9,763 matches
-
ale unor soți bătrâni. Ceilalți doi continuau să Îl observe. Păreau curioși de expresia lui. Dar poetul nu voia să aibă de a face cu Întrebările lor. Nu acum. Mai Întâi, trebuia să aibă veștile despre trupul celui ucis. — Vă salut, messeri. Din păcate, Încurcăturile cotidiene mă silesc să mă despart de domniile voastre. Necesitățile Comunei sunt presante, mai zise el, Întorcându-le spatele și apucând-o spre colțul străzii. 10 În aceeași zi, În jurul amiezii Dante trecu, cu capul plecat, pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sale o anumită afinitate cu ale mele, care m-a făcut să Îl Îndrăgesc. Împărtășim o aceeași pasiune, cu siguranță nu pentru poezie. Iar tocmai această afinitate poate crea ideea unei obișnuințe precedente. Dar acum chiar că trebuie să te salut. Nu vreau să Îți răpesc timp prețios din obligațiile dumitale de cârmuire. Sau din altele, conchise Veniero cu o străfulgerare vicleană În ochi, pe care și-i Îndreptase spre ușa schimbătorului de valute. Dante Îl urmări cu privirea pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mi-l poți Încredința pentru câtăva vreme? — Desigur, messer Alighieri, răspunse celălalt Întinzându-i-l. Crezi că poți descoperi de unde provine? Priorul nu răspunse. Mintea Îi era deja În altă parte, În timp ce se Îndepărta de prăvălie fără măcar să-l fi salutat pe spițer, cu o involuntară nepolitețe. Se simțea surescitat de dezvăluire și de noile perspective pe care aceasta le deschidea. Teofilo Îl urmă până În prag, fără să scoată nici el o vorbă. Apoi se grăbi să Închidă ușa prăvăliei, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un ulcior mare cu vin, la care cei de față apelaseră deja. Dante Își umplu și el cupa, după ce Îi salutase pe toți, unul câte unul, chemându-i pe nume. Se uită din nou spre locul rămas liber. Tocmai se pregătea să ceară vești despre el, când glasul răsunător al lui Cecco Angiolieri i-o luă Înainte. — De câte ori, messer Durante, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era așezat Într-un fotoliu larg și mă privea cu o curiozitate calmă, decentă, aproape științifică. Nu se ridicase când am intrat, dar mă așteptase zâmbitor, cu mâna Întinsă. Primul lucru care mi-a sărit În ochi după ce ne-am salutat a fost acela că, deși În cameră era cald și plăcut, profesorul avea picioarele acoperite cu un pled viu colorat. Reumatismul, probabil... Încărunțise puțin și avea În plus numărul mediu de kilograme pe care depășirea vârstei de 50 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am plusat fără jenă, animat de Îndrăzneala nepăsătoare a celui care nu are de pierdut decât lanțurile și robia, vorba tovarășului Marx: m-am trambalat pe coridoarele Centrului, am intrat chiar În câteva camere, simulând neglijent că greșisem destinația, am salutat cu tupeu În stânga și-n dreapta, ca și când aș fi cunoscut pe toată lumea, ba chiar am Încercat să intru În vorbă cu câteva persoane a căror fizionomie Îmi inspira oarecare Încredere. Ultima figură n-a prea ținut, amabilitatea locatarilor buncărului oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Întins la numele care Începeau cu litera Z, iar apoi luasem la rând toate prenumele bărbaților din subterană. Printre ele nu se găsea nici un fel de Zoran. Inspirația de a abandona onomastica În favoarea studiului fizionomiilor s-a dovedit a fi salutară. Poză cu poză, am parcurs cu privirea mutrele masculilor din fișier. Undeva, aproape de sfârșit, l-am descoperit, În fine, pe nesuferitul de Redford Charles, căruia, aveam să aflu ulterior, Îi plăcea să-și spună și să i se spună Zoran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Anderson, nu mai știu precis pentru ce o căutasem - În orice caz, era ceva legat de ultimul set de documente din dosarul SUA, am eu o problemă cu chestia asta, s-ar putea să greșesc, dar nu cred... Ne-am salutat, am schimbat câteva fraze convenționale și m-am retras: Întrerupsesem o discuție care Îi interesa pe amândoi deopotrivă, nu s-au ostenit nici măcar să schimbe vorba. Au tăcut, pur și simplu, sugerându-mi că deranjam, și eu am Înțeles aluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În semn de mulțumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat călduros crengile în vremurile grele, pădurea a înflorit. Iar florile au răspândit în jur miresme bogate și amețitoare. Noapte de noapte, sub adierea vântului molcom de primăvară, pă durea salută prietenește luna, amica sa de-o viață. O prietenă fidelă care nu lipsește de la nicio întâlnire, o ascultă și o înțelege. Deși nu pare, pădurea este asemenea nouă, oamenilor. Dacă petreci mult timp cu ea, îi poți auzi glasul și
