48,874 matches
-
de "senior", pentru a reda imaginea unei persoane trecute de 60 de ani, chiar 50, dinamică, sănătoasă, preocupându-se de forma sa fizică și psihică, făcând multe activități (sport, asociații, distracții). Termenul "vârstnic" are și el o conotație mai curând pozitivă. El pune accentul pe o experiență de viață și de înțelepciune dobândită și se adresează unor persoane trecute de 80 de ani, în stare relativ bună de sănătate. Reprezentarea socială a evoluat astfel, chiar dacă persoana în vârstă este încă percepută
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
mână cu creșterea ofertei de îngrijiri. Mărirea personalului de sănătate (337 de medici la 100 000 de locuitori în 2003, față de 255 în 1984) și a echipamentelor de îngrijire arată o cerere nesatisfăcută și contribuie la mărirea cheltuielilor. Această legătură pozitivă între densitatea medicală și creșterea cheltuielilor poate ține și de un comportament strategic din partea profesioniștilor din sănătate într-un context de asimetrie a informației și de slabă sensibilitate a pacienților la prețuri (Missègue și Pereira, 2005). În fine, prețul îngrijirilor
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
favorabilă dinamicii, creșterii, progresiei și avantajului mutual al diverselor generații. Cum fiecare generație contractează rând pe rând în calitate de copii, apoi de părinți, capitalul uman dobândit pe vremea copilăriei induce o productivitate ameliorată atunci când ești părinte. Educația exercită un efect extern pozitiv, este fundamentul teoretic al cheltuielii publice de educație care permite o creștere a PIB-ului viitor datorită unei practici îmbunătățite, unor cunoștințe mai largi, unei productivități crescute. Aceste externalizări pozitive fac ca fiecare generație să fie în mod obligatoriu câștigătoare
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
productivitate ameliorată atunci când ești părinte. Educația exercită un efect extern pozitiv, este fundamentul teoretic al cheltuielii publice de educație care permite o creștere a PIB-ului viitor datorită unei practici îmbunătățite, unor cunoștințe mai largi, unei productivități crescute. Aceste externalizări pozitive fac ca fiecare generație să fie în mod obligatoriu câștigătoare în ciclul său de viață, masa care trebuie repartizată prin contract fiind în progresie de la o generație la alta. Regăsim, între demersul lui Auerbach, Gokhale și Kotlikoff și cel al
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
vor reda în sfârșit factorului demografic rolul său semnificativ. De acum înainte, aspectul calitativ al populației este introdus în modelele de creștere endogenă. Aceasta devine în special funcție a capitalului uman al națiunii și acumulării de cunoștințe, generatoare de externalizări pozitive, ele însele surse de progres tehnic. O regiune ca Europa, a cărei creștere demografică este slabă, ar trebui prin urmare, pentru a-și asigura creșteri relative și potențiale importante, să investească mai mult în capitalul său uman, ceea ce este sugerat
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
mi-a răspuns că e bine așa cum e, că zarurile nu au căzut altfel, că onorabilul Darren m-a desemnat pe mine ca unic moștenitor și că echipa ei de juriști tocmai Întreprinde demersurile de reidentificare a mea. Semnele sînt pozitive. Se pare că, inclusiv conform criteriilor lor de investigare, detectare, evaluare și reconfirmare, ființez „in corpore et in persona“, ceea ce Înseamnă că, pentru a grăbi intrarea În posesia sumei lăsate prin testament pe numele meu atașat inseparabil, În urma cercetărilor, corpului
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a uns cu parfum pe Domnul 9 și care I-a șters picioarele cu părul ei”. E limpede că sursa lui Ioan a fost Luca, dar cu elemente originale decisive. Plecând de la datele recoltate până acum, să încercăm să răspundem, pozitiv sau negativ, la întrebarea: evangheliile permit construirea sau măcar intuirea portretului devenit tradițional al Mariei Magdalena? Prima constatare: datele respective nu îngăduie suprapunerea celor trei personaje: Maria din Magdala, Maria din Betania, sora Martei și a lui Lazăr, păcătoasa pocăită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numărat și cuvintele consacrate de fiecare evanghelist personajului nostru: Marcu, 169; Matei, 309; Luca și Fapte, 233; Ioan, 489. Vedem așadar că, pe măsură ce avansăm în Noul Testament, după rânduiala canonică a cărților, interesul pentru Iuda sporește, și nu tocmai în sens pozitiv. Înainte însă de a traduce și comenta pasajele cele mai semnificative, să ne oprim asupra numelui. Acesta apare citat sub cinci forme: 1. ’IoÚdaj, forma elenizată a ebraicului yehudah: Mc. 14,43; Mt. 26,25,47; Lc. 22,47-48; Fapte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
