34,178 matches
-
cu veselă, oameni cu scaune și cu tot ce mai era pe acolo. Multe persoane au fost doborâte și învârtejite, într-un fel de nedescris.Valuri stârnite se izbeau de tot ce găseau în cale, amestecând nuntașii cu mese,veselă, scaune, bucăți cu alte bucăți din frumosul gard improvizat pe bucata de plajă închiriată. Organizatorii, intrați în panică, înnebuniți de frică și rușine, cu moralul terfelit, se izbeau unii de alții, în zbaterea-n care intraseră, nemaiștiind ce să facă, cum
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
l-ar fi mai putut lăsa pe nimeni, de pe suprafața pământului, să moară. Colindul tragic Ultima s-a urcat în microbuz mătușa Irina. A încuiat bine portiera, a asigurat-o, a pășit în față, printre copii, s-a așezat pe scaunul din dreapta șoferului, după care, a rostit, nespus de bucuroasă: gata, Fane, poți să pornești. Fane a pornit. Gălăgia copiilor colindători, toți progenituri ale lui Fane, a fost mare. Bucurie, la fel, mare, din partea fiecăruia. șoferul i-a mai liniștit, în timp ce
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
-și modifice expresia feței, izbucni în râs, un râs exasperant, de care ți se zbârlea părul, un râs dur, discordant, sarcastic - ecou al unui râs venit de pe lumea cealaltă. Cu sticla într-o mână, tremurând de frică, am sărit de pe scaun. Nu știu de ce tremuram. Era un tremur teribil și plăcut ca și când mă trezisem brusc dintr-un somn odihnitor și înfricoșator totodată. Am pus sticla jos și mi-am înfundat capul între mâini. Am rămas așa câteva minute, câteva ore? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
invadase viața. Nici gând de deschizătură, nici gând de fereastră dând în exterior. Lucarna pătrată era astupată ermetic, iar amplasamentul pe care-l ocupase nu se mai distingea de restul peretelui, ca și când n-ar fi fost acolo niciodată. Am tras scaunul mai în față. Degeaba am bătut cu pumnul în perete, ca un nebun, în zadar am ascultat cu urechea și am căutat la lumina lămpii, n-am dat de nici o urmă de deschizătură - pură pierdere de timp să lovesc peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
prima dată în viața mea am simțit născându-se în mine o liniște spontană. Văzându-I ochii ce se închiseseră, abcesul care mă rodea, demonul mascul care îmi biciuia carnea cu ghearele sale de fier se calmase. Mi-am adus scaunul, l-am așezat lângă pat. M-am uitat țintă la fața Ei. Ce față de copil! Ce fizionomie stranie! Era oare cu putință ca această femeie, această fecioară, îngerul acesta crud (nu știam ce nume să-I dau) să trăiască o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
umple de talentul incontestabil al necunoscutului Igor Severianin (unul dintre semnatarii de clarației). Sau, dacă ne referim la manifestul lui Marinetti din 1913, și reținem cu amuzament necesar unele propuneri ( cum ar fi celebra sa idee cu turnarea cleiului pe scaunele pe care vor sta spectatorii, ori vinderea unui loc, În sală, de zece ori spre provocarea altercațiilor și ciorovăielii publicului) , nu ne putem abține să ne gîndim , ceva mai serios, la adevăratele montări inovatoare de pe scenele teatrelor lumii, semnate de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
celebrul Patrice Chéreau . Nu rău, firește. Textul nu era nici el unul oareca re, firește. La spectacol nu se adunaseră nici ei, firește, ageamii. Și totuși... După un sfert de oră de ascultat, spectatorii au Început să se scoale de pe scaune și să iasă. Din păcate, această libertate a lor - că-n fond, e dreptul publicului să adere, ori nu, la o reprezentație ; plus că mioriticii nu-s dedulciți la spectacole lectură! Dar dreptul celui din stal nu coincidea cu dreptul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
autorul desenului a avut geniala idee să pună și trilul respectiv, care-a ieșit din colivie, Într-o altă colivie mai mică, cu care nota muzicală plutește spre cer ...Să evadezi dintr-o colivie, Într-o altă colivie! În finalul Scaunelor, Oratorul care trebuia să transmită mesajul bătrînilor, era mut. CÎntecul păsării Închise, deși teoretic evadase, rămînea Încarcerat. La fel, Într-un alt desen umoristic, vedem, În prima secvență un om vesel, care agită, pe mîna dreaptă, o păpușă. În secvența
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
