23,741 matches
-
mi-ar fi fost foarte ușor să fac acest lucru în fața oricărei altei femei care-mi este indiferentă. Cu acest prilej, am înțeles clar și pentru prima dată că până și cel mai ticălos om are sentimente, sentimente de mândrie sălbatică. Că orice om pretinde în iubire o reciprocitate care n-are nevoie de cuvinte, suferința singurătății amare fiind de preferat bucuriei succesului obținut prin intervenția înjositoare a rațiunii care demontează. Și cine-i domnul acesta căruia îi trimite flori? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sport, dați o definiție, spuneți-ne ce-i acela sport“. Eu zâmbesc condescendent, iar strâmbii, chiorii, bărboșii, păroșii amuțesc brusc. „Sportul, domnilor, este consumul de energie fizică în condiții obligatorii de competiție și de totală neproductivitate“. Ciungii, chiorii, strâmbii urlă sălbatic „mai departe“, “încă, încă“, „mai departe“. O femeie învățată, cu un singur ochi, lovește figurile cu coatele și scuzându-se cu un „iertați, colega“, își face loc spre catedra mea. Ridic mâna. Liniște. Pentru noi, domnilor, șoptesc eu, e important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fost supărat pe actori că joacă prost sau pe autor pentru piesa lui imorală, dacă ar fi fost pornit pe sine pentru că și-a cheltuit ultimii bani pentru un spectacol atât de anost, ar mai fi simțit el oare accesul sălbatic de ură pentru vecinul care tușea? Desigur, nu. În cel mai rău caz, s-ar fi supărat pe vecinul care tușește, poate că ar fi mormăit acolo „ei, dar de ce tușești!“ fiind foarte departe de dorința de a lovi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
asemenea explozie de ură cade ca nefondată. De aceea să renunțăm la ea și să facem o altă supoziție. Să încercăm să ne imaginăm că Ivanov se plictisea, că era indiferent. Poate că aceste stări l-au dus la criza sălbatică de ură împotriva vecinului său care tușea. Dar nu merge deloc. Dacă într-adevăr sufletul lui Ivanov ar fi fost în starea de indiferență rece, dacă, privind spre scenă, Ivanov se plictisea, ar fi simțit el oare nevoia să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ca să ne revoltăm, priviți-ne când, însuflețiți de cele mai umane sentimente, ne ridicăm, priviți cu atenție chipurile noastre, buzele noastre, mai ales, uitați-vă la ochii noștri! Și, dacă nu veți recunoaște că aveți în față niște fiare dezlănțuite, sălbatice, în orice caz, veți fugi cât mai repede din calea noastră, pentru că nu veți putea să faceți deosebirea între om și fiară, dar și pentru că acest lucru vă poate costa viața. Iată cum, parcă de la sine, se naște întrebarea: dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de sentimentele de Omenie, nu ne-am fi indignat deloc și nu ne-am fi tulburat. Înțelegeți că nu ipocrizia, nu viclenia, nu ticăloșia rațiunii, ci doar Omenia, Dreptatea și Noblețea Sufletului ne obligă să ne indignăm, să ne înfuriem sălbatic și să ne răzbunăm ca fiarele. Înțelegeți, prorocilor, acesta este mecanismul sufletului nostru de om, mecanismul leagănului în care, din zborul cel mai avântat spre Noblețea Spiritului se naște mișcarea în direcție opusă, spre polul Cruzimii de Fiară.“ Această năzuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
apucă nevoia să fac pipi. Mama nu stă. Mama atârnă și privește drept spre mine cu fața ei vânătă de spânzurată. „A-a-a!“ încep eu să strig și ies fugind din cameră, de parcă mă gonește cineva; „a-a!“ strig sălbatic, zburând ca vântul prin sufragerie, dar, în același timp, realizez că stau jos, că-mi ridic încet capul greu de pe masă, smulgându-mă anevoie din somn. Dincolo de fereastră, licărește un răsărit târziu de iarnă. Stau la masă în palton și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
