2,533 matches
-
ce bandit de popă aveam.“ Unchiul, care a apucat să-i dea popii doar un picior în fund, se consideră nedreptățit: „O fi el scriitor mare, nu zic nu, dar uneori scrie aiurea. Tot satul a văzut cum l-am săltat pe popă de fund când i-am dat cu piciorul, în carte eu nu apar deloc. Ori scrii ce trebuie, ori nu mai scrii deloc. Altfel nu face să te apuci de romane!“ Amanta romancierului nu-i citește cărțile, deoarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ți-ai plecat ochii până în ultimele tale clipe. Dacă Enescu a fost pentru cerul românesc acea viola d’amore de care am pomenit la început, sufletul tău, Mihai, s-a dovedit a fi acele strune gingașe, alcătuite din fir prețios, săltând de bucurie, intrând «în rezonanță». și s-a ivit această carte. «Cinste cui te-a scris», cum glăsuiește poetul. Iar tu, cititorule, fie să nu cunoști nici o altă «iscusită zăbavă» decât aceea de a te cufunda în ea cu suflet
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
-mi tremurau din cauza efortului iar sforile subțiri îmi intraseră adânc în carnea umerilor piperniciți. La semnalul meu S.O.S. care anunța o iminentă trecere a emitentului în "lumea drepților" Mircea a reacționat cu viteza luminii: Lică, oprește! Treci dincolo! Saltă! De o parte și de alta a sacului plin cu tizic cei doi frați îl săltau ținându-l pur și simplu suspendat, fără să-mi atingă spatele. Acum respiram mai ușor, iar plămânii puteau aduce mai lesne oxigenul atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
meu S.O.S. care anunța o iminentă trecere a emitentului în "lumea drepților" Mircea a reacționat cu viteza luminii: Lică, oprește! Treci dincolo! Saltă! De o parte și de alta a sacului plin cu tizic cei doi frați îl săltau ținându-l pur și simplu suspendat, fără să-mi atingă spatele. Acum respiram mai ușor, iar plămânii puteau aduce mai lesne oxigenul atât de necesar circuitului sanguin. Cum te simți, Titi? Vă mulțumesc; mult mai bine! Această operațiune, de suspendare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dădea din coadă, vrând să ne zică: V-am spus eu? V-am spus eu? Poftim! V-am redat-o pe mama voastră! Acum bucurați-vă și haideți acasă că se face noapte. După mine, marș! Și a început să salte voinicește peste zăpada mare ce depășea înălțimea picioarelor lui de cățelandru încă neajuns la deplina maturitate. Am recuperat sacoșa și sufertașul și am pornit-o pe drumul de întoarcere. Urmele pe care le făcuserăm la venirea noastră erau acoperite și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aș face, nu mă pot înțelege cu oamenii de "jos", dar au ajuns "sus" ierarhic, fără merit. Așa cum era de pildă directoarea mea de la Librăria Payot o sărmană imbecilă fără fantezie care până de curând conducea un magazin alimentar Migros. Salt mortal de la cârnați la enciclopedii Sau sergenții din armată. Lista este lungă. Tot în această logică, mârâitul-exclamație al elvețianului bogat întâlnit la cafeneaua Dorian, șeful unei mari întreprinderi de transport, pe care mi l-a prezentat politicos domnul Philippe. G.
