3,006 matches
-
cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului Domeniul major de intervenție 5.1 - Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe. Mănăstirea Comana are ca metoc Schitul Mironești. Imagini
Mănăstirea Comana () [Corola-website/Science/306614_a_307943]
-
începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), ""panul Ivan vornicul care era la Humor"" a înălțat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul. Aici exista un schit de călugări care avea anterior o biserică de lemn. În cursul secolului al XV-lea, în jurul bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor. Printr-un uric din 13 aprilie 1415, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
satul Solca de la nepoții lui Cârstea Horaeț și ai lui Șandru Gherman. În primele zile ale lunii următoare, el a început să construiască o curte domnească și o biserică pe moșia acestui sat. Biserica a fost construită pe locul unui schit străvechi și era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore. Lucrările de construcție au început la 2 aprilie 1502 și au fost finalizate, în același an, la 29 august, după cum atestă pisania. Deasupra intrării în biserică se află o
Biserica Arbore () [Corola-website/Science/306902_a_308231]
-
Hlincea a fost redeschis în anul 1990, după căderea regimului comunist, fiind aduși călugări de la Mănăstirea Horaița, în frunte cu ieromonahul Metodie Oprică, care a fost numit stareț. În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a scos Schitul Hlincea de sub administrarea Mănăstirii Cetățuia și l-a ridicat la rangul de mănăstire cu o autonomie administrativă proprie. În anii următori, s-au realizat, prin râvna călugărilor, ample lucrări de restaurare și construire de noi chilii. Între anii 1995-1998, cu
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
înălțime și o casă monahală. În 1926 mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în deal. Din 1965-1970 când s-a introdus curentul electric s-au construit: „Casa de stejar”(1965), „Casa stăreției”(1969-1970), „Casa cu paraclis”(1973-1976) - în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din
Mănăstirea Rohia () [Corola-website/Science/307833_a_309162]
-
Cetatea Albă către Suceava, capitala de atunci a Țării Moldovei. Cu această ocazie, poiana unde a fost întâmpinat alaiul a fost denumită "Poiana Vlădicăi", denumire existentă și în cronici . Din acest motiv, după câțiva ani s-a ridicat aici un schit, dar acesta a dispărut cu timpul. Între anii 1908-1910, câțiva călugări au construit în valea Cozmanei din apropierea Poienii Vlădiceni o primă biserică a Schitului Vlădiceni, spre cinstirea Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. Între ctitorii de atunci, se numără și Arhimandritul
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
denumire existentă și în cronici . Din acest motiv, după câțiva ani s-a ridicat aici un schit, dar acesta a dispărut cu timpul. Între anii 1908-1910, câțiva călugări au construit în valea Cozmanei din apropierea Poienii Vlădiceni o primă biserică a Schitului Vlădiceni, spre cinstirea Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. Între ctitorii de atunci, se numără și Arhimandritul Teodosie Șoriceanu și câțiva călugări atoniți. Opt ani mai târziu, în anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma exploziei unui depozit de
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
Între ctitorii de atunci, se numără și Arhimandritul Teodosie Șoriceanu și câțiva călugări atoniți. Opt ani mai târziu, în anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma exploziei unui depozit de muniții din apropiere. Din cauza exploziei depozitului de muniție, schitul a fost distrus, murind mai mulți călugări, printre care și Arhimandritul Teodosie. După primul război mondial, între anii 1923-1928, în timpul păstoririi mitropolitului Pimen Georgescu, arhimandritul Epifanie Demetrescu și alți câțiva călugări veniți în România de la Muntele Athos, au reclădit așezarea
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
a fost folosită ca biserică de mir, filială a Parohiei Tomești. Astfel, dacă în anul 1944, Schitul Vlădiceni avea două clădiri gospodărești, cu rol de chilii, în anul 1959, ele au fost preluate de către gospodăria agricolă de stat, iar biserica schitului a funcționat din acel an doar ca biserică care aparținea de Parohia Tomești. În acea biserică se slujea numai de câteva ori pe an, dar apoi, în anii '60 ai secolului al XX-lea, lăcașul de cult a fost folosit