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
a fi un măreț și întins palat, cap d’operă de arhitectură, unde lega mama naratorului motoceii la un capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei. Aici oamenii sunt tăcuți, serioși, cu liniile feței puțin cam obosite și-i salută respectuos pe Domni, iar nu slabi și ogârjiți ca cei de la șes. Ici, o femeie mănâncă un măr, dincolo șerpuiește Ozana cea frumos curgătoare din care nu se vede calul și călărețul, iar alături te afunzi într-o mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și i se vor pune doi dinți de aur. în plus, a treia măsea din dreapta sus e găurită. Va fi umplută, tot pe cheltuiala ta. Se pleacă la Cracovia poimâine, cu rădvanul. Mâine la prânz trec să iau banii. Vă salut. Și ieși. Episodul 111 METODIU DIXIT După ce pan Bijinski ieși din han, se lăsă o tăcere de început de leat. Toți erau stânjeniți, și călugării, și cazacii, făcându-și de lucru cu mătăniile, cu săbiile, cu paharele. Un nefericit bondar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe unul din numeroasele canalete pe marginile căruia se înșirau masive clădiri pe piatră mucegăite. Pe locul gondolierului, mânuind cu dibăcie vâsla lungă, stătea signora Maxima, salutând în dreapta și-n stânga și schimbând vorbe cu zeci de venețieni care la ora aceea stăteau la geamuri și se bărbiereau. „Ce-ți mai face sciatica, don Lorenzo?” „Merge, merge”, răspundea cetățeanul Lorenzo. „Data trecută ai uitat să-mi plătești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apoi ieși pe chei, scuturându-se, și intră în casă. — E opt și jumătate - zise signora Maxima, văzând nedumerirea celor doi călugări. La ora asta, don Peleto, doctorul, își spală câinii. într-adevăr, la fereastra cu pricina, apăru doctorul. O salută cu deferență pe signora, apoi fluieră scurt. Peste umărul lui țâșni atunci un al doilea câine, un ciobănesc, mare, care însă nu calculă prea bine traiectoria și căzu în apă cam într-o parte, schelălăind ușor. Doctorul făcu o mină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cinci bărbați și două femei. De cum intră, Metodiu băgă de seamă în lumina puțină a opaițului, că nimeni nu e prea gras, ba chiar că toți sunt cam slabi, iar unii de-a dreptul slabi de tot. Bunul nostru călugăr salută cu sfială, apoi se așeză cu Iovănuț într-un capăt al mesei lungi, căutând să nu facă zgomot. Nasul său încercat simți numaidecât că atmosfera era încărcată: ceva nu era în regulă. Nu vorbea nimeni, stăteau majoritatea cu ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
simplu, care toată viața n-ai vrut să faci rău nimănui, care nu ești nici sărac, nici bogat, care n-ai cârtit un cuvânt împotriva societății bune, vrând dimpotrivă să intri-n ea, și care, plimbându-te pe stradă și salutând în dreapta și-n stânga, bucurându-te de rochia nouă pe care o porți, te simți deodată izbit extraordinar în moalele capului? — Foarte vag - răspunse căpitanul Tresoro. — Ei bine - zise triumfătoare Amada - noi am cunoscut-o! — înseamnă - zise bătrânelul căruia i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și brunete și roșcate și lungi și scurte și subțiri și solide și toate învârteau o margaretă între dinți. Se simți ridicol cum stătea așa cu armura pe el și începu să meargă printre cele două oștiri de margarete rotitoare, salutând cu prudență în dreapta și-n stânga, cum învățase la școală. Auzi mai întâi chicote, apoi râsete. Simți că roșește și iuți pasul, apoi prinse s-alerge de-a binelea, pentru că ele începură să strige în spatele lui: „Un’te duci, tataie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Se apropiară unii de alții cu prudența și îndârjirea care transformaseră biserica creștină într-o instituție bicefală, cu creierul într-o parte și ideile într-alta. Unul din iezuiți, mai tinerel, avea fața ciupită de asceză. Când se-ncrucișară, iezuiții salutară cu tărie: — Ad majorem gloriam Dei! Metodiu șovăi o clipă, apoi găsi compromisul retoric salvator: — în veci, amen! Episodul 202 PAPA în vremea când se petrec întâmplările din această istorisire, pe scaunul pontifical odihnea Papa Grigorie al XV-lea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
