12,874 matches
-
prostul satului, lângă un licurici prăpădit, să mă rog ca la icoana făcătoare de minuni, ca să-mi șoptești ce știe tot cartierul, tu-ți grijania și adormirea cui te ocrotește, ca să-ți plimbi scheletul prin lume... E drept că nu pricepeam prea multe din ce spuneau, mă felicitam că voi avea ocazia să caut înțelesul unor vorbe noi pramatie, occidental, zăbreliști, ciumă, îmbârligat dar aveam și inima cât un purice la gândul că s-ar putea să mă altoiască, deși, sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
este sigur că pot rezolva misia asta și la ceas de noapte. M-am dat dus fără tragere de inimă, dar, la întoarcere, trăgând delicat cu urechea la ce vorbeau aproape șoptit trei soldați ieșiți la aer, prin preajma blocului, am priceput că Ucu fusese ciuruit fără milă, "făcut piftie", zicea unul, aproape plângând, că "să mă ia mama dracului dacă nu dezertez, că eu în munți nu mă mai duc, n-am chef să-i duceți mamei un sicriu c-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Când m-am uitat mai bine, flăcări asemănătoare jucau și în ochii doamnei Valy. Erau aceleași flăcări care ardeau pe vremea parolelor lui Ucu, și mi-am dat seama că rezolvasem dintr-un foc mai multe ecuații, cum începusem să pricep, la școală, că se numesc lucrurile complicate ale vieții. Fiecare în parte a ținut să-mi spună două secrete. Soldatul m-a rugat să nu suflu o vorbă despre nimic, doamna Valy mi-a mulțumit pentru ocazia de a afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a însoțit câțiva pași, m-a îmbrățișat pe furiș, în vreme ce îmi strecura iarăși ceva în buzunar. N-am putut rezista ispitei și am întrebat-o dacă soldatul s-a mărturisit bine. Doamna Valy mi-a aruncat un "ticălosule mic", a priceput că începusem a... pricepe ce hârjoane se mai înfiripă pe lume, s-a întristat brusc și, ținând lacrima în cumpănă, mi-a spus ca unui prieten foarte drag: Nimeni nu s-a mărturisit mai bine decât Ucu..." Am văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
m-a îmbrățișat pe furiș, în vreme ce îmi strecura iarăși ceva în buzunar. N-am putut rezista ispitei și am întrebat-o dacă soldatul s-a mărturisit bine. Doamna Valy mi-a aruncat un "ticălosule mic", a priceput că începusem a... pricepe ce hârjoane se mai înfiripă pe lume, s-a întristat brusc și, ținând lacrima în cumpănă, mi-a spus ca unui prieten foarte drag: Nimeni nu s-a mărturisit mai bine decât Ucu..." Am văzut-o apoi întorcându-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ce eram, m-a transformat în pușlamaua cea mai periculoasă a cartierului, în licheaua care a fraternizat cu bandiții din munți, după cum îi plăcea să spună civilului care-și înfrățise cândva mâna cu urechea mea, deși eu tare târziu am priceput de ce striga disperată mama lui Ucu "Nenorociților, mi-ați omorât copilul, și-acum jucați teatru, îl îngropați cu onoruri! Nenorociților!..." 6 Îți mulțumesc, Z, pentru că nu mi-ai răspuns nici la ultima scrisoare. Sper să ai puterea de a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu știa cum... Dar eu voiam ca toate laudele să mă copleșească doar pe mine, precum că i-am răspuns frumos, în fraze corect închegate și patriotice, așa cum ne învățase doamna: "Nu, nu ne-a spus, pentru că știe că noi pricepem singuri. Am văzut și noi că școala este despărțită de biserică. E despărțită de strada noastră cea frumoasă și măturată mereu la 1 Mai și 23 August". Deodată, pe domnul acela tovarăș l-a apucat invidia, atunci când a văzut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
seama că doamna îmi aprecia atât de mult aplecarea mea către cele bisericești, încât, de la un timp, deși nu o zăream pe la biserică, o vedeam mereu cu preotul Alexa, pe ici, pe colo, și nu oricum, ci, din câte am priceput, era într-o stare de mare mulțumire sufletească. Preotul Alexa era om cu suflet ales. Deși era însurat, avea și copii, iată că își făcea timp și pentru o doamnă evlavioasă care, luată de grijile mari ale copiilor de la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