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am îndesat capul porcului cât am putut pentru ca nu cumva să se vadă, o parte din pulpă ieșise afară. Normal că piciorul atârnă și zgreapțănă asfaltul cu copita în urma noastră. Săltăm sacoșa cât putem de sus, cu brațele îndoite și bicepșii încordați, o cotim pe Loga aproape la trap și intrăm pe poartă ca două gladiatoare în triumf. Pentru că tema amintirilor mele e doar cărăușitul în vremi de restriște, mă opresc
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
scot două-trei smiorcăituri și gem patetic unde-am ajuns Doamne unde-am ajuns. Iar când ea strigă veselă pe victoriei acasă ai ajuns mămăloi, mă umflă și pe mine râsul. Trag adânc aer în piept, dau de pământ cu crengile, salt sacul de cărbuni în brațe, îl târâi gâfâind până în pivniță, urc treptele înapoi și mă năpustesc triumfătoare în hol ca Amazoana în cort la Alexandru Macedon. PS. Vremile de restriște s-au încheiat demult, dar sarsaneliada mea continuă mai abitir
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
niște poezii tare faine. Puteau să stea de vorbă cu bețivii prin baruri, ca Toma. De-asta chiar îmi părea rău: bețivii erau blajini și spuneau niște lucruri extraordinar de interesante, vorbeau și despre Ceaușescu ce vroiau ei, nu-i sălta nimeni. Băieții puteau să fumeze pe stradă. Puteau fi nesimțiți. Puteau să stea cu spatele, dacă nu le plăcea ceva. Puteau să facă pe proștii. Puteau să râdă tare, sardonic, ha-ha-ho. Puteau să intimideze doar ridicându-se în picioare. Puteau
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
comanda diviziei”) acolo unde un om la fel de ambițios, maiorul Pera Aurel, trebuia să se fălească cu ,,succesele” sale în fața superiorilor. Îmi amintesc că după masa de seară, în drum spre dormitor, sergentul începea să facă ,,instrucție disciplinară” cu noi -,,culcat, salt înainte, culcat”- și asta pentru că în opinia ,,superiorilor” nu ne mișcam destul de bine. Maiorul Pera Aurel ieșea la apelul de dimineață într-un gest de rutină, unitatea pleca la instrucție pe câmp, iar el rămânea în unitate unde nu făcea
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
au făcut libertate. Gheorghe Banciu școlariu» (viitor preot, notează în continuare profesorul Literat Valeriu, cel care a cules aceste însemnări). O altă însemnare al cărei autor nu mai semnează sună așa: «La ani 1848 / 9 au încetat cu totul iobâgimea. Saltă și te bucură...mă, (i)obăgie nu ma(i este)» Pe o Cazanie - Predoslavie a mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei la pagina 170 stă scris: «Să se știe de când au venit Muscalii în Transilvania la anul 1849 de au bătut pe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
iobăgia jos și au făcut libertate. Gheorghe Banciu școlariu. e « Să se știe de când o vint lăcus(te) peici agustu 1828. Nicolae Bantsi. (Aceast știre se repetă de câteva ori.) f. «La ani 1848: 9 au încetat cu totul iobăgimea. Saltă și te bucură...mă: (i)obăgie numa(i) este. g. «De kaend mama enszurat eu Damaszkin Bantsiu deszkeb 28 ianuarie 1837.» h. ( pe peretele dela sfârșit) «...a șezut(u) jolide(rii) ...predatu afară în țara rum(â)niea(scă) pe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Nenea Dode era un om bun și îi lăsa pe toți să pună mîna pe schijă, să o pipăie, dar mai ales pe el, așa că schija era numai bună pentru joacă. Îi plăcea tare de tot să o simtă cum saltă zglobie, acolo, sub piele, ca și cum ar fi fost ceva viu, dar puternic, și cum îi alunecă precum un animăluț abil printre buricele dege telor. Simțea cum freamătă și deodată zvîc ! și nenea Dode rîdea și nu mai putea de plăcere
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ELISABETA, VORBEȘTE SFÂNTUL LUCA ÎN 1,39-56. 1. Primul. Cum Stăpâna noastră a vizitat-o pe Elisabeta, iar sfântul Ioan Botezătorul, fiind în sânul mamei sale, a simțit prezența Stăpânei noastre (Când a auzit Elisabeta salutarea Stăpânei noastre, pruncul a săltat în pântecul ei și Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, a strigat cu glas mare, zicând: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău”). 2. Al doilea. Stăpâna noastră cântă cântarea, zicând: („Mărește sufletul meu pe Domnul”). 3
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sertar uitată pe undeva. Iubirea nu se explică în cuvinte, ea vine așa cum este. Sentimentul trebuie să fie calitativ și nu cantitativ. Atunci când unul iubește și celălalt urăște se pot considera într-o cascadă urmând ca valurile ei să îi salte și să îi arunce pe un tărâm necunoscut. Scotocind prin cenușa trecutului nu mai găsi nici un cărbune teafăr, deși căsătoria lor fusese puternică precum Titanicul, iar avertizările fuseseră ignorate. Curcubee frânte gâtuiau iubirea sub tăcerea paharelor, aruncând-o în prăpastia
