9,158 matches
-
urmele lui, scuturând din cap. Hanul Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie să fi fost unul din turnurile exterioare de pază, al cărui vârf se prăbușise de demult. Acum răsărea dintre rămășițele zidurilor ca o ultimă santinelă a unei armate dispărute, Înecată de clădirile mai recente care Îl depășiseră spre zona rurală. În jurul structurii circulare, la nivelul solului, fusese construită o sală Încăpătoare, cu grinzi solide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jur ca să Înțeleagă ce se petrece, un pietroi căzu cu o bufnitură seacă peste peretele de scânduri din spatele său, urmat de un altul care Îi trecu razant pe lângă umeri. Din instinct, sări departe de schelă, crezând că aceasta se va prăbuși de Îndată. În fața lui, piața era teatrul unui mare tumult: tarabe răsturnate, coșuri cu verdețuri risipite pe jos, printre fragmente de lut și pâraie de ulei și de vin călcate În picioare de o gloată de nebuni care se loveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sunt mulți drepții În orașul acesta, murmură Arrigo, urmărind cu privirea grupările care se adunaseră În cele două părți opuse ale pieței și continuau să se privească chiorâș, schimbând strigăte de amenințare. Se pare că totul e pe cale să se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
strigă stupefiat. O aruncare demnă de Biblie! Voi, florentinii, ar trebui să Îl Întipăriți pe David pe monedele voastre, În loc de crin. Sau măcar să Îi faceți o statuie pe care să v-o puneți de strajă la poartă! Omul rănit se prăbușise la poalele zidului, cu fața schimonosită ca o mască, din pricina sângelui care Îi țâșnea abundent printr-o rană de deasupra sprâncenei. Pentru o clipă, urletele sale de durere răzbătură peste vacarmul bătăliei. Arrigo continua să Îl fixeze pe poet cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-o Încercare de a-l Împiedica pe zbir să Îl schilodească de-a binelea. Simțind o prezență În preajmă, omul Își ridică fața tumefiată. - Ajunge... ajunge... spun... bâigui cu ultimele puteri. Priorul făcu semn să slăbească frânghia. Fabio se prăbuși În genunchi, cu ochii plini de lacrimi. În toiul suferinței, Își mușcase buzele până la sânge. Dante se apropie de urechea lui. - Ce știi despre tovarășul tău de negustorie, Rigo di Cola, și despre faptele lui? susură el așa Încât ceilalți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bâjbâia printr-o beznă deplină, mai rea decât aceea În care se zbătea el Însuși. Dar, oricum, era mai bine ca acel mitocan să știe cât mai puțin din toată povestea. Între timp, eliberat din legături, Fabio dal Pozzo se prăbușise la pământ. În sufletul poetului, repulsia față de acea scenă se contopea cu tristețea de a fi văzut atât de Înjosită practicarea justiției, care ar fi trebuit să fie cea mai Înaltă aspirație a oricărei comunități umane și cea dintâi preocupare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de ieșire. O durere ascuțită Îi cuprinse mâna ce Îl ținea pe bălăior, care Își Înfipsese dinții În carnea lui. Îl izbi violent cu mâna liberă, azvârlindu-l În trepiedul din centrul Încăperii. Vasul cu jăratic se Înclină și se prăbuși zgomotos, răspândind un nor de scântei. Un cor de exclamații de durere se ridică din grupul de mușterii cel mai apropiat, când aceștia fură, loviți din plin de ploaia de foc. Oamenii păreau prinși Într-un dans infernal, În efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dinapoia uneia dintre oglinzi Îl reținu, Împietrindu-l de frică. În centul octogonului, o pată de umbră arăta că acolo se deschisese un hău. Un huruit părea să vină de jos, ca și când niște pilaștri uriași ar fi Început să se prăbușească, târând după ei o gloată urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fără ca aceștia să bage de seamă și fără să pățească nimic. Bernardo se Întrerupse. Lui Dante Îi păru că zărește o lacrimă sclipindu-i În privirea mioapă. - Mai apoi, când Împăratul zăcea În convulsiile agoniei, iar regatul Începea să se prăbușească, În agitația acelor ore, pe când se Încingeau rivalitățile și ura, Mainardino s-a hotărât să