3,457 matches
-
prin personalitatea naratorului, arată într-un mod foarte viu cum trebuie înțeleasă unitatea dialectică a conținutului (povestea) și a formei (intermedierea reprezentată): "Forma [este] exteriorizarea relativizantă a conținutului"62. Astfel m-am întors în punctul de la care am pornit în redarea observațiilor mele despre intermedierea înțeleasă ca o trăsătură generică a narațiunii, și anume la afirmația lui K. Friedemann în legătură cu naratorul văzut ca simbol al faptului că noi nu cunoaștem lumea în sine, ci mai degrabă așa cum apare aceasta prin medierea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de la faptul că sînt trei elemente care încadrează acest titlu în tipul narativ: elementul introductiv "ce", care implică un "povestește", timpul trecut și accentuarea timpului trecut prin intermediul formei continue. Exemplul din Dombey și fiul arată începuturile unei tranziții de la nivelul redării intermedierii într-un titlu de capitol în direcția unei situații narative personale. (A propos, este foarte semnificativ pentru situațiile narative din opera lui Dickens faptul că această mișcare către narațiunea personală apare într-un capitol în care este descrisă o
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
chiar și asupra titlului capitolului care cuprinde scena de moarte 181. Capitolul LV al acestui roman conține o focalizare a situației narative care este chiar mai evidentă și mai coerentă în relație cu perspectiva. Narațiunea se limitează aproape exclusiv la redarea gîndurilor și sentimentelor lui Carker. El este apăsat de presentimentul morții și aceasta chiar se adeverește în finalul capitolului. Spre deosebire de aceasta, cea mai cunoscută scenă de moarte a lui Thackeray, aceea a morții lui Thomas Newcome în finalul romanului The
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu un profil relativ discret și cu o dinamică limitată cum ar fi Men and Wives al lui Ivy Compton- Burnett sau Castelul lui Kafka. Nivelarea profilului și scăderea dinamicii narative în povestirile și romanele mai lungi sugerează faptul că redarea intermedierii îi cere autorului un grad mare de efort susținut și o aplicare intensă a imaginației sale creatoare în actul narativ. Adesea o astfel de concentrare nu poate fi susținută cu aceeași intensitate pe parcursul unui interval temporal extins. Acest fenomen
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
potrivit căreia această opoziție este o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator la persoana întîi. Aproape toate fenomenele narațiunii pe care le-a descoperit și definit Hamburger în Logica literaturii sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de o parte
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
produsă de funcția narativă menționată anterior. În mod corespunzător, diferența esențială dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia se găsește într-o opoziție care poate fi exprimată prin următoarele perechi terminologice: mimesis-diegesis, narațiune impersonală-personală, ficțiune-iluzie a redării realității. După cum am afirmat anterior, această opoziție poate pretinde o anumită validitate ca un fel de structură de profunzime a narațiunii. La nivelul structurii de suprafață, totuși, la care sînt analizate și descrise fenomenele narative în studiul de față, această
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
într-o narațiune care tratează întîmplări externe decît în relație cu prezentarea conștiinței. În Henry Esmond această schimbare este realizată mai ușor în relație cu prezentarea gîndurilor, observațiilor etc. ale personajului la persoana întîi decît în orice altă parte. În redarea conștiinței (prin intermediul unei situații narative personale sau al unui monolog interior), opoziția persoana întîi persoana a treia în general își pierde toată semnificația structurală. Acest lucru poate fi demonstrat prin faptul că în asemenea fragmente referința pronominală poate alterna în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fi orientată în mod special fie către percepția întîmplărilor din lumea exterioară, fie către propria lume interioară. Focalizarea prezentării conștiinței lui Stephan Dedalus în episodul "Proteus" din romanul Ulise este orientată predominant către întîmplările din mintea lui Stephen, în timp ce focalizarea redării conștiinței lui Leopold Bloom în episodul "Lestrygonii" din același roman este orientată predominant către întîmplările din lumea exterioară, și anume către ceea ce percepe Bloom în plimbarea sa prin Dublin 263. Accentuarea acestui concept de "focus" diferă cumva de conceptul mai
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu este necesară. Monologul interior, stilul indirect liber și situația narativă personală, adică formele modului-reflector și ale perspectivei interne, sugerează nemedierea, adică iluzia viziunii directe în spațiul gîndurilor personajului. Literatura în proză din epoca modernă a consacrat mai multă atenție redării lumii interioare decît oricărui alt aspect al realității reprezentate și astfel a dezvoltat o colecție foarte diferențiată de forme de prezentare. Din acest motiv analiza unor asemenea tehnici a atras și atenția unui număr mare de naratologi. Cartea lui Dorrit
