4,392 matches
-
-i mustățile de papițoi, deghizează-l, lipește-i, cu clei, tiara papală, dezobișnuiește-l să mai înjure, din două binecuvântări, de cristelnița mă-sii. Îl deghizaseră și-l duceau acum, cu multă însuflețire, până la locul de unde urma să fie răpit. Pe drum, paralel cu această acțiune, a intervenit însă trădarea... - Cum a fost cu trădarea? - Cum să fie? Ca orice trădare. Mârșavă... Nimeni nu va ști niciodată de câte ori i-au pisat creierul... Robin Pink Floyd avea un creier foarte greu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a lungul celor două săptămâni ale trimestrului al III-lea, dăduse iama prin aproape toate iubitele ale celor mai de seamă poeți români. Cum scria unul ceva mai ilustrativ. Mai valoros. Mai destinat să înfrîngă nepăsarea timpului. Madam Nicolici îi răpea ăluia femeia de-acasă și-o vărsa, ca pe-o cană de apă fierbinte, plocon, la picioarele și-n brațele Sinistratului său! Costa o căruță de bani. Nu voia femeia să i se înfățișeze fără vreo bijuterie ori fără vreo
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ARUȘTEI Apărut 2001, București Timbrul literar se varsă în contul Uniunii Scriitorilor nr. 45.10.10.32, BCR sector 1, București tarului General și căreia nici o regulă nu i-ar fi putut interzice să se numească Spiridon. - Acum o să-l răpească pe Emil Bobu, anunță neutru Nicolae Ceaușescu. Pe principiul greșit că, dacă teoria revoluționară își trage rădăcina din practică, și bagajele vor reuși să extragă indicii despre Adâncul apocaliptic, din adâncul prostiei legendare a colegului nostru din Biroul Politic. Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iar existența se definește ca o suspendare. Tot ce se petrece în tine nu se mai poate raporta la nimic, fiindcă nu se îndreaptă nicăieri, ci se epuizează în finalitatea internă a actului. Devii cu atât mai esențial, cu cât răpești "istoriei" tale caracterul de temporalitate. Privirile spre cer n-au dată, iar viața în ea însăși e mai puțin localizabilă decât neantul. În dorul după absolut există puritatea unui vag, care trebuie să ne lecuiască de infecțiile temporale și să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nedefinită spre rădăcinile temporalității rămâne o voluptate neîmplinită, fiindcă nu putem atinge marginile timpului decât sărind din el. Saltul acesta ni-l face însă exterior; îi percepem marginile, dar nu în experiența lui. Suspendarea îl transformă în irealitate și-i răpește sugestia de infinit - decor al nopților albe. Somnul n-are alt rost decât uitarea timpului, a principiului demonic ce veghează în el. În biserici mă gândesc adesea ce lucru mare ar fi religia dacă n-ar fi credincioșii, ci numai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
căci neutralitatea ei n-are adâncimea care asociază capriciile viscerelor vibrației spiritului. O ființă serioasă este un animal ce îndeplinește condițiile de om; oprește-i o clipă mecanismul de gândire; nu va observa ce ușor a redevenit animalul de altădată. Răpește-i însă tristeții reflexia; va rămâne destulă imbecilitate sumbră ca zoologia să nu te accepte. A lua lucrurile în serios înseamnă a le cântări fără a participa; a le lua în tragic - a te angaja în soarta lor. Între seriozitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fără gânduri. Trupul și-a înfrînt condiția și tinde la o participare "superioară" lui, iar în formele reflexive ale tristeții procesul este completat de o descindere a spiritului prin vine, ca pentru a ne arăta cât de organic ne aparținem. Răpindu-ne firii și redîndu-ne nouă, tristețea-i o izolare substanțială a firii noastre, în deosebire de împrăștierea ontologică a fericirii. În "accesele" de milă se manifestă o atracție secretă pentru "proastele maniere", pentru murdărie și degradare. Orice monstruozitate este o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea din centrul bolii ca o fatalitate atât de apropiată, încît e aproape comic s-o mai transformi în problemă? E destul să suferi, să suferi îndelung, ca să-ți dai seama că în lumea asta totul e evidență - afară de viață. Răpit din mrejele ei, faci tot posibilul s-o așezi în alte ordine, să-i dai alt curs sau, în sfârșit, s-o născocești. Reformatorii au ales căile prime; ultima e soluția extremă a unei extreme singurătăți. Frica de moarte este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci tot ce ne răpește simțurile în fioruri de admirație ne ridică într-o plenitudine de sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a nu supraviețui emoției. Frumusețea îți sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneția sau amurgurile pariziene invită la o sfârșeală aromată, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de aștri. - Nu știu de ce în iubire am senzații de fost-sfînt.... Iubirea ne arată până unde putem fi bolnavi în cadrul sănătății. Starea amoroasă nu-i o intoxicare organică, ci metafizică. Orice s-ar spune despre sinucidere, nimeni nu-i poate răpi prestigiul absolutului. Căci nu-i ea o moarte care se întrece pe sine? Obosit de individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