amâne acuzația pentru vremuri mai senine. - Și de cupa aceea ce s-a ales? - Nu știu. A dispărut În confuzia care a urmat după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la Florența cavalerii Apocalipsului! Cardinalul ridicase un deget, cu un aer amenințător. Gâfâia de surescitare, iar bărbia cea dublă Îi tremura. După ce trase de mai multe ori aer pe gura deschisă, reveni: - Veți pieri, e lucru sigur! Și vă veți prăbuși după neamul afurisit al ghibelinilor, gata să trădeze pe toată lumea, Începând cu Însuși izvorul lor de mișelii: acel Frederic pe care Îl admiri atât de mult și pe care ei Înșiși l-au ucis, Îmboldiți de cupiditate! - Ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca de tunet. Dante Încă mai estima efectele tirului executat de arbaletieri. Instinctiv, Îl apucă pe bargello de un umăr, trăgându-l sub o streașină de la ușa unei prăvălii. Căzură unul peste altul, În timp ce bucata imensă desprinsă din zid se prăbușea În fața lor și o ploaie de pietre izbea În jur. În piața Îngustă, nu toți asediatorii avuseseră posibilitatea de a se trage la adăpost. Strigăte și vaiete ieșeau din norul de praf și de moloz, ca dovadă că nu puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mâinile locuitorilor din Sodoma. Bărbatul care o ținea o scutură violent, râzând grosolan, iar apoi Îi dădu drumul. Masa de păr Îi alunecă printre degete ca un mănunchi de șerpi morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el. Din spate, auzea răsuflarea greoaie a tovarășului său. Fu cuprins de teamă: dacă pasajul nu avea nici o ieșire sau dacă fusese astupat, ar fi fost oare În stare să facă el cale Întoarsă? Dacă Cecco se istovea și se prăbușea, trupul său avea să Îi Împiedice orice posibilitate de salvare. Sau dacă lada se bloca... Spectrul unei morți cumplite i se legănă În fața ochilor. În creierul său Însetat de aer, ideile Începeau să se confunde. Pradă panicii, Încercă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
depărtare, acoperișul turnului În flăcări se Încovoie cu un trosnet sub propria sa greutate și dispăru În interior, trăgând după sine etajele intermediare. Dante se Întoarse instinctiv, exact la vreme ca să mai zărească o masă de grinzi incandescente ce se prăbușea străfulgerând intermitent prin ferestruicile din zid, ca și când o oaste amețitoare de torțe ar fi coborât vijelios pe scări. Sus, mai rămăsese doar cercul de creneluri carbonizate, o vatră enormă din care ieșeau fum și flăcări roșiatice, aidoma fălcilor unui balaur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înainta către centrul Baptisteriului. Dante Îl urmări cu privirea, paralizat de emoție. Îl văzu apropiindu-se de cristelnițele pline cu apă și poticnindu-se pe marginea uneia dintre ele. Se legănă o clipă, căutând sprijin În gol, după care se prăbuși cu capul În jos În bazinul rotund, scufundându-se până la genunchi. Apa clocotea din pricina eforturilor pe care bătrânul le făcea ca să iasă din nou la suprafață, iar picioarele i se zbăteau cu disperare. Sub apele purificatoare, mâinile sale nu izbuteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și m-am oprit. Nu m-aș fi putut purta mai prostește. Tăcere. M-a privit. Parcă îmi înfigea cuie în piele privirea aceea, apoi a ridicat din umeri și s-a întors la priveliștea ei, lăsându-mă să mă prăbușesc într-o altă lume. O lume mult prea urâtă pentru ea. Sau prea meschină, prea sufocantă. O lume pe care zeii și prințesele o ignoră străbătând-o câteodată în vârful picioarelor. Lumea oamenilor. După duminica aceea, am făcut tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vor mai fi și alte zile care vor veni iar și iar, bând iarăși și gândindu-se că nu e mare lucru de capul nostru. Când ieșeam din cameră, am lovit cu umărul un vraf de ziare care s-au prăbușit cu zgomot de hârtie-nvechită. Zile pierdute au alunecat la picioarele mele, ani morți, drame îndepărtate. Și în mijlocul acestora, sărindu-mi în ochi, numele lui Matziev, cu litere mari, deasupra unui mic articol din capul paginii. Incidentul avusese loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
