2,564 matches
-
vezică. „Piff !“ Prohabul îi stătea să pocnească. Adevărul e că avea o rangă cum puțini bărbați o au (poate că de aceea îl și remarcase chelnerița). și acuma, în plus, drăguța era și în poziție de drepți, la datorie. Stătea rezemat de bar și privea triumfător către ceilalți, care erau așezați la mese. Din cînd în cînd, trăgea cu coada ochiului către șliț, să vadă în ce stadiu mai sînt lucrurile. și lucrurile erau Ooo.K. „Piff !“ și dînsa, drăguța de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mirifice ale profesiei de învățător, ne atrăgea deseori atenția asupra faptului că învățătorul nu este un simplu funcționar, el este o personalitate cu înalte răspunderi sociale și morale, și nu-i este permis să se compromită sprijinind pereții cârciumilor sau rezemând gardurile sătenilor care au fete frumoase și sprințare. Timpul devastator Vârcolacii devorează Luna și lasă Pământul în întuneric; Rugina corodează metalele neprotejate și le face inutilizabile, condamnându-le la dezintegrare; Uitarea părăduiește nediscriminator zestrea cognitivă și afectivă tezaurizată în cămările
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
lucrări pe care le alesesem din cele 23 pe care le aveam realizate, fiind și foarte curios de cele ce îmi va spune. Era pentru prima dată când îmi expuneam lucrările. Privindu-le, i-au plăcut, îndemnându-mă să le reazem de gard pe toate pentru a fi expuse și trecătorilor. Așezându-le cu grijă pe locul ce îmi fusese indicat, imediat am simțit în preajma mea noi persoane ce îmi admirau lucrările. Primii au fost artiști ce expuneau deja în parc
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
trupul dorea mărul păcatului. Se duse la dulapul cu haine, le răscoli rând pe rând și hotărâse cu ce avea să se îmbrace a doua zi la întâlnirea cu viitorul ei soț. Apoi se așeză pe marginea unui pat, își rezemă mâinile de o parte și de alta a capului, se lăsă să cadă pe o pernă moale și zise un cunoscut proverb: Oricât ai vrea în dragoste și în război nu-i ca-n toate celelalte”. Sunt sigură că omul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
erau demult inundate de lumina strălucitoare a dimineții, iar soarele își trimitea câteva raze pe covorul din mijlocul camerei. Ea dădu pilota la o parte, se ridică în capul oaselor, își ridică genunchii ajungând cu ei până la piept și își rezemă fruntea de ei. Nu-și ridicase capul decât într-un târziu, după ce își strecurase prin minte toate cele petrecute, toate trăirile sentimentale din ultima perioadă. Când deschise ochii și-și ridică de pe genunchi capul, i se păru casa dulce și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o întâmplare fastă, o flacără care se aprinsese brusc, iar acum se stingea. Valentin devenea distant și rece. O exasperantă umbră de gelozie îi înăbușea respirația. Boala lui era obsesivă și urmată de amenințări dure. Carlina îl aștepta pe pat, rezemată de câteva perne. Când îl auzea că vine tresărea și o cuprindea o teamă și cu toate acestea îl privea lung și cu dragoste. Sânul i se zbătea iar umerii îi tremurau de emoție. - Valentin, am atâtea să îți spun
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gara din Solnok foarte tulburată, așa cum nu mai fusese niciodată, iar luna era învăluită și ea într-un mister. Ajunsă acasă, își turnă o ceașcă aburindă de ceai. Adăugă în ea puțin rom, după care se întinse pe o saltea, rezemată pe o pernă și învelită cu o pătură din care își scoase picioarele goale afară. Își bău încet ceaiul, gândindu-se la ziua proastă pe care o trăise, iar romul ce-l puse în ceai parcă îi ardea încet stomacul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
