6,418 matches
-
stă încă sub legea talionului. Fascinația infantil-sacralizatoare a lui Hamlet pentru părinți dispare violent atunci cînd descoperă sexualitatea mamei (prin intermediul mariajului "incestuos") și trecutul dubios al tatălui ("Hyperion"). Mai mult, el află că lumea căreia îi aparține, deși creștină, se revendică, în continuare, din universul arhaic al talionului (răzbunarea morții tatălui nu este cerută de fantomă în nume personal, ci ca argument al restabilirii echilibrului moral în piramida medievală, echilibru dispărut prin eliminarea nenaturală a regelui de drept de la vîrful ei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sieși, fără a mai depinde de vexațiunile sistemului falocentric. În toate civilizațiile mari, unde există o tradiție a filozofiei feministe, avem și un echivalent al noțiunii de mai sus. Francezii au legat "spațiul interior" de l'ecriture feminine (autoscriitura feminină, revendicată din capacitatea femeii de a media între "văzut" și "nevăzut", "inteligibil" și "neinteligibil", capacitate prezentată cu atîta aplomb de Simone de Beauvoir în Le deuxième sexe/Al doilea sex), iar americanii de gynocritică (termen propus de Elaine Showlater, în anii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
adîncimi intelectuale. Este evoluționist (știe cîteva principii fundamentale din Darwin, pe care le citează la nevoie) și, ca atare, nu are complicații metafizice. E ambițios, cu bun instinct competițional (îl enervează chiar și înfrîngerea la o partidă de squash), se revendică din liberalismul european de dreapta (sprijinind, de exemplu, intervenția militară din Irak și neînțelegînd mobilul etic al marilor manifestații anti-razboi din Anglia). Nu arată sensibilitate pentru literatură (și pentru artă, în general), dar prețuiește succesul artistic al copiilor săi (Daisy
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
popularitatea autorului (născut în 1949), atît în Orientul extrem, cît și în Vest. Temele lui, împreună cu perpectiva modernă pe care o dezvăluie în raport cu scriitura și literaturitatea îl fac interesant în Europa și Statele Unite, dar fondul mentalist asiatic, de la care se revendică, îi păstrează, concomitent, legătura nealterată cu lectorii din Japonia natală. În realitate, se poate spune că Haruki Murakami reprezintă un caz fericit, de melanj al civilizațiilor profund diferite. Conștient de atu-ul său, el a publicat mult pînă în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sunt precursoare, amplifică inegalitățile la nivel mondial și amenință vechile interese financiare și Împărțiri politice consacrate. Nu Întâmplător, Uniunea Europeană Își propune ca principal obiectiv comunitar, edificarea În timp cât mai scurt a unei societăți „bazate pe cunoaștere” care să-și revendice o poziție prioritară În lumea contemporană. În al doilea rând, se destramă structura de roluri tradițională a societății În toate țările ce parcurg tranziția spre „noua economie” bazată pe cunoaștere, pentru că „actorii”, fie nu mai fac față noilor provocări, fie
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
că avem ce merităm. Un străin, Edward R. Murow, a lansat o apoftegmă ce ni se potrivește, astăzi mai mult decât oricând: "O țară de oi merită un guvern de lupi." Care este rezultatul atitudinii civice mărunte, încercată de mine, revendicând asfaltarea străzii pe care locuiesc, în zona Copou, se poate vedea dacă te împotmolești cu mașina în gropi. Este un mod al oficialităților de a descuraja orice demers, făcându-se că nu-l aude. Eficiență are la noi presa care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
îi este destinat discursul, locul ce-i este atribuit acestuia; c) relația care se creează pe baza celor două imagini între emițător și destinatar, construcție care, mutatis mutandis, răspunde principiului aristotelic al "adecvării" ("tò prépon"). Noțiunea are o filiație impresionantă, revendicată din ipostaze diverse: "intersubiectivitate" (Benveniste), "dialogism" (Bahtin), "intenție colectivă" (Searle), "intenționalitate reunită" (F. Jacques), "negociere" (Kerbrat-Orecchioni), ipostaze ce converg spre o definire contractuală a actului vorbirii, în general, care implică existența a doi subiecți în relație de intersubiectivitate, existența de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
distribuției apei la cișmelele de pe străzile capitalei Ca urmare a acestor ample lucrări, debitul de apă potabilă a orașului a fost sensibil ameliorat, beneficiarii vor fi fost mulțumiți, nu însă și executantul, care, încheindu-și misiunea, la 25 mai 1848, revendica de la Epitropie un rest de plată a lefii pentru anul 1844, în valoare de 150 de galbeni, plus cuvenitele procente pentru economiile în valoare de peste 3.000 de galbeni 42, pe care le realizase personal la bugetul statului în anul
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
