20,360 matches
-
întreagă a fost așezată sub autoritatea numelui său denotă respectul de care personajul se bucura în rândul gnosticilor. Chiar dacă nu ea a redactat apocrifa respectivă, figura sa l-a inspirat de la primul până la ultimul cuvânt, propunând un scenariu soteriologic alternativ scenariului apostolic legitimat de Biserica principală. Cât despre Evanghelia lui Filip, ea notează: „Trei persoane mergeau tot timpul cu Domnul: Maria, mama Lui, sora ei și Magdalena, numită și «tovarășa» Lui”. În alt pasaj: „Tovarășa (koinonos) Fiului este Maria Magdalena. Domnul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ridicând-o însă pe această ucenică fidelă și smerită la rang de pereche a lui Dumnezeu, gnoza modernă comite în realitate un act de lez-divinitate la adresa lui Isus. Nu ridicarea Magdalenei contează, ci coborârea Mântuitorului. Sau, dacă într-adevăr se respectă scenariul gnostic până la capăt, atunci încă nu s-a făcut ultimul pas, radical: includerea Mariei Magdalena printre persoanele divine și transformarea Sfintei Treimi într-o Sfântă Tetradă. Cine știe până unde se va merge cu speculațiile, provocările și rătăcirile? Cert este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai știe cine este cel care-L predă (ho paradidous). Într-un pasaj de numai câteva rânduri, verbul paradidomi apare de trei ori, insistență care dovedește importanța lui semantică și teologică. Scena „predării în mâinile păcătoșilor” face parte dintr-un scenariu divin pus la punct în toate amănuntele, un scenariu cu câțiva actori obligatorii și indispensabili: Dumnezeu, Isus, Iuda, ho paradidous, păcătoșii. Vom reveni asupra acestei probleme: de ce mântuirea nu a fost posibilă fără predare? De ce răstignirea n-a fost posibilă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
paradidous). Într-un pasaj de numai câteva rânduri, verbul paradidomi apare de trei ori, insistență care dovedește importanța lui semantică și teologică. Scena „predării în mâinile păcătoșilor” face parte dintr-un scenariu divin pus la punct în toate amănuntele, un scenariu cu câțiva actori obligatorii și indispensabili: Dumnezeu, Isus, Iuda, ho paradidous, păcătoșii. Vom reveni asupra acestei probleme: de ce mântuirea nu a fost posibilă fără predare? De ce răstignirea n-a fost posibilă fără Iuda? Mai departe, fragmentul ne mai spune un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
La ceilalți doi sinoptici, decizia lui Iuda intervine imediat după unctio Bethaniae. Risipa acceptată, ba chiar binecuvântată de Isus, îl va fi împins pe ucenic să-i caute pe arhierei și să le propună predarea Învățătorului său. Luca are alt scenariu. Unctio se află în cu totul alt loc din Evanghelie și are o cu totul altă semnificație decât la Marcu și Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a ridicat călcâiul împotriva Mea” (Ps. 40,10, după LXX). În fine, urmează lovitura de grație. Isus le mărturisește apostolilor că unul dintre ei Îl va preda. Aceștia încep să se privească nedumeriți, ca în Marcu și Matei. Dar imediat scenariul se schimbă: la pieptul lui Isus stă misteriosul ucenic „pe care Isus îl iubea”. Petru îi transmite acestuia întrebarea: despre cine vorbește Domnul? Iar Domnul răspunde: „Este acela căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. și întingând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
205), Pausanias (Descrierea Greciei 9, 7,3), în Cartea a doua a Macabeilor (9,1-4; 12,38) sau la Flavius Josephus (Antichități iudaice 17,168-170)40. La Matei, avem de-a face așadar cu o autoexecuție care urmează logica întregului scenariu despre Iuda: acesta trecuse de partea unui adversar necinstit și, dându-și seama, își ia singur zilele (Dumnezeu îl pedepsește prin propria sa mână). Luca, dimpotrivă, îl pedepsește pe Iuda prin mâna însăși a lui Dumnezeu, care pune la cale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ioan”, Papias nu poate decât să preia, hiperbolizând, versiunea tendențioasă a maestrului. Iuda apare ca un adevărat monstru, a cărui moarte va intoxica întreaga regiune. Evul Mediu va amplifica, la rândul său, acest tip de reprezentare, deși nu lipsesc nici scenariile inverse, care pun accentul pe căința sinceră a personajului. Din lectura intertextuală și intratextuală a mărturiilor, aș propune următoarea ipoteză. În privința sfârșitului, cred că Matei ne oferă versiunea cea mai plauzibilă. Aflând verdictul în procesul lui Isus, Iuda e revoltat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