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
publicat volumele de versuri: "Metanii", Vecernii, Laguna umbrei, Secantă la ochiul mimozei, Cruci în deșert, Aluviuni-Alluvia, ediție bilingvă română-engleză, traduceri de prof. univ. dr. Virgil Stanciu, Ziua canonului, În naosul râului, Manuscrisul de jad, Mâini de alint (versuri pentru copii), Schitul numelui, ediție bilingvă română-franceză, traduceri de Alexandre Luca și Anca Clitan, Îndurarea amiezii și volumul de publicistică Linia de contur. Are sub tipar: Absidă pentru ziua a treia, versuri, Italia, învelișul alb..., note de călătorie și Thanatosul ca ipostază a
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
eforturi supraomenești. Fundația Culturală „Cezara Codruța” s-a implicat în cele mai importante proiecte culturale care s-au derulat la nivel județean, ca inițiator dar și în parteneriat cu instituții și ONG-uri cu specific cultural. Noua carte a lui , Schitul numelui, apărută la Editura Ansid, în condiții grafice de excepție, într-o notă cu care ne-a obișnuit, de altfel, poetul, exigent și față de carte ca obiect, continuă un program poetic început cu Metanii, urmat de Vecernii, Cruci în deșert
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
fac altceva decât să consacre un destin poetic care mărturisește prin credință. Nimic ostentativ și nici de paradă, oricât de susținută e recurența religiosului în poezia lui Valentin Marica. Titluri precum Îngenunchind în vid, Amiază fără Isus, Înainte de liturghie, Bobotează, Schitul numelui, Evanghelia revărsatului de zi, O altă răstignire, Pânza cea rară a botezului, Ziua cu mâinile împreunate, vorbesc de la sine despre preeminența credinței, despre „punctul cardinal” al poeziei din Schitul numelui. O poezie a luptei cu îngerul dar și cu
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
precum Îngenunchind în vid, Amiază fără Isus, Înainte de liturghie, Bobotează, Schitul numelui, Evanghelia revărsatului de zi, O altă răstignire, Pânza cea rară a botezului, Ziua cu mâinile împreunate, vorbesc de la sine despre preeminența credinței, despre „punctul cardinal” al poeziei din Schitul numelui. O poezie a luptei cu îngerul dar și cu cuvântul, ajuns și el să fie răstignit, ca jertfă a mântuirii celor care vor să-i slujească: „Batem în lemnul verde al schitului/ cu rana vie din pumnii genunchilor/ Ochii
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
credinței, despre „punctul cardinal” al poeziei din Schitul numelui. O poezie a luptei cu îngerul dar și cu cuvântul, ajuns și el să fie răstignit, ca jertfă a mântuirii celor care vor să-i slujească: „Batem în lemnul verde al schitului/ cu rana vie din pumnii genunchilor/ Ochii închiși simt săgeata chivotului/ Mâinile tremură în desprinderea lor de pe cruce/ Trec roți prin sângele inimii/ spre subsioara cuvântului răstignit...// Strâng sub pleoapă somnul sfinților/ jinduind tăcerea icoanei/ În rama ei îmi măsor
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
amară, a resemnării și asumării fatalității. Tonul cărții nu coboară însă sub pragul gravității, rămânând, totodată și într-o constanță stilistică. Poetul caută mereu acorduri temelor care i-au consacrat opțiunea și reconsiderarea atitudinală, față de viață, față de literatură. Mai mult, Schitul numelui ca și Aluviuni încearcă o deschidere spre alte teritorii lingvistice și culturale. La început a fost engleza, de această dată e franceza, limba în care Alexandru Luca și Anca Clitan încearcă ceea ce am putea numi „corespondențe”, în accepție rimbaldiană
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
satul Cămârzani (din comuna Vadu Moldovei), la o distanță de circa 7 kilometri de orașul Fălticeni. Aici a fost construită o biserică în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către boierul Morțun, pe proprietatea sa. Devenită schit după cel de-al doilea război mondial și apoi redusă la rangul de biserică parohială, a fost redeschisă în anul 1992 ca mănăstire de maici. În anul 1863, boierul Emanoil Morțun a construit o biserică de mir pe moșia sa
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
moșia boierească a fost expropriată, iar terenurile au fost împărțite veteranilor din cel de-al doilea război mondial. Biserica a devenită filială a bisericii din Ciumulești-Gane, preot pe atunci fiind Gheorghe Baltag. La rugămintea preotului, aici a fost înființat un schit de călugări, care a aparținut din punct de vedere administrativ de mănăstirile Neamț, Slatina și Râșca. Primul egumen al schitului a fost ieromonahul Natan, căruia i-au urmat ieromonahii: Iosif Gabor, Antonie Creptone, Varnava, Damaschin, Crescent și Iliodor. Schitul și-