în curs de veacuri întregi". Evident, exagera, ignorând voit, parcă, inevitabilul proces de uzură materială și, mai ales, morală, proces căruia i se subordonează, în timp, orice realizare tehnică. În sfârșit, ca montanist recomandat și autorizat, Mihalic de Hodocin își revendica atât "producerea pietrelor cubice la Tarcău, pentru pavele", cât și regularizarea malului Prutului undeva în partea ținutului Iași, înlăturând astfel "marea primejdie cărei era expus satul Măcărești". Înfăptuirile enunțate nu epuizau însă lista preocupărilor trecute și în curs, pentru că alte
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
naturalistul, în sfârșit, întreprinzătorul sau industriașul Carol Mihalic de Hodocin. Paleta extrem de largă și de variată a preocupărilor, esența ideilor și a proiectelor, natura și importanța înfăptuirilor în cele peste două decenii de activitate în slujba țării de adopțiune, îi revendică recunoașterea meritelor și locul cuvenit în istoria gândirii și practicii tehnico-economice românești, istorie care până azi i s-a arătat îndeajuns de vitregă. ANEXE I. SCRIERI 1 Observații asupra stărei pădurilor din valea Bistriței de sus, Eșii, Institutul Albinei, 1840
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
erori. O observație unică nu ajunge pentru a respinge o teorie; Popper cere ca ea să fie reproductibilă. Dacă teoria nu este refutabilă, ea este, din contra, coroborată, adică a rezistat testelor. 1.2.4. Convenționalismul În economie a fost revendicat de către Pareto, care consideră că faptele pot fi explicate printr-o infinitate de teorii; deoarece un fapt permite o explicație, el permite de fapt o infinitate. Se poate considera, de asemenea, că Friedman și Machlup profesează în mod egal o
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
TEORIILE MARGINALISTE Către sfărșitul secolului al XIX-lea, neoclasicismul devine un curent de gîndire economică ortodox, o paradigmă convențională și un model standard, acceptat fără rezerve. Astăzi, acesta face parte din ceea ce cheamă mainstream economics. Conceptul de economie neoclasică este revendicat de Thorstein Veblen care, la orizontul lui 1900, îi delimitase doctrinar pe marginaliștii din sfera lui Alfred Marshal de cei ai școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca formă de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales teoriilor valorii și plusvalorii. Generalizarea că eșafodajul paradigmatic neoclasic se sprijină pe un întreg aparat matematic, adică pozitivist, nu este întru totul adevărată. Într-adevăr, unii marginaliști se revendicau de la o asemenea perspectivă științifică, însă la fel de adevărat este că alții, precum Menger sau Clark, aveau perspective total diferite. Conceptul de utilitate marginală îi aparține lui Friedrich von Wieser (1851-1926), unul dintre fondatorii Școlii austriece de economie, cel care o
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
de producție. În acest fel, prin analiza formării prețurilor bunurilor de consum prin intermediul legii utilității descrescătoare, teoria lui Menger poate fi inclusă în mai larga teorie austriacă a acțiunii umane 1. 5.2.2. William Stanley Jevons (1835-1882) Jevons se revendică din tradiția utilitarianismului lui Jeremy Bentham și John Stuart Mill, cu mențiunea că, în general, valoarea unui bun depinde exclusiv de utilitatea lui. Ca și Bentham, Jevons considera că o utilitate pozitivă este echivalentă cu victoria plăcerii împotriva durerii (disconfortului
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
importate intră în prețul a numeroase produse naționale și pot incita întreprinderile la ridicarea prețurilor interioare. Anumite prețuri ale bunurilor de consum importate cresc în mod direct. Cînd lucrătorii iau cunoștință despre această inflație importată, este posibil ca ei să revendice o creștere a salariilor nominale, ceea ce va accentua tendința inflaționistă. Devaluarea poate deci favoriza o inflație prin costuri. Ameliorarea competitivității-preț obținută prin devaluare riscă atunci să fie contrariată printr-o creștere a prețurilor produselor exportabile; c) încetinirea activității. Creșterea facturii
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
eu atotcuprinzător, care revelează, în fond, o formă de memorie a sub conștientului colectiv. Interiorizarea celuilalt printr-o intimitate excepțională, aproape imposibilă în relațiile "reale", deschide propria ființă spre ascultarea acelor voci multiple care vorbesc, trăiesc, acționează în noi. Polifonia revendicată de roman, sau doar subtil declanșată de el, face ca lectura sa să parcurgă un complex proces cognitiv-afectiv, în care textul citit provoacă în egală măsură inte lectul, capacitățile noastre de adaptare, de anticipare, simțul stra tegic, dar și imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe drumuri (...) (B. Fondane, Exodul) Eul vrea să se întărească în diferența sa față de ceilalți și crede că în acest scop trebuie să lupte pentru recunoașterea sa individuală. În principiu, Eu nu există fără teritoriul apartenențelor sale, pe care îl revendică drept al său, care îl confirmă în sentimentul său de identitate. Eul are în mod structural conștiința faptului că Celălalt, prin definiție, nu este ca el, și această conștiință își strigă singularitatea dureros ireductibilă. Dar la Fondane, "teritoriul" de la care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
