4,361 matches
-
stabilită cu instinctul matern (izvor originar al Animei) și reminescențele reprobabile ale complexului incestuos. Este util să amintim, în această logică a faptelor, că scriitorul nu a încetat niciodată să-și caute mama naturală, a sperat ca măcar, după prima reprezentație a piesei Suflete tari aceasta să-și facă simțită prezența, neputându-se consola cu gândul că Ana Petrescu a murit când avea doar un an. În rezumat, sciziunea cuplului din roman se produce în urma unei duble refulări: a feminității excesive
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
alt motiv al nehotărârii protagonistului este chiar conștiința sa, măcinată de imagini și verdicte contradictorii în privința celor vinovați. Voința și, implicit, dorința de a trece la fapta vindicativă nu se declanșează decât printr-un declin în conștiință. Firește că o reprezentație dramatică substanțială nu e posibilă fără existența unui personaj substanțial. În acest punct, teatrologul român dă dovadă de un fin simț analitic, considerând că prințul Danemarcei nu reprezintă pe nimeni, ci este el, pur și simplu. Hamlet nu este un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
210 Două enunțuri emergente ranforsează construcția câmpului arhetipal hamletian și ambele aparțin lui Fred Vasilescu. Tribulațiile vieții lui Ladima, așa cum se întrevăd ele din scrisori, ca și nuanțările aduse de Emilia îl conving pe protagonist că participă la o insolită reprezentație a Uciderii lui Gonzago: "Crește în mine o durere mărăcinoasă și sunt actor într-un teatru care, ca teatrul în teatru din Hamlet, corespunde unei drame adevărate."211 Un alt enunț, mai succint, reliefează prin alăturarea lexemelor "gânduri" și "apă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
dus pe firul amintirilor, reprezentându-și extatic cele câteva femei ale vieții, imortalizate în scene de amor în regie proprie, astfel încât plăcerea erotică să se însoțească cu violența sau durerea, câștigând în profunzime și spectacularitate. Cel ce deține primatul în privința reprezentațiilor de teatru ca terapie psihiatrică, dar mai ales al ideii estetice probate prin operă, precum că bunele sentimente nu fac literatură, a rostit poate cea mai emoționantă invectivă împotriva bătrâneții: Și iată că bătrânețea mă frânge în două. Devin butuc
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dar că aceasta nu aduce nici o schimbare în atitudinea noastră de neutralitate față de Turcia, și că este cu totul lipsit de sens de a da ascultare guvernului otoman, ca armata română să atace armatele rusești. Ministrul de externe insista ca reprezentații puterilor garante, să intervină pe lângă Poartă, ca atunci când trupele ruse vor intra în România, armata otomană să nu invadeze teritoriul românesc. De aceea, în această perioadă, el este împotriva cooperării statului român cu Rusia pe teren militar contra Turciei. Ca
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
discursul, spațiile, ocupațiile. Femeia pariziana oferă un spectacol total că intrigă (de tip dramatic), acțiune (organizată că "lovituri de teatru"), portret (spectaculos), comportament (emfatic), receptare (epatarea spectatorului). Pariziana prezintă indici evidenți de teatralitate și invită la o receptare că o reprezentație bine montată. Creativitatea Parizienei se dezvăluie prin constituirea vieții sale că acțiune de tip dramatic, a unui scenariu propriu și a montării în scenă originale, cu o atmosferă deosebită, climat afectiv, temperatura sensibilă, interioare stilizate, care ne-au permis să
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
lui Georges Duroy. Adulterul consumându-se pe un teritoriu străin, este totuși suficient pentru a-i intenta divorț soției. Este de remarcat comportamentul lui Madeleine, care își păstrează în aceste circumstanțe sângele rece, simțul umorului și mai dă și o reprezentație 235. Greșelile femeii pariziene au avantajul de a fi sclipitoare. Chiar și pudica Hélène Grandjean, recent instalată la Paris, regizează suprinderea unui scenariu de flagrant delict pentru a o descoperi pe rivala să, doamna Deberle, cu amantul acesteia 236. Teatralizarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nivelurilor culturii: de la farsă medievală la expozițiile internaționale, de la ceremoniile triumfale ale generalilor români la cucerirea Lunii transmisă la televizor. Acest spațiu este definit în modul cel mai larg: "Teatrul? Nu este esențial, pentru definiția lui, locul unde se dau reprezentații, oriunde putând avea loc spectacole simbolice. Într-un loc închis, într-o piață publică, într-un parc, sau într-un luminiș de pădure.(...) spectacolele reale, revoluția, războiul, furtună pe ape și pe uscat, natura cuprinsă de ochiul nostru, liniștită sau
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mișcarea lui Filippo Tommaso Marinetti. Se organizau serate futuriste, se publică revista bilunara ' La Balza Futurista' a lui Guglielmo Jannelli, Luciano Nicastro și Vann'Anto (Giovanni Antonio di Giacomo) și se milită pentru eliberarea Teatrului Grec din Siracuza de povară reprezentațiilor clasice. Într-o mărturie publicată în 'L'eco della stampa' (martie aprilie 1969) Lionello Fiumi, figură carismatica pentru tânărul Salvatore, creionează climatul acelor ani: În peninsula și în insule apăreau reviste ce susțineau principiile avangardiste și-i găzduiau pe simpatizanții
