20,853 matches
-
fi urcă tensiunea, și-a încruntat sprîncenele stufoase și scurte ca două lipitori adunate cap la cap, a răsturnat pietrele, era gestul care-i plăcea cel mai mult, pietrele sunau muzical și-i dădeau un sentiment de autoritate răsturnîndu-se sub palma lui . "Voiam să știu dacă știai, dom'le! Pentru că eu eram la curent! Oricine din Vladia știe că adjutantul Popianu e la curent cu orice mișcare din tîrg. Nu pentru că vrea să avanseze, ci pentru că Radul Popianu șî-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ci același model de rochie, cu umerii ridicați, guler scurt, rotund, lipit de gît ca un colan, mîneci bufante și cute largi la poale. Așa cum era, strînsă pe talie și dintr-o dată lăsîndu-se ca un clopot în jos, la o palmă de podele, rochia părea regească și nu era decît o rochie de dinainte de război, aidoma rochiei cu care venise K.F. în Vladia pe drumurile unui refugiu fără întoarcere. Ceea ce părea tocit, era de fapt o textură foarte fină, ceea ce părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
talentul său de detectiv, de om al ordinii. Acele cîteva clipe în care totul i s-a lămurit în minte au fost decisive pentru viitorul relațiilor sale cu K.F. Brusc, s-a simțit foarte sigur de sine, a împins cu palma chipiul pe masă și a cerut un ceai. "Sînt ieșit din zori să controlez zona. În partea dumneavoastră nu este nimic. Absolut nimic!" K.F. a adus de la bucătărie o cană cu ceai, repede, prea repede, puteai crede că fusese pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-i spună un secret atît de serios. Dacă într-adevăr era vorba de Serviciul lui Mihail în care urma să ajungă. L-a privit cu severitate, cît putea să mai fie de sever după atîta vin, și-a trecut palma peste obraz, era cald și țepos: "Nu te bucura înainte de vreme și nu-ți face singur piatra de mormînt", i-a spus cu un ton grav, de om care știe și care e scîrbit de și mai multe. Bîlbîie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
marginea îndoită a cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea, cînd i-a dat drumul a mai reușit să spună "ai înnebunit, ce-i cu tine, ce-ți veni, zău c-ai înnebunit". Calm, Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zile întregi nemișcată, privind asemenea lui acum, în același loc, cu un ochi mai exersat, de profesionist, ar putea spune. "Și în ce constă propunerea dumneavoastră?" Vorbise fără să o privească, înfipt bine în podea, cu picioarele ușor desfăcute, cu palmele strînse în pumn, adunate la spate, atingînd liniștitor centironul de care nu se despărțea niciodată, chiar și cînd umbla în cămașă, vara, tot îl purta. Îi dădea o senzație strașnică de putere, de bărbăție, era nemaipomenit de înviorător dimineața cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în cadrul alianței de care am vorbit este, cum să vă spun, armonizarea, conjugarea, punerea în înțelegere a eforturilor noastre. După cum vă spuneam, dumneavoastră aveți în grijă faptele vieții lor. Eu cred că sînt cea mai potrivită să le țin în palmă sufletul, să nu mă înțelegeți greșit, e vorba de sentimentele, de viața lăuntrică, de ceea ce nu-și găsește un răspuns imediat în viața de zi cu zi. Oare am fost limpede?" Nu fusese limpede deloc, dar ceva-ceva pricepuse. Era ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poate întîmpla așa ceva, însă numai Radul Popianu își dădea seama, atunci intra acolo, în chilerul casei unde mai mirosea încă a nucă și a ceară de albine și a fuioare de cînepă topită și melițată, intra acolo și își plimba palma peste cotoarele cenușii. Praful se aduna ca o pulbere de făină dintr-o moară unde se măcinau destine, ducea degetele la gură și simțea pe buze și pe vîrful limbii gustul dulceag al colbului de hîrtie și cel amar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
anume vreți?" Domnișoara K. F. a avut un moment de neliniște, a observat asta din licărirea ochilor ei albaștri, a strîns din buzele și așa subțiri, pînă cînd au devenit tăioase ca lama unui cuțit, și-a frămîntat cîteva secunde palmele în poală și apoi i-a spus: "Vreau ca prințul să nu mai pășească niciodată, înțelegeți, niciodată în Vladia. Și mai vreau ca orice s-ar auzi despre mine în tîrg să nu fie contrazis ori comentat de dumneavoastră, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