burgheză”. După supozițiile profesorului de la Chicago, Iuda s-ar fi întors după Răstignire în cetatea sa de baștină, unde ar fi continuat să trăiască liniștit „până la adânci bătrâneți”, fără a mai avea vreun contact cu ucenicii lui Isus. Un asemenea scenariu mi se pare nerealist din mai multe rațiuni. În primul rând, el forțează mărturia lui Matei, interpretând-o simbolic, nu istoric. Or, nu există nici un motiv pentru o astfel de interpretare. Matei spune lucrurilor pe nume, chiar dacă o face laconic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
chip de câine nu era altul decât Iuda Iscariotul, vânzătorul lui Isus; iar în coasta în care Îl lovise Iuda aveau să-i înfigă și iudeii sulița. Actele lui Pilat (datând cam din aceeași perioadă, sec. IV-V) propun două scenarii dezvoltate, cu totul și cu totul speciale, fapt care dovedește interesul crescând față de personaj. Prima povestire sună așa. După ce află de condamnarea lui Isus, Iuda merge acasă cu gândul de a-și împleti o funie solidă, din trestie, ca să se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sus, dar Iuda îl întrece. Când Isus vrea să-l depășească a doua oară, Iuda „își aruncă sămânța 55 peste capul lui Isus”, maculându-l. Prin maculare, Isus își pierde puterile dumnezeiești și cade la pământ. Avem de-a face cu scenariul luptei dintre Petru și Simon Magul, descrisă în Faptele apocrife ale lui Petru, dar cu sens inversat: aici, creștinul e biruit de iudeu. Povestea continuă. Isus se retrage cu apostolii, dar Iuda, camuflat într-o tunică asemănătoare cu a lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Kasser și echipa lui cunoșteau textele celor doi ereziologi creștini și au pornit la descifrarea Evangheliei lui Iuda cu informațiile lor în minte. Cred că acesta e principalul motiv pentru care ei forțează pe alocuri traducerea, încercând să o potrivească scenariului ereziologic. Or, cum spuneam, nu avem nici o garanție că Irineu cunoscuse apocrifa despre care vorbește sau că apocrifa lui este aceeași cu apocrifa noastră. Până când nu vom avea, dacă vom avea!, textul integral, perfect editat al Evangheliei lui Iuda, e
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la moarte pe cel care vrea să osândească toată lumea la o viață mai rea decât moartea”. Urmează un sărut pe gură și Iuda pleacă în transă spre locuința lui Caiafa. În capodopera sa Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov inventează un scenariu inedit al morții lui Iuda. Îndată după Răstignire, evanghelistul Matei se hotărăște să-l ucidă pe trădător și să-și răzbune în felul acesta Învățătorul. Dar planurile îi sunt dejucate de Pilat. Într-adevăr, în chiar seara zilei în care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al III-lea, constituie o mină de informații despre imaginarul și tipul de credință practicat de anumite comunități creștine din Asia Mică, Palestina sau Egipt. Între o evanghelie gnostică sethiană, care impune o nouă viziune teologică despre lume, un nou scenariu soteriologic și un text de factură populară diferența este uriașă. Rețeta „de fabricație” a apocrifelor populare (denumirea aceasta nu acoperă tot spectrul, dar mi se pare cea mai adecvată pentru dezamorsarea falselor tensiuni) seamănă cu rețeta de fabricație a „ciorbei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ea apare în evanghelii odată cu Bunavestire și dispare după Înviere. Dogma fundamentală a creștinismului rămâne totuși dogma Întrupării lui Dumnezeu, a nașterii Lui dintr-o femeie neîntinată, fecioară ante partum, in partu și post partum. Maria joacă un rol-cheie în scenariul evanghelic, fapt pentru care creștinii din primele generații i-au acordat o atenție aparte, încercând să-i completeze biografia de la naștere până la moarte. Cultul ei izbucnește cu fervoare, întreținut și de autoritățile ecleziale, în timpul controversei nestoriene. În secolul al V
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului său după exod. Munck stabilește, în urma analizei textelor, patru trăsături specifice genului sau mai degrabă patru momente care alcătuiesc scenariul maximal 107. În primul rând, avem de-a face cu un personaj important din Vechiul Testament, care-și ia rămas-bun înainte de a fi ridicat la ceruri (precum Ezdra, Enoh sau Baruh) ori înainte de a muri. Cu acest prilej el reunește în jurul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi subliniate în privința demersului exegetic al lui Philon. Mai întâi, textul din Geneza 6,1-4 beneficiază de o lectură în același timp demitizantă și alegorică, operație contrară tradiției apocaliptice reprezentate de 1Enoh și de Cartea Jubileelor, unde pasajul corespunzător produce scenarii mitice foarte ample. Aceasta nu-i împiedică pe „îngeri” să-și păstreze caracterul de entități divine, atâta doar că ele sunt puternic abstractizate. Devine acum mai clar că ceea ce numesc aici „lectură demitizantă” a mitului nu este, în realitate, decât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îngerii rămân îngeri, iar peripețiile sau mai degrabă pățaniile lor sunt invocate cu scopul precis de a demonstra deșertăciunea credințelor păgâne. În afară de aceasta, autorul Instituțiilor divine cunoaște bine diversele tradiții orientale, din care se inspiră. Se remarcă o asemănare între scenariul său și cel propus în omiliile pseudo-clementine. Când oamenii au început să se înmulțească pe pământ, povestește el160, Dumnezeu le-a trimis îngerii, pentru a-i apăra de intențiile rele ale diavolului. Numai că acesta s-a arătat mai viclean