împiedică de ceva fiind gata, gata să cadă. Își strivi între dinți o înjurătură, pentru că se lovise destul de tare la picior și se aplecă să vadă ce s-a întâmplat. La picioarele lui, ascuns cu totul de iarbă și lăstarii sălbatici crescuți în neorânduială, era ceva ca o ladă lungă și îngustă. Împinse cu piciorul obiectul respectiv, răsturnându-l pe o parte. Își dădu seama imediat că nu era o ladă ci un scoc din lemn întors cu fundul în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Sălbăticiunile nu aveau însă neapărat nevoie să vadă, lor le era de ajuns să simtă mirosul. Încercă să-și amintească ce știa despre urși. Nu mare lucru, dar era sigur că au un simț olfactiv foarte fin, ca toate animalele sălbatice. El era transpirat leoarcă și, în mod sigur, răspândea în jur un miros caracteristic de om și de frică totodată. Parcă învățase la școală că urșii nu sunt carnivori. Asta îl mai liniști puțin, dar văzuse la televizor că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cap ar fi pornit la vale spre oraș. De ce să se abată de la drum prin pădure? Gândește-te că era întuneric și singurul loc sigur îl reprezenta drumul. Nu uitați de sălbăticiuni! L-o fi speriat ceva. Ce? Sunt animale sălbatice pe aici? Sunt! Nu mai spune! Nu știam. Aveți lupi, urși? Nu. Din ăștia nu avem. Ori, poate, n-am auzit eu? se scărpină olteanul în creștet. Ei, lasă! izbucni în râs Cristi. Și atunci ce l-a speriat? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de asta suntem aici. Aș mai putea să completez lista ta, spuse Toma ignorând întrebarea lui Vasilică, mai căutăm pământ răscolit, urme de săpături ori chiar resturi umane, asta ca să iau în calcul și ipoteza ta de ieri cu animalele sălbatice. Nu este exclus, însă, să apară și alte lucruri la care nu ne gândim acum. Ei, ce părere ai, ești de acord cu ce spun eu? Nu vreți să-mi răspundeți. Ba ți-am răspuns. Încă de ieri ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
găină pe brațe, așa încât mări pasul ca să mai pună sângele în mișcare. Cei doi mergeau pe marginea unei viroage adânci care cobora de undeva dinspre vârf ca un deget uriaș întins pe pământ. Judecând după tufele de pipirig și mentă sălbatică crescute printre bolovanii înghesuiți în vale, atunci când ploua pe acolo se forma un torent. Cristi căuta un loc pe unde să poată trece pe partea cealaltă fără să se murdărească de noroi. Vasilică rămăsese câțiva pași mai în urmă în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se hotărî să meargă pe sub poalele pădurii, pe acolo pe unde era mai ușor să străbată. Încerca să se țină imediat dincolo de lizieră, așa încât să poată vedea marginea răriturii și eventualele cărări care ar fi putut apare acolo. Locurile erau sălbatice, se cunoștea că nimeni nu mai trecuse pe acolo de ani buni. Terenul cobora ușor, după care, zona defrișată din stânga lui se termină brusc. Mai departe, pădurea se întindea iarăși spre vârf. Îi trecuse oboseala și respirația îi revenise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă străbate răritura în partea cealaltă. În afară de asta, era conștient că tufele dese îi împiedecau vizibili tatea. De după fiecare colț îl putea pândi agresorul. Având în vedere sălbăticia locurilor, mai era și pericolul de a se întâlni cu vreun animal sălbatic. Acesta era ultimul lucru pe care și-l putea dori, să dea nas în nas cu un urs venit să se înfrupte cu zmeură. Își aminti vag că Pohoață îi spusese că nu sunt urși pe acolo dar, în situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și acesta dormea dus în cortul său. Bine, dar atunci cine făcuse zgomotele acelea? Se simți deodată cuprins de neliniște dar se calmă la fel de repede. În definitiv, ce zgomote auzise? Niște foșnete de frunze uscate, nimic altceva. Poate vreun animal sălbatic își făcuse de lucru pe acolo, un arici ori vreo căprioară speriată. Dar dacă o fi vorba de niște bandiți? Îl ademeniseră în pădure ca să-l reducă la tăcere pentru ca apoi să se poată repezi nestingheriți peste ceilalți care dormeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
curmezișul prin ea. Nu există poteci care s-o străbată. Eu am văzut o cărare. Ce-i drept, pe partea cealaltă, dar sunt sigur că există cel puțin una. Crede-mă că nu! Nu știu ce ai văzut tu. Poate că animalele sălbatice și-au croit drum pe acolo, dar sigur, nu ajunge în partea aceasta. Am văzut-o cu ochii mei, se încăpățână inspectorul. Dar nu te contrazic. Spun doar că nu ajunge în partea aceasta. Spuneai că nu sunt animale mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Deci, animalele care au făcut-o, dacă e vorba de animale, trebuie să fi fost de talie mare. Dacă te gândești la urși, te anunț că nu sunt pe aici. Cel puțin, deocamdată, nu au fost semnalați. Avem însă capre sălbatice, vulpi, bursuci și mai știu eu ce, altceva. Nu la asta mă refer... Am înțeles foarte bine ce vrei să insinuezi. Nu cred că acel asasin în serie a făcut o potecă. Toți cei din Baia de Sus știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