măsură de protecție a așezării, era felul său de a se ține de cuvînt față de promisiunea făcută domnișoarei K.F. În primul rînd era hotărît să nu permită aterizarea. Din cauza aceasta luase măsura să se brăzdeze aerodromul, era de fapt o palmă de pămînt dreaptă, între două rîpe, să aterizezi acolo era un act de eroism aviatic, să se sape în lat cîteva șanțuri pentru care dăduse o explicație plauzibilă aerodromul trebuie ferit de băltirea apei, se poate întîmpla o nenorocire dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adevărat ce se spune încă din vremea războiului, că doi zburători adevărați se recunosc dintr-o singură privire. Mai avea doar doi-trei pași pînă la grupul în mijlocul căruia Italo Balbo povestea o întîmplare de război, se vedea după cum își purta palmele, cam grăsuțe și acoperite cu păr des, cîrlionțat, închipuind o luptă aeriană, cînd ca din pămînt apăru lîngă el chiar Leonard Bîlbîie. Ținea între degete un pahar de șampanie și după buzele ușor unsuroase se vedea că gustase din minusculele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aspră, își împinse bărbia cu un gest cunoscut din jurnalele de actualități Luce, părea a fi un semn ori un consemn al cavalerismului oficial, își duse mîna stîngă la spate, iar dreapta o întinse scurt, energic. Cînd i-a simțit palma, degetele, și-a dat seama că felul în care arăta în mod obișnuit, rotofei, agitat, aiurit, nu avea nici o importanță, Balbo era într-adevăr un zburător. Din naștere. Cu siguranță nu era o făcătura, unul care avusese doar noroc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
explozia de bucurie a unui copil ce se trezește dimineața cu mult mai multe daruri decît a putut să-și închipuie sau să viseze pînă atunci. Basarab Cantacuzino naviga fericit, cu un zîmbet uriaș întins pe toată fața, își flutura palmele pline, de grăjdar ori muncitor cu sapa, deasupra capetelor tuturor și deși nu spunea nimic toată lumea înțelegea ce voia să comunice, "bucurați-vă, beți, rîdeți, distrați-vă, sînteți la mine". Adevărul era că nu se zgîrcise. Stolul de chelneri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înalte, roșcate, cu pinteni de cavalerist, toate luate separat nu aveau cum să-ți dea imaginea unui "zeu coborît din nori", însă era ceva la el care te fascina, poate privirea, poate aerul de siguranță sfidătoare, poate gesturile aproape extravagante, palmele fluturau ca două păsări speriate în tufiș, oricum ceva te vrăjea. Șerban Pangratty s-a aplecat la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fusese, desigur, stană de piatră însă așa cum îl vedea, cum îl simțise și nu-l văzuse niciodată. Chiar niciodată. Apoi prințul i-a dat drumul din menghina degetelor sale alb-albastre din cauza efortului, Leonard Bîlbîie s-a frecat încetișor cu podul palmei, se și închipuia cu niște vînătăi zdravene, noroc că nu era diabetic, după o asemenea strînsoare s-ar fi pornit o adevărată hemoragie. Nu era diabetic, era sănătos și zdravăn și credea că este așa pentru că n-a băut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
țînțar, așa și arăta, subțirel, fercheș, cu părul des și creț, cu o paloare subliniată de roșeața pomeților, provocată desigur și de zăduful din salonul lui Basarab Cantacuzino, dar și de paharul niciodată gol pe care îl ținea în căușul palmei. "Ca să fii fericit trebuie să fii liber, iar ca să fii liber trebuie să ai curaj. Curajul, domnilor colegi, curajul este totul. Numai îndrăzneții înving și doar vocea învingătorului se aude. D'Annunzio, venerabilul meu prieten, soldatul-poet ori mai degrabă poetul-soldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Balbo își roti privirea încîntat și apoi rosti fraze scurte, ca un răpăit de mitralieră: Pacea poate fi garantată numai pe această cale! Înarmați-vă, fiți stăpînii cerului, ai apelor și pămîntului!" Cînd Corvino își termină traducerea cineva bătu din palme, înainte de vreme, urmă o pauză penibilă, nimeni nu urmase îndemnul, însă Coriolan Popa nu era doar un om cu o voință de fier și o putere nemărginită, era și un om de lume, un diplomat. Încuviință în tăcere, grav, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