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păcat și toate relele care au mai apărut în lume. În acest fel, lumea s-a întors la dezordinea de la început și s-a umplut din nou cu relele de dinainte de potop 164. Mitul sethian prezintă câteva similitudini frapante cu scenariul propus de avva Serenus: - erau două neamuri opuse: neamul lui Cain și cel al lui Abel și Seth. Pentru sethieni, primul neam a fost creat de îngeri 165; - Seth reprezintă un model de virtute și dreptate; - îngerii se amestecă cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
confruntat însă și cu textul original ebraic”. De fapt, nu este vorba despre o confruntare, operațiune ilegitimă în cazul unor texte autonome, așa cum voi arăta mai încolo, ci despre o amestecare a textului grec și a celui ebraic, după un scenariu arbitrar. În ochii traducătorilor, utilizarea simultană a două surse pentru obținerea unei singure versiuni românești a reprezentat și reprezintă, se pare, un plus. Procedeul e interpretat ca un spor de garanție a fidelității și originarității textului propus spre degustare credincioșilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În Ambigua, Maxim propune o corectare a teologiei origeniene, expunându-și totodată propriul sistem metafizic, refondator al unei mistici intelectuale. Mai întâi, el critică și respinge concepția despre enada primordială, așa cum apărea ea descrisă la începutul lui De principiis. Conform scenariului lui Origen, îndumnezeirea „ființelor raționale” s-ar fi realizat dintru început, pentru că acestea fac parte din pleroma divină. Căderea lor, cauzată de un pervers sentiment de sațietate (koros), urmat de o mișcare deviatorie (kinesis), are drept consecință crearea lumii pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sinaitul (ambii trăitori în secolul al XIII-lea). În aceste texte, tehnica rugăciunii inimii e descrisă destul de exact, diferențele între cele patru mărturii reducându-se la câteva detalii, pe care Stăniloae le are în vedere 224. Este vorba despre următorul scenariu: după ce s-a retras în chilia sa, călugărul „își ridică mintea de la tot ce-i deșert și trecător”. Pe urmă, trebuie să-și sprijine bărbia în piept și să-și îndrepte ochiul sensibil și toată mintea către ombilic. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și Nicolae Cabasila; semnificația Cincizecimii, ca episod al întemeierii Bisericii, este explicată prin invocarea unui fragment din Ioan Hrisostom; pentru eshatologie sunt citate mai multe nume, printre care Maxim, Evagrie, Ioan Damaschin, Ioan Hrisostom, Simeon Noul Teolog etc. Regăsim un scenariu teologico-patristic identic, parcurgând celelalte lucrări de căpătâi ale lui Stăniloae: Spiritualitate ortodoxă. Ascetică și mistică (1981) și Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă (1986). Prima dintre ele merge pe urmele lui Nichifor Crainic, dar fructifică și îndelungile legături cu autorii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spațiului, pe care literatura le-a conferit sufletului și societății”; în sfârșit, teologia trebuie să devină „o atitudine concretă în fața existenței, lumina interioară a unei acțiuni où la vie se joue toute entière”. Dar patristica ce rol poate avea în scenariul respectiv? Pentru Daniélou, o primă trăsătură a gândirii religioase a epocii o constituie restabilirea legăturii cu sursele esențiale: Biblia, Părinții și liturghia. Până în secolul al XIII-lea, amintește el, teologia „fusese în principal comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nefărâmițat și poate că nu s-ar fi ivit atâtea polemici. Dar uneori îmi vine să spun - e numai o supoziție de-a mea, neverificabilă deocamdată - că această distrugere s-a făcut cu bună știință, tocmai pentru a lăsa loc scenariilor deocheate. Dacă am avea la dispoziție textul integral, cu toate datele, ce aberații am mai putea inventa noi înșine? M.G.: Iuda, trădătorul, Iuda, singurul care l-a înțeles pe Isus. Vorbește-mi despre imaginea lui Iuda de la Evanghelii până azi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]