osteneala prăfuită a condeielor. Din fericire, mai sunt și autori care nu-l vor lăsa niciodată să se stingă, din aceia care poftesc cu nesaț la sîngele cald al literelor, erudiți și necuviincioși precum Orsenna, sau din cei care se revendică de la o pretinsă școală de luciditate ectoplasmică, indiferentă și iconoclastă, ce se ridică cu cinism (în fapt, cu o nevoie de autenticitate și de simplitate pe care nu o mai recunoaștem) și fanfaronadă deasupra mulțimilor, precum Houellebecq. Ambii aparțin acelei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
procesul intentat în justiție de asociația "L'Espace du possible", un camping alternativ aprig ironizat de Houellebecq în romanul său, au făcut deliciul revistelor literare și nu numai, în detrimentul evident al textului însuși, sumbru, insolent și superb. Conformismul reverențios este revendicat și de o critică relativ nihilistă, care a abdicat de la privilegiul de a impune o ordine și un discurs despre literatură ca manifestare, sub pretext că toate producțiile noi sunt destinate neantului, critică ce se supune servil ciclului comercial al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ce nu trebuie neapărat depășite, pentru că ele ne hrănesc ființial. A trăi de moarte, a muri de viață, cum spune filosoful din Efes... În esență, dincolo de judecățile și verdictele cu certitudine susceptibile de interpretări și amendări multiple, Edgar Morin se revendică de la o gîndire recursivă, în buclă, în care cei doi termeni ai unei contradicții, departe de a se anula reciproc, trimit în permanență de la unul la altul. Mișcarea veșnică e cea care ne așează inevitabil pe cale. Oricum am numi-o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
hibrid va deveni o realitate mult mai devreme decît ne-am aștepta. Deci, cu mijloace de expresie și instrumente ale imaginarului specifice, Cioran și Roussy trec prin aceeași experiență autoficțională pentru a refuza ideea unui adevăr univoc și a-și revendica fractura. Adoptăm aici perspectiva unor Philippe Lejeune, Gérard Genette și Vincent Colonna, pentru care "autoficțiunea" desemnează o ficțiune de sine, altfel spus: o proiectare a autorului în situații imaginare. Doar că pentru Cioran nu e vorba de povești inventate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
anii '50 și '60, despre conceptul de postmodernism nu se poate afirma că s-a cristalizat înaintea mijlocului anilor '70, moment în care o serie de sfere culturale și discipline teoretice din domeniul filosofiei, arhitecturii, studiului filmului și literaturii au revendicat, tot mai insistent, recunoașterea existenței acestui fenomen social și cultural atât de divers"45. În acest context, apariția în 1979 a lucrării La Condition postmoderne a fost resimțită în general ca o confirmare a implementării complete a postmodernismului și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
faptul ca "postmodernul să fie deja implicat în modern" i se pare firesc, deoarece "prin constituția sa și fără încetare, modernitatea este plină de postmodernitatea sa"128, la fel cum postmodernitatea "nu este o epocă nouă, ci rescrierea câtorva trăsături revendicate de modernitate și în primul rând pretenția sa de a-și fonda legitimitatea pe proiectul de emancipare a umanității prin știință și tehnică"129. În susținerea aceleiași idei a schimbării registrului înțelegerii noțiunii de postmodern, Mike Featherstone citează un fragment
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
desemnează, știind că deși termenul a fost folosit de unii scriitori destul de devreme și de insistent, conceptul de postmodernism s-a cristalizat mai târziu, pe la mijlocului anilor '70, moment în care o serie de câmpuri culturale și discipline teoretice au revendicat recunoașterea existenței acestui fenomen și înscrierea sa în sferele sociale și culturale. Polivalența postmodernismului se dezvăluie încă de la primele încercări de încartiruire teoretică, însăși problema periodizării deschizând multiple căi de interpretare (ca perioadă, stil, metodă, epocă etc.), una dintre cele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adică a unei gradații a misterului, întreținute de stranietatea atmosferei și de minime indicații auctoriale. Cele câteva episoade răzlețe care ar putea intra pe traiectoria de interes a temei examinate de mine (cu precizarea că multe dintre ingredientele epice sunt revendicate mai degrabă de horror-ul repulsiv decât de terror-ul anxios) sunt aglomerate, de-a valma, într-un roman cu intrigă metempsihotic-erotică, Adam și Eva (1925), considerat de G. Călinescu, într-un acces de plictis aproximativ, "un fel de poem metafizic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]