biserica și școala nu sunt despărțite, ba, dimpotrivă, sunt unite în cuget și simțiri, ha, ha, ha!, cauză pentru care și bibliotecara o ținea tot într-un hi, hi, hi! , de mi-a dat o carte aiurea, de n-am priceput nimic, drept care n-am mai fost musafirul bibliotecii, până când am apucat să termin școala. Într-o zi, când doamna noastră a venit la școală cu un ochi vânăt, am fost foarte trist, dar și nedumerit, pentru că am auzit pe-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
făcut mendrele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s până la o vreme, fătul meu. De-acum ți-a venit și ție rândul să mori; n-am ce-ți face..." N-am putut asculta povestea mai departe. Am priceput că nu te poți juca la nesfârșit cu doamna asta neagră înarmată cu îngrozitoarea coasă și, tocmai de aceea, pentru mine, mult timp, moartea a însemnat ceva rău de tot, avea chiar chipul răului celui mai mare din lume. Încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a mea a fost întărită chiar de soția lui Vasile Potop care, mergând, cucernică, în urma carului mortuar, după ce preotul sfârșea cântarea, trecând la glume cu dascălul, madam Potop, plângând amarnic, bocind de sălta toaleta de pe ea, spunea în sfârșit, am priceput eu adevărul despre soțul ei: Că n-a fost soț și tată mai vrednic decât tine, Vasile! Că numai eu știu, Vasile, eu și copilașii, câtă dragoste ai revărsat tu asupra casei noastre! Vasile, Vasile, Vasile, ce-o să facem noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
dar relația mea cu șevaletul este un tip aiuritor de dependență: sunt la cheremul unui obiect care tace, tace, tace, oricât de multe i-aș reproșa, tace și mă poartă prin lume ca pe o anexă. Anexa unui lucru, înțelegi? Pricepi ce libertate este aceasta? Sunt liberă să fiu dependentă de un lucru! După recepția de la Târgul de Artă de la Moscova, am ajuns în camera de hotel, paradoxal, nu știu de ce, deprimată, trăind acut lipsa de sens a maratonului meu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
iar eu, gazdă civilizată, cum mă știți, nu divulgam secretul acesta o mie de ani, dacă nu îndrăznea să-mi trântească ușa, fără nicio vorbă, după ce i-am spus un adevăr pe care-l știa toată lumea..." În ziua aceea am priceput de ce unii sunt de-a dreptul fericiți după o noapte în care "au dormit buștean": nu riscă, asemenea Monei, să asculte mari și jenante dezvăluiri despre păcătoasa lor ființare. Și tot în acea zi, Sonia, vecina noastră ninetistă de la etajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
atât de sobră, încât credeai că toată supraviețuirea lumii depinde de ceea ce vedea ea în cărți. Doamne, ce deștepte erau ninetistele! Foloseau vreo 78 de cărți, am înțeles, iar eu nu știam să număr atunci nici până la zece. Târziu, am priceput că ghicitul acesta savant în cărți se numea tarot, dar, impresionat de știința ninetistelor, pentru că oricum nu le puteam egala în competență, nu m-am apropiat niciodată de această artă în care, cu siguranță, și Freud ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Când a deschis gura, Olimbiada m-a dat pe spate: nu înțelegeam nimic, dar așteptam, dintr-o clipă în alta, să se producă vreo magie. Vorbea despre tot felul de ciudățenii: taur, leu, fecioară, balanță, pește, rac, berbec... Eu nu pricepeam nimic, dar ninetistele vibrau de emoție, îi înghițeau vorbele... Zicea: "Cu taurul ne vom îndrepta spre această minunată grămăjoară de pietre..." Ninetistele îmi obturau orizontul vizual și eu îmi imaginam că magiciana chiar scosese un taur din joben și, luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
gândindu-mă că poate proful de mate nu va putea rezolva situația critică, am alergat repede la soțul doamnei și i-am spus, agitat, că doamnei i s-a făcut rău în bucătărie. Omul, iubitor de felul lui și foarte priceput în asistență medicală, după cum aveam să văd, a alergat într-un suflet, urmat de mine și de alți câțiva, și ajuns la fața locului, a rezolvat problema într-o clipită. L-a desprins cu greu pe prof de gura doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
când n-am acceptat concurența, deși sugestii competente am primit mereu în acest sens... Ascultă, bă, a început sezonul zburătoarelor agitate. Nu ți-ai mutat fundul de-aici? Rațele sălbatice au traseul chiar prin dreptul școlii noastre. Tot n-ai priceput că există pericolul să-ți cadă o mortăciune înaripată în cap?... Ați înțeles, desigur, că era vorba despre grija fără de margini față de securitatea ființei mele, grijă care, în ultimul timp, bântuia și prin sufletul profului de gimnastică. Unde m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