precedent se va naște în cele din urmă o națiune modernă. În acea perioadă, Nicky își satisfăcea stagiul militar obligatoriu. Carlina aștepta ore în șir lângă telefon, telefon care întârzia să sune, iar Alin o găsea uneori plângând cu capul rezemat de masă și căuta permanent să o încurajeze pe un ton atât de blând cum nimeni nu ar fi putut s-o facă mai frumos de atât: „Mamă, te rog așa cum nu te-a mai rugat nimeni vreodată mai mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ploaie ce băteau fără cruțare în geam. După câteva minute, Carlina își desprinse privirea de pe Leon și alergă în goană la baie de parcă ar fi fost fugărită de un demon. Apucându-se de cel mai apropiat lucru din baie, se rezemă de chiuveta de sub oglindă, se privi în interior fără să se vadă, iar apoi intră sub duș. După ce se spălă, se șterse meticulos și aruncă prosopul pe jos la întâmplare, mormăind fel de fel de insulte la adresa prostiei pe care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu traista sub braț. A plecat pe furiș, să n-o afle careva din sat, s-o pîrască la comună. Cînd s-a întors nu-mi amintesc, dar mi-a rămas în minte imaginea ei așezată pe pat, cu spatele rezemat de sobă, povestindu-i tatii totul, cu de-amănuntul. Umblase de la o ușă la alta, era dată afară pe o ușă, ea intra pe alta, pînă cînd a fost îndrumată într-un anume loc. "Am dormit în Gara de Nord", spunea ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aer răcoros, apoi s-a auzit ușa închisă încet, cu grijă. Cine să fie?!", mi-am zis, știind că Paul intra întotdeauna strigîndu-mi cîte un "salut, bătrîne!" M-am ridicat de pe scaun și m-am întors, rămînînd perplex. În fața mea, rezemată cu spatele de tocul ușii, stătea doamna Tamara: cizme negre, bine mulate pe picior, palton gri, guler mare, din vulpe argintie cu puf des, lucios și cu fire negre de păr țepos, al căror vîrf era alb-argintiu; părul ei brumat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
biroul cu pași rari, căutînd o soluție. Dacă nu se mai monta piesa, trebuia să treacă pe altă piesă cheltuiala făcută. Secretarul literar al teatrului stătea lîngă fereastră și privea strada umedă. Alături de el, călare pe un scaun, cu pumnii rezemați de spătar și cu bărbia pe pumni, referentul literar, cu care mă împrietenisem deja, clătina din cap a pagubă, aruncîndu-mi din cînd în cînd cîte o privire de parcă ar fi vrut să vadă dacă mai sînt prezent după atîta discuție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
istovitor, că visam stînd în picioare, cu furtunul în mînă. Imediat după ce trecea controlul a treia oară, schimbam furtunul la ultima gură de apă, îl lăsam pe nașul Ion să ude florile, iar eu mă așezam între flori, cu spatele rezemat de gardul verde și adormeam. Dormeam puțin, poate jumătate de oră, pînă venea nașul Ion și mă trezea: "Hai, finule, să strîngem furtunul, că-i gata". Minutele dormite între flori au rămas în mintea mea ca amintirea unei mari iubiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
În toată încăperea sînt doar două birouri; la unul lucrează economista, iar la celălalt stă doamna Teona. Stă foarte frumos. Are poziția aceea dreaptă, de femeie mîndră, sigură pe sine, cu scaunul așezat puțin strîmb sub ea, ca să-și poată rezema cotul stîng pe spătarul scaunului, în timp ce cotul drept îi stă pe birou, lîngă dosarul la care lucrează. Îi întîlnesc pentru o clipă privirea, dar i-o ocolesc imediat, dîndu-mi seama că nu i-aș putea înfrunta calmul și siguranța. Cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de boi, i-au ros tatii spatele și i-au bătătorit palmele. Căruța de atunci s-a făcut țăndări într-o vară, cînd a încărcat tata prea mulți snopi; o roată de-a ei mai stă și acum în grădină, rezemată de gard. Cealaltă căruță, următoarea, a fost dată la C.A.P.: cred că, acum, și-aceea s-a stricat. Au rămas întregi doar amintirile. Peste cîțiva ani cursa aceasta, în care merg acum spre oraș, va ieși din circulație, șoferul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
