată, cu o pălărie mare de pai înfundată pe cap până la sprâncene, în rest îmbrăcată în negru, semănând cu o călugăriță obosită de mătănii și de rugăciuni. Când și-a scos pălăria, părul blond i-a strălucit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiindcă nu mă lăsase să-l iubesc și că el însuși m-ar fi iubit, ca pe Dinu, dacă aș fi fost un băiat cuminte ca fratele meu. Viața îmi arăta brutal că mă amăgisem. În realitate, nici nu-i păsa de mine. M-am blestemat pentru slăbiciunea care mă împinsese să-i scriu și am renunțat cu totul să mă apăr. Mai mult, am declarat la anchetă că mă socoteam un gunoi al societății, că acceptam orice concluzii doreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că și directorul și gardienii, care și-au schimbat dintr-o dată atitudinea față de mine, reprezentau în fața mea legea. Chiar când mă înjurau, mă înjurau în numele legii. Și tot în numele legii mă scuipau uneori ca să-mi arate că lor nu le păsa de ce credeam eu. Gângavul mi-a cerut să-l salut când, în curte, urina pe un zid. În fața mea era legea care, într-o pauză, își făcea nevoile. Doar și ea trăiește, nu? Nu poate fi tot timpul severă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să fie un prilej ca să-mi obțin definitiv acea memorie ușoară pe care o simțisem câteva clipe, mai devreme, bătând din aripi înlăuntrul meu, gata să zboare după ce se scuturase de mâl. După care aș fi plecat fără să-mi pese încotro din moment ce trecutul nu mai putea să mă stânjenească; aș fi plecat înainte de căderea serii, ca să nu vină ora strigoilor și nu m-aș mai fi întors niciodată pe acel țărm. 8 În cartierul în care m-am născut n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noaptea la dispensar. Ai mei nu știu nimic și nici nu vreau să le spun. Destul că lor le datorez această „fericire”. Dealtfel, dacă n-ar fi spaima pe care mi-o dau crizele de astm nici nu mi-ar păsa. Mi-aș vedea de meserie și atât. 29 mai Nu mai pot să rămân mult peste noapte la dispensar, în primele zile, femeia de serviciu a zâmbit cu subînțelesuri. După aceea a început să trăncănească în stânga și în dreapta că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă bată. Ceața care s-a lăsat pe munte când m-am rătăcit în viscol. Lupii care urlau undeva în depărtare. Mi-am amintit fericirea care m-a copleșit a doua zi când am fost salvat. Nici nu mi-a păsat de degerături. Totuși atunci s-a decis destinul meu. Dacă n-aș fi fost pe munte atunci, puteam să cânt și azi la violoncel, admițând că aș fi părăsit chirurgia pentru muzică așa cum doream. Poate aș fi ajuns un muzician
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mediocritatea. Revolta împotriva tatei a fost, la drept vorbind, un mod scandalos de a ieși în evidență. Mai târziu, la școala de corecție, la spital, peste tot, am căutat același lucru, să nu mă pierd printre ceilalți, fără să-mi pese de mijloacele prin care obțineam asta; important era să scap de primejdia de a se așeza praful peste mine. Și chiar când m-am împăcat aparent cu mediocritatea mea, i-am fost infidel în imaginație și în somn, când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că nu era noapte. Deasupra mării învinețite de frig coborâse un cer negru, amenințător, de furtună. Am vrut să mă întorc în pat, când am zărit-o pe Laura stând singură pe țărm, cu halatul pe umeri, fără să-i pese de ploaia care se apropia sau poate chiar așteptând-o. O vedeam destul de bine, era chiar în dreptul ferestrei mele, la câțiva pași de clădire, și m-am dat puțin înapoi ca să nu mă observe. O cunoșteam, firește, pe Laura, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai mare decât asta. Bucură-te că o ai. Și cu asta gata, sus fruntea, băiete!” Era cam ridicolă, poate, această metodă de a-mi inocula optimism, dar ea a dat roade. Plecam din cimitir întotdeauna fluierând. Și puțin îmi păsa că unii mă puteau considera cinic. Nici la pușcărie n-am reacționat altfel. Dacă murea cineva, mă uitam ceasuri în șir la cerul albastru de-afară. Doamne, cât demult iubeam atunci lumina! Vorba Călugărului, n-am avut niciodată chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și un săculeț de diamante. De celelalte lucruri nu m-am atins». 23 N-am pus niciodată preț pe virtuțile care mi-au cerut să renunț. Le-am preferat pe cele care mă lăsau să trăiesc și puțin mi-a păsat că, unora, aceste virtuți li s-au părut mai degrabă vicii. Încât destul de repede povestea a început să-mi placă. Devenisem în azil „cineva”, am înțeles asta din o mie de amănunte. Mi s-a rezervat o masă la cantină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sfârșit Domnul Andrei. „Poate ați stat prea mult la soare”, își dădu cu părerea Siminel. Dar mă răcorisem. „Am glumit”, le-am spus și toți s-au liniștit, după care mi-am reluat obișnuitele istorii zilnice, fără să-mi mai pese de Mopsul; îmi era de ajuns încântarea din privirile celorlalți. Nu-i silea nimeni să stea în soare și să mă asculte. Dacă o făceau însemna că exista ceva în ce le povesteam eu care le trezea interesul. Ce? Poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioarele îmi înțepeneau, mi-am