mulți directori de teatru, În clipa În care li se cerea demisia. Unii se umileau, alții-amenințau, intrau În mania persecuției, vedeau comploturi peste tot... bref, deveneau ridicoli prin inutila lor cramponare. Fiindcă, mai devre me, ori mai tîrziu, tot părăsești scaunul. Și nu știu de ce li se pare o lovitură sub centură, destituirea : de ce nu li s-a părut nedreaptă și numirea? Fiindcă un for care te demite, dacă e să fie incorect, am putea presupune că e incorect și cînd
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
-i dau dreptate, acum... Mai trec cîțiva ani (nu mulți!) și se-ntîmplă catastrofa : Teo nu mai vede. Ultima-mi amintire legată de el : eram la Luceafărul, În biroul directorului, În ziua În care era sărbătorit Ion Lascăr ; stătea pe un scaun și ...mă privea senin ( așa părea). Fără să-mi dau seama, Îmi scapă „porumbelul” : „Teo, ce bine-mi pare că te văd!”... După o pauză, replică :” Îți dai seama că eu nu-ți pot răspunde la fel!”... Teo VÎlcu - o
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
mi-oi fi luat? Nu-mi aduceam aminte nici să mă bați. Oricum, părea cea mai la îndemână variantă. Când m-am apropiat mai bine, mi-am dat seama uitasem, na! că masa are picioare nichelate. La fel ca și scaunele. Cum să mă urc pe asemenea coloane metalice lustruite? Orice gândac, dacă se străduiește, poate să o facă, normal, cu oarecare anevoință. Numai că eu nu aveam deloc experiența necesară pentru un asemenea tip de alpinism. Am încercat eu de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o ține langa așa." "D-aia nu mai pot eu. Oricum, din toamnă s-a lins pe bot de decanat. Așa că să mă pupe!..." "Mda... numa' că, vezi tu, 'mnealui ar mai dori o derogare, ceva, ca să mai rămână-n scaun. Și la câte proptele are, nu-i exclus să-i reușească." "Hai, măi, Cornele, cum poți să-ți închipui asta? Ai uitat de Gavriliu? De când îl așteaptă ăsta la cotitură? Cred că e în stare să-i facă orice manevră
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și el acolo, c-un amărât de apartament în Balta Albă și o leafă de la stat. Acu' na, bune și alea, dacă al'ceva nu iese la zar, la drum de seară. Că nici nu-și cultivă anturaju', ca fetele cu scaun la cap. Ce să faci? Așa-i felu' ei...", dădu ea a neputință din umeri. "Sensibilă și finuță..." "Sensibilă și finuță...", face acru și scârbavnic baba de Fito, dând din mână la marea lehamite, de îmi vine să o strâng
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ei nu pentru ca să care mobilă au fost angajați. După care au plecat fuguța să-și continue partida de table și berica din punctul în care le lăsaseră. Nea Vasile a fost mult mai înțelept. Nici măcar nu s-a mișcat de pe scaun, dar a continuat să se distreze pe cinste, gratis, ca un băiat deștept ce era, martor la nervii și disperarea celor doi profesori. În cele din urmă, asistentul cel revoltat și-a dus acțiunea până la capăt, uimindu-și mai vârstnicii
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
universitate prestigioasă de pe acolo. Comentariul decanului la adresa faptelor sale a fost aspru, dar nu tot atât de sintetic ca o sentință latină: "Bine c-a plecat, naibii, la U.C.L.A.! Aici, vai de capu' lui, nu era capabil să care nici măcar două scaune!". Azi, toate acestea nu mai erau decât o amintire, una pe care cu greu și-ar fi dezgropat-o din memorie nea Vasile. Acum, numai la asta nu i-ar fi stat lui mintea. De vreo trei zile se tot
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Da' ia zi, hemoragie, sânge din nas îți mai curge? Că te văd cu feștilele alea în nări..." "Îmi curge. Tre' să șchimb bandajile astea tot la un sfert dă oră, masim." "Mișto. Lenuțo, cheamă-l pe Grigore cu un scaun să-l ducă direct la doctorul Gherasim, la ORL, da' rapid, m-auzi? Hai, mișcă-ți tenderu', că acum îmi vine nebuneala și vă fac raport la amândouă!" Un brancardier slăbuț apăru cu un aer visător, cu un chiștoc de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
colțul buzelor. Întrebă distrat: "Care merge la doctoru' Gherasim?" "Tu care crezi, băi, spafanache?", îl luă la refec hiperactivul Radu. "Domnul cu mâna sau cel cu nasul praștie? Vorbești să n-adormi, Grigore." "Domnu' cu nasu', haidi, bre, sus în scaun!", face molcom brancardierul. Doctorul Gherasim se uita la niște radiografii. Grigore îl parcă pe nea Vasile în fața patului de examinare și părăsi încăperea fără niciun cuvânt. Medicul se întoarse și, privindu-l pe deasupra ochelarilor, lansă interogația: "Dumneata?". Portarul se cam