evreilor; compensativ, numele „Iuda” este evacuat din onomastica creștină. Chiar și astăzi, legislația germană, de pildă, interzice părinților să-și numească fiii „Iuda”, pentru a nu-i supune pe aceștia oprobriului public. În secolul I, conotația era sută la sută pozitivă. Numele trimite la unul dintre cei doisprezece fii ai patriarhului Iacob, Iuda, strămoșul eponim al unuia dintre cele douăsprezece triburi. De asemenea, el trimite la un șir întreg de comandanți militari naționaliști, patrioți, începând cu Iuda Macabeul. Numele se întâlnea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
împreună cu ceilalți zece frați (singurul neimplicat fiind Ruben), și incestul cu nora sa, Tamar, soția lui Er și Onan27. „Testamentul lui Iuda”, parte din Testamentul celor doisprezece patriarhi 28, se oprește asupra incestului, povestit ca o fabulă negativă cu morală pozitivă: în final, Iuda își sfătuiește copiii să consume vin cu moderație și să nu se lase pradă luxuriei. La începutul Testamentului însă, Iacob îi prevestește fiului său un destin regesc. Norocul îl va însoți în toate împrejurările. Regalitatea și norocul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
așa stau lucrurile, atunci dobândim o informație foarte importantă, poate chiar fundamentală: Iuda Iscariotul ar fi singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece. Or, cel puțin la Marcu, există o opoziție radicală între Galileea și Ierusalim, prima fiind tot timpul conotată pozitiv (miracole, adunarea apostolilor, chemarea lor după înviere), al doilea, negativ (predarea, procesul, răstignirea, împrăștierea și disperarea apostolilor). Iuda este singurul de partea Ierusalimului. De altfel, o altă etimologie, propusă de Schwarz, este „omul din Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi fost casierul grupului, hoț și arghirofil, dar imediat adaugă un bemol, în nota lui Matei: din moment ce a fost cuprins de remușcări după ce-a aflat de condamnarea lui Isus, este limpede că învățătura lui Isus a avut un efect pozitiv: „El s-a condamnat pe sine (prin spânzurare), arătând cât de puternică a fost învățătura lui Isus chiar și în cazul păcătosului (hamartolos) Iuda, hoț și trădător (prodotes); nici el n-a reușit să disprețuiască întru totul cele propovăduite de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de a-L vinde pe Isus; apoi, diavolul însuși intră în Iuda, punând stăpânire asupra lui. Între cele două momente are loc spălarea picioarelor și împărtășirea ucenicilor cu trupul și sângele Domnului. Prin urmare, pentru a descrie prima parte, cea pozitivă, a uceniciei lui Iuda, Origen se referă mai cu seamă la mărturiile lui Matei; pentru a doua parte, cea negativă, el preferă explicația lui Ioan. Diavolul îl prinde pe Iuda neprotejat de „scutul credinței”. Pavel spune în Ef. 6,16
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sistematic refuzate. Când și-a dat seama că diavolul și-a strecurat otrava în inima lui Iuda, Isus îi încredințează „punga apostolilor”, banii primiți în dar. În felul acesta, El îi reînnoiește încrederea, sperând că gestul va avea un efect pozitiv. De asemenea, atunci când Isus își binecuvântează apostolii, El îl binecuvântează automat și pe Iuda, împărtășindu-i din puterea Lui sfântă. Origen tratează foarte serios „misterul Iuda”, nemulțumindu-se cu un verdict aprioric. Drama în care este implicat acest ucenic apropiat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Iuda mai tendențioasă, mai demolatoare decât cea preluată în Legenda aurea. Practic, între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri de gnostici, despre care vorbesc Irineu și Tertulian, îl consideră adevăratul mântuitor al omenirii. După Pseudo-Tertulian, „deoarece puterile șvrăjmașeț ale acestei lumi nu doreau ca șIsusț Cristos să pătimească, pentru ca nu cumva moartea Lui să aducă mântuirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este greu de stabilit (undeva între secolele al V
