2,469 matches
-
țipete și din spatele unui tufiș Înmiresmat s-au ivit În fața ochilor mei Polenka și alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se lupta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai târziu a Început prima mea poezie. Ce a declanșat-o? Cred că știu. Fără nici o adiere de vânt, simpla greutate a unui strop de ploaie, strălucind cu o extravaganță de parazit pe o frunză cordată, Îi făcea vârful să picure și ceea ce părea o globulă de mercur executa un glissando brusc În jos, pe vena centrală și apoi, după ce Își lepăda povara strălucitoare, frunza ușurată se Îndrepta. Pic, tic, tac, pic, tac, tic - clipa În care se petreceau toate acestea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de un răpăit de rime: spun „răpăit“ intenționat, căci atunci când se stârnea Într-adevăr vântul, copacii Începeau repede să picure toți deodată, ca o imitație a recentei rafale, la fel de grosolană ca asemănarea strofei pe care o murmuram deja, cu șocul suferit, când preț de o clipă simțisem că inima și frunza erau la unison. 2 În zăpușeala lacomă a Începutului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ales În cele din urmă era acum oarecum mascat de un păienjeniș de intrări false, am auzit-o pe mama pufnind. M-am oprit imediat din recitat și mi-am ridicat privirea spre ea. Zâmbea fericită printre lacrimile ce-i picurau pe față. „Ce minunat este, ce frumos!“ spuse ea și, cu un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară de mână ca să pot vedea dâra de sânge de pe unul din pomeți, În locul unde Într-un moment nedeterminat strivisem un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aceea palidă mătura la cotitură un mal argilos, când coboram spre râu. Dincolo de pod, drumul o lua din nou În sus până la Încrucișarea cu șoseaua Rojestveno-Luga și chiar deasupra acelei Încrucișări, o cărare croită printre tufele de iasomie, din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu obloanele trase - tăcut și cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
CU TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se într-o baltă de ceară, aruncând umbre disperate, ca țipătul sinucigașului ce se îneacă... Cu ochii pierduți în gol ca orbii vede și aude în sine: "Allahhh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de taină, tiptil, se strecoară Voichița. E udă leoarcă, cu rochița lipită de trup, cu margarete și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din flori de câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
taină, tiptil, se strecoară Voichița. E udă leoarcă, cu rochița lipită de trup, cu margarete și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din flori de câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a doua Rome". Ba, chiar a făcut puțină filozofie despre nimicnicia omului și a vieții. Și a vorbit rar, ca scribii să nu scape un cuvânt, s-o pună pe hârtie ca să rămână pentru posteritate. Se zice c-ar fi picurat chiar o lacrimă de crocodil... Adevărul e că avea pentru Constantin așa cum a luptat -, avea o mare admirație. Aiasta nu l-a împiedicat să-i dea capul la sare, să-l umple cu paie și să-l colinde înfipt într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ucigând balaurul, alți sfinți întunecați, uscați, afumați: sfinți bizantini. Pe o măsuță joasă, se află colaci, colivă, ulcele înflorate, o ploscă, lumânări, toate cele rânduite după datină pentru pomenirea morților. Tăcerea adâncă e tulburată numai de sfârâitul lumânărilor ce ard picurând. Alexandru intră pășind ușor să nu-i tulbure ruga. Simțind suflare omenească în spate, Ștefan zvâcnește fulgerător cu mâna pe plăselele pumnalului. Alexandru tresare și dă un pas înapoi. Tu, Alexandre? murmură Ștefan stingherit, ridicându-se. Desigur, s-au uscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai să mai... Îmi promiți? o întreabă rugător și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
importantă; deci prima senzație e o senzație de interior de mașină, de spațiu închis, mișcător, confortabil, încăpător, plăcut - scaune moi, luminile aparatului de bord, vibrația egală a motorului. Era o zi înnorată și la intrarea în sat a început să picure; a doua senzație memorabilă deci: de praf - gros, autentic, de țară, pentru mine inedit - perforat de primii stropi de ploaie, rari și foarte mari. În fine: am ajuns la destinație, am intrat în casă, ne-am adunat cu toții într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rămâneau de la frații mei. Vară desculța - iarnă cu niste bocanci vechi de-ai tatei. Și cu tașca. De scris: îmi făceam toc din strujan. Purtăm o sticluța cu cerneală în care înmuiam penița să scriu. Era incomod de scris. Uneori picura un punct pe caiet sau se dezlegă penița și rămânea în sticluța cu cerneală. Doamne, ca scump și cu multe lacrimi plăteam seară, la control, cănd caietul era verificat de către mama vitregă. Nu se mulțumea cu porția ce mi-o
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
De mâine, încălțat cu adidași, o să o iau într-acolo, pe cărare, în sus. Vreau să-mi încep vacanța. Drumul se numește, îmbietor, "Drumul hoților". O veche complicitate Bat clopotele, se aud, în orașul nostru, "orașul celor șapte coline", cum picură, din cer, ca o boabă sonoră, sunetul clopotelor, în preajma învierii. Se simte prin cartierele vechi (târzii rezervații ale unui timp demult dispărut), un duh care există și totodată nu există, se simte, ușoară ca o boare, răsuflarea lui Dumnezeu. Peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mulțime de cântece și obiceiuri care constituie microelementele sufletului îi lipsesc acestui nefericit copil nedorit. Cea mai perfectă ambianță organizatorică, cel mai bun administrator al unui cămin de copii, cea mai sigură ambianță igienică nu pot înlocui ritualul simplu care picură poezia dragostei materne în trupul care este însetat nu numai de lapte, ci și de mamă, de prezența acesteia. Pediatrii înregistrează atenți sporul la cântar al copilului; dar există un alt spor, imponderabil, tot atât de important, sporul care umanizează ființa nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