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trupul răvășindu-i gândurile și simțirea, făcând-o să îmbrățișeze cu bună știință nesăbuința, ispitită de flacăra vie a iubirii, acceptând de bună voie să fie femeia lui, fără a fi măritată. Corabia în care se urcaseră Alin și Nicole sălta departe de țărm, pe valuri înalte. Era croită din sufletele lor căutând să ajungă la marginea ceții care plana peste ei. Purtau în suflet o dragoste ascunsă ca o bijuterie scumpă ținută într-o casetă ca într-un seif secret
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe obraz. Prin mâna lui caldă și catifelată primi energia de care avea atâta nevoie. Simți vibrații în stomac ca atunci când ești încercat de emoții mari. Ochii lui aveau ceva ce o impresiona și ardeau ca două stele. Sufletul îi săltă de bucurie și plăcere, se simțea bine în pielea ei alături de el. Vedea lumea într-o altă formă cu alți ochi. Își aminti cum îi zâmbise prima oară, cum o privise lung, cum o sărutase. Își dorea să fie numai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
eu cînd mă gîndesc la el. Uneori mă gîndesc cu ciudă: Ion umblă și-n afara combinatului îmbrăcat cu șuba de șantier, ceea ce, la salariul lui, nu e chiar așa de onorabil. I-am și spus o dată, dar el a săltat din umeri cu indiferență. Acum, din semnul făcut, înțeleg că vrea să-mi spună ceva, și pentru asta să-i dau telefon sau să trec pe la el. Îi răspund din cap afirmativ, iar la răspunsul meu mă mai aleg cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
alaltăieri, Marinescu, șeful tău, m-a întrebat dacă aș putea să pornesc eu, singur, stația ta de separare. I-am răspuns că da, de vreme ce-am făcut cu tine probele în gol pe montajul interior. Marinescu e un fricos, salt eu din umeri a indiferență. Vrea întotdeauna să fie asigurat. M-a văzut acum cîteva zile că mă mișcam cam greu și se teme să nu mă internez în spital înainte de-a porni stația de separare. Și-apoi, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu vîrful pantofului. Brusc, întoarce capul, îl privește un timp pe Vlad, fața i se umple de zîmbet, iar mîna ei dreaptă se ridică încet, rămînînd cu palma întinsă, într-un gest tandru de chemare: Am ales... Vii? Vlad își saltă sacul, prinzîndu-l strîns sub braț și se apropie de Brîndușa, privind-o lung, întrebător: Ești hotărîtă? Altfel nu veneam aici. Știi ceva, Brîndușa: apropo, de ce i-ai spus lui Mihai, că tu nu ai fi scris vreo..., spune Vlad, arătînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pierd după colțul clădirii: Brîndușa se oprește din cînd în cînd, vrea să-i mai spună ceva lui Vlad, să-l convingă că are dreptate, se cunoaște după gesticulația ei, dar Vlad face un semn furios cu mîna stîngă, își saltă sub brațul drept sacul și pleacă mai departe, alături de Brîndușa, care, după cîțiva pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cum e poreclită Secția Reziduuri, trebuie condusă de cineva, spune calm Don Șef. O lumină albă, ca un fulger, taie întunericul. Radarul. V-a fotografiat, spun eu. Mă duc mîine dimineață la C.E.C. și plătesc amenda: două sute cincizeci de lei, saltă Don Șef dintr-un umăr. Îmi amintesc de amenda plătită de mine pentru supapă și-mi vine să rîd; am lăsat chitanța lipită de pupitrul de comandă. Don Șef a micșorat viteza și conduce calm, relaxat. La primul stop, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe lîngă mine, în spatele meu. Întorc și eu capul: mai mulți oameni au ieșit de la cinematograf și se împrăștie; printre ei, o fetiță, fericită foc, vorbește de Albă ca zăpada. Este ținută de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd să-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care trece spre blocurile din spatele complexului alimentar, o face să tresară; întoarce capul și privește speriată într-acolo. Rămîne așa un timp, cu capul întors, privește oamenii care traversează strada în fugă, se uită la mine întrebătoare, dar pentru că eu salt din umeri fără să-i pot da o explicație, se întoarce imediat și pleacă într-acolo grăbită. Du-te! îi strig eu încet, privind-o cum se depărtează, regretînd că nu i-am dat palmele pe care le merită. "Îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în hârtie fină. Mă uitam la stânga, la dreapta, plictisită de peisajul fără pomi, vălurit... Tata spunea - vorbea tot timpul, mai ales cu vizitiul - „Ai grijă la Valea Șearpelui! Totka e tare de gură, ține-l bine!“. Eu alunecam și mă săltam înapoi pe pernele de piele și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]