4,690 matches
-
ar al naibii să fie! își spuse Vasco. Puștiul apăsase o manetă care blocase circuitele liftului. Avură nevoie de patruzeci de minute ca să deschidă ușile și să-l scoată afară. Bineînțeles, murise de mult. În clipa în care căzuse, se scufundase într-o atmosferă de 100% azot, de la azotul lichid care ieșea din container. Cum azotul era mai greu decât aerul, umpluse progresiv liftul, de jos în sus. Când puștiul căzuse pe spate, era deja inconștient și murise în mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
remarca recent unul dintre redactorii noștri, majoritatea americanilor nu-și pot găsi nici dosul, cu propriile mâini. Râsete la scenă deschisă. Spectatorii se încălzeau la spusele lui. — Un popor primitiv și lipsit de cultură, care se felicită reciproc, în timp ce se scufundă din ce în ce mai mult în datorii. Își spuse că era suficient și schimbă tonul. — Dar eu vreau să vă atrag atenția asupra volumului de mesaje comerciale, așa cum vedeți pe ecran, așezate în lungul autostrăzii. Și fiecare vehicul care trece pe lângă ele are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și când, cineva care venea pentru prima oară În acel loc sau care simțea nevoia să atragă atenția Înainta o altă teorie, iar pentru un scurt interval ceilalți Îi dădeau crezare, cochetând cu noua teorie până când se plictiseau și se scufundau din nou În mlaștinile lor mohorâte. Astăzi, când Caricaturistul Alcoolic a Început să cocheteze cu o nouă teorie privind numele cafenelei, toți prietenii săi - chiar și soția sa - s-au simțit obligați să-l asculte cu atenție, ca un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
grăbit, de parcă afară nu i-ar fi așteptat nimeni, de parcă nici nu exista afară, iar grimasele lor s-au preschimbat În zâmbete extatice de indiferență. Neavând nici energia, nici Însuflețirea și nici nevoia de a conversa În continuare, s-au scufundat și mai adânc În apele tulburi ale apatiei, Întrebându-se de ce naiba locul ăla se numea Café Kundera. În seara aceea, la ora nouă, după ce a luat o masă copioasă, iar luminile s-au stins, printre urări și bătăi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și mai curând... Asta vrei? Ești fascinată de autodistrugere ca o molie de lumină. Asya a scos un chicot nervos și disprețuitor. — Când bei, bei peste măsură, când critici, razi totul de parcă ai trece cu buldozerul, când ești deprimată, te scufunzi până atingi fundul. Sincer, nu știu cum să te iau. Ești atât de plină de ură, iubito... Poate pentru că sunt o bastardă, a observat Asya trăgând Încă un fum. Nici măcar nu știu cine e taică-meu. Eu nu Întreb niciodată, ele nu-mi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În ordine. Însă seara aceea nu era una obișnuită. Nu voia să fie deranjat, nu acum, când mai avea puțin până să termine munca lui de optsprezece luni. Hovhannes se zbătea În neliniște ca un scufundător care, după ce s-a scufundat prea adânc, nu reușește să-și convingă trupul să Înoate Înapoi, până la suprafață. Vârtejul scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe hârtia pergamentoasă, implorându-l să Încheie această ultimă poveste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe Lilia, care îi spunea mamă și îi permitea în schimb Zoiei să îi spună fiică, nu era singură. Cine are fi crezut că putea să scape de necazuri doar afundându-se și mai adânc în necazuri? Zoia simțea pământul scufundându-se. Privirea îi era fixată pe pământ înaintea ei în căutare de lemne de foc. O lăsase pe micuță dormind și era nerăbdătoare să se întoarcă. Nu suporta gândul ca fetița să se trezească singură. Ah, dar micuța Vera putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care sclipeau în întuneric sau doar niște scântei aprinse în mintea sa Era atât de obosită, încât nici nu-și mai făcea vreo iluzie dacă ce i se întâmplă e aievea sau coșmar. Treptele i se mișcau sub picioare, se scufundau și creșteau în înălțime, dâdndu-i senzația că ar avea nevoie de curajul unui alpinist pentru a le escalada pe fiecare. Pentru ca apoi, acestea să nu mai aibă nicio consistență, asemenea mlaștinilor pe care întregul oraș fusese odată construit. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de icoane în cutii. Zoia se aplecă peste una, închise ochii și ridică o mână pe care o ținu plutind în aer. Apoi o lăsă în jos mângâind suprafețele lucioase înainte de a-și strecura degetele în jos. Reuși să își scufunde mâna până la cot în cutie înainte de a și-o retrage. Apoi, după o vreme, își deschise ochii și își inspectă antebrațul și i se părea straniu că nu suferise nicio schimbare vizibilă, că nu strălucea și picura aur. Tânărul negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ar fi dorit să stea Înăuntru la ora aceea, și nu În mângâierea brizei oceanului? Lecția de seducție numărul 3: Decorul perfect. Plimbare sub clar de lună, cu privirea pierdută printre valurile strălucitoare ale Pacificului, foșnind vii În stânga, cu picioarele scufundându-se În nisipul cald, cu trupul și sufletul În armonie perfectă. Lecția de seducție numărul 4: Numele celebrităților din vecinătate, spuse la Întâmplare. Tom Hanks, Cher, Jay Leno, Mel Brooks, Sting, Leonardo DiCaprio, David Geffen, și așa mai departe... Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
briză proaspătă. Altădată poate i-ar fi fost frig, acum doar Îi Înviora obrajii și Îi răvășea părul. Soarele strălucea, anunțând o zi frumoasă. Își scoase sandalele și se plimbă desculță prin nisip, gândindu-se cum i s-ar fi scufundat picioarele În zăpadă dacă ar fi rămas În New York. Se Întinse pe nisip, acoperindu-se cu pătura albastră, ațipi și visă o cursă nebunească de mașini pe acoperișul unor zgârie-nori futuriști. De data asta, visul nu se transformă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi până în gât. Beția i-a trecut fulgerător. Îngrozit, a început să răcnească: „Ajutor! Daniel, ajută-mă!”, dar eu nu eram atât de beat încât să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și tot atunci erau povestite întâmplările cele mai greu de crezut, imaginația încercând să umple ea golul în care era amenințat să se scufunde azilul. Nu m-am mirat prin urmare că povesteau, privind ploaia aceea bicisnică, despre furtuni aproape legendare; una în care se aprinsese o lumină roșie pe cer, ca o rană uriașă; alta în care tot țărmul se umpluse de fluturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ne legase într-un fel. Cum se leagă vânătorul de vânat. Și poate nici nu fusesem unul vânător, iar altul vânat. Poate că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne cunoaștem, când mi-am adus aminte unde mai văzusem figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ziceam eu, „nu sesizați scopul descoperirii? Fixați În Ombilicul Teluric fișa cea mai puternică... Faptul că posezi stația aceea Îți dă putința de a prevedea ploile și seceta, de a dezlănțui uragane, taifunuri, cutremure, de a desprinde continentele, de a scufunda insulele (cu siguranță, Atlantida a dispărut din cauza unui experiment dus prea departe), de a face să se Înalțe-n aer pădurile și munții... Vă dați seama? E altceva decât bomba atomică, ce-i face rău și celui care o lansează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Prieteni, până luni vreau tot caviarul din Volga și toată Siberia ca să fac cu ele un depozit: de produse congelate, altfel vă Înghit Uralii, vă fac Caspica să se reverse, vă trimit Lituania și Estonia În derivă și vi le scufund În Groapa Filipinelor»“. „E-adevărat“, zicea Diotallevi. „O putere uriașă. Să rescrii Terra cum ai scrie Tora. Să muți Japonia În Golful Panama.“ „Panică pe Wall Street“. „Altceva decât scutul spațial. Altceva decât să preschimbi metalele În aur. Dirijezi salva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ai dinainte-ți, dar nu-l cunoști. Și Îl conduc, ca pe un orb, cu mii de farafastâcuri mistice, la micuța trapă infamă care-l așteaptă. Luciano Îi despică pieptul cu o rană În formă de cruce, iar el se scufundă În somnul veșnic. Trebuie să Înfrâng strămoșeasca neîncredere a celui din urmă, Înțeleptul din Sion, care se pretinde Ahasverus, Evreul Rătăcitor, cum sunt eu nemuritor. N-are Încredere, În timp ce surâde unsuros cu barba Încă Încleiată de sângele tinerelor făpturi creștine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