va lumina zorii altor vremuri. Vladimir Dumitrescu București 16 Dec. 1944 - 29 Ianuarie 1945 [312] Poezii din închisorile politice Vladimir Dumitrescu Iconoclast Priveam în jur cum unii invocau Destinul, Iar alții lângă mine se rugau, Și-în mine gândurile-și picurau veninul Atâtor îndoieli ce se-nfruntau. Și cum aș fi putut să cred că, dinainte, Din hăul fără fund de unde vin, Au fost întruchipate toate, de o minte Ce le-a gândit armonic și senin? Precum o stea din drumul
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Suceava. Astăzi, Bucovina oferă „un peisaj răcoros, cu forme largi, lăsându-ți impresia de solemnitate, accentuată prin vuietul adânc al pădurii de brad în care uneori îți pare că auzi încă tropotul zimbrilor. Tot ținutul răsună de izvoare [...]. Munții întregi picură și cântă. Un abur ușor învăluie cuprinsul într-o lumină de vis, ca și cum l-ai privi într-un opal. Chiar pe un cer senin, contururile sunt estompate în linii ca de fum, iar ierburile grele de rouă îți
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
face asemănători lui Isus răstignit. Încercările și suferințele, unite pătimirilor lui Isus, ne îmbogățesc sufletele și ne fac să trăim operele lui Dumnezeu. - Crucea este sigiliul operelor lui Dumnezeu. - Sufletele și operele lui Dumnezeu costă mult și adesea fac să picure sânge. - În încercări, în suferințe, în durerile interioare și exterioare, spuneți mereu: «E Domnul!». Să ne coordonăm viața prezentă cu cea viitoare iar ea va fi asemenea vegherii voioase din ajunul unei mari sărbători. În momentele dificile, în diferitele peripeții
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
termometru care permite monitorizarea temperaturii vaporilor în timpul distilării. Lichidul care trebuie distilat este plasat în flaconul de distilare și este încălzit până se atinge punctul de fierbere. Pe măsură ce lichidul fierbe, vaporii urcă în capul de distilare, iar lichidul condensat va picura pe rezervorul termometrului. Eventualii vapori intră prin brațul lateral al capului de distilare și apoi trec în condensator. Odată ce vaporii sunt răciți în condensator cu ajutorul apei ce-l înconjură, vaporii condensați se transformă într-un lichid care iese din condensator
ANALIZA MEDICAMENTELOR VOLUMUL 1 by MIHAI IOAN LAZ?R, DOINA LAZ?R, ANDREIA CORCIOV? () [Corola-publishinghouse/Science/84343_a_85668]
-
ce lupt, ghidat artificial spre un indefinit crepuscular, mereu așezat propagandistic în fața mea sub titlul de victorie. Mi-am abandonat numele conștiinței și sunt o uniformă. Privesc și aud cum moartea își despică valurile spre a îneca viața ce se picură din ochii victimelor nonsensului de ură și egoism întru delir, revărsat asupra lumii fremătânde. Iubirea este așezată pe rugul ferocității dezlănțuite, iar frumusețea înlânțuită în cea mai de jos temniță a urâtului, încoronat drept rege peste inima omului. Cu fiecare
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
nu ar surveni, el ar fi anulat sau amânat. Omul își atrage fluviul încrispărilor divine care sparg zidurile inimii sale deja otrăvite și îi devastează pentru ultima oară sensurile și zidirile arogant-efemere. Ca cetățean babilonic, vinul mâniei divine se va picura și peste ființa mea întunecată, lovindu-mă cu vertijul noilor damnări așa cum o furtună izbește grădini deja tulburate de vânturi premergătoare. Astfel, resimțind singurătatea demonic-istorică, voi bea din cupa altor nenorociri după ce am împlinit și eu, cu dăruirea inconștienței zvelte
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
va cheama trezind-o de la trăirea unei vieți ce părea fără de moarte la reașezarea într-o existență întru moarte. Este drept că, îndrăgostindu-mă, priveam inițial la un chip corporal, dar nu vedeam corporalitatea lui, ci câmpiile dionysiac înflorate ce picurau lacrimar din trăsăturile sale precum ceara unor caste lumânări așezate în temple de mâni sanctificate. Când voi coborâ, din nou, printre fluviile ce duc într-un final spre morminte, aceste temple îmi vor apărea ca fiind pustii. Sub norii timpului
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Iar anii trec. Se schimbă multe, la multe iar le pierzi de știre. Crezi c-ai uitat... E zi de toamnă. O ploaie tristă bate-n geamuri, Ești trist de toată întristarea din cer, din miriști, de pe ramuri... Cum ritmic picură din strașini și moare focul în cămin, Ca niște șiruri lungi de umbre, lin, amintirile revin, Ți se perindă-ncet prin minte comoara vremilor apuse, Șiragul lacrimilor scumpe și-al fericirilor răpuse... Apar în raza amintirii și se preschimbă cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Seara târziu, nu mai știu ce oră a fost, În orice caz, pe la 8, ne-au Încolonat, ne-au bătut lanțurile și pe jos... Înainte. Domne, un cer splendid, mii de stele, și cum era și frig, chiciura aceea măruntă, picura... Știi? Și noi, aliniați În coloană de câte cinci, mergeam pe dealu’ ăla unde ne așteptau dubele. Și de două părți reflectoarele, și lângă fiecare reflector câte un milițian cu automatu’... Domne, dacă v-amintiți de poezia aceea, Pohod na
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]