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
bucură de o acceptare generală (sau aproape generală 54) și își găsește o echivalare aproximativă în studiul Monicăi Spiridon, care vorbește despre o Arhiși o Meta-realitate, pe scena "unde spectacolul rememorării și al reduplicării tinde spre un număr infinit de reprezentații" și unde "raportul dintre Arhiși Metadevine reversibil" (Spiridon: 1989, 20). Pentru a pregăti cadrul diferențierii a trei clase intertextuale, Théodore Thlivitis remarcă tripla determinare a sensului, în cercetarea despre semantica interpretativă și intertext, care a făcut carieră imediat după susținerea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ca temă, dihotomic, fără a trăda vreun dezechilibru de accentuare. Totuși, observăm faptul că expoziția metafizică a acestor noțiuni alege să înceapă cu dezbaterea despre spațiu, fundament al intuițiilor exterioare, continuând cu timpul dezavantajat de caracterul abstract. Spațiul este o reprezentație apriorică necesară, care întemeiază toate intuițiunile esterioare. Căci nici ni putem face închipuirea că n-ar fi spațiu, deși ni putem gândi că lipsește din el orișice obiect (Eminescu: 2011, IX, 479). Timpul nu-i alt nimic decât forma simțului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu-i alt nimic decât forma simțului interior, adică a intuirei de noi înșine și a stărei noastre interioare. Căci timpul nu poate fi o formă a fenomenelor esterioare; el nu aparține nici figurei, nici situației etc., ci determinează raportul reprezentațiilor înăuntrul stărei noastre interne (Eminescu: 2011, IX, 484). Nuvela eminesciană începe cu exerciții de modificare virtuală a spațiului, pentru a conduce apoi problematizarea către ideea de timp. Așadar, și Eminescu începe cu spațiul. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
paradoxal, el mizează pe conotație și câștigă denotație. (H) Timpul nu este o noțiune empirică care ar putea fi abstrasă din vo experiență. Căci simultaneitatea cât și consecutivitatea n-ar putea fi percepute dacă în fond n-ar subsista apriori reprezentația timpului. Numai sub supoziția aceasta ni putem reprezenta unele ca fiind în unul ș-același timp (simultan), altele în deosebiți timpi (dupăolaltă) (Eminescu: 2011, IX, 483). (h) Timpul nu este un concept empiric care să fi fost scos dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în care trebuie exprimate două elemente derulate simultan sau succesiv (ar trebui niște ceva-uri...) Eminescu este mult mai aproape de spiritul textului prin recursul la unele. Diferența cea mai frumoasă dintre variantele de traducere (favorabilă, evident, poetului) se referă la reprezentația timpului vs. reprezentarea timpului. Traducerea din secolul trecut (deja) păstrează proprietatea termenului utilizat, totuși, la Eminescu, opțiunea lingvistică se bucură de un sens denotativ și de un efect metaforic-teatral: reprezentația înseamnă și jocul actoricesc pe scenă. Fig. VII. Dispunerea/intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dintre variantele de traducere (favorabilă, evident, poetului) se referă la reprezentația timpului vs. reprezentarea timpului. Traducerea din secolul trecut (deja) păstrează proprietatea termenului utilizat, totuși, la Eminescu, opțiunea lingvistică se bucură de un sens denotativ și de un efect metaforic-teatral: reprezentația înseamnă și jocul actoricesc pe scenă. Fig. VII. Dispunerea/intensitatea tipurilor intratextuale în cadrul operei unui autor În imaginea de mai sus propunem actualizarea iconică a taxinomiei intratextului, pentru a urmări diminuarea intensității intratextuale dinspre centru spre marginea operei. Dincolo de circumferința
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe măsură ce îmbătrînește lupta pentru putere a posibililor urmași acutizîndu-se necondiționat). Pe de alta, el a intrat într-un interval al senilității, nefiind complet aderent la ramificațiile lumii reale. În acest context "tarat", din start, tragic, protagonistul comite greșeli impardonabile pe parcursul reprezentației adulatoare a celor trei fiice. În timp ce Goneril și Regan îl divinizează, în discursurile lor ipocrite, pe rege, Cordelia, modestă, afirmă că nu are de zis "nimic" în privința iubirii sale pentru Lear. Monarhul devine furibund și decide că "nimic" va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Simion, Scriitori români de azi, vol III, București-Chișinău, Editura David-Litera, 1998, p.197. 23Sursa: www.anablandiana.com. 24Sursa: www.anablandiana.com/ accesat iunie 2011. 25Sursa:http://www.observatorcultural.ro/Neomodernismul-poetic-romanesc*articleID 11017 articles details.html/accesat iunie 2011. 26 "Operele unora dintre reprezentații generației 60 vor contribui la ruinarea Utopiei. Există, în aceste pagini, ale lor, un dublu limbaj: unul propus pentru oficialii regimului, pentru doctrinarii de serviciu, pentru cenzori, altul pentru cei care încearcă să se salveze de capcanele discursului oficial". Cornel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau trecutul ca re-umanizare, Iași, Editura Polirom, 2004. 