redus la jumătate din el Însuși, ca mumia unui copil Îmbălsămat de Salon. Exact În acel moment cei patru dansatori se opriră la unison, agitându-și brațele În aer, timp de câteva secunde părură niște Înecați care stăteau să se scufunde, apoi se chinciră, lătrând ca niște cățeluși și acoperindu-și capul cu mâinile. În timpul acesta Agliè se dusese din nou În spațiul de trecere, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu mica batistă ce-i Împodobea buzunarul de sus al hainei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de bani, dar ce o să se Întîmple cînd o să Îmbătrînesc? Mă gîndesc să mă fac asistentă medicală. Sau web designer. Ivan, ce-ai fost Înainte de a fi șofer de taxi? — Am fost arhitect arctic. Știi că, În tundră, clădirile se scufundă cam cinci metri pe an, astfel Încît etajul unu devine parter. În cele din urmă, ultimul etaj devine parter și toată lumea trăiește sub pămînt. N-a scris Dostoievski ceva pe chestia asta? simte Wakefield nevoia să intervină, chiar dacă știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
știu că devin cînd mă droghez. — Te rog, nu te spăla, strigă Ivan În urma ei. — O să-ți scriem asta pe piatra de mormînt, spune Wakefield. — Tu ești o piatră de mormînt, replică Zamyatin. Una cu zece etaje și care se scufundă rapid. Piatra de mormînt de zece etaje Îi reamintește lui Wakefield de ceva din trecut și Îl face să rîdă. — Îl mai ții minte pe suedez? — Dacă Îl mai țin minte? Pot Încă să văd barba aia roșcată, ridicată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
realitatea virtuală Își dorește acum să nu se fi dus niciodată acasă cu rusul de la discotecă: pelvisul ei e În flăcări, dar e un alt fel de mîncărime. Își strecoară mîna dreaptă Între coapse cît poate de discret. Farkas se scufundă și mai mult În scaun: se vede pe sine cocoțat pe acoperișul roșu și țuguiat al casei părintești din satul natal; maică-sa Îl strigă să se spele Înainte de cină. O goangă Îi mișună la subsuori, gîdilîndu-l Îngrozitor; de abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
asta implică și să facem dragoste, spune Maggie. Lucrul acela dintre ei vibrează și freamătă ca o portocală de lumină și curînd Wakefield se trezește Înlăuntrul lui Maggie, fără să se gîndească la nimic, fără să-și imagineze nimic. Se scufundă. Călătoresc. După aceea, obosit și transpirat, se gîndește că toate călătoriile ar trebui să fie ca acelea cînd oamenii fac dragoste. — De asta călătoresc, spune cu voce tare, știind prea bine că nu ar trebui să o facă. Sună ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cea mai rece iarnă din istoria Carpaților a Încremenit toate rîurile și lacurile iar În primăvară cînd a venit dezghețul o basilică intactă din secolul al XIV-lea a plutit În jos pe Dunăre Îndreptîndu-se către Marea Neagră unde s-a scufundat sub valuri alăturîndu-se triremelor grecești și navelor romane de luptă galioanelor turcești și galerelor venețiene și acesta a fost semnalul revoluției și sfîrșitul dictatorului și asta o știm de la răposatul Telescu care iubea poveștile țării sale și miracolele de iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu cine“) și varietatea de nouveau-riches cu Angoasă Filantropică, toți considerabil de aproape de a fi beți-muci. Așezat la locul lui, În cele din urmă, Între doamna Redbone și Persefona, Wakefield se joacă cu supa acrișoară de la felul Întîi și se scufundă În baia de voci și muzici. Încă nici urmă de domnul Redbone, dar are o vedere bună către un tablou de Max Ernst Loplop, agățat deasupra unui omphalos cu o erecție țintind spre cer, ca. 1200 Î.Hr. Palmer, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dorești câtuși de puțin să aștepți lângă telefon pentru oricine ar fi: am lucruri mai bune de făcut. De pildă să editez un ziar. Sophie clătină din cap. — Sper să n-ajung niciodată la treizeci și patru de ani. — Deci... Henrietta se scufundă în cretonul moale al canapelei, dând la o parte bocancul fiică-sii de pe pernă. — Deci, ați, hâmm, știi tu...? — Nu, sigur că nu. — Ei bine, nu tărăgăna prea mult. Credeam că de-abia aștepți să pui mâna pe materialul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]