păscute de cîțiva alde tine? Numai că eu, atunci, la început, supravegheam respectarea proiectului, munceam zece-douășpe ore pe șantier, iar tu, de la păzit oile, ai trecut la păzit baraca unde se țineau lopețile, dormind toată ziua în șezut, cu spatele rezemat de ușă și cu sticla alături. Uiți că ne șterpeleai săptămînal cîte o cazma și-o vindeai pe-o sticlă de rachiu, iar muncitorii plăteau ce furai tu?... Adu-ți aminte... Don Șef apasă cu putere clapa de închidere a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamna Cristina, ce are cu tine Brîndușa? Nu știu, doamnă, îi răspund, apropiindu-mă, așezîndu-mă încet pe marginea patului. Cristina stă cu privirea în tavan și continuă să surîdă din cînd în cînd, cu gîndul aiurea, departe. Palma mea stîngă, rezemată de pernă, se mișcă încet, pînă ce vîrful degetelor îi atinge părul. Și totuși, ceva trebuie să fie, murmură Cristina. Ai supărat-o în vreun fel... Nu știu, doamnă, repet eu, strîngînd din umeri. Degetele mele cuprind între ele cîteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
descuiată... Mă ridic încet din pat, merg în vîrful picioarelor pînă la ușă, prind cheia cu grijă și o răsucesc fără zgomot. "Ca un hoț", mă înfioară un gînd și rămîn așa, cu degetele lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat, cu capul îngropat în pernă, buclele blonde răvășite, ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu doar primesc dispoziții și le execut... Îmi fac vilă, am patru copii, am rată la mașină... O sută de lei în plus ori în minus la salariul meu înseamnă mult, ba chiar foarte mult..." Și-atunci, în clipa asta, rezemat de spătarul scaunului împins sub masă, eu, cel care vreau să scriu, să scriu literatură contemporană, stau și mă întreb: cine e vinovat? Să zicem, prin absurd, că prim-secretarul vrea să descurce ițele, "să facă lumină"... Cine-l ajută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din satele învecinate. În sat, ei sînt muncitori, iar la combinat ei sînt țărani. Pentru mulți dintre ei, serviciul la combinat este o sursă de cîștig în plus față de ceea ce le asigură C.A.P.-ul. Da-da! Iată-mă acum, rezemat de scaun, ros de gînduri, clarificîndu-mi propria poziție, spre care m-a împins Doamna Ana, acea poziție pe care m-am situat întotdeauna, poziție care a făcut ca la adunarea generală de sindicat din iarnă, 30 ianuarie, parcă să fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
moment, merg și eu, îmi strigă o voce cunoscută. E Tamara capul ei brumat stîrnește viscol cînd trece pe lîngă mine. Intru după ea în lift, închid ușile și apăs pe butonul etajului cinci, unde-și are Tamara biroul. Mă rezem cu spatele de cutia liftului și stau cu privirea plecată. Ascultă, Mihai, îmi spune Tamara, știam că vei reveni aici în clădire... Te așteptam... Vreau..., schimbă ea tonul, vreau să-ți spun ceva... Strîng din umeri, privesc mai departe în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu. Unde am mai auzit numele ăsta?" Salt din umeri, zicîndu-mi că-l știu, evident, de pe undeva de la combinat, mai bat de două ori, și pentru că nu mi se răspunde, apăs încet pe clanță și întredeschid ușa. Pe canapeaua nedesfăcută, rezemată de o pernă, Fulvia doarme îmbrăcată, așa cum era cînd am întîlnit-o; doar băscuța de mohair și-a scos-o și a pus-o pe cuierul de lîngă ușă, lăsîndu-și părul roșcat liber, peste umeri. Picioarele ei, lăsate la marginea patului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și ce cald e ramul acela de magnolie! exclamă ea, ridicîndu-se, întorcînd capul spre glastra de sub fotografia mamei, într-un gest brusc, să nu-i observ ochii umezi. Stă așa, nemișcată, cu fața spre masa mea de scris, cu mîinile rezemate de spătarul fotoliului și cu privirea ridicată spre ramul cu flori de magnolie. Cobor încet din pat, rămînînd mult timp în picioare în spatele ei, incapabil să spun ceva, ori să fac un gest. De obosit ce sînt, nu pot decît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în loc de z în cazul unor cuvinte precum: sgârcenie, sgomot, sensual, îndrăsnesc, isbutesc, isbândă etc. - scrierea cu -e final a unor cuvinte care se pronunțau cu -ă: ușe, plaje, [el] sufere, grije, cămașe, revanșe, păpușe etc. - scrierea cu ă în loc de e: reazăm; - forma veche a unor verbe, la indicativ prezent, pers. I, sg: țiu, reviu; - redarea prin diftongul ia a sunetului e sau a diftongului ea: îngenunchiarea, auziam, vorbiam, mărturisia ș. a. - grafia veche, antebelică, pentru cuvinte ca: livresci, noui etc. - forme vechi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]