zis: «Proasto, în felul ăsta nu faci decât să golești și anii pe care-i mai ai de trăit». Și m-am schimbat cu 180 de grade. M-am reapucat de fumat, nu-mi mai păsa de nopțile pierdute și de regim, iar într-o dimineață m-am hotărât să văd ce mai pot vedea din lume înainte de a ajunge într-un cărucior ca ăsta. Am început să mă fardez violent, fiindcă nu vroiam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un tip ciudat și interesant. Plachetele de versuri le tipărea în câteva sute de exemplare pe care le împărțea străinilor, în port. «Ei nu înțeleg nici o boabă grecește, dar cărțile mele sunt pe toate meridianele pământului», zicea el. Nu-i păsa că-și dădea toți banii pentru a tipări niște cărți pe care le oferea unor necunoscuți care nu le citeau, le uitau în primul hotel sau le aruncau în mare. Când a văzut la mine poza Parthenonului, a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se face că ți-a venit să te plimbi tocmai pe aici?” „Dar ce se întâmplă aici?” făcu el pe prostul și am preferat să nu lungesc discuția. Oricum era inutil. Știam ce urma să aud. Și nici nu-mi păsa prea mult după discuția cu Laura. În cameră, m-am lungit pe pat fără să mai aprind lumina. Mă simțeam epuizat, nu mai aveam energie nici măcar să-mi fac un ceai ca să-mi liniștesc stomacul. Și luam mereu aceleași gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întâmplare pe coridoarele întunecate de fum, m-am pomenit din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bine, acesta Îi spusese: Fiule, fii prudent În ceea ce faci, fiindcă-i o lucrare dumnezeiască, și dacă omiți numai o literă sau scrii o literă În plus, distrugi lumea Întreagă...“ Noi am Încercat să rescriem Tora, dar nu ne-a păsat de literele În plus sau În minus... „Noi glumeam...“ „Nu se glumește cu Tora.“ „Dar noi glumeam cu istoria, cu scrierile altora...“ „Există vreo scriere care să Întemeieze lumea și care să nu fie Cartea? Dă-mi un strop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
neînsuflețite; cum În felul acesta Îi batjocoresc nu numai pe păstrătorii divini și știutori ai cultului, dar și pe noi... și, ceea ce e mai rău, prin asta triumfă, crezând că riturile lor smintite sunt demne de respect... „Să nu-ți pese de aceasta, Momos“, a zis Isis, „pentru că destinul a poruncit osânda beznei și a luminii”. „Dar răul este“, răspunse Momos, „că ei sunt siguri că se află În lumină“. (Giordano Bruno, Spaccio della bestia trionfante, 3) Ar trebui să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
am Început să nu mai fim atenți, universul ne-a răspuns cu vreme rea. Wakefield a ascultat această analiză cu o uimire crescîndă, pînă cînd a fost nevoit să o Întrerupă: — Dar, Zelda, pentru numele lui Dumnezeu, de ce i-ar păsa universului de noi și ne-ar da atîta... atenție? Ploaia și vîntul murează și suflă pe toată lumea! Vrei să spui că martorii inocenți ai Întîlnirilor noastre au fost victimele acestei... atenții... a universului? Wakefield Îl invoca pe Dumnezeu doar arareori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Baudelaire Împotriva plictiselii: „Din obișnuință, cultivăm remușcarea, așa cum cerșetorii Își hrănesc păduchii“. Funcționari de birou mișunau În jur, grăbindu-se spre casă, spre jumătățile lor nemulțumite. Auzi o americancă plîngîndu-se unei prietene de soțul ei francez: — Nici nu mi-ar păsa că fute tot ce prinde dacă ar avea mai mult bun simț. Dar are pretenția ca eu să-i calc cămășile, să-i gătesc și să Îi cresc copiii. Dacă mă plîng, dă fuga la maică-sa și aia mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tema arhitecturii, artei și Europei. Wakefield se simțea În siguranță cu Mariana. Putea să-și vadă de viața lui intelectuală fără a avea a se teme de nici un fel de dezaprobare din partea ei. Pentru că ei pur și simplu nu-i păsa. În mod paradoxal, datorită logodnicei lui, Wakefield realiză În Europa cît de american era. Se așteptase ca strigoii Lumii Vechi să-l readucă la viață, dar nu-l dinamiza decît firea neliniștită a Marianei. Era la fel de neliniștită precum America. Europa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
său european cu o slăbiciune pentru contrastele puternice Între lumină și umbră, ca pe malurile mării și cu obiceiul siestei de după-amiază, dar nu resimțea nici un pic din euforia pe care sperase să o aducă studiilor sale. Nimănui nu-i păsa de „arhitectura necartografiată“ pe care o propunea. În cele din urmă, a părăsit iar școala și, pentru a se Întreține pe sine și pe proaspăta sa nevastă, care-și petrecea timpul la cumpărături, a Început să scrie pentru revistele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
somn și tu știi asta, ești puternic. Evident, dacă nu știi, ești doar tolomac și asta nu e forță - vanitatea ta va ieși, mai devreme sau mai tîrziu, la iveală. Wakefield e deja pe caii cei mari. Nu i-ar păsa nici dacă Diavolul Însuși ar fi În public. Diavolul Îi simte sfidarea și se Înfurie. Poate că acum este momentul pentru focul ăla de start, Wakefield. O să-l facă să se audă tare de tot, foarte clar, să nu existe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]