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
făcu Pârvuleasca, concediindu-l cam abrupt, semn că se pregătea de o bârfă între patru ochi cu doamna Nuți, până va fi apărut și cealaltă amică. Soția domnului ministru îi aruncă o privire cam piezișă suratei, dar se ridică din scaun, întinzându-i o mână domnului director: "Mulțumesc, dragă, pentru efort și prontitudine". Ciucurel îi sărută mâna și zise: "Oricând, doamnă, oricând! Vă stau la dispoziție, lu' domnu' ministru și dumneavoastră, oricând aveți nevoie". "Pa, pa, domnu' Relu, și teichitizi!" "Săru
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mut, privind încercănat în gol. Îl așteptam chiar la el în birou. L-am văzut cum a sosit cu o figură pământie și pași târșâiți. Își puse geanta diplomat pe birou, își lăsă pardesiul în cuier și se așeză în scaunul directorial cu un aer obosit. Stătu așa, nemișcat, minute bune. Am decis că acum e momentul să începem "conversația". Pe peretele din fața biroului băieții lui Dorinel alcătuiră următorul mesaj, scris citeț cu majuscule: "DĂ-ȚI DEMISIA ȘI DISPARI DIN UNIVERSITATE
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fericirii umane. Cu toate că întâlnirile mele cu Iozefina nu avuseseră loc pe atunci decât pe verticală, acolo în biblioteca orășenească, unde ne retrăgeam aproape zi e zi, după-masa, ca să scriem la mașină dramatizarea nuvelei lui Alexandru Ivasiuc, Corn de vânătoare, cu scaunele aproape lipite unul de celălalt, mie mi se părea că stăm de fiecare dată, dimpotrivă, în poziția culcat ori direct pe dușumea, ori pe un recamier de tip Gheorghiu - Dej, foarte încăpător, sau pur și simplu undeva pe iarbă, dar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ales, senzația că nu mai poate presta „munca aceasta patriotică ingrată” de a dactilografia texte pe de-a moaca și că, obosită fiind, mai degrabă s-ar fi odihnit decât să fi scris la mașină. Apoi se așeza totuși pe scaunul liber de lângă bibliotecară și stătea la taclale cu aceasta, povestind nimicuri femeiești: despre îmbrăcăminte (ce a mai apărut nou prin magazine), despre inele, cercei, despre dantele și volănașe, despre desuurile la modă atunci, despre concediu, despre plajă ca un hoby
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o lecție de dragul lecției: Bătrâne, mâine mergem în metropola județului după haine, la Comitetul Județean. Trebuie să vii și d-ta cu mine. De fapt, veniți cu mine-și mi l arătă cu privirea și pe Valy care stătea cu scaunul foarte aproape de el-așa că, dacă merge bine treaba, în două-trei săptămâni dăm și premiera piesei. Sau poate și mai repede, pentru că nu vom putea ține hainele de epocă de la teatru mai mult de o lună jumate, și asta cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
parte placajul-firidă și mă cheamă în încăperea cu aer mai mult decât stătut, cu plafonul afumat și așa de jos încât, dacă ai fi vrut să stai drepți, n-ai fi putut, același tavan obligându-te să stai ori pe scaun, ori pe divanul ce ocupa spațiul din dreapta ușii. Miros de mucegai și de nămol. Ca și cum tocmai acolo ar fi fost, înainte de diluviu, fundul oceanului. Electricianul îmi urmărește atent privirile așteptând din moment în moment să mi se umple fața de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fi existat. Gerard văzu cum toate aceste umbre se topeau unele într-altele furișându-se, ca și cum lumina becului le-ar fi deranjat. În mijlocul încăperii îi trona lui Gerard propria umbră. Fără cap și imitând poziția lui cum stătea așezat pe scaun. Capul umbrei era practic topit în marea umbră a corpului, cu păr, cu urechi, cu torace, cu abdomen, cu tot. De asemenea, se gândi, și aceasta îl înviora, că ar fi fost bine ca umbra lui să aibă și mâini
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Iozefia ar fi zis Nu, niciodată, ar fi fost simplu, iar dacă ar fi zis Așa da, atunci Gerard ar fi trebuit să-i facă propunerea, ceea ce ar fi deschis o variantă a relației lor, extrem de periculoasă. Se sculă de pe scaun. Umbra lui își recăpătă încet capul, urechile, gâtul și o mână. Renăștea văzând cu ochii. Ce miracol! Acuma din umbra Iozefinei nu se mai vedea nimica. Ca și cum n-ar fi fost până acuma, și ea acolo, tupilată la picioarele umbrei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]