9,282 matches
-
Deoarece tatăl meu a făcut scandal mare, ceremonia a avut loc după jumătate de an. În 1962 ne-am cumpărat teren aici. Da, anul în care a murit tata, sigur era 1962. După căsătorie am locuit în apropiere de Nakayama-keibajō, prefectura Chiba, într-o casă închiriată. Un pic mai mare decât o cutie de chibrituri, șase tatami pe patru și jumătate. Un coleg mi-a spus: „În locul ăsta se vând terenuri la preț bun, nu vrei să cumperi?“ Copilul deja era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că mă mândresc cu ei, însă Eiji a avut mereu rezultate bune la matematică. După ce a terminat liceul s-a angajat la JT (Japan Tabacco). Mai întâi a fost instruit timp de un an de zile în orașul Nagaoka din prefectura Niigata.“ — Eiji a hotărât singur să meargă acolo? (Mama) „Aveam trei rude care lucrau acolo: doi veri și soțul surorii mele. Cumnatul meu a spus: «Eu mai am un pic până la pensie. De ce nu se duce Eiji să se angajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ca unele părți să pară mai dure. Nuanțele cuvintelor ei au o naturalețe blândă și sunt traversate de umor fin. Când am reascultat caseta, am detectat o durere profundă, care se ascunde în spatele cuvintelor. „M-am născut în orașul Sagamihara, prefectura Kanagawa. În școala primară m-am mutat în Yokohama. Școala am făcut-o acolo, primul serviciu tot acolo. Practic, sunt «yokohămeancă». Normal că sunt atașată de acest oraș. Anul trecut, când am născut, am stat mult timp la casa socrilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un tip de la Japan Tabacco, unde muncea și el. Ei erau mai tot timpul împreună. Așa ne-am cunoscut. În februarie 1992. Oare pe ce pârtie? Am fost pe mai multe și nu mai țin minte exact. Sigur era în prefectura Nagano... Nu îmi amintesc. Eram un grup de douăzeci de persoane, am ocupat o jumătate de autocar. Soțului îi plăcea să schieze mai mult decât orice. În total mergea la schi cam o lună pe an. Sâmbătă era nelipsit de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o voi învăța cum să ia decizii singură.“ COȘMARUL ORB ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ JAPONEZII? 1 Ce s-a întâmplat pe 20 martie 1995 la metroul din Tokio? În dimineața zilei de 20 martie mă aflam în casa mea din Ōiso, prefecture Kanagawa. Atunci locuiam în Massachusetts, dar mă întorsesem in Japonia pentru două săptămâni, pe timpul vacanței de primăvară. Fără televizor sau radio în casă, nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce se întâmplase în oraș. Ascultam muzică și aranjam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
moarte, am avut un simțământ deosebit și am numit cartea Locul care a fost promis. „Probabil că Aum a făcut-o“ Kano Hiroyuki (născut în 1965) S-a născut în Tokio, dar la scurt timp s-a mutat într-o prefectură din apropiere, unde și-a petrecut copilăria. Are un frate mai mic și o soră mai mică. În colegiu a avut probleme de sănătate și a început să frecventeze cursurile de yoga conduse de secta Aum. După douăzeci de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu-i vine să creadă că nu a primit mai deloc voturi. Mulți dintre credincioși au crezut că alegerile au fost fraudate. După aceea, a fost numit în Departamentul Construcții să se ocupe de facilitățile clădirii sectei Aum din Naminomura, Prefectura Kumamoto.) Am stat în Naminomura cinci luni de zile. În tot acest timp am fost șofer de tir pe distanțe lungi. Mă plimbam prin toată țara și strângeam materiale, umpleam un camion de patru tone. Nu era chiar așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un beneficiu. Până la nivelul de atunci nu au existat elemente criminale. Se pare că a fost o continuare apărută din senin.