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
oferit acestuia niciun stimulent pentru folosirea unor tehnici de perspectivizare mai complexe într-o narațiune. Publicul victorian era, totuși, foarte eterogen, atît social, cît și în privința educației. În consecință, poate fi presupusă prezența unor cititori capabili că aprecieze începuturile unei redări a medierii mai subtile, mai puternic indirecte. Iarăși și iarăși în operele lui Dickens, Thackeray, George Eliot etc. apar pasaje în care sînt utilizate și forme de perspectivizare mai sofisticate. Într-adevăr o asemenea perspectivizare incipientă se limitează în primul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în care este încă neclar dacă procesul de transmitere este determinat de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Pe scurt, narațiunile în discuție sînt alcătuite în primul rînd din dialog cu o foarte scurtă relatare a acțiunii și o scurtă redare ocazională a conștiinței. Poveștile lui Hemingway, precum Asasinii (la persoana a treia) și Fifty Grand (r. Cincizeci de bătrîne, la persoana întîi), abordează foarte strîns acest model de text. Un echilibru instabil între momentul naratorului și cel al reflectorului triumfă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
etc. Perspectivă externă și perspectivă internă, tendință către aperspectivism Perspectivă internă, tendință către perspectivism Opoziția dintre referința la persoana a treia și cea la persoana întîi este marcată Alternarea referinței la persoana a treia cu cea la persoana întîi în redarea conștiinței nu este marcată Reflectorizarea înseamnă asumarea de către personajul-narator a atributelor particulare ale personajului reflector: propriu-zis, acest proces începe atunci cînd naratorul auctorial declară, de exemplu, că nu este familiarizat sau nu este familiarizat complet cu o anumită situație 397
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativ; 2. apariția graduală a personajului-reflector (sau reflectorizarea unui personaj-narator auctorial) și, în consecință, o schimbare în sistemul de orientare al cititorului și în deicticele spațio-temporale din realitatea reprezentată; 3. înlocuirea relatării gîndurilor de către stilul indirect liber ca tehnică de redare a dialogului și a gîndurilor caracteristică tranziției de la situația narativă auctorială la cea personală. Prima dintre aceste trei tendințe generale este, de obicei, o premisă pentru ultimele două, dar suprapunerile și "schimbările de fază" dintre cele trei grupe nu sînt
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o modalitate de exprimare a personajului-narator. În afara de verba dicendi, există, de asemenea, verbe prin care naratorul introduce gîndurile și observațiile personajelor. Stilul indirect liber, care va fi discutat în secțiunea următoare, este o posibilă alternativă pentru dialog și pentru redarea gîndirii fără o introducere auctorială. În timp ce folosirea tot mai frecventă a stilului indirect liber ca tehnică de a reda vorbirea și gîndurile personajelor accentuează tendința spre o situație narativă personală, folosirea frecventă a vorbirii indirecte și relatarea gîndurilor accentuează tendința
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezentată într-un monolog interior apare doar ca un reflex în conștiința personajului la persoana întîi. Din moment ce distincția dintre referința la persoana întîi și a treia este nemarcată, așa cum a fost explicată aceasta în capitolul 4.8.2487, în contextul redării conștiinței și absenței unui personaj-narator, tranziția de la sectorul situației narative la persoana întîi la acela al situației narative personale pe cercul tipologic are loc în mod subtil. Această graniță este, de asemenea, deschisă. Natura cercului tipologic ca un continuum de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu stadiul trecut al eului este, în opinia mea, una dintre premisele pentru stilul indirect liber în romanul la persoana întîi"506. Această observație scoate la lumină, de asemenea, unul dintre motivele pentru care stilul indirect liber ca formă de redare a gîndirii apare relativ rar în romanul la persoana întîi. (Stilul indirect liber ca formă de reprezentare a vorbirii nu trebuie luat în considerare pentru moment.). Eul narator se impune adesea atît de puternic în prim-plan, mai precis în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca rezultat o dublare reală a perspectivei, deoarece eul narator reține în ultimul rînd o legătură existențială cu eul său care trăiește anterior. Pînă acum stilul indirect liber din narațiunile la persoana întîi a fost considerat doar