64,416 matches
-
a republicat traducerea italiană a cărții (Albert Einstein: Il lato umano. Spunti per un ritratto), însoțită de prefața lui Claudio Bartocci, Alle origini del mito di Einstein. Din episoadele biografice, din fragmentele de corespondență și amintirile contemporanilor rezultă portretul unui personaj accesibil, spiritual, afectuos, fără manifeste retorsiuni ale spiritului de geniu. Este probabil că editorii au intenționat să pună în evidență latura umană a autorului teoriei relativității, așa cum reiese din titlul antologiei. Regăsim în ea spuse einsteiniene cu valoare sapiențială, unele
2005 - Anul Mondial al Fizicii - "St. Francis Einstein of the Daffodils" by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11441_a_12766]
-
are dreptate Simona Sora în prefața cărții) în care nostalgia se îmbină cu ironia și un umor fin, abia sesizabil. Ca scriitură (umorul discret din intervențiile naratorului, sentimentalismul ironic, atenția acordată detaliilor, obiectelor care compun universul casnic, caracterul non-eroic al personajelor și al faptelor) proza lui Filip Florian aduce, la nivelul acestui roman, cu cea a lui Daniel Vighi, chiar dacă pe alocuri se simt germenii unei ironii de tip Ioan Groșan. Pretextul narativ este unul pe cît e banal, pe atît
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
stiluri narative. Pentru Filip Florian importantă nu este acțiunea propriu-zisă a cărții (destul de banală și ușor expediată de autor), ci jocurile narative pe care aceasta le generează, schimbările în registrul stilistic operate cu ocazia intrării în scenă a fiecărui nou personaj. Excelent mînuitor al limbii române, autorul reușește de fiecare dată ca în cuvinte puține să caracterizeze o situație. Două fraze îi sunt suficiente pentru a rezuma întreaga viață a unei femei: , Ochii se transformă și ei, au fost și au
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
cîteva ori pe săptămînă, fetița a cunoscut prea multe - dragostea, matematicile, drobul de Paște, tocurile cui și cele pătrate, durerile facerii, șoferia, divorțul" (p. 49). Oarecum paradoxal, deși nu este, cîtuși de puțin, un roman autobiografic, Degete mici are un personaj memorabil: naratorul însuși. Departe de prototipul naratorului omnisicient din secolul al XIX-lea, acesta este un om obișnuit, care nu își ascunde crizele de ulcer și tentativele eșuate de a se lăsa de fumat, dar nici preocupările stilistice sau incertitudinile
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
de prototipul naratorului omnisicient din secolul al XIX-lea, acesta este un om obișnuit, care nu își ascunde crizele de ulcer și tentativele eșuate de a se lăsa de fumat, dar nici preocupările stilistice sau incertitudinile în ce privește informațiile legate de personajele sale. Autoironia caracterizează fiecare apariție a vocii auctoriale la nivelul textului: ,Se prea poate ca tanti Jeni să nu-mi fi relatat atît de detaliat episodul nunții, dar, în fotoliul din camera ei de zi, am ajuns la concluzia că
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
mici sînt terminațiile aparent cele mai lipsite de importanță ale corpului uman. Fără ele, corpul uman nu este însă complet, iar absența degetelor mici la scheletele de la groapa comună din romanul lui Filip Florian dă naștere la suspiciuni. Metaforic vorbind, personajele acestui roman nu sînt altceva decît niște ,degete mici" ale istoriei. Destine minore, anonime, vieți banale, existențe cu mize mărunte risipite în plictiseala unui orășel provincial. Dar aceste degete mici, niciodată pomenite în tratatele de specialitate, fac, pînă la urmă
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
Și, într-adevăr, o știm bine astăzi - și prin prisma modului cum își construia discursul filozofic, reproducând uneori cuvânt cu cuvânt, fără însă a o mărturisi, textele din care se inspira, polivalentul profesor a fost unul din cele mai deconcertante personaje ale epocii. Este, însă, un aspect care transgresează obiectul acestor articole ce-și propun, mai ales, să evoce pelerinii sau aspiranții la pelerinajul berlinez descoperiți între scoarțele dosarelor din arhivele diplomatice germane. Pentru că au fost și inși care nu trezeau
Nae Ionescu - între filosofie și chimie by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11437_a_12762]
-
totul cu aceeași uimire și cu o egală iubire. Fie că este vorba despre diseminări de forme pe un cîmp unic, fie despre ordonări severe pe registre diferențiate, ochiul artistei operează în același plan și refuză orice tentație a ierarhizării. Personajul solitar și schematic, asupra căruia se revarsă tonuri și transparențe, modulări cromatice și separații grafice de o inepuizabilă bogăție, anatomia zoologică ori schița unei construcții tehnice trăiesc cu egală îndreptățire într-un spațiu comun și neviciat de abuzurile unui regn
Georgeta Năpăruș - o rememorare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11463_a_12788]