urmă o pauză penibilă, nimeni nu urmase îndemnul, însă Coriolan Popa nu era doar un om cu o voință de fier și o putere nemărginită, era și un om de lume, un diplomat. Încuviință în tăcere, grav, apoi își ridică palmele la înălțimea obrazului și le lovi, încet și moale "plaf, plaf". Tinerii ofițeri izbucniră într-un ropot sacadat, încît momentul delicat fu uitat pe dată. Balbo trase aer în piept, nările îi fremătară, oare așa arăta în carlingă, cu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu știa cum să-și spună mai clar ceea ce simțea și încă nu gîndea, această luare de seamă, urma să devină temelia unei reacții comune, a unei atitudini, deci și a unei acțiuni comune. Îi venea să se bată cu palma peste frunte, tot ce am aflat eu pînă acum nu e mare scofală. Toate astea Mihai Mihail le intuise, le știa deja. Probabil că avusese în față lista invitaților, dacă nici el nu va fi reușit să o obțină, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tehnicii, pentru a fi mai exacți, iar îndrăzneala este aceea care alege oamenii noi din fierberea întunecată a mulțimii, așa cum se alege spuma mării deasupra valurilor. Cei îndrăzneți, cei curajoși, cei care au puterea să-și poarte propria viață în palma deschisă, întinsă viitorului, ei constituie o singură categorie, indiferent de partea cui se află deocamdată, indiferent ce parte a lumii îi adăpostește: ei sînt condotierii, ei sînt stăpînii războiului, stăpînii lumii. Dați-le, domnule ministru, posibilitatea să stea în lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
datori nimănui." Cuvintele lui Corvino sunară mai tare, mai metalic decît cele ale lui Balbo și peste toate coborî un ropot de aplauze sincere, de o energie care te putea mobiliza chiar dacă nu aveai nici un amestec. Coriolan Popa își împreună palmele, de parcă s-ar fi rugat, de parcă ar fi vrut să ceară o clipă de îngăduință, toată lumea știa că nu-i decît o glumă, nu el se ruga, ci întotdeauna către el se îndreptau solicitările, în felul său era un dictator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
găsea la Capșa, ori într-o vizită simandicoasă. Simțea cum începe, dintr-un nod rece, depistase cîteva pe trupul său, acestea nu se încălzeau niciodată cu totul, două erau pe pulpa piciorului drept, unul sub umăr, altul chiar în podul palmei stîngi, simțea cum de acolo se răspîndește sub piele încetișor frigul, intrînd apoi adînc, tot mai adînc, pînă la os. Nu se dusese la nici un doctor, despre o asemenea suferință nu auzise pe nimeni plîngîndu-se și îi era teamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care spunea "mai bine să nu auzi ceea ce ți se spune decît să auzi ceea ce nu ți se spune". Slavă domnului că mai existau și reguli care, orice ar fi, nu vor fi încălcate niciodată. Și-a strîns obrajii în palme și s-a uitat la Bîlbîie cu o privire blîndă, ușor curioasă, în stare să liniștească și pe cel mai vinovat dintre oameni. Inspectorul își ațintise ochii undeva peste el, poate în frunzișul carpenului de peste drum ori în colțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în altă parte ar fi scuipat în batistă și ar fi cerut apă rece să se clătească. Se foi pe scaun, clipi de cîteva ori, cuvintele îi stăteau în gît. Nu apucă să deschidă gura pentru că Mihai Mihail lovi cu palma în hârtiile din fața lui, încît se ridică un praf ușor ca un abur. "Eu n-am dreptul, dar dumneata ai obligația morală, domnule Bîlbîie! Ar trebui să te felicit, dar n-am s-o fac pentru că deși sînt de acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mai departe era și mai și, "curățirea presei de toți apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării cari prin campanii criminale alimentează curentul de destrămare contra Statului și neamului nostru". Aici o tocmiseră bine, gazetarii erau vinovați de toate, îi mînca în palmă și dădeau la iveală tot felul de potlogării, iar colonelul Stoicescu socotea că ei, gazetarii, erau de vină că se fac potlogăriile. Păi dacă o ține tot așa vor ajunge să spună că vinovați de hoții și tâlhării sînt polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]