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numește „al treisprezecelea daimon”. Textul menționează aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geographic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând în nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, în contextul nostru, prin „spirit” constituie, dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim un contraargument serios în chiar mitologia sethiană
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lectura prezentată mai sus, pe baza cercetărilor grupului de la Universitatea Laval, este cea mai fidelă versiunii de care dispunem la ora actuală. Cine știe ce surprize ne pregătește viitorul, chiar foarte apropiat! Nu trebuie să omitem nici faptul că lectura în cheie pozitivă a lui Iuda realizată de specialiștii de la National Geographic va fi fost influențată și de mărturiile Antichității. Într-adevăr, despre o Evanghelie a lui Iuda amintesc Irineu al Lyonului (secolul al II-lea) și Epifanie al Salaminei (secolul al IV
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ten epouranon gnosin (conform gnozei supracerești) și ar fi îndeplinit agathon ergon eis sotherian (un lucru bun spre mântuirea șneamului omenescț). Din cele două mărturii - de fapt, reduse la una singură, cea a lui Irineu -, rezultă o imagine, într-adevăr, pozitivă despre Iuda, „cunoscător al adevărului” și „instrument al mântuirii”. Totuși, mărturia lui Irineu nu prezintă garanție sută la sută din două motive. Ca orice polemist, el are tendința să îngroașe lucrurile ori să le deformeze. Nimic nu certifică autenticitatea informațiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
orgoliu al omului și rătăcire dorită de zei. Aceștia din urmă sunt posedați de phthonos, „gelozie” față de muritori. Hybris este tentația permanentă a ființei umane de a transgresa limita impusă de însăși natura sa muritoare, tinzând la statutul zeilor. Componenta pozitivă este eroismul. Spre deosebire de hamartia, greșeală întru câtva pasivă, iresponsabilă, așa cum am văzut, hybris-ul este transgresiunea activă, deliberată. Hybris-ul subîntinde o noțiune tragică și juridică apropiată de aceea a „păcatului iremisibil/de neiertat”. În Noul Testament Accepția creștină a verbului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
inima, ca-ntr-un joc sadic „de-a v-ați ascunselea”. Minunile lui Iahve sunt „negative”, „patetic-demonstrative”, de ordin punitiv, realizate împotriva unei populații străine și au drept scop eliberarea din jug a lui Israel. În Noul Testament, Isus operează minuni pozitive: vindecă, alungă demoni, trezește la credință, mângâie suflete chinuite, arătând instaurarea efectivă a Împărăției lui Dumnezeu. Iahve eliberează poporul lui Israel din robie politică; Isus eliberează sufletele opresate de demoni. La un al doilea nivel de lectură, adevărata analogie care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păcat, nu orice păcat). Chestiunea care se pune aici este dacă fariseii puteau discerne acțiunea Duhului Sfânt în minunile săvârșite de Isus. Posedau ei instrumentul prin care să decidă în mod conștient că Isus nu lucra în Duh? Răspunsul e pozitiv: evreii au acționat conștient și sistematic, prin natura lor malefică, împotriva Duhului. I-au întins curse lui Isus, au tocmit martori mincinoși, i-au negat învierea etc. Dar, zice Augustin, să presupunem că până și asemenea indivizi ajung la o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de către Dumnezeu), adică exact numărul zilelor unui an solar? Oricum, capitolul al II-lea din prima secțiune, care încearcă să explice intruziunea răului în univers, nu găsește alt răspuns decât originea umană a acestuia. Răul provine din neascultarea oamenilor, contraexemplul pozitiv constituindu-l elementele naturii, bine orânduite și ascultătoare. Dar oamenii, creaturi slabe, aflate la cheremul altor creaturi mult mai puternice, nu sunt sută la sută responsabili de producerea dezastrului. Vicierea lor se datorează în primul rând acțiunii nefaste a îngerilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o „logică fulgurantă” haosul epistemologic în care ne aruncă evenimentele istoriei. Punctul de întâlnire a celor două lumi este Judecata finală. Atunci, toate se vor reuni pentru a fi despărțite, istoria însăși căpătând sau descoperindu-și pentru prima dată valoarea (pozitivă/negativă). Uriel îi descrie lui Ezdra semnele apropierii sfârșitului lumii: soarele va lumina noaptea, iar luna va lumina peste zi; sângele va țâșni din lemn; pietrele vor vorbi; femeile vor naște monștri; apele dulci vor prinde gust de sare; buna
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]