printre ele se vedeau smocuri de mierea ursului. De sub umbra copacilor, tijele lungi ale ferigilor se aplecau spre lumină. Opriră acolo, chiar la marginea poienii și coborâră din mașină. Era liniște și în aer plutea un miros plăcut de flori sălbatice. Ileana păși prin iarba înaltă și se apropie de copaci. Doi bușteni groși, albiți de vreme și de pe care coaja fusese îndepărtată, zăceau aruncați acolo. Poiana fusese folosită cu mult timp în urmă de țapinari ca depozit intermediar, înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sau cum vreți voi să-i spuneți. N-ai fost atent la ce ți-am spus. Zeilor le plac locurile nu oamenii. Oamenii au apărut mult mai târziu. Pe noi ne tolerează și poate că noi chiar am stricat frumusețea sălbatică originală. Poate chiar ei au adus-o. Nu v-ați gândit la posibilitatea aceasta? întrebă Cristian. Poftim? Vâlva. Poate chiar zeii au adus-o. Nu și nici nu cred una ca asta! De ce? Mie mi se pare o ipoteză foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
naivi. Amintirile începuseră să-l năpădească. În urmă cu trei ani și el fusese în aceeași situație, refuza să creadă în existența vâlvei. E drept că el se gândea atunci la un ucigaș în serie și nu la un animal sălbatic. Numai când Calistrat îl dusese sus la peșteră ca să vadă cu ochii lui, se convin sese că lucrurile stăteau cu totul altfel. Oamenii ăștia habar n-aveau cu ce se confruntă și reacționau exact așa cum erau obișnuiți s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să nu determine alunecarea acestora. După cum arăta peisajul, avea senzația asemenea fenomene se produseseră în trecutul imediat. Vedea șiroaie de pietriș fin, deschis la culoare, care se prelinseseră peste stratul de nisip negru din fața sa. Totul era de o frumusețe sălbatică și, dacă ceea ce i se întâmpla n-ar fi fost atât de straniu, s-ar fi oprit în loc copleșit de admirație. Vântul prinsese putere acum, iar de dincolo de creastă, își făcură apariția nori groși, vineții. Cu o viteză incredibilă, cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
va face apariția Simon zis Magul. El propovăduia că Dumnezeu era un apostol tiran, iar un tiran nu putea avea Înțelegere față de om. Dumnezeul ăsta al lor, Iehova, Elohim, Îl abrutizase pe om, sugrumîndu-l, Înjunghiindu-l, trimițîndu-i boli și fiare sălbatice, șerpi și tarantule, lei și tigri, tunete și fulgere, ciumă, lepră și sifilis, furtuni și uragane, secetă și inundații, coșmaruri și insomnii, patima tinereții și neputința bătrîneții. CÎnd l-a așezat În binecuvîntata grădină a raiului, l-a lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
miasme, În pofida fantasticelor configurații precum cangele crabilor, În pofida faldurilor cerate ale petalelor, a tentaculelor staminelor ori a mugurilor ascuțiți, parcă Înghimpați; toată această vegetație luxuriantă nu era În stare să emane măcar un atom de arome, nici cît o viorea sălbatică de cîmp. Încununarea acestor salve vegetale erau niște ramuri de magnolie captivă În Grădina Botanică, aidoma unor Încrengături cu frunze de piele cu cîte-o ditamai eflorescență albă În vîrf, ca un pampon de mătase din pletele „fetelor de familie bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sufletului, fiecare pentru sine, apoi toți Într-un glas, cu buzele uscate, șoptindu-și rugăciuni, fiindcă mulțimea avea să se Întoarcă, era dusă să-i Întîmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși cîțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cît durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumînare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care-ți Îngheța sîngele-n vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]