un mijloc de redare a gîndurilor și percepțiilor. Poate apărea, de asemenea, ca o tehnică de redare a vorbirii. O dată cu trecerea la diferența dintre stilul indirect liber ca tehnică pentru reproducerea gîndirii, pe de o parte, și pentru incorporarea vorbirii personale, pe de altă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rînd o legătură existențială cu eul său care trăiește anterior. Pînă acum stilul indirect liber din narațiunile la persoana întîi a fost considerat doar un mijloc de redare a gîndurilor și percepțiilor. Poate apărea, de asemenea, ca o tehnică de redare a vorbirii. O dată cu trecerea la diferența dintre stilul indirect liber ca tehnică pentru reproducerea gîndirii, pe de o parte, și pentru incorporarea vorbirii personale, pe de altă parte, trebuie să ne amintim că, în cadrul unei situații narative la persoana întîi
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situații narative poate fi de asemenea folosit pentru a reda vorbirea celorlalte personaje, din moment ce orizontul de cunoaștere al naratorului la persoana întîi nu este limitat în sensul reprezentării vorbirii. Este important, oricum, faptul că într-o narațiune la persoana întîi redarea gîndurilor și a vorbirii prin intermediul stilului indirect liber poate produce efecte cu totul diferite. Atunci cînd David Copperfield încearcă într-o zi să-i spună delicat "soției-păpușă" că a rămas fără mijloace materiale, Dora pur și simplu nu poate crede
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
directă, deoarece vocea eului narator, David, probabil se poate auzi prin ea în timp ce acesta își amintește această scenă cu o anumită uimire, ani mai tîrziu, dar cu siguranță nu cu stupefacția pe care a trăit-o în acel moment. Efectul redării strigătelor isterice ale Dorei în stil indirect liber creează în mod clar distanță și ironie. Fritz Karpf a interpretat acest pasaj în mod diferit. Karpf crede că stilul indirect liber are aici un efect mai puternic decît ar avea vorbirea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Mr. Lovelace în casa surorii sale, Arabella. Arabella o informează în ziua următoare despre conversația ei cu Mr. Lovelace, care era privit în general ca un pretendent al Arabellei. Următorul pasaj din scrisoarea Clarissei către Miss Howe începe cu o redare a cuvintelor Arabellei către Clarissa în stil indirect liber pe care Richardson însuși o pune între ghilimele. Citatul poate fi recunoscut ca stil indirect liber prin transpunerea lui "Oh, mult iubita mea Clary!" în "Oh, mult iubita ei Clary!", exact
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aerului și a manierei exprimă adesea mai mult decît cuvintele însele 512. Dacă studiem acest pasaj împreună cu cel din Mansfield Park, citat în secțiunea 7.1.5, nu pare nejustificat să tragem concluzia că stilul indirect liber, ca tehnică de redare a vorbirii, oferă o posibilitate foarte subtilă de caracterizare și de comentare indirectă a intonației acestei vorbiri. De asemenea, se poate ajunge la concluzia că în această privință nu pare să existe vreo diferență între forma de narațiune la persoana
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trăiește în propriul lui Aici și Acum. Eul narator este suprimat, dar prezența lui nu este negată complet; de altfel, ar trebui să vorbim nu despre stilul indirect liber, ci despre un monolog tăcut. Stilul indirect liber, ca formă de redare a gîndirii într-o situație narativă la persoana întîi, creează un spațiu de expresie pentru subiectivitatea experienței eului care trăiește, în care acesta se poate dezvolta, cu toate că adesea doar temporar, netulburat de cealaltă persona a persoanei sale, eul narator. Prin
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la timpul trecut. Prin urmare, este evident faptul că monologul interior este de asemenea o formă deschisă 516. Sînt posibile multe modificări ale acestei forme și acestea pot fi adoptate în sectorul corespunzător destul de larg al cercului tipologic. În afară de "profunzimea" redării conștiinței în monologul interior individual, care este un criteriu al conținutului și prin urmare nu poate fi luat în considere în sistemul meu, există cîteva grade de eliberare de modelul persoanei întîi al transmiterii narative. Două dintre nivelurile cele mai
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi sînt ocupate cu un "act narativ" tacit, care, desigur, nu este direcționat spre nici un ascultător sau cititor. În cîteva fragmente din Pe patul de moarte de Faulkner timpul trecut este înlocuit de prezent. Folosirea timpului prezent pentru redarea stării momentane a conștiinței accentuează modul reflector al acestui fel de prezentare a monologului eului. De asemenea, aceasta facilitează o separare clară a conținutului momentan al conștiinței de reminiscențe, pentru că timpul trecut este folosit în continuare. Aceste reminiscențe la trecut
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]