-
pluridimensionalitatea unei lumi subminată de ignoranță și mereu amenințată de uitare. Acolo unde privirea încearcă să deslușească istorisiri, povești mărunte și bucurii simple, așteaptă, încă necercetate, principii, forme emblematice, reflexe ale unor existențe primordiale. Pentru că oricît ar părea de familiare personajele, bestiarul și întregul inventar al Georgetei Năpăruș, ele nu sînt nici consecința abilității mimetice , nici simplă recuzită în amenajări butaforice, și nici accente mai tari de culoare locală. Atemporale, ca niște păpuși neolitice aduse în bidimensional, abia desprinzîndu-se din fundaluri
Georgeta Năpăruș - o rememorare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11463_a_12788]
-
năstrușnică și de nepovestit povestire în povestire, unde textul însuși își dejoacă existența, vocile lui interferează, se concurează simultan într-un sofisticat joc în care realitatea își bifurcă potecile rătăcind cititorul printr-un labirint al mistificărilor. Și Aceeași întîmplare, alt personaj, o povestire cu o posibilă interpretare jungiană a motivului necesității, despre conivența dintre vis și realitate, mai exact, despre visul ca cifru parțial al design-ului existențial, o povestire al cărei cusur este faptul că scena cheie cu inexplicabila pană
Proză scurtă și exactă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11451_a_12776]
-
design-ului existențial, o povestire al cărei cusur este faptul că scena cheie cu inexplicabila pană a mașinii ce preîntîmpină accidentul mortal al protagonisului apare, în detaliu, în filmul lui Krzysztof Kieslowski din 1985, No end. Altfel, Aceeași întîmplare, alt personaj este o povestire poetică și misterioasă, bine tensionată, cu cel mai elaborat incipit dintre toate povestirile cărții. Citez, în final, un fragment din acest adevărat captatio: ,Vi s-a întîmplat vreodată să fiți trezit din somn de un zgomot pe
Proză scurtă și exactă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11451_a_12776]
-
trebuie să îl considerăm mort odată ce analizăm opul în cauză. Intențiile lui bune nu pot furniza nici scuze, nici acuze. Alex. Leo Șerban vorbește limba postmodernismului, în care e un fapt general acceptat că fiecare replică (a oricui, personalitate sau personaj) e un amalgam de citări, deoarece nu există nimic în afara textului, mulțumim, Derrida, pentru informație. De aici rezultă că amalgamarea unor citate e și ea un gest creativ, cu toate că Gorzo nu pare să îl vadă în această lumină, multe exemple
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
că acesta din urmă juca un rol mega-negativ, contrar palmaresului său de până atunci. Până când l-au întrebat pe John Ford (regizorul peliculei respective), care a replicat cu candoare că Wayne nici nu și-a dat seama că joacă un personaj rău. Așa și actorii din Kill Bill, minus Uma Thurman. Joacă, desigur, dar nu știu exact ce joacă. Să o luăm pe Lucy Liu, care bate apa-n piuă, tot într-un interviu, despre ,valorile emoționale" din film. Oops, dar
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
Joacă, desigur, dar nu știu exact ce joacă. Să o luăm pe Lucy Liu, care bate apa-n piuă, tot într-un interviu, despre ,valorile emoționale" din film. Oops, dar acestea sunt secundare, dacă e să ne gândim doar la personajul acestei redutabile actrițe: O-Ren Ishii. Evenimentele cu ,valoare emoțională", care explică toată traiectoria ei, nici nu implică prestația actoricească a lui Lucy Liu, deoarece sunt ...desene animate. Acum îi dau dreptate lui Gorzo, căci Kill Bill e departe de
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
după ce o bagă în pat, îi pun, ca să viseze frumos, filmul Asasinii Shogun care începe cu povestea decapitării a o sută și ceva de oameni? Provocarea - pe care actorii o depășesc cu succes - era tocmai de a da coerență unor personaje în același timp în care le și demitologizează. Rămânând la subiectul ,tragedie", trec acum la dezacordul cu Alex. Leo Șerban. În acest sens, se poate spune că filmul este și ,cool as ice", și ,rece", cum pare să creadă Gorzo
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
rece", cum pare să creadă Gorzo. S-o luăm pe mireasă/ Beatrix Kiddo/d-na Tommy Plympton. De ce să ne pese de ea? E greu de argumentat că Kill Bill 2 e o psihanaliză, tot oferă prea puține date despre personaj, fiind mai degrabă explicativ privind talentele ei de luptătoare și dobândirea lor, nu și în ceea ce privește psihologia personajului. Aceasta e relativ simplă: găsește omul și răzbună-te, dar n-o fă fără o doză de onoare. Să nu uităm că protagonista
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
De ce să ne pese de ea? E greu de argumentat că Kill Bill 2 e o psihanaliză, tot oferă prea puține date despre personaj, fiind mai degrabă explicativ privind talentele ei de luptătoare și dobândirea lor, nu și în ceea ce privește psihologia personajului. Aceasta e relativ simplă: găsește omul și răzbună-te, dar n-o fă fără o doză de onoare. Să nu uităm că protagonista era o asasină cu sânge rece, până când i s-a încălzit odată cu aflarea faptului că e însărcinată
