2,886 matches
-
lumină De atâta încântare Sufletul tăcut suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile-ncet mă poartă Spre înalt, spre nemurire Aș vrea să adun în mână Raze de lumină calde La inimă să rămănă Doru-n ele să se scalde Prin răcoarea dimineții Ochii mei ating verdeața Aduc odă frumuseții Binecuvântând speranța
Prin zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83286_a_84611]
-
pe toate, dar toate zburau neînduplecat de repede în alte părți și iar rămânea singură până veneau alte ființe lipsite de trup și de grai cu care ajunsese să se obișnuiască. Și, în timp ce stătea în pragul ușii-fereastră, înfiorându-se de răcoare, și nu de umbrele rămase în spatele ei, în spațiul întunecat, albăstrui al apartamentului, se străduia să nu privească într-o anumită direcție, către casele ascunse între arborii și vilele de dincolo de țuguiul imens de țiglă roșie pe care și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
harță, abia suportându-i mângâierile. Ci aceea din urmă cu trei ani, de după întoarcerea lui dintr-o călătorie în străinătate, surprinsă ea însăși de ce făcea, semănând cu o regină a nopții ce se deschide când te aștepți mai puțin în răcoarea serilor, cu petale uimitor de catifelate. O sunase în prima zi de după sosire, într-o duminică dospind de ploaie, disperat că nu are cu cine sta de vorbă. Seara a venit la el, cu o intuiție extraordinară, s-au privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cunoscută, „Doamne, cât te iubesc!“, ca amețită, deși nu băuse cât să amețească, și tot ce a mai știut să facă a fost să stingă luminile, să-și smulgă hainele și să se vâre în pat goală, ușor înfiorată de răcoarea nopții, chemându-l alături, urmărindu-i mișcările nu atât de repezi pe cât ar fi vrut ea să fie, cu aceeași privire fierbinte și tot ce a mai fost după aceea mai fusese, ea gemând, rostogolindu-se, răsucindu-se, zvârcolindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
blând, neiertător și numai memorie și privea pe fereastra largă răsăritul de soare și acoperișurile caselor mici dezvelindu-se din aburii zdrențuiți ai dimineții... Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul, el în paltonul cadrilat ros la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit, ea în scurta ei îmblănită, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu se gândească și să privească jocurile de iarnă înainte ca ele să se închidă din nou în pânzele și gravurile vechi, în acea pustietate care era mult prea vie și în care erau singuri și aerul adia cu o răcoare gravă. Al doilea cerîc) O vreme, ceea ce simțea putea foarte bine fi numit mulțumire sufletească. Dar asta ar fi spus-o numai mai târziu și încă cu zgârcenie, neștiind cum să numească altfel starea de așteptare prin care trecuse ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zgomot navete cu pâine și cu sticle de lapte. În fața chioșcurilor de ziare se formau cozi. Țărani de prin împrejurimi se îndreptau spre piață cu coșuri cu legume timpurii. Țigăncile cărau pe umeri snopuri de flori. Cerul era portocaliu-roșiatic și răcoarea nopții nu se risipise. Oameni la început rari apoi din ce în ce mai mulți, grăbindu-se, grăbindu-se. Și deodată, glasurile, respirațiile, pașii, claxoanele, vociferările, zgomotul obloanelor ridicate, scrâșentul frânelor, clopotele tramvaielor, strigătele treptat înmulțite s-au adunat închegate în respirația colosală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
te urmărește pe tine. Cred că pe mine mă urmărește. M-am desprins din strânsoarea mâinii ei și am spus: — Ne putem lămuri imediat. Am deschis ușa și m-am strecurat afară; Fiona m-a urmat până la trepte. Se făcuse răcoare și era liniște. Fuioare subțiri de ceață atârnau în aer și se încolăceau straniu în jurul luminii albe a lămpilor stradale. Am urcat și am coborât aleea, peste peluzele de iarbă și m-am uitat în ambele direcții pe stradă. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Wilhelm Tell, zumzăind prin buze ca și cum ar fi cântat la kazoo. Și exact în clipa în care Lucila scoase primul geamăt spontan, o făcu: făcu acel lucru pentru care se ura întotdeauna, ori de câte ori se trezea în miezul nopții, trecându-l răcorile și nădușelile pentru că își amintea că îl făcuse; ori de câte ori trebuia să părăsească încăperea în mijlocul unei conversații sau să oprească brusc pe refugiul unei autostrăzi, în timp ce i se întorcea stomacul pe dos amintindu-și clar acel lucru. Apăsă pe trăgaci. Graham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și vîrtejurile neașteptate de curent. La Marble Arch, În loc să coboare În stație, se duse În parc și se plimbă pe aleea de lîngă trotuar. Parcul arăta minunat, cu soarele tîrziu apunînd deasupra lui, cu umbrele lungi, albăstrui, dîndu-ți senzația de răcoare. Stătu În fața fîntînilor și urmări jocurile de apă, și chiar se așeză o clipă pe bancă. LÎngă ea veni o fată cu un bebeluș, oftînd, bucuroasă că ajunge să se odihnească. Avea un batic din timpul războiului, imprimat cu tancuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu cealaltă strânsă în jurul câtorva bănuți pentru o pâine. La colțul străzii dispărea discret, la braț cu seara tainică. Are aproape 60 de ani. Cum mai trece timpul. Adoarme tot mai des pe bucățica de preș, din fata ușii. Aici simte răcoarea și foșnetul frunzelor îi țin companie până târziu și așa mai uită de singurătate. Gândurile, uneori chinuitoare, o țin trează până aproape de inima nopții și dialogul pare s-o epuizeze într-un sfârșit, când se răzvrătesc în inima-i mii
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
o țară grozavă. Poate pentru că vede ceva trist În privirea mea, fiica mea se Întinde și-mi ia mâna În mâna ei micuță. Ceea ce mă face pentru o clipită, nu mai mult, să am senzația că țin mâna mamei mele, răcoarea ei, Îmbinarea oaselor. — Poți să vii și tu În Morantic, mami, Îmi spune ea. Nu e foarte departe. Nu, puiule, spun eu, aplecându-mă să-i sting veioza cu Cenușăreasa, mami e prea bătrână. De la: Jack Abelhammer Către: Kate Reddy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
aer liber cu un amfiteatru tăiat În coama dealului. O pancartă de lîngă chioșcul de bilete anunța un sezon de filme cu Katharine Hepburn și Spercer Tracy, culmea unui anume gen de șic intelectual. În Clubul Nautico era liniște și răcoare, Încă nu Începuseră activitățile de după-amiază. Stropitorile se roteau peste peluzele cu iarbă proaspătă, iar oglinda apei din bazinul aflat lîngă terasa pustie a restaurantului era netedă de-ți venea să mergi pe ea. Un jucător de tenis exersa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ca și cei din Cotu-Donului, erau lăsați liberi în bivuac, cu încuietori de fier la picioare, pentru a nu fi furați de geambașii căldărari, care furnicau în preajma convoiului. Printre tufe de pelin și de Laptele-Câinelui, caii pășteau troscotul Baisei, în răcoarea nopții, până când nasurile pururea iritate ale herghelegiilor, cu ochi roșii de praful copitelor, adulmecau zorile bălane, ce dădeau semnalul pornirii. Nicanor, care descifra ușor, dintr-o narațiune, partea cu miez, pricepu că în noaptea când plantonul Marin Tărniceru alergase, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
e cu atât mai dificilă, cu cât ar vrea să o scoată la capăt, după o topografie ieșită de mult din uz din orice uz în această lume, croită din coline de moloz, din cicatrice de cărămidă, din hrube horcăind răcori cu mirosuri fetide, foste pivnițe de neguțători medievali, metamorfozate, de curând, doar de curând, în bulboane viclene, mascate sub grohotișul ruinelor. Numai în văzduh reflecta, uneori, Mircea ai putea să nu te poticnești, luând-o în diagonală prin acest ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
flori de mină, câteva tablouri ale unor maeștri maghiari-transilvăneni. Beciul era la fel de Încăpător, mirosind Încă a acru, de la vinul pe care-l adăpostise pe vremuri. Butoaiele erau acum stricate, iar Tibi nu știa cum să se folosească În continuare de răcoarea subsolului: să aducă butoaie noi și să se joace de-a aristocratul gospodar sau să-și aducă o masă ca să joace biliard. Poate și o țintă, niște săgeți, pentru darts. Fiindcă Tibi e bărbat de succes și-i plac asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ori, bătând-o cu palma, când pe laturi, când pe mijloc, încercând să găsească o poziție cât mai comodă. Nu reușește, pradă iar vechilor neliniști. Stă câteva clipe cu ochii pironiți în tavan, apoi se întoarce pe burtă, mulțumită de răcoarea și moliciunea așternuturilor proaspete, când afară aerul parcă abia își mai trage răsuflarea din cauza căldurii adunată peste zi. Oftează mulțumită, dar starea de relaxare dispare iute. Într-un șuvoi năvalnic, temerile o asaltează din nou, gândurile i se-nvolburează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
am oprit-o s-o Întreb și e sigur, foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși În curte să stropească cimentul Încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur cîțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cînta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din cînd În cînd „O sole mio!”... restul nu se Înțelegea. Intrasem emoționat În curte; cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai poate, cît Încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau În sidef, ne aflam În aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare În frunzișul sfîrșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea Înaltă, fața de o paloare neîntîlnită. - Mă gîndeam: „Ecaterina Perussi”... un vînt ucigător bătea peste secol și ea Îmi puse mîinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
indiscrete și pune-o să-ți facă un ceai de tei!" "Nu, zisei, acum mă simt bine. Cred că m-a tras un curent acolo lângă geamul acela al vostru." " Da, acolo totdeauna e frig, chiar și vara, e prea răcoare, și tata a prins odată un guturai... Probabil că după ploaia rece de azi... trebuia să-mi fi dat seama..." Da, zisei, am stat eu la carcere, iarna, afară și numai în cămașă, nopți întregi, dar n-am simțit vreodată
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Puneți amenzi de la o sută până la nu știu câte mii de lei, sau alte forme care să nu încurajeze furtul, dar nici să dea cu ușurință prilej unui milițian ranchiunos să-i facă "figura" unui dușman personal și să-l trimită la răcoare pentru astfel de delicte minore." "Bine!", mi-a spus titularul și a propus foarte rapid aceste modificări care au micșorat apreciabil numărul de "delincvenți" adevărați sau "aranjați'" din societatea noastră. Nu e nevoie de o epopee ca Mizerabilii ca să ne
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a parcurge camera. Nimic nu se pitise după vreun dulap pentru a o pândi, așteptând ca ea să nu mai fie atentă. Nu vedea decât mașinile silențioase care vegheau asupra funcțiilor ei vitale și patul ci confortabil. Era leoarcă, în ciuda răcorii agreabile care domnea în cameră. Mai ținea pumnul pe stern ca pentru a se convinge că era întreg. Apoi camera video de deasupra patului se puse în mișcare și tresări. O femeie de o vârstă incertă o privea îngrijorată. Meditehniciana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
primi șocul luminii bruște. Dar de fapt, mișcarea de sub el încetă. O adiere proaspătă îi atinse obrajii. Era un alt nivel de percepție, sau poate alte nivele. Era mai mult aer în jurul lui, și temperatura se modifică, ușor: era mai răcoare. Faptul acesta îi sugeră că trupul și capul lui trecuseră într-o altă încăpere la fel de întunecată cum fusese celula de mai înainte. "...Ăștia nu riscă nici un pic!" Lucru de două ori mai interesant, făcând abstracție de tuburile flexibile de cauciuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
de pe strada Vitejescu, colț cu Lânăriei, pândeau fantasmele plăcute și nocive ale copilăriei, segmente de vis, dorință și realitate care ne marchează viața cu delicatețe și violență: aleea cu piatră cubică, șerpuind prin grădină; trandafirii de doi metri, desfăcuți amenințător; răcoarea sufrageriei;; aburii castronului de griș din bucătărie; țigările „Papastratos“, pe care le pufăia bunica Aneta; bradul cu globuri bleumarin, prăbușit peste mine; Dacia 1100 a bunicului Vitalian, pătrată, cu roțile alea crăcănate caraghios în spate, de ziceai că o să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un cot bine aplicat sau un picior tras pe sub bancă, recolta de vinete începea să freamăte, căutând să scape din aerul opărit. Îmi plimbam apoi privirea pe brațele lor. Pielea se-afla la locul ei, strălucitoare sau păroasă, lenevind în răcoarea mânecilor. Dedesubt, angrenajul de mușchi, nervi și-oscioare, irigat de litri de sânge și apă; un proces calm, silențios, precis ca un experiment de laborator. Deasupra, o floră de molecule de praf, fugărită de bacterii și devorată de acarieni; o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]