admir... Zi mă, așa, de curiozitate, ce înseamnă fată mare?... Eu, nimic. Adevărul este că-l credeam așa de prost, încât eram sigur că dacă i-aș fi spus că fetele mari sunt altceva decât fetele mici, n-ar fi priceput nimic. N-avea rost să-mi răcesc gura... Îl văd cum face iar pași către mine, îmi așază mâna pe creștet și... Cred, spun eu pe nerăsuflate, gândindu-mă că în curând voi arăta ca Vasile Fotea, vecinul nostru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
securitatea, chiar și atunci când încerci un exercițiu periculos deasupra unui firicel de apă!" Nu mai ridic ochii. Înțeleg. Văd teniși cu statut de fleandură și un trening ponosit. Puse cap la cap cu vocea tabagico-ironică, aceste imagini mă fac să pricep că este vorba despre profesorul de educație fizică. Tac. Omul însă nu tace: "E sezonul migrațiilor. Vezi să nu-ți cadă în cap, din cer, vreo mortăciune de rață sălbatică..." Și mă lasă moale, prietenește, ca pe o cârpă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ar slobozi, din înaltul cerului, o ghilotină: "E totul clar, Z. Ca lumina zilei. Nu există nicio îndoială: trebuie să te muți la școala din Ferentari..." Atunci am auzit încă o dată leul deșertului urlând și, în marea mea înțelepciune, am priceput că nu mai era loc de întors. Știam că-mi risc titlurile de depravat, de pușlama și multe altele, dar nu vedeam niciun colac de salvare. Apoi am mai dormit vreo două zile și nopți fără să mă mai deranjeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Mă prinsesem: băieții voiau să știe de ce-am fost aruncat în Ferentari... Sunt șuț, specialist în cafteli sau?... E groasă rău, zic. E vorba despre ceva care are un pic din toate astea, dar și despre altceva mult mai... Pricepeți? E mucles, deocamdată... Joc și mai tare. Afișez o moacă împrumutată de prin filmele cu bandiți și dau să plec. Și chiar plec. Băieții rup, ca prin minune, cercul și reușesc să trec. Știu că mă urmăresc. Merg tot ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
respect: "Din ce mafie ești?..." Nu zâmbisem, nu scosesem un cuvânt toată ziua, de la discuția înfiripată cu șefa clasei. Jucam rolul enigmaticului dur. L-am privit pe Marele Bronz drept în ochi, am dus degetul peste buzele strânse, omul a priceput că există și mari secrete păzite cu lacăte grele și dus am fost. Când am ieșit din Ferentari, troleul ducea cu el un om victorios. Sfatul Ninetei prinsese: "Joacă tare; altfel ieși flenduri din Ferentari!" Și mi-a mai zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Ferentari! Urmează-ți calea! Ascultă-ți instinctele!" Instinctul meu era un fel de impuls natural necenzurat care nu voia să facă predicții, să știe de consecințe. Înfometat, el voia să se hrănească din gloria clipei efemere a prezentului. Altfel nu pricep cum, deși-mi propusesem să joc rolul analfabetului, la orele de muzică, m-am deconspirat. Reușisem să-l fac pe profesorul ferentarist că habar n-am de notele muzicale, motiv pentru care, fără ranchiună, mi-a și zis: "Dac-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
așteptam pe cel care venea foarte rar, unchiul Grătărel, fratele vitreg al mamei. Sosea mereu "la papion" și purta, indiferent de anotimp, o eșarfă de un roșu pal, simbol, nu știu de ce, al "virtuții, vigorii și responsabilității", după cum aveam să pricep mult mai târziu. Pe unchiul Grătărel l-am cunoscut într-o postură puțin obișnuită: era îmbrăcat în niște haine cu dungi, dintre acelea pe care le purta, zâmbind, și nea Onuț. Numai că unchiul era străjuit și de doi milițieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pentru un serviciu de care nu beneficiasem..." Just. Voiam să scot doi de zece pentru nea Grătărel, doi de zece, ca la spectacolele acelea, dialog pe aceeași scenă, unde, imediat ce cântai sau dansai, lumea-ți acorda note. Mai târzior am priceput că unchiul spusese că așa e corect în viață: nici muncă fără pâine, dar nici pâine fără muncă. La o adică, eu, când ratam la fotbal, mă aplauda cineva? E drept că nici nu mă cotonogea, nu mă lovea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]