“ „Marile preziceri ale lui Nostradamus s-au potrivit cu planurile oamenilor“ Namimura Akio (născut în 1960) S-a născut în prefectura Fukui. Are un frate mai mare și o soră mai mică. La început își dorea să studieze ceea ce-l pasiona încă dinainte să intre la facultate, adică literatura și religia, însă, deoarece tatăl lui era un om încăpățânat, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să fac cu viața mea. Mă gândeam la astea și mi-am dat seama că elevii m-ar putea învăța câte ceva. Înveți și, în același timp, ești învățat. Am terminat facultatea și am găsit o slujbă la o școală din prefectura Kanagawa. La testul pe regiuni am avut de ales între Chiba și Kanagawa, iar eu m-am hotărât la Kanagawa. Nu mi-a fost greu să mă despart de Hokkaidō. Eram obișnuit cu mutatul și mă gândeam că pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au fost duși la case de copii, îmi imaginez că oamenii de acolo trebuie să fi fost tare ocupați (râde).“ „Acesta a fost ca un experiment pe ființe umane“ Masutani Hajime (născut în 1969) S-a născut în 1969 în prefectura Kanagawa. Tatăl era bugetar. Aveau „o familie normală“, dar începuse să se simtă străin de ei și au sfârșit prin a nu-și mai vorbi deloc. Nu i-a plăcut nici sportul nici învățatul, dar îndrăgea desenul. Încă din școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mult mai larg. Dacă mă puteam schimba, poate reușeam să exercit o influență pozitivă asupra părinților mei. Normal că despărțirea a fost dureroasă, dar mi-am luat inima în dinți și am plecat. La început m-am antrenat în Seiryu-Shoja, prefectura Yamanashi. Apoi am fost mutată la Setagaya din Tokio. Aici mi s-au încredințat activitățile acestei filiale. Aveam grijă de membrii care încă trăiau în casele lor. Mă ocupam și de printarea fluturașilor pe care îi duceam la casele credincioșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
bine să fie prieteni care să-ți împărtășească sentimentele. Nu numai eu, toți trăim împreună într-o lume ciudată.» Sunt un ajutor real.“ „Am fost supusă la presiuni sexuale de către Asahara“ Iwakura Harumi (născută în 1965) S-a născut în prefectura Kanagawa. Are fața frumos conturată, e o femeie atrăgătoare. Dacă vă spun că făcea parte din „Gruparea frumoaselor din Aum“, vă puteți închipui. A fost draguță de la început până la sfârșit, atentă cu partenerul de discuții, nu foarte elocventă, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai mult bacșiș. Câteodată aceeași persoană îmi dădea bani de trei ori pe zi. De la unii primeam când veneau și când plecau. Am făcut niște economii, mi-am luat permisul de conducere și mi-am cumpărat mașină. Aici (într-o prefectură din apropiere de Tokio) nu poți trăi dacă nu ai mașină. - Mi se pare că sunteți o persoană optimistă, cu simț practic. Nu aveam încotro. Am făcut ce trebuia să fac. Dacă stau să mă analizez, chiar mi-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Cum aș putea să iert eu vreodată Irinei aceasta, chiar dacă ea nu era de vină! Ce monstru mă pregăteam să fiu la întoarcere! După vizele pe la legații, care, toate, erau în momentul de a se închide, m-am dus la prefectura poliției să-mi puie viza franceză. Acolo mi s-a spus: "À demain!" M-am plâns la ghișeu, m-am zbătut și am spus o minciună: "Mon père est mort!" Mi-era scârbă de minciuna mea. Eram așa de deprimat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Vlad P., care erau la Poiana Brașov, să plecăm la București că a început. N-am reușit. Ei s-au întors în București o zi mai târziu. În 20 eram cu Andrei în Brașov, căutând manifestanți (patternul ’87: umblam prin fața Prefecturii, doar de vor apărea muncitorii de la „Steagul roșu”). De unde! Cozi la portocale, oameni cu brazi sub braț, o atmosferă de sărbătoare sărăcăcioasă și tristă, fără miros de risc. Mi-am luat copilul și m-am întors la Gura Râului. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
oficiale ce puteau sugera subordonarea. Am adus la cunoștința președintelui care-mi spuse să trec peste această „impolitețe”, cum o numi, să țin seama că prefectul „nu e prea școlit”, și mai ales că „nu știam despre ce e vorba”. Prefectura era în aceeași clădire cu tribunalul, la etaj. Urcai, așadar, treptele interioare de marmură. Șefa de cabinet mă anunță și tot ea îmi deschise ușa. Intrai. Prefectul se ridică și-mi întinse mâna. Era tânăr, mic de statură, îmbrăcat îngrijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de imaginația ce nu-i lipsea, ca oricărei femei din părțile locului. Doamna Pavel râdea zgomotos, i se vedea pe față bucuria reușitei petrecerii, organizate de ea pentru această seară sfântă, cu tot „dichisul și musafiri serioși”, doi funcționari de la prefectură (domnul Andronescu de la serviciul financiar cu soția și domnul Savu de la arhivă, necăsătorit), doi contabili (unul din ei, în afara domnului Neculce care acum își admira cu coada ochiului soția, era domnul Arsene de la Uzina electrică, cu soția), apoi doi negustori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