așa cum ar fi făcut-o un om galant. De douăzeci de ani, Josăphine locuia la capătul străzii Chablis, aproape în câmp. Nu era o casă, ci doar câteva scânduri înnegrite de ploaie, care doar printr-un miracol obișnuit nu se prăbușeau. O colibă întunecată precum cărbunele, care îi băga în sperieți pe copii, și în care toți credeau că se înalță până la tavan piei împuțite, animale moarte, păsări dezmembrate și șoareci lipiți pe planșete. Nimeni nu intra înăuntru. Am fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îmbrăcat în mire deasupra ei, zâmbind din spatele unei bucăți de pânză neagră, în timp ce, la fiecare zece minute, un tânăr grăbit lua locul pe care mortul îl lăsase în urmă cu trei ani, când la Uzină o tonă de cărbuni se prăbușise pe el când își bea cafeaua. Bătrânele gaițe scuipau în spatele văduvei Blachart când o întâlneau pe stradă. Îi aruncau și tot felul de insulte: „târfă, otreapă, zdreanță, târâtură, ticăloasă, curvă, fleandură“ și încă multe altele. Lui Agathe - acesta era prenumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să orneze o grămăjoară de bălegar cu un fir de iasomie. — Tăceți! i-am spus. Se holbă la mine, se înroși și țipă furios: — Cum? Îndrăzniți să-mi dați ordine? Mie? — Duceți-vă dracului, îi răspunsei. Mierck era să se prăbușească de uimire. Matziev s-a uitat la mine de sus, nu a zis nimic, și-a aprins un trabuc, apoi a scuturat îndelung chibritul, chiar și după ce acesta se stinsese. Pe stradă era soare. Mă simțeam puțin amețit și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o zi în foc acele fotografii mincinoase, deasupra cărora strălucea surâsul ei cald. Știam că, păstrându-le și privindu-le, mi-aș fi sporit durerea, cum ai încărca o căruța deja plină, cu riscul ca toată încărcătura ei să se prăbușească în șanț. Dar poate că Destinat ajunsese să nici nu mai vadă acest mare tablou, care devenise mai mult o pictură decât portretul femeii pe care o iubise și pe care o pierduse? Poate își câștigase acea existență de muzeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu avem nici un stăpân? Mamăăă, am să aduc eu un bărbat aici !!! M-a rupt, auzi, să aducă ea un bărbat la noi! Eu nu puteam să-i arăt adevărul, că dacă toți am spune adevărul, lumea asta s-ar prăbuși, nu suportăm toți adevărul, cum să-i povestesc despre mine și ăla, cum să-i spun că se culca ea cu iubitul meu, ai auzit?, ea și Străinul, fata mea și ăla, nesimțitul ăla, perversul naibii, violatorul de copii, idiotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sfârșit de septembrie, plouase atât de mult, încât plajele de la Costinești aproape nu mai existau, ploaia și valurile de trei metri au șters totul, Lacul s-a unit cu Marea, Techirghiolul nu mai avea ghiol, obeliscul din Costinești s-a prăbușit, îl întinseseră apele la pământ, au fost morți, case făcute praf. Și în București plouase la nesfârșit, periferiile erau pline de apă, canalizarea orașului nu făcea față, lacurile de pe lângă Capitală ieșiseră din maluri, Floreasca, Tei și Mogoșoaia erau revărsate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așa că n-am putut aștepta. — Bine, dar n-am avut Încotro, nu-i așa? — Așa că mama mi-a zis să aștept până la cinci jumate. Prindem sania până nu ajunge la clubul Minnehaha, Amory. Echilibrul precar al lui Amory s-a prăbușit complet. Și-a imaginat grupul vesel zburând În sunet de clopoței pe străzi troienite, apariția limuzinei, oribila coborâre publică din ea a Myrei și a lui, În fața a șaizeci de ochi mustrători, scuzele pe care și le va cere - de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un ascensor, un groom de culoare și un tablou cu chei; că fiecare bloc avea opt etaje și nenumărate apartamente de trei sau patru camere. A fost bucuros să intre În atmosfera veselă a apartamentului lui Phoebe și să se prăbușească pe o sofa, În timp ce fetele scotoceau după mâncare. — Phoebe e nemaipomenită, i-a mărturisit Sloane sotto voce. — Eu nu stau decât o jumătate de oră, a anunțat ferm Amory. Se Întreba dacă avusese un ton Înțepat. — Pe dracu’! Stai, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]