3Crișu Dascălu, op. cit., p. 18. 4Nicolae Manolescu, Despre poezie, Brașov, Editura AULA, 2002, p. 14. 5Ibidem, p. 174. 6 Sursa:http://www.observatorcultural.ro/Neomodernismul-poetic-romanesc*articleID 11017 articles details.html. 7 "Operele unora dintre reprezentații generației 60 vor contribui la ruinarea Utopiei. Există, în aceste pagini, ale lor, un dublu limbaj: unul propus pentru oficialii regimului, pentru doctrinarii de serviciu, pentru cenzori, altul pentru cei care încearcă să se salveze de capcanele discursului oficial". Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
amenințându-se reciproc. Ceilalți părinți, în număr de vreo douăzeci, priveau și se amuzau" (1962, 4-5). Deși scrierile autorului oferă un regal al invectivei și al agresivității verbale, nici agresivitatea fizică, parte nelipsită din ecuația animalității, nu lipsește. Aspectul de "reprezentație cu public" al momentului (cu publicul însuși făcând parte din spectacol pentru privitorul Stănoiu) și calificarea bătăușilor prin apelul la comparația aviară figură a agresivității instinctuale proiectează asupra întregului spațiu un aer burlesc. Un triumf al instinctualității primitive este realizat
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
absente, de scene trecute, de situații dorite). Concepția tradițională realistă postulează că imaginile pe care și le creează oamenii sunt adesea înșelătoare, fantasmagorice, periculoase. Persistă încă gîndirea potrivit căreia procesul de cunoaștere e orientat către dezvăluirea realității, către risipirea "falselor reprezentații" care parazitează spiritul uman, deci contra imaginației. Considerată un obstacol în calea cunoașterii, imaginația a fost îndelung devalorizată de gîndirea occidentală. Astăzi există nenumărate tentative de a o reabilita. Studiind mai ales cazurile lui Galilei, Einstein și Bohr, Gerald Holton
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Oricum am privi-o, afacerea aceasta are un cert potențial teatral. Filosoful Alain Badiou s-a și gîndit cine ar fi putut scrie o piesă genială pornind de aici: rebelul dramaturg Jean Genet. Ne aflăm în plină desfășurare a unei reprezentații, ba e chiar o repre zentație a mecanismelor unei reprezentații, cu lovituri de teatru și schimbări de direcție neprevăzute, pe care opinia publică le urmă rește cu sufletul la gură. Și avem mai ales, ca în tragediile clasice, două prototipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
teatral. Filosoful Alain Badiou s-a și gîndit cine ar fi putut scrie o piesă genială pornind de aici: rebelul dramaturg Jean Genet. Ne aflăm în plină desfășurare a unei reprezentații, ba e chiar o repre zentație a mecanismelor unei reprezentații, cu lovituri de teatru și schimbări de direcție neprevăzute, pe care opinia publică le urmă rește cu sufletul la gură. Și avem mai ales, ca în tragediile clasice, două prototipuri umane cu mare încărcătură simbolică: atotpu ternicul tiran, conducător fără
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
set precis de reguli și discursuri care se aplică doar respectivului curent, în cazul aplicării acestui set celeilalte paradigme, rezultatul fiind o lipsă totală a sensului și a înțelegerii. Bineînțeles, cei mai mulți critici au catalogat această opțiune ca fiind extremă, iar reprezentații teoriei continuității au argumentat chiar că multe dintre ideile postmoderne își au originea în modernism, astfel încât diferențele nu se pot transforma în incomensurabilități. Aceștia din urmă pot recunoaște un set de transformări importante în societate, cultură, discurs, dar le consideră
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Gherea notează că scriitorul "avea o frică bolnăvicioasă de incendiu, care s-a accentuat cu vârsta" (1972: 75). În sprijinul acestei afirmații, trebuie plasată și mărturisirea lui Mateiu Caragiale, consemnată de același Gherea: la celebra Scala din Milano, în timpul unei reprezentații wagneriene (este vorba, mai precis, despre Das Rheingold, prima parte, din 1869, a tetralogiei Der Ring der Nibelungen), observând reflexele unui foc aprins intenționat pe scenă, Caragiale își scoate, grăbit, fiul din sală, complet imun la via reacție de dezaprobare
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
elaborate, uneori și în procese de calomnie, urmate de relații interumane frânte. Un motiv rămâne și "Festivalul Național Cântarea României", început în 1978, după primul Congres al Culturii și Educației Socialiste. Orice creație artistică, tehnică, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentație teatrală etc. trebuia aprobată de activiștii responsabili cu acest festival de la nivelul fiecărei întreprinderi la consiliile populare locale sătești. Scriitorii profesioniști contau puțin, plus scăderea preocupărilor pentru cunoașterea literaturii naționale și universale în școli. De la elevii gimnaziilor și liceelor la
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]