necesitate vândute „pe sub mână”, la prețuri exorbitante, cu toate controalele așa-zisei „miliții economice”. Domnul Pavel, amețit și îngrijorat, căuta să înțeleagă, fără să reușească, ceva din mecanismul inflației, pentru el de nepriceput, cu toate că domnul Andronescu de la serviciul financiar al prefecturii încercase să-i explice că inflația e un fel de cancer, „la fel cum e cancerul pentru organism”, numai că “în economie el poate fi stârpit printr-o operație drastică, fără bisturiu nu se face nimic!” îi preciza acesta. „Bisturiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
societatea în tot atâtea insulițe câți membri erau - n-o împărțise ci o fărâmițase, adică o distrugere a personalității umane, pentru o mai bună supraveghere, după metode penitenciare... Ceilalți fuseseră funcționari ca și el, unul la Uzina electrică, altul la prefectură, un al treilea la Liceul teoretic, ceilalți la fabrici din oraș. Cu toți aceștia, domnul Pavel se mai întâlnea din când în când grădina din centru, dar numai primăvara, în zilele călduroase de reînviere a verdeții și în cele prelungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-i grea. Glasurile lor se auzeau numai sâmbăta sara, ca niște țipete de moarte, când mamele săreau asupra lor, îi dezbrăcau, îi făceau albi de săpun și-i vârau cu capul în albiile cu leșie. Altfel, pe strada aceasta, a Prefecturii, stăteau numai familii cumsecade de funcționari. Numai în capăt, spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema Dorobanțu. În amurg pornea, cu scara trecută pe umărul stâng, ca să aprindă luminile târgului, și se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu ziua, toate rufele murdare ale boierilor din strada Prefecturii. Cel mai cu vază locuitor sălășluia de bună samă în casa cea mai mare. Cuconul Vasile Teodoreanu, polițaiul. Trăia numai cu cucoana Adela, erau singuri, fără copii, și amândoi mărturiseau că sunt foarte fericiți. Dumnealui era scurt și gros, chel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și nasul cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător spre pământ. Pe urmă se împăcau și dădeau vecinilor lămuriri: Ce să facem? dacă n-avem copii... Dintre vecini, prietinul de aproape al polițaiului era cuconul Gheorghieș Horga, directorul Prefecturii, mijlociu, sprinten și mare amatior de cucoși și de găini. Ograda lui era plină de tot soiul de cobăi, și dimineața domnul Horga se scula cel dintăi, ca să vadă bătăliile dintre cucoși. Peste zi povestea prietinilor asalturile și vitejiile împintenaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
locuitorii și slugile străzii, învârtind arme ucigașe. Cuconul Vasile se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe blana albă, printre coaste - și ochii se rostogolesc ca niște globuri crunte, apoi rămân neclintiți, plini de lacrimi și sânge, și parcă întreabă ceva cu groază și cu durere. Mulțimea se mișcă, se împrăștie. Și boierii intră pe strada Prefecturii, vorbind zgomotos. Cine a dat întâi? Cine l-a sfârșit? Fiecare a dat lovitura cea din urmă. Cucoanele așteaptă neliniștite. Ce-a fost? Cum a fost? Costică nu-i mușcat, nu-i mușcat nici Osman, dar putea să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspundea. „Am pierdut toate scrisorile, totul, la bombardamentul din patrușpatru, când au venit americanii cu bombele și a ars «Cartea Românească».“ Locuia pe atunci în blocul unde era acum „Romarta Copiilor“. Se măritase, avea și o fată. Soțul lucrase la Prefectura Poliției, un fel de agent sau comisar. În 1946 l-au arestat și, după doi ani, au ridicat-o și pe ea. „Nimic n-a mai rămas“, parcă se bucura bătrânica. „Apoi Camil s-a făcut academician. L-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]