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
devenită filială a bisericii din Ciumulești-Gane, preot pe atunci fiind Gheorghe Baltag. La rugămintea preotului, aici a fost înființat un schit de călugări, care a aparținut din punct de vedere administrativ de mănăstirile Neamț, Slatina și Râșca. Primul egumen al schitului a fost ieromonahul Natan, căruia i-au urmat ieromonahii: Iosif Gabor, Antonie Creptone, Varnava, Damaschin, Crescent și Iliodor. Schitul și-a încetat existența ca urmare a Decretului nr. 410/1959, biserica schitului devenind biserică de mir, afiliată din nou parohiei
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
mănăstirile Neamț, Slatina și Râșca. Primul egumen al schitului a fost ieromonahul Natan, căruia i-au urmat ieromonahii: Iosif Gabor, Antonie Creptone, Varnava, Damaschin, Crescent și Iliodor. Schitul și-a încetat existența ca urmare a Decretului nr. 410/1959, biserica schitului devenind biserică de mir, afiliată din nou parohiei din Ciumulești-Gane. Ca preot a rămas protosinghelul Vichentie Bobeică, angajat pe post de paznic. În anul 1992, ca urmare a strădaniilor PS Gherasim Putneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și om
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
afiliată din nou parohiei din Ciumulești-Gane. Ca preot a rămas protosinghelul Vichentie Bobeică, angajat pe post de paznic. În anul 1992, ca urmare a strădaniilor PS Gherasim Putneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și om al acestor locuri, fostul schit a fost redeschis ca mănăstire de maici. A fost construit un paraclis închinat Sfântului Mina, sfințit în același an, apoi, la 22 decembrie 1992, a avut loc sfințirea întregului complex mănăstiresc. Începând din acea dată, s-a instalat aici primul
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
avut loc sfințirea întregului complex mănăstiresc. Începând din acea dată, s-a instalat aici primul sobor de maici, care au venit de la Mănăstirea Teodoreni din cartierul sucevean Burdujeni, împreună cu maica stareță Teodora Marinescu. Maicile au inventarul de la ultimul egumen al schitului, protosinghelul Vichentie Bobeică. La început, obștea mănăstirii era formată din 12 maici. Inițial, complexul mănăstiresc era format din doar câteva chilii construite de protosinghelul Vichentie Bobeică, adăpostite într-o clădire de lângă biserică. Astăzi, în această clădire se află stăreția, câteva
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
și iubitor de viață liturgică, P.S. Gherasim slujea cu multă bucurie și evlavie. Din încredințarea I.P.S Pimen Zainea, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit zeci de biserici de mir și de mănăstire, a încurajat zidirea de biserici, înființarea de schituri și mănăstiri, acordând o atenție deosebită Mănăstirii Cămârzani, din satul natal al mamei sale. În același timp, a fost preocupat de viața duhovnicească a clerului, monahilor și credincioșilor, fiind un duhovnic al multor oameni de vârste și profesiuni diferite. ""Om
Gherasim Cucoșel () [Corola-website/Science/308456_a_309785]
-
(denumită și Nouă pentru diferențiere de Schitul Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri, la o distanță de 3 km de satul
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
adaugă și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță (o chilie în care locuia scriitorul când venea în vizită la mănăstire), transformată în 1966 în muzeu memorial. Ea datează din 1885 și are codul NT-II-m-B-10628. Istoria Mănăstirii Agapia este strâns legată de istoria Schitului Agapia Veche sau Agapia din deal. Denumirea de Agapia provine de la sihastrul Agapie care s-a nevoit în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche. Deoarece mănăstirea din deal era greu accesibilă, după anul 1600 unii călugări s-au
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
evlavie a copilăriei”. Pe aici a trecut și scriitorul Calistrat Hogaș în călătoriile sale prin Munții Neamțului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, descriind mănăstirea în povestirea „La Agapia” din volumul "Pe drumuri de munte" (1912). El a coborât de la Schitul Agapia Veche, pe la Piatra lui Aron, nevăzând la început Agapia Nouă care era „ascunsă deocamdată în dosul pădurilor ce ne împrejmuiau mersul”. Scriitorul crede că mănăstirea „pare a se furișa și a se ascunde în strâmta, adânca și umbroasa vale
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]