general-umană a asupririi turcești, iacătă că la un cot, de după un pâlc de sălcii impasibile, pletoase, le tăie calea un masiv caiac la prora căruia stătea în picioare - nu mai încăpea nici o îndoială - un otoman. Grecul se pregăti să-l salute cu un gest larg și-un zâmbet respectuos pe față, dar osmalâul făcu un semn îndreptându-și cu fermitate arătătorul în jos, spre apă, adică stați pe loc, lăsați ancora. — Control! - șopti galben Georgios, apoi strigă către caiac: Nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
explicație turcul. Trebuie să ajungem până mâine seară la garnizoană și de ieri n-a mai trecut nimic pe Dunăre. Băieți - se-ntoarse el spre cei trei ieniceri - puneți-vă și voi pe unde puteți. Gata, meștere, dă-i drumul! Salută pe cei rămași pe caiac și se așeză pe un butoi. Căpitanul Georgios, tremurând ca varga, trase puntea, trase ancora și trase cu coada ochiului spre necredincios. — Năduf mare! - spuse turcul, dându-și turbanul pe ceafa. Vreun rachiu, ceva, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
într-o sală busturile sobre ale pensionarilor reuniți într-o pașnică ședință de bloc. Alături de școală, în piață, s-au adus garoafe și tineri veseli cumpără buchet după buchet. Pe alei se aud strigătele prelungi ale celor care printr-o salutară inițiativă ajută gospodinele să se debaraseze, economisind timp, de sticlele și borcanele goale prisosind prin debarale. Din bucătăria naratorilor vine un indescriptibil miros de cartofi prăjiți cu salam de primăvară. Secolul al XVII-lea e departe, secolul al XXI-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ton grăbit: — Cât e de când au plecat? bălmăji într-o franceză stricată. Gacel Sayah îl privi oarecum derutat, se întoarse spre frații săi, ca și cum vreunul din ei ar fi putut să-l lămurească de ce nou-venitul nici măcar nu se deranjase să salute, și, în cele din urmă, răspunse fără chef: — Au plecat în zori. Bărbatul ieși din mașină, își scoase casca și o aruncă pe jos, stăpânindu-și cu greu furia, apoi exclamă: — Mama lor! Ne-au luat-o înainte cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se întrevadă o geană de lumină spre răsărit, făcu un viraj amplu, îndreptându-se spre îndepărtatul puț Ajamuk. Gacel Sayah îl aștepta așezat la intrarea cortului și nu făcu nici un gest până când Nené nu se opri în fața lui ca să-l salute: — Aselam aleicum! Îți cer ospitalitatea în mod respectuos. S-ar fi spus că sub vălul de culoare închisă severul tuareg schiță un ușor zâmbet, căci răspunse pe un ton oarecum amuzant: — Metulem metulem! Văd că ai învățat lecția, dar îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
când îl zări pe Gacel Sayah așezat sub palmierul cel mare. Ateriză foarte aproape de cele trei mașini care aruncau scânteieri metalice sub soarele după-amiezii și se apropie de beduin, ducând în mână două cutii de răcoritoare foarte reci: — Aselam aleikum! - salută. Cu umilință îți cer ospitalitate. — Metulem metulem! - veni răspunsul cunoscut. Prietenii întotdeauna sunt bine primiți. Ce noutăți îmi aduci? — Puține și proaste. Se așeză alături de el, băură în tăcere și, când terminară, îl puse la curent cu ultimele întâmplări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe ce să înnebunesc. Unde ai fost? — Am dormit. — Trei zile la rând? — Te-am avertizat că un beduin trebuie să fie în formă, atât pentru cea mai periculoasă acțiune, cât și pentru cea mai profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
doar să ajute. Armeanul ridică din umeri și spuse: — Și la urma urmei asta nu mai contează. Important e să vină repede. Nené Dupré își făcu apariția după două zile, zbură un timp deasupra zonei, așteptă ca Gacel să-l salute cu gesturi care fără îndoială arătau că totul e în ordine, și apoi se hotărî să aterizeze pe o largă esplanadă de piatră. Când ceva mai târziu tuaregul îl puse la curent cu tot ce se întâmplase în timpul acelor zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]