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
nu pare să se căiască în vreun fel pentru crimele comise. Date personale despre eroină pe care - nota bene! - le aflăm abia la final, odată cu replicile telenovelistice care, din nou, subminează aceste revelații. Oricum ai lua-o, se găsesc numeroase personaje ceva mai tridimensionale decât cel al Umei Thurman... Pe această parte a interpretării, da, Tarantino e un păpușar rece care își pune actorii să interpreteze personaje de care nu știu cât de conștienți sunt. Dar răceala se oprește aici. Revin la mănușa
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
telenovelistice care, din nou, subminează aceste revelații. Oricum ai lua-o, se găsesc numeroase personaje ceva mai tridimensionale decât cel al Umei Thurman... Pe această parte a interpretării, da, Tarantino e un păpușar rece care își pune actorii să interpreteze personaje de care nu știu cât de conștienți sunt. Dar răceala se oprește aici. Revin la mănușa aruncată actorilor - să-și submineze personajele (ceea ce, poate, nu știu că fac), dar să rămână și ,în carne și oase", nu caricaturi. Ceea ce face să existe
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
al Umei Thurman... Pe această parte a interpretării, da, Tarantino e un păpușar rece care își pune actorii să interpreteze personaje de care nu știu cât de conștienți sunt. Dar răceala se oprește aici. Revin la mănușa aruncată actorilor - să-și submineze personajele (ceea ce, poate, nu știu că fac), dar să rămână și ,în carne și oase", nu caricaturi. Ceea ce face să existe și durere, și grație tocmai când suferința e cauzată. Iar Gorzo privește din nou în capul regizorului când spune ce
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
și din colaborarea cu Yuen Woo Ping)? Acea cantitate enormă de sânge se impune pentru scopul pe care îl menționam înainte: aducerea asasinilor printre noi. Să spunem că am viziona un film despre un bancher: v-ar mira faptul că personajul în cauză manipulează enorme sume de bani neacordându-le o atenție specială? În ambele cazuri, e vorba de rutină (nu cred că Mireasa a devenit asasin profesionist stând cu mâinile încrucișate și oripilând-se la vederea sângelui) și de detașare
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
detașare cu care un puști împușcă ,inamicii" dintr-un joc pe calculator. Cantitatea consistentă de sânge e necesară pentru a de-sensibiliza spectatorul la fel de mult pe cât e mireasa de-sensibilizată. Așa se face sutura, așa ajungem să ne pese de personaj, fiind trași noi înspre ea, nu vice versa. Cum s-ar fi întâmplat dacă filmul ne povestea întâmplări de copilăria ei, extorcându-ne ceva compasiune. Să închei tot cu un dezacord, acum metodologic, cu Alex. Leo Șerban. Eu una cred
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
care ne pregătește, printre alte surprize, și pe cea a unei întâlniri cu autorul, în toamna acestui an. De ce este el un mare scriitor?" Se întreabă marele - la rândul său - prozator brazilian Moacyr Scliar. "Mai întâi, pentru că știe să creeze personaje de neuitat? Apoi, pentru că își stăpânește la perfecție textul, Verissimo scrie așa cum respiră dar respirația lui e mai ales inspirație. Din inteligența și cultura lui răsar neîncetat idei originale, care lărgesc orizontul cultural al cititorului Și, mai ales, pentru că face
Luis Fernando Verissimo - Clubul îngerilor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11440_a_12765]
-
ludic, realizat prin convenția epistolară. O doamnă ajunsă la vîrsta senectuții, dar cu prezență de spirit și vioiciune intacte îi scrie lui Julian Barnes după ce a început să îi citească scrierile. Dincolo de miza autoreferențială, te cucerește umorul și ironia unui personaj feminin fermecător. Liniștea revine la persoana I, naratorul este un compozitor la vîrsta senectuții, care meditează asupra vieții și artei sale, în preajma morții, căreia îi așteaptă semnele și le descifrează. Scrisă impecabil, în cheie muzicală, Liniștea are totodată un substrat
Puncte cardinale by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/11467_a_12792]
-
nord la sud ce se insinuează în tot volumul capătă conotații sumbre, întunecate. De la est spre vest Pe cît de rece este atmosfera din Tristeți de lămîie, pe atît de solare, pline de culoare și mișcare apar locurile, familiile, viețile personajelor lui Salman Rushdie. O vitalitate irezistibilă, o jubilație extraordinară erup dincolo de drame și nenorociri, o bucurie a existenței înseși triumfă asupra împrejurărilor nefaste, a amenințărilor și a durerii. Personajele sale stau sub semnul unei inocențe fără egal, ce iradiază și
Puncte cardinale by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/11467_a_12792]