instinct religios, azi doar credință și nici măcar atât. Răul cel mare al creștinismului este de a nu fi știut înăspri raporturile dintre om și Creator. Prea multe soluții și prea mulți intermediari. Drama lui Isus a îndulcit suferințele și a răpit dreptul la bărbăție în treburile religioase. Altădată se ridicau pumnii spre cer, azi doar privirile. Despre gradul de imanență al eroticii nu-ți dai seama decât în muzica religioasă. O asculți și nu pricepi. Spre ce zonă dureroasă a pământului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiece suflare, rodul suferințelor noastre își păstrează o maturitate neatinsă și viața este mai puțin pierzanie, acordată ultimelor ei rosturi. Nu crești decât la unison cu o agonie-n floare. Prin sentimentul morții, facem viața complice cu absolutul, chiar dacă-i răpim din frăgezime. Închiși în marginile individuale, ce-am face fără ispita de dezmărginire a morții? Doar murind am fost mai mult decât mine, murind rodnic, germinând în vis și forță o agonie ondulată. De ce sfârșit m-aș înfrica, atunci când l-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
coeficientul de neexistență. Virtualitățile de neființă ne apropie ființa. Nimicul e un balsam existențial. În felul acesta, înțeleg mai bine înclinarea noastră bolnăvicioasă, plină de suferință pasionată, pentru femeie. Deși mai ancorată în viață decât noi, nu-i putem totuși răpi un caracter de ireal, alcătuit atât din poezia vaporoasă în care ne complăcem a o învălui, cât și din echivocul sexualității. Femeia este orice, afară de o evidență. Și suferința în dragoste, în orice dragoste, împlinită sau neîmplinită, câștigă în adâncime
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te înșeli, dar soarele-l întinde, noaptea-l îngroașă, și crește, crește ca un untdelemn ce zgîrîie pe luciul temerii tale. De unde au clipele atâta greutate? Cum de nu adorm ele în vecinătatea oboselii noastre? Și omului, când îi va răpi Dumnezeu timpul? De-ai fost o singură dată trist fără motiv, ai fost toată viața fără să o știi. Curios cum căutăm să uităm prin dragoste ceea ce nu putem prin toate albastrurile cerului și toate mitologiile sufletului. Dar doi sâni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orice baie se realizează o purificare, o curățire de elemente care pot anula până și existența. Valurile de căldură și flăcările care se ridică nu ard ele sâmburele existenței, nu consumă din viață, nu reduc elanul la o pură aspirație, răpindu-i caracterul său imperialist? A trăi o baie de foc, a simți jocul unei călduri interioare, plină de flăcări, nu este a atinge o puritate imaterială în viață, o imaterialitate asemănătoare cu dansul flăcărilor? Emanciparea de sub greutate, de sub forțele atracționale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei ființe individuale. Exaltarea și vagul în iubire răsar dintr-o presimțire și dintr-o prezență nereflectată în suflet, irațională, a vieții în genere, care crește în tine la paroxism. Orice iubire adevărată reprezintă o culme căreia sexualitatea nu-i răpește nimic din înălțimea ei. Sexualitatea nu atinge ea culmi? Nu se atinge în ea un paroxism unic, extatic până dincolo de orice margini? Decât, fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul conștiinței sexualitatea, deși iubirea fără sexualitate nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
insomnii este a te complăcea în neseriozități, fiindcă el nu știe că sânt unii care ar plăti un somn cu o avere, cărora le e frică de pat și care ar sacrifica o țară pentru inconștiența din somn, ce o răpesc în mod brutal amarnicele lucidități și haosul insomniei. Există o mare, o infinită legătură între insomnie și disperare. Mă întreb dacă poate exista disperarea fără insomnii, dacă este posibilă o pierdere totală a nădejdii fără concursul nesomnului. Deosebirea dintre iad
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dintre toți artiștii Germaniei, acesta este cel mai greu de înțeles. Pentru latini, el e de-a dreptul ininteligibil. Arta italiană ne-a obișnuit cu paradoxalul suferinței frumoase. În toată arta italiană, durerea este imaterializată prin frumusețe, încît estetizarea ei răpește acel caracter de materialitate grea, de bestialitate și ireparabil; în cea germană (ca și în cea rusă), dimpotrivă, aceste caractere se revelează în strania lor măreție. De aceea madona în arta nordică este de o tristețe atât de adâncă, iar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
distanța de viață, pe când istoria este afirmarea ei. Mai mult: istoria este superstiția vieții, fiindcă ea este vibrația activă și intensă a devenirii. Marile culturi sânt culmi ale timpului. Adevărurile de fiecare zi ale românului sânt paralizante. Ele tind să răpească omului orice responsabilitate. Fatalismul este un amoralism al devenirii. Înțeleg să te mâne fatalitatea individuală și interioară, dinamismul demonului lăuntric, dar este o deviere și o rușine antropologică să-ți pui capul sub timp. Ne-a condus vremea o mie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nivelul și condiția devenirii curente. Umilința este sentimentul cel mai a-istoric din câte se pot concepe. Refluxul vieții este leagănul ei. Dacă, individual, ea poate presupune un spirit detașat, în expresie colectivă, e descurajantă. Umilința este un viciu. Căci răpește atât omului, cât și lumii, farmecul și valoara. Una dintre multele cauze ale scepticismului românesc este și influența dizolvantă a umilinței, acest sentiment ce ne-a umbrit pe noi, românii, de când e lumea. Parcă de secole n-am fi opus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prin schimbarea sistemului, fie prin realizarea politicii de cuceriri, pe cânt efortul de integrare în ritmul marilor puteri este mai dificil, deoarece mărirea națională nu este un refren istoric, ci o irupție rară. Împotriva acelora care ar susține că industrializarea răpește unui popor caracterul lui specific, trebuie opus cazul extrem de semnificativ al Japoniei, care totdeauna a reprezentat o cultură a grației, continuată în aceleași nuanțe în faza ei actuală de evoluție. Este, în tot cazul, reconfortant - pentru cine crede în întorsături
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
autocrația. Democrația are anumite presupoziții psihologice, care nu le întîlnim peste tot. Și acolo unde ele nu sânt nu este creatoare. În Anglia și în Franța, ea a creat un întreg stil istoric, și existenței lor naționale dacă i-ai răpi epoca democratică, ai da naștere unui gol uluitor. Germaniei însă nu i-a priit democrația. În afară de statul autoritar, acea Formlosigkeit a sufletului german o duce la fund. Ea n-a avut niciodată o epocă eroică a democrației. Față de Germania și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eroică! Febra ideologică pe care a răspîndit-o asupra Europei s-a epuizat, și în locul ei au rămas scheme vide și nesemnificative, ce-ți inspiră o adevărată compătimire teoretică. În cadrul națiunii, democrația a dat naștere unei pluralități de formații divergente, care răpesc evoluției naționale un sens convergent. Votul universal și parlamentarismul au conceput națiunea ca o sumă, cantitativ, când ea este o totalitate concretă și calitativă, care niciodată nu poate fi exprimată în aritmetica democratică. O națiune este totdeauna mai mult decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vieții isorice și încunună culturile cu un nimb pe cât de fatal, pe atât de fermecător. Va fi o pată de neșters pe conștiința modernă iluzia înșelătoare a progresului. Ce experiență superficială de viață va fi făcut omul modern, de a răpit devenirii caracterul ei de dramă permanentă și fluidă, compromițînd-o în ideea progresului? Și ce convingeri pedagogice a nutrit, de a turnat atâtea pretenții etice în instinctele vieții și în rătăcirile lor? Ideea progresului, etica și tot ce este în această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât ea. Cum vezi nu vorbesc de curtizane, de femei a căror esperiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești. De aceea sculptez acum tocmai pe păretele cel mai alb pe Aurora și Orion. Știi că tânăra Aurora răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana și-l dusese în insula Delos. În fața lui